Volumul colectiv de studii „Botoșani, oraș al muzicii europene”

Standard

copertaAsociaţia culturală Vis de Artist este un par­ticipant activ şi constant la scena culturală botoşăneană. Cu entuziasm şi realism totodată, cu spirit tânăr și atitudine voluntară, este un promotor al proiectelor ce vizează valorile culturale regionale, promovarea și inte­grarea acestora la nivel național și internațional.

Volumul colectiv de studii pe care asociația cu nume poetic ni-l propune, Botoşani, oraş al muzicii europene – I, este expresia unui necesar demers de identificare a perso­nalităților care au contribuit la promovarea culturii naționale și universale. Colectivul de semnatari include  referenți din diferite generații, cu înaltă specializare în direcțiile lor profesionale, iar institu­țiile pe care le reprezintă au o acoperire națională: Botoșani, Iași, Roman, București, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara. Caracterul științific al publicației reiese din faptul că expunerile sunt bine documentate și prezintă comentarii și puncte de vedere pertinente și bine argumentate asupra subiectelor alese. Tematica volumului este ofertantă și se regăsește în două secțiuni  complementare, „Botoșaniul muzical” și „Zona muzicii europene”.

Vă voi prezenta succint, în paginile care urmează, date despre fiecare studiu prezentat în acest volum.

Referenții din prima secțiune susțin un demers unitar de recuperare a valorilor culturale și muzicale ale Botoșaniului. Aceștia se apropie în evocările lor, deopo­trivă cu sensibilitate și acribie în raportările istorice, fie de orașul natal iubit, fie de personalități muzicale com­plexe – pianiști, compozitori, dirijori, muzi­cologi.

Volumul este deschis de articolul Ipostaza muzicală eminesciană semnat de dr. Lucia  Olaru Nenati. Domnia sa ne face o introducere a cărții sale,  Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, din care spicuiește informații privitoare la simţul muzical înnăscut al marelui poet, completate de mărturii ale contemporanilor poetului despre vocea sa nepământesc de dulce, de fascinantă, despre efectul pe care îl exercita asupra auditoriului cântecul său. Autoarea ne propune o ipoteză „a lui Eminescu în chip de reîntrupare a acelui model al omului ales, aşadar al Poetului aproape semizeu aşa cum îl vedeau primii filozofi ai lumii, pitagoricienii, pe care Eminescu al nostru pare să-l poată reprezenta în mod firesc, situându-se astfel de la sine, în chip de model european regăsit prin artă, reunind după milenii cele două arte divorţate: poezia şi muzica”.

În continuare, prof. dr. Cătălina Constantinovici desfășoară în studiul său, Muzicianul Carol Anton Decker, o cercetare minuțioasă asupra unuia dintre primii compozitori botoșăneni care au scris melodii pe versuri eminesciene. Adept al muzicii de divertisment, a optat pentru muzica de salon desprinsă din zona europeană, dedicându-și astfel harul componistic către tradiție și comunitate; creația lui, atât vocală cât și instrumentală cuprinde astfel genurile de vals, romanță, polcă, mazurcă, gavotă, barcarolă, cadril, galop dar și dansuri populare românești – hora, sârba. Într-o expunere dinamică și motivantă, referirile exacte și atent documentate bibliografic în privința creației și activității acestuia alternează cu citate ce evocă spiritul vremii.

Amintirea vie a dascălilor reprezintă o datorie pentru orice societate civilizată, pentru orice individ onest. Nu trebuie uitată niciodată prezenţa unor dascăli inimoşi, care au oferit, pe lângă conduita profesională și implicarea activă în viaţa comunităţii. Câteva studii se grupează, astfel, în această direcție.

Muzeograful Daniel Ciucălău conturează cu sensibilitate portrtetul unuia dintre profesorii dedicați din viața comunității locale, în comunicarea intitulată Un profesor uitat: Victor C. Fleury. Botoșănean prin adopție, descendent al unei familii de francezi ce s-a refugiat în Polonia în urma revoluţiei din 1789, dirijor, compozitor şi dascăl (ținut minte mai mult pentru conflictul cu Nicolae Iorga, în urma căruia viitorul istoric şi om politic a fost exmatriculat din liceul „Laurian”), primul profesor de muzică al liceului „A.T.Laurian”, Victor C. Fleury, a reuşit să aducă în sufletul botoşănenilor frumuseţea muzicii. Datele biografice sunt agerabil completate de o succesiune de citate ce ilustrează activitatea acestuia și viața culturală botoșăneană.

