Titlul de SOCIETAR DE ONOARE acordat Maestrului Vasile Menzel

Standard

DSCN0797Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondarea Teatrului Excelsior din București, a avut loc la data de 1 Aprilie 2015, sărbătorirea teatrului înființat de actorul Ion Lucian ude au participat numeroși oameni de cultură. Directori de teatre, actori, scriitori, editori, muzicieni, realizatori de la Radio , de la Televiziuni, ziariști, reprezentanți de la Primăria Capitalei și de la UNITER.

În acest cadru , noul manager al teatrului, actorul Adrian Găzdaru, deși tânăr, dar cu experiență în domeniu, (a mai fost director de teatru) a acordat plachete și diplome unor personalități printre care Maestrului Vasile Menzel, plachetă prin care se acordă titlul de Societar de Onoare – și scriitorului Andrei Pleșu, Ministrul Culturii la acea vreme, cel care și-a dat acordul pentru înființarea noului teatru, o plachetă asemănătoare. Printre invitați, în sală a fost prezent și Eugen Mentzel, fratele actorului, cu care în tinerețe au format celebrul duet vocal ”Frații Mentzel”. Prezentarea programului a fost asigurată de actorii Annemary Ziegler și Stelian Milu

Seara s-a încheiat cu un cocteil unde toți participanții au putut să schimbe impresii și să se cunoască mai bine.

Îl felicităm pe colaboratorul nostru, Vasile Menzel!

Redacţia No14 Plus Minus

SOCIETAR 528

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s