Ciprian Porumbescu, lider al studenţilor arboroseni

Standard

1
Ciprian Porumbescu a fost cel de al doilea preşedinte al Societăţii academice Arboroasa de pe lângă  K. K. Universität din Cernăuţi şi ultimul, cu o întrerupere de trei luni, când a prezidat Iancu Cocinschi de la Facultatea de drept.

Scurta întrerupere a fost provocată de ameninţările decanului şi ale -Consistoriului arhiepiscopal greco-oriental al Bucovinei, care nu vedea cu ochi buni amestecul dintre teologi şi “civiliştii” de la celelate facultăţi.

În cele din urmă, tinerii şi-au impus punctul de vedere, alegându-l pe acel ce le întrupa mai bine aspiraţiile.

La început, asociaţia Arboroasa, sub preşedinţia studentului filolog Gherasim Buliga, şi-a manifestat prezenţa în public prin câteva şezători literare, ce au avut loc într-o sală a Universităţii şi la restaurantul Augarte.

Tot acum, Ciprian a înfiinţat şi dirijat corul Arboroasei, cu “care a făcut un program foarte frumos şi a animat, în mod considerabil, petrecerile sociale ce le-a aranjat Societatea şi la care a participat un public foarte numeros.

Aceste petreceri au fost muzicale, de declamaţie şi onoratul public a rămas deplin mulţumit”, se prezenta în primul raport anual al asociaţiei.

Prestaţiile corului condus de Ciprian au încântat pe participanţii la şedinţele literare din 28 aprilie 1876, ce a avut loc la Augarten, cu compoziţiile, cu caracter umoristico-satiric: Cisla, Sosirea primăverii ş. a.

Ultima piesă muzicală, ce a rămas în antologia creaţiilor româneşti, a fost scrisă în ajunul zilei de 1 Mai, pe textul literar al lui Ion Lapedatu. Informaţii, detaliate, în legătură cu geneza şi premiera absolută a piesei corale Cântecul primăverii aflăm de la unul dintre contemporani.

“A doua zi, dimineaţa, Ciprian ne chemă pe toţi coriştii la un loc, învăţăm repede cântecul, apoi ne ducem la rectorul seminarului, Filipovici şi-l cântăm în tindă, la uşa lui, ca gratulare de întâi.

Sfârşind cântecului, rectorul deschide uşa cu ochii plini de lacrămi, îl cuprinde pe Ciprian, îl sărută şi îi zice:

– Îţi mulţumesc, dragul meu, căci ştiu că bucuria aceasta dumneata mi-ai făcut-o!”20.

Ciprian Porumbescu a fost ales preşedinte al Societăţii academice Arboroasa la începutul lunii noiembrie 1876 şi reales în februarie 1877, în urma demisiei forţate.

În toate acţiunile sale el a fost ajutat de un comitet inimos, alcătuit din Zaharia Voronca – vicepreşedinte, Constantin Morariu – secretar, Orest Popescu şi Eugen Siriteanu – membri.

Sediul asociației era situat în aripa dreaptă a reşedinţei mitropolitane, în camera nr. 6. Tot aici se afla o bibliotecă şi o sală de lectură.

În timpul preşedenţiei lui Ciprian inventarul bibliotecii aproape se triplase prin noile achiziţii şi donaţii de la familia Popovici din Stupca, de la Dimitrie Dan, de la gimnaziştii din Suceava, de la  S. Fl. Marian şi alţii.

Sala de lectură era dotată cu 28 periodice românești, dintre care amintim: Albina, Buciumul  român, Convorbiri literare, Curierul de Iassi, Românul, Telegraful român, Le journal de Bucarest etc., precum şi câteva nemţeşti, ce apăreau la Viena sau Cernăuţi: Der Östen, Neue filegende Blatter, Tageblatt, Czernowitzer Zeitung.

Pentru a sprijini financiar înfăptuirea prevederilor statutare, Ciprian a donat 200 de exemplare din primele sale opuri tipărite, după cum rezultă din următorul anunţ publicat în Familia:

“Domnule redactor,

Astăzi când spiritul naţional se pare a fi amorţit şi rece în sânul fiilor Bucovinei, astăzi când toată naţiunea din dulcea noastră maică Bucovina, progresează în cultura spirituală şi noi rămânem înapoi, astăzi când tezaurul nostru cel mai scump – limba şi simţul naţional – sunt în pericol a se şterge din inimile bucovinenilor, junimea studioasă academică se înşiră lângă flamura unirii, pe lângă stindardul întrunirii societăţii Arboroasa.

