Potenţialul terapeutic al muzicii sacre

Standard

Într-una dintre lucrările fundamentale dedicate raporturilor dintre neuroştiinţă şi muzică, Daniel Levitin explică modul în care muzica de orice fel (şi, implicit, muzica sacră) are un impact direct asupra sistemului nostru nervos[1]. Autorul explică, în Capitolul al VI-lea, că – pentru a fi „mişcat” de muzică, pentru a putea decodifica corect un mesaj muzical (inclusiv intenţiile compozitorului) este important ca ritmul, armonia şi melodia respectivei lucrări să aibă logică şi coeziune, cu deosebire ritmul trebuind să fie uşor de perceput. Compozitorii ating acest scop împărţind măsura în diferite feluri şi accentuând unele note mai mult decât altele. Întipărirea în mintea ascultătorului a unui pattern mintal este, după Levitin, echivalentul muzical al unei cărţi pe care nu o poţi lăsa din mână. Desigur, în timp ce acest aspect este uşor de evidenţiat în cazul muzicii uşoare, situaţia este mai complicată în contextul muzicii clasice. Levitin evidenţiază că, în măsura în care muzica reflectă dinamica vieţii noastre sufleteşti, ea trebuie să se dilate şi să se contracte, să accelereze şi să încetinească, să se oprească şi să… cugete[2].

Astfel, ascultarea muzicii determină o cascadă de activări ale regiunilor cerebrale, într-o  anumită ordine – cortexul auditiv, pentru procesarea iniţială a componentelor sunetului, apoi ariile frontale, care sunt implicate în procesarea structurii muzicale şi a aşteptărilor, şi – în sfârşit, sistemul mezolimbic, implicat în excitare, plăcere şi reproducerea neurotransmiţătorilor. Teoriile neuropsihologice actuale asociază dispoziţia şi afectele pozitive generate de muzică cu niveluri ridicate ale dopaminei.

De ce factorul ritmic este, însă, esenţial? Muzica apelează la structuri cerebrale primitive implicate în motivaţie, recompensă şi emoţie[3]. Fie că e vorba de primele măsuri ale unui cântec de Beatles sau de Simfonia a VII-a de Şostakovici, sistemele de calcul din creier sincronizează oscilaţii neurali cu ritmul muzicii şi încearcă să prevadă apariţia următoarei bătăi tari. Pe măsură ce se desfăşoară, creierul îşi actualizează permanent estimările legate de desfăşurarea ritmului, simte o satisfacţie la potrivirea dintre bătaia mentală şi cea din realitate şi este încântat când un muzician talentat înşeală acea aşteptare în mod interesant.

Despre muzica contemporană, Levitin notează că anumite lucrări deconstruiesc armonia, melodia şi ritmul până când sistemul nervos al ascultătorului obişnuit nu o poate decodifica în mod corect. Unele lucrări sunt un exerciţiu intelectual şi, în afară de puţinele trupe de balet de avangardă, nimeni nu poate dansa utilizându-le drept fundal muzical.

Muzica sacră are acelaşi efect la nivel cerebral ca şi rugăciunea sau meditaţia.

Un studiu efectuat de cercetătorii Daniel Goleman şi Jon Kabat-Zinn la Universitatea Harvard ilustrează efectele benefice ale meditaţiei asupra minţii[4]. Cercetătorii au propus un curs de meditaţie extras din principiile fundamentale ale Buddhismului Theravada, pacienţii urmând să petreacă meditând patruzeci şi cinci de minute zilnic. În cazul simptomelor psihologice, cum ar fi nervozitatea, anxietatea, depresia şi somatizarea, sau imaginarea corpului într-o stare mult mai proastă decât cea reală, cercetătorii au putut observa o reducere a acestora cu 32 % de-a lungul celor opt săptămâni ale cursului. În medie, aceşti oameni sufereau de mai mult de opt ani fără să reuşească să identifice cauza exactă a suferinţei şi, desigur, fără să reuşească să-şi controleze simptomele. Însă au survenit schimbări pozitive şi la un nivel mai profund. A fost dezvoltată o mai mare rezistenţă la stres prin meditaţia asupra principiului nepermanenţei, iar rezultatele au arătat o schimbare de 6%. Cercetătorii susţin că acestea sunt schimbări preliminare care sugerează o îmbunătăţire importantă a structurii profunde a minţii. Pacienţii suferă o schimbare importantă nu doar sub aspectul afecţiunilor şi al problemelor psihologice, ci şi la nivelul perspectivei asupra vieţii şi lumii.

Un studiu clinic asupra efectelor muzicii sacre asupra psihismului încă nu a fost realizat, dar efectele terapeutice ale muzicii în general sunt binecunoscute, cercetători din domeniile medicinii şi muzicii realizând deja programe şi cercetări extinse în mai multe centre ştiinţifice ale lumii.

(continuarea în numărul viitor)

Veronica Anghelescu

 

[1] Daniel J. Levitin, Creierul nostru muzical – Ştiinţa unei eterne obsesii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 90

[2] Ibidem, p. 196

[3] Ibidem, p. 208

[4] Daniel Goleman (ed.), Sanctitatea Sa Dalai Lama, Emoţii vindecătoare, editura Curtea Veche, 2008, p. 158

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s