În aceeași linie a evocării personalităților pedagogice, conf.univ.dr. Luminița Duțică  ne prezintă expunerea intitulată Știința de a-i învăța pe alții. In memoriam profesor universitar Iulia Bucescu. Autoarea face un portret reverențios și plin de prețuire profesoarei de excepție Iulia Bucescu, aducând în același timp solide argumente științifice în promovarea Metodei sale în privința disciplinei Teoria muzicii-Solfegiu-Dictat. Un portret biografic este urmat de o argu­mentare a viabilității incontestabile a metodei; descrierea amănunțită a acesteia este completată de observații pertinente ale d-nei conf. Duțică privind eficacitatea acesteia și recomandări pentru utlilizarea acestui valoros instrument.

Tot un portret, de această dată dedicat unei personalități contemporane, ne oferă conf.univ.dr. Ruxandra Mirea în articolul Mariana Popescu – măiestrie în profesie. Cu reală prețuire (vădită din tonul confesional, sensibil al descrierilor caracteriale) și totodată cu minuțiozitate documentară, autoarea relevă parcursul biografic și profilul profesional al d-nei Mariana Popescu – dirijor coral, pianist, compozitor, muzicolog.

La rândul său, dedicatoarea studiului anterior, prof.univ.dr. Mariana Popescu ne prezintă o evocare plină de sensibilitate a Botoșaniului, orașul copilăriei sale. În articolul intitulat Botoşaniul meu drag,  rememorarea anilor de studii este completată de documente fotografice, portretele sensibile ale profesorilor care au contribuit la formarea sa și ale colegilor de generație sunt completate cu amintirea concertelor Filarmonicii botoșănene.

O autoare activă în publicistica muzicologică, conf.univ.dr. Veronica Gaspar, este semna­tara a 2 studii din acest volum. În primul dintre acestea, Doamne ale culturii muzicale europene din România I – Madeleine Cocorăscu, autoarea ne prezintă o schiță de portret a cunoscutei pianistei concertiste și profesoare. Studiul face parte dintr-o cercetare mai amplă privind contribuția anumitor categorii minoritare la europenizarea culturală a României moderne. Doamnele, aparținând în general aristocrației, au avut o contribuie semnificativă la cultura românească interbelică. Portetul biografic al pianistei este completat de un sumar panoptic al epocilor pe care le-a trăit, de menționarea altor pianiste contemporane precum și de caracte­ri­zările făcute de cei care au cunoscut-o; nota particulară a studiului o reprezintă relatarea impre­siilor personale ale autoarei la contactul direct avut cu pianista evocată. Al doilea studiu propus, Bartók ’70 – Enescu ’60, ne oferă o imagine comparativă a celor doi titani ai muzicii est-europene. Începând cu diferențele în ceea ce privește receptarea lor internațională, situația editării partiturilor lor, autoarea prezintă deopotrivă deosebirile și asemănările dintre cei  doi compozitori – în privința raportării la filonul popular, a abordării componistice (aspectele tratării materialului tematic), a activității pedagogice. Semnatara studiului se apropie, mai degrabă, de asemănările dintre ei: „Pe acești doi mari creatori îi unesc același areal de inspirație folclorică și polivalența înzestrării lor muzicale. Rar se poate întâlni performanță la același înalt nivel în domenii muzicale diferite: Enescu excela ca solist, dirijor și compozitor, iar Bartók ca pianist, compozitor și etnomuzicolog”. În finalul articolului, autoarea conchide: „Cei doi mari creatori reprezintă două fațete emblematice ale destinului cultural european, în momentul în care lumea modernă a început să se redefinească. Cântecul neterminat al acestor titani se completează în posteritate, adăugându-se și imaginea pe care le-o atribuim, considerându-i fie individual, fie cuplați în mitologicele perechi antagonice ce mișcă universul sonor al lumii noastre”.

În expunerea intitulată Corneliu Gheorghiu: de la Botoșani la Bruxelles, o carieră internațională dedicată pianului, prof.univ.dr. Lavinia Coman ne supune atenției un consistent studiu dedicat unei personalități, contemporane încă, ale artei pianistice românești. Datele documentare detaliate despre activitatea concertistică și didactică a lui Corneliu Gheorghiu nu sunt prezentate de o manieră obiectivă, impersonală, ci sunt împletite cu aspectele biografice deosebite (cum ar fi prietenia acestuia cu marele geniu pianistic Dinu Lipatti), cu reliefarea activității științifice și mai ales cu aprecierile personale ale autoarei și amintirile sale vibrante despre dedicatorul studiului. Citatele aduse în completarea excursului muzicologic sunt deopotrivă savuroase și ilustrative pentru arta pianistului matur și pentru activitatea profesorului rafinat și sensibil. Expunerea culminează cu evocarea aspectelor cu tentă personală din biografia pianistului, cum ar fi viața de familie și dureroasa alegere a exilului.