Mai sunt manifestările de patriotism şi naţionalitate a acestor juni.

Preşedintele societăţii, mărinimosul domn Ciprian Golembiovschi, nu numai că încântă cu arta sa muzicală pe toţi membrii societăţii, ca o privighetoare blândă, dară ce este mai mult, zilele acestea a donat societăţii o Horă naţională română şi Dorinţa, în 200 de exemplare, două opuri care în Bucovina au fost deja primite cu aplauzele cele mai salutare.

Binevoiţi, deci, domnule redactor, a publica în stimata-vă foaie că se află sub adresa societăţii Arboroasa  de vânzare sus numitele două opere şi că venitul e menit pentru fondul acestei societăţi.

Preţul Horei şi a Dorinţei e câte un franc.

Cernăuţi, în 24/12 Faur 1877.

Zaharia Voronca,

                       vicepreşedinte

                                                Constantin Morariu,

                                                                        secretar”21.

Camera României, aflînd de grija ce o manifestă studenţii arboroseni “faţă de fraţii detrunchiaţi de la comuna maică”22, a votat 1000 lei pentru ajutorarea societăţilor româneşti din Imperiul Austriac.

Preşedintele asociaţiei, Ciprian Porumbescu, la 14 februarie 1877, trimite la Bucureşti o adresă prin care solicită o subvenţie pentru a putea “ajunge la realizarea devizei sale”23, alăturând Statutul şi raportul de activitate al Arboroasei..

2

 Comitetul Arboroasei

În urma demersurilor făcute, bugetul Arboroasei, pe lângă cei 200 franci proveniţi din vânzarea opurilor donate de Ciprian, va mai spori cu încă 250 lei aur, veniţi din România

În noua sa calitate, preşedintele Arboroasei, Ciprian Porumbescu, “pentru a şti de ce puteri avem să dispunem în această luptă înverşunată pentru existenţă”24 stabileşte legături mijlocite şi nemijlocite cu alte asociaţii studenţeşi române din diverse centre universitare europene: Clubul studenţilor din Iaşi, România jună din Viena, Petru Maior din Budapesta, Tinerimea română din Paris, Unirea din München etc., cu societăţi culturale din Transilvania: Alexi Şincaiana din Gherla, Inocenţiu Clainiana din Blaj, Iulia din Cluj şi altele.

Convins fiind că unirea face puterea, Ciprian a luat, în aprilie 1877, iniţiativa organizatorică, de a şti precis numărul şi a stabili legături cu tinerii ce studiau în diverse centre universitare: Praga, Bruxelles, Paris, Zürich, Roma, “căci peste tot avem fii de-ai noştri la studii înalte.

Un catalog redactat în sensul acesta este astăzi de o adevărată necesitate şi punct de onoare naţională”23, comunica, printr-o adresă,  preşedintele Arboroasei  prin intermediul revistei Familia, din aprilie 1877.

Din iniţiativa lui Ciprian, comitetul arborosenilor a expediat adrese, statutul, sugestii şi alte materiale tuturor asociaţiilor academice în ideea înfăptuirii devizei:

Uniţi să fim în cuget,

Uniţi în Dumnezeu!

Pentru a facilita vehicularea evenimentelor determinate de proclamarea independenţii României, Ciprian a intrat în legătură directă cu centrele culturale din Iaşi şi Bucureşti, de unde a primit informaţii socio-culturale, cărţi, publicaţii şi altele.

Comitetul arborosenilor a cerut, cu insistenţă, de la fraţii lor liberi, să le trimită tablourile: Asaltul redutei Griviţa şi Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu pentru a-şi pavuaza sediul. La fel procedase şi Iraclie Porumbescu atunci când a ornat şcoala ce o zidise la Şipotele Sucevei.

Tot acuma primesc gratuit publicaţiile: Albina Carpaţilor din Sibiu, Globul din Bucureşti, România literară din Iaşi etc.

