Carnaval la Veneţia

Standard

Veneţia. Ultima săptămână de carnaval. Sosesc cu trenul de la Milano în gara Santa Lucia. La capul peronului mă aşteaptă Mihai care înşfacă trolerul meu mititel şi hotărăşte grăbit: vă duc pe strada principală ca să vă familiarizaţi cu atmosfera de carnaval. Ne amestecăm prin mulţimea vesel colorată: se circulă pe două sensuri, ca pe şosea. Carabinierii postaţi pe poduri ne dirijează: A sinistra! A sinistra! Avanti, avanti! Ne supunem ascultători. E atmosferă de sărbătoare. Întâlnim perechi îmbrăcate în costume de epocă, sau închipuind diferite personaje din filme. Turiştii cu rucsacuri în spate au cumpărat la repezeală măşti de la tarabele din piaţete sau din magazinele specializate. O mască, oricât de ieftină şi simplă te face să guşti beţia carnavalului. Dintr-o dată devii incognito! După al treilea pod ajungem în Campo Santa Fosca unde se află Instituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica. La balconul Palatului Correr, în incinta căruia se află instituţia, flutură steagul românesc. Mă încearcă o undă de mândrie…La intrare, în interior,  mă întâmpină dintr-un medalion în bronz, profilul semeţ al lui Nicolae Iorga. Citesc inscripţia: Asociaţiunea Căminul studenţesc prahovean, 1930, Venezia.

1

*

2

Fac cunoştinţă cu domnul Rudolf Dinu, directorul institutului, şi cu Aurora Firţa, o tânără profesoară încântătoare şi mă simt deja acasă. Urmează o scurtă vizită a Palatului Correr  şi câteva informaţii despre Instituto romena di Cultuta e Ricerca Umanistica înfiinţat la 2 aprilie 1930 de Nicolae Iorga, în scopul de a trimite aici tineret studios român, pentru a se familiariza cu arta şi cultura italiană. În acest imobil, situat în apropiere de casa lui Jacoppo Tintoretto şi de Palatul Vendramin-Calergi (unde, în 1883, s-a stins din viaţă Wagner), se organizau conferinţe, serate muzicale la care, adesea lua parte chiar Nicolae Iorga, sau cursuri de limba română, pentru italieni. Cu timpul, institutul s-a îmbogăţit cu obiecte specific româneşti, unele donate, altele aduse de însuşi Iorga: costume populare, covoare româneşti, ceramică populară autohtonă, cărţi. Atmosfera palatului este încărcată de spiritualitate. Tavane splendid ornate, mobilier de epocă şi opere de artă expuse pe pereţii interioarelor. Realizez că majoritatea artiştilor şi intelectualilor care au trecut pragul palatului au lăsat drept suvenir câte o lucrare. Am admirat tablouri de Horia Bernea, Horia Paştina, Marcel Lupşe, dar erau multe, ale căror semnături nu le-am putut recunoaşte. În sala de conferinţe m-a frapat existenţa unei pianine, altfel cu mecanica în stare avansată de degradare, care purta monograma Elenei Ceauşescu. Oare ce a determinat-o să comande o asemenea piesă, cînd ştim care a fost părerea ei despre artişti şi în special despre muzicieni?

 3  4
 5  6
 7  8

Nu mai am timp! Până la concert, am de vizitat expoziţia de obiceiuri de iarnă de la Galeriile Institutului, aflată la parterul Palatului Correr :

9

 

 10
 11

Părăsesc în grabă vesela încăpere unde câţiva curioşi întrebau dacă nu pot cumpăra costumele şi mă amestec pe străzile şi podurile Veneţiei printre măşti şi turişti petrecăreţi. Trebuie să ajung la Ateneo Veneto pentru că în Oraşul Îndrăgostiţilor, de Ziua Îndrăgostiţilor, doi tineri artişti români, Vlad Maistorovici şi Diana Ionescu evocă latura romantică a personalităţii lui Enescu într-un spectacol intitulat Enescu. L’amore in sepia.

După parcurgerea în grabă a labirintului de străduţe luminate a giorno, ajung în piaţeta unde, faţă în faţă, se înalţă teatrul La fenice şi Ateneo Veneto, construit în Quatrocento cu scopul de a găzdui şcoala a două confrerii: Santa Maria della Consolatione şi San Girolamo. Aula Magna, în care s-a desfăşurat evenimentul, este spaţiul în care altădată a fost capela Şcolii San Fantin. Lucrari de Baldassare d’Anna (Ecce Homo) şi Leonardo Corona (Patimile) împodobesc peretele din spate, în timp ce lucrări de Palma cel Tânăr (Ciclul de Purgatoriu, finalizată în 1600) pot fi admirate pe plafonul casetat în lemn.

La intrare, mă întâmpină afişul cu chipul lui Enescu în culoare sepia. Spectatorii se grăbesc să pătrundă în sală. Unii au venit mascaţi. E atmosferă de bucurie şi sărbătoare:

 

 12  13

Sala s-a umplut până la refuz. Tinerii artişti şi-au făcut apariţia.

 

 12  15

 

În seara aceea spectatorii s-au lăsat vrajiţi de sonorităţile pasionale ale unor lucrări odinioară dragi lui Enescu:  La Folia pentru vioară şi pian de Arcangelo Corelli, Poemul op. 25 pentru vioară şi pian de Ernest Chausson, Pavanna din Suita în stil clasic pentru pian şi  Sonata nr 2. pentru vioară şi pian de George Enescu.

Bisul nu putea fi altul decât Vis de iubire  de Fritz Kreisler.

O MASCĂ

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s