Principala direcţie de acţiune a asociaţiei academice cernăuţene este sugerată şi de alegerea ca membri de onoare ai Arboroasei, a doi dintre reprezentanţii de seamă ai revoluţiei de la 1848, ce au luptat pentru emanciparea şi occidentalizarea românilor de pretutindeni prin cultură: Vasile Alecsandri şi Timotei Cipariu.

Ciprian a contribuit, cu toate forţele şi prin toate mijloacele de care dispunea, pentru a transpune în viaţă prevederile statutare ale Arboroasei nu numai prin activist social, ci şi în calitate de compozitor, dirijor, actor, animator cultural etc.

Una din principalele căi de perfecţionare a membrilor şi simpatizanţilor asociaţei pe terenul conştiinţei naţionale române, a “spiritului social”, a constituit-o manifestaţiile literar-culturale, precum şi petrecerea timpului liber împreună.

Ele începeau prin câte o conferinţă în legătură cu istoria şi viaţa poporului [Lupta pentru existenţă, Restituirea antichităţilor române la Pompei, Conştiinţă naţională, Mihai Viteazul, Formarea statelor române în secolul al XII-lea şi altele], după care urma  un program muzical-literar cu specific naţional, [fără a neglija cultura universală] unde se citea şi din foile umoristice: Leuşteanul [1875-1877] şi Cacoveica Arboroasei [1877], litografiate de studenţi.

Odată cu venirea lui Ciprian Porumbescu la conducerea asociaţiei, şedinţele literare s-au transformat  în adevărate recitaluri de muzică, poezie şi umor. În aceste momente, preşedintele tribun se desfăşura ca dirijor, compozitor, poet, recitator sau actor comic.

Cercetând programele serbărilor studenţeşti, constatăm că Ciprian a prezentat, în premieră sau în reluare, o serie din creaţiile sale componistice ori improvizaţii prozodice, realizate în anii studiilor teologice.

Dacă la şedinţa literară din 28 aprilie 1876, sunt interpretate numai compoziţiile Cântec de primăvară şi Cisla, la cea din 12/24 aprilie 1877, aproape tot materialul artistic a fost selectat de comisia literară a Arboroasei, formată din: Dimitrie Dan, Dimitrie Onciul, din repertoriul muzical şi poetic al compozitorului de la Stupca.

După îndătinata conferinţă, “au urmat cântecele: Salutare, cuvintele şi  textul muzical de Ciprian Porumbescu, Iarna, cuvinte de N. Xenopol, muzica de Ciprian Porumbescu, Tabăra română, fragment din poemul Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri, muzica de Ciprian Porumbescu, Hai să ciocnim, cuvinte de T. V. Ştefanelli, muzica de Ciprian Porumbescu, Patria română, muzica de Ciprian Porumescu.

Zaharia Voronca a declamat piesa Miron şi Florica, idilă de I. Negruzzi, i-a răspuns Ciprian Porumbescu cu o parodie a acestei piese”26.

Concludentă, prin masiva colaborare a lui Ciprian la aceste manifestări artistice, e şi structura următorului program, din 17/29 mai 1877:

“Comitetul Societăţii academice Arboroasa are onoarea a vă invita la şedinţa socială a acestei societăţi, care se va ţine în 17/29 mai, în hotelul “Mielul de aur”, etaj I, ora 8 seara:

P R O G R A M U L

pentru şedinţa socială din 17/29 mai a. c.

  1. Partea oficială

1.Imnul Societăţii, cor cu acompaniament de pian.

  1. Luna lui mai, cor de C. G.
  2. Lupta pentru existenţă, discurs de G. Popescul
  3. Altarul mănăstirii Putna, de V. Alecsandri, cor cu acompaniament la pian de C. G.
  4. Trio pentru vioară şi pian de Reissiger
  5. Declamaţiune
  6. Cadrilul pentru cor cu acompaniament de pian, de C. G.
  7. L’amitie, duo pentru două viori, cu acompaniament de pian, de N. Lois
  8. Hai, române, de I . Văcărescu, cor de C. G.
  1. Partea neoficială”27.

După plecarea invitaţior oficiali, în timpul petrecerii, multe din melodiile umoristice create de Ciprian au stat la loc de frunte până dinspre ziuă.

S-au recitat poezii, s-au cântat numeroase compoziţii mai noi sau mai vechi ale artistului de la Stupca, dintre care amintim: Luna lui mai, Altarul mănăstirii Putna, cadrilul Hai române etc., după cum rezultă dintr-o dare de seamă a revistei Familia.

În numai doi ani, Ciprian Porumbescu a reuşit să organizeze cele mai bune coruri din centrul universitar cernăuţean, promovând, totodată, una din cele mai efervescente vieţi culturale academice la Cernăuţi.

Vorbind despre personalitatea compozitorului arborosean, Teodor Bălan concludea:

“Ciprian Porumbescu excela printr-o fantastică veselie şi o uimitoare productivitate literară şi muzicală.

El făcea poezii, el compunea melodii, el conducea corul. Era autor şi actor.

Originalitatea lui făcea din el un izvor nesecat de veselie. Era centrul, era chiagul societăţii. Genialitatea lui, fascinanta personalitate, stăpânea societatea”28.

După terminarea anului al  III-lea, în vacanţa de vară, cerul vieţii nestăvilitului torent de energie şi inventivitate a fost umbrit de o pierdere ireparabilă.

În ziua de 24 iulie/5 august 1876, întreaga familie se afla la Stupca. Emilia, soţia lui Iraclie, era bolnavă de tuberculoză. Boala o doborâse la pat. Nu mai putea ridica nici capul de pe pernă, respiraţia îi era anevoioasă. “A dorit să o ducem în odaia mare, aşa-zisul salon.

Era o zi de vară plină de soare, flori pretutindeni. Pe pridvor, ceardacul dinaintea ferestrei aveam oleandri mari, plini de flori roze, îşi amintea Mărioara. Cum geamurile erau larg deschise ramurile florilor intrau în odaie.

La un moment dat, ne cheamă s-o ridicăm şi s-o ducem la fereastră, unde era un fotoliu mare.

Ciprian şi cu tata o iau de sub braţe şi o ridică. Mergând până la fereastră, zise:

– Eu mă duc, rămâneţi copii sănătoşi!

Tata o aşeză în jilţ. Ea îşi puse capul pe fereastră între frumuseţea de flori şi adorme lângă şi între flori şi copiii ei: Ciprian, Ştefan, Mărioara şi Alecuţu, numai de cinci ani.

O noapte atât de liniştită, pot să zic, numai o sfântă ca mama noastră putea să moară în felul acesta”29.

Emilia Porumbescu, mamă a cinci băieţi şi trei fete, a murit de “oftică pieptală”, după cum stă scris în Condica morţilor, din 1876, a parohiei ortodoxe din Stupca, în vârstă de 50 de ani.

“La înmormântare, douăsprezece gospodine îi înconjurară mormântul cu părul despletit, bocind cu cuvintele cele mai duioase.

Moartea mamei mele, îşi amintea fetiţa de şaisprezece ani, a fost cea mai mare nenorocire pentru mine.

Sărmanul Ciprian, în prima zi, n-a putut plânge deloc. Era ca împietrit.

Se speriase şi tata şi eu. Credeam că se pierde.

Mama îşi iubea numai casa, soţul şi copiii. Era un suflet rar. Ciprian avea natura ei”30, constata Mărioara într-o epistolă.

Şi viaţa şi-a urmat cursul ei implacabil.

Ciprian era un student inteligent, sensibil, capabil, demn, ambiţios şi, în timpul studiilor universitare, a obţinut rezultate meritorii chiar şi la “blestemata de dogmatică”, după cum se lamenta într-o scrisoare.

Pentru a pregăti examenele, el muncea intens.

“Eu tocesc, scria Mărioarei, că-mi ies ochii din cap. Ai avea o mare bucurie dacă ai vizita pe fratele tău, într-o  după amiază foarte călduroasă [şi l-ai vedea] în cămaşă şi pantaloni, desculţ, în cap cu o scufie de blană de pisică, într-un morman de cărţi şi hârtii, ca un al doilea Arhimede sau ca un rabin savant”31.

Munca perseverentă şi calităţile intelectuale ale studentului teolog au fost apreciate de profesorii săi, în decursul celor patru ani de studii.

O mărturie indubitabilă o consituie şi următorul certificat:

“A T E S T A T

Cum că domnul Ciprian Golembiovschi, alaumnul Seminarului mitropolitan din Bucovina, auzitor de teologie, dintru al IV-lea an, întru învăţătura riturilor preuţeşti, a tipiconului şi a cântărilor: bine; s-au aplecat şi la ispitire într-al 18/30 iulie 1877, dovada de următorul progres la iveală dat, precum:

– din ştiinţa ritualurilor preuţeşti                                Bine

– din ştiinţa tipiconului                                                Bine

– din cântări dupre melodia greacă                         F. bine

– din cântarea chorală                                                F. bine

– din cântări dupre melodia slavă                              F. bine

– din cetirea cărţilor bisericeşti în

limba română                                                                         F. bine

– din cetirea cărţilor bisericeşti în

limba slavă                                                                              F. bine

 

care cu însăşi subscrierea şi întipărirea sigiliului o întărim,

De la rectoratul seminarului

       Cernăuţi, 1/13 octombrie 1877

  1. Filipoviciu

     rector”32.

Cu toate aceste succese şcolare, Ciprian nu concepea, din anumite motive,  să devină preot. Dacă ar fi acceptat această postură, i se părea că ar arăta ca o sperietoare de vrăbii pusă într-o holdă.

El prefera să fie, mai curând, profesor, judecător sau chiar ofiţer decât faţă bisericească.

Cu numai câteva zile înainte de susţinerea ultimelor examene de la Facultatea de Teologie, într-o scrisoare, din 13 iulie 1877, adresată Mărioarei, Ciprian riposta ironic şi energic la insistenţele Mărioarei şi a unei surori de a Emiliei, astfel:

“- Ai şi tu dorinţa  şcolărească ca şi tanti, să mă vedeţi în falon? O sperietoare de vrăbii, aşi spune!

Nu ar trebui să te iubesc dacă ţi-aş oferi acest spectacol îngrozitor! Taman aşi fi ca Filip de Konosoli!… Aceasta atârnă pe mine, ca şi la Karl Vogt!”33.

Ciprian Porumbescu era slab, foarte înalt şi mereu flămând, mai înalt cu un cap decât ceilalţi colegi, iar îmbrăcămintea clericală îl dezavantaja sub aspect estetic.

El era obsedat de această trăsătură fizică ieşită din comun [şi pentru care, colegii l-au numit Lunganul] şi, uneori, nu ezita să se autoironizeze.

Când Mărioara îi scria să se fotografieze cu vioara, Ciprian, glumind, îi răspundea:

“- Mi-e teamă că fotograful nu mă nimereşte, ştiu, de bună seamă, că un ten aşa de fin ca al meu nu-l nimereşte nici un penel omenesc.

Şi apoi, această înaltă idee a ta: stând în picioare să mă las zugrăvit?

Mai auzit-a lumea una ca asta? Unde ar afla dânsul aşa cogeamitea aparat şi aşa bucătoaie de hârtie?

Ceri lucruri imposibile, căci atunci vioara din mână s-ar părea o bobiţă de păltinică!

Nu, nu, una ca asta nu merge!34.

Întâmplător, concomitent cu momentul absolvirii Facultăţii de Teologie, Ministerul Culturii şi Învăţământului din Viena a înfiinţat, la noua universitate din Cernăuţi, o catedră de muzică bisericească orientală.

Tânărul Porumbescu, prin activitatea sa muzicală prodigioasă atrăsese atenţia profesorilor săi, cât şi ierarhilor bisericii ortodoxe.

De îndată ce a apărut perspectiva ocupării Catedrei de muzică, cu toţii s-au gândit la Ciprian şi l-au sfătuit să solicite o bursă pentru a merge la studii la Conservatorul de muzică din Viena, ca mai apoi să se specializeze în muzica bisericească ortodoxă, câte un an la Petersburg şi Atena.

Aflându-se în pragul realizării visurilor şi idealurilor sale, imaginaţia prolifică a lui Ciprian a conturat multe obective în legătură cu dezvoltarea muzicii culte.

Cererea, însoţită de referatele senatului universitar, ce puneau în evidenţă calităţile componistice şi dirijorale ale tânărului absolvent, fură înaintate ministerului de resort vienez.

Trebuie să remarcăm că Ferdinad Ziglauer “rectorul universităţii, istoric erudit şi om de cultură, a preţuit mai mult spiritul de fraternitate al unui popor vitregit de istorie, decât interesele de stat vremelnic ale propriei sale patrii”36.

3

În aşteptarea stipndiului ce-i va deschide alte orizonturi spre pătrunderea unor noi taine ale muzicii, Ciprian Porumbescu a plecat să-şi petreacă vacanţa de vară la Stupca

Între timp, prezenţa sa la Cernăuţi este semnalată, în mai multe rânduri, de unele documente ale asociaţiei Arboroasa şi de mărturiile unor contemporani.

La întrunirea comitetului a cărui preşedinte era, din 30 octombrie 1877, Ciprian a condus dezbaterile oficiale şi conspirative, omagiind jertfa domnitorului Grigore Ghica, cu ocazia împlinirii centenarului decapitării sale, au salutat, cu entuziasm, “intrarea României în război şi cei mai înflăcăraţi au plecat pe front”37

Din conţinutul procesului verbal, întocmit cu ocazia şedinţei de comitet, constatăm pluralitatea de probleme majore ce-i preocupau pe tinerii arboroseni, importanţa acestora pentru momentul istoric ce-l trăiau.

Printre multe alte probleme organizatorice, politice, culturale s-a făcut, și aprobat în unanimitate, propunerea de a trimite o telegramă de omagiere şi condoleanţe primăriei Iaşului, ca un răspuns la serbarea centenarului anexării Bucovinei la Austria, ce se pregătea, atunci, la Cernăuţi

La întocmirea ei a participat tot comitetul iar Zaharia Voronca a fost însărcinat să expedieze, prin poştă, următoarea telegramă:

“Primăriei Iassy,

Arborosa, societatea junimii române din partea detrunchiată a vechii Moldove, aduce condoleanţe membrilor săi pentru Domnitorul decapitat,

Comitetul38

Telegrama a fost citită la adunarea comemorativă închinată dispariţiei domnitorului patriot şi publicată, mai întâi, în Curierul de Iassi, de unde a fost reluat de alte publicaţii, declanşând “la adresa junilor detrunchiaţi un vifor de urale”39 şi, în acelaşi timp, au atras atenţia consulului austriac din România.

După declaraţia de independenţă proclamată în Parlamentul României de Mihail Kogălniceanu şi începerea ostilităţilor antiotomane, românii din celelalte provincii aflate sub vremelnică ocupaţie străină au început să se agite.

Arborosenii au primit cu urale intrarea Ţării Mamă în războiul de întregire a neamului, urmărind cu înfrigurare evoluţia ostilităţilor de la Dunăre şi din Bulgaria.

Unii dintre ei, cum a fost cazul lui Nicolae Popovici şi Emilian Ţurcan, s-au înrolat, ca voluntari, în armata română.

utorităţile austriece, încă de pe la sfârşitul lunii mai 1877, constatau că “studenţii români de la Universitatea din Cernăuţi sunt instigatori ai liniştii publice, vorbind şi strângând bani pentru aşa-zişii fraţi de la Dunăre, iar societatea Arboroasa, prin propaganda şi activitatea sa, unelteşte împotriva statului imperial”40.

În asemenea circumstanţe, guvernatorul Bucovinei a cerut rectorului Universităţii, Ferdinand Ziglauer, să cerceteze şi, la nevoie, să percheziţioneze, pentru a afla cum  Arboroasa a organizat, recrutat şi trimis clandestin pe unii din membrii ei pentru a lupta alături de armata română.

În adresa sa, din 15 iulie 1877, prof. Ziglauer răspundea că “senatul academic dispune de puteri disciplinare, dar nu poate exercita o putere poliţienească a statului şi de aceea nici nu o va exercita cândva, întrucât sarcina unei percheziţii cade în exclusivitate în atribuţiile poliţieneşti”41

4

Paul Leu

Kenmore, WA, USA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s