Distinsul muzicolog și publicist prof.univ.dr. Grigore Constantinescu onorează volumul din acest an cu un studiu dedicat unei personalități componistice ale sec. al XX-lea, de origine botoșăneană, compozitorul și profesorul Liviu Dandara. “Despre” și “cu” Liviu Dandara este titul sugestiv al articolului; în secțiunea despre Liviu Dandara cercetarea și documentarea portretistică se desfășoară fluent și comprehensiv – datele biografice sunt urmate de considerații stilistice pertinente asupra concepției componistice. Cu Liviu Dandara sunt muzicieni apropiați compozitorului, ale căror opinii elocvente sunt expuse; propriile  mărturii ale compozitorului sunt completate de referirile asupra a 5 dintre compozițiile sale (Sonata pentru clarinet, Bamba!, Fresca, Afectus memoria, Pentaedre).

Două studii de sinteză sunt dedicate folclorului și cercetătorilor săi devotați.

Referentul muzical Mirel Azamfirei evocă o personalitate dedicată cercetării și documentării folclorului botoșănean, în studiul Folcloristul, dirijorul și violonistul Constantin Lupu. Cu sensibilitate sunt expuse datele personalității acestui iubitor al folclorului, întrețesute cu date biografice exacte și cu citate elocvente din cronicile dedicate acestuia. Lucrarea „Folclor muzical instrumental din județul Botoșani” (unde găsim 300 de melodii originale), inițierea și dezvoltarea Tarafului Datina (care a avut un succes răsunător, acesta înregistrând două CD-uri și ducând muzica tradițională din Botoșani pe nenumărate scene ale lumii) se numără printre realizările folcloristului Constantin Lupu.

Studiul prof. Dumitru Lavric intitulat Folclor fără frontiere: zonele Botoșani – Briceni – Herța reprezintă o expunere sintetică a unei cercetări vaste, ce însumează două proiecte transfrontaliere (inițiate de Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor”, în colaborare cu secțiile de cultură ale Raioanelor Briceni – Republica Moldova și Herța – Regiunea Cernăuți – Ucraina). Autorul tratează de o manieră exhaustivă coordonata folclorică din cele trei zone, iar expunerea abundă în informații bine documentate, diverse, coerent relaționate. Autorul susține teza adaptabilității folclorului la transformările economico-sociale specifice secolului al XXI-lea. Urmărirea anumitor aspecte – printre care repertoriul și datinile, organologia specific populară, interpreții și cercetătorii dedicați – conturează o imagine de ansamblu a subiectului cercetării, iar considerațiile finale asupra importanței filonului folcloric pentru creația enesciană și pentru componistica europeană oferă studiului o proiecție extinsă și o perspectivă actuală, europeană, a integrării specificului național în universalitate.

În încheierea primei secțiuni a volumului  se află studiul Artistul, fiara și marea. O paralelă Enescu – Hemingway, aparținând  conf.univ.dr. Elena Maria Șorban. Autoarea conduce un studiu paralel (iată, din nou, o viziune comparativă legată de George Enescu) ce vizează poemul vocal-simfonic „Vox maris” de G. Enescu şi romanul „Bătrânul şi marea” de E. Hemingway, două „roade ale suferinței”, în cuvintele autoarei. Raportările analitice se bazează pe convergențele biografiilor celor doi creatori, pe asemănările caracteriale, pe atitudinile celor  doi (divergente, în acest caz) față de comunism, pe similaritățile de limbaj artistic specific, de activitate creatoare, pe referințele creștine din operele lor.

Secțiunea a doua a volumului, dedicată muzicii europene, completează o imagine panora­mică a tematicii propuse, prin alte 7 studii deosebit de interesante.

Secțiunea a doua se deschide cu o comunicare a pr.dr. Cristian Dumea, care ne propune un portret biografic al organistului, teoreticianului și compozitorului franciscan Girolamo Diruta. O introducere cu date istorice privind Ordinul Franciscan este urmată de un portret biografic al lui Girolamo Diruta și de o detaliere nuanțată a structurii și conținutului operei sale teoretice, Il Transilvano, considerată drept prima metodă italiană, dedicată în întregime claviaturii (orgă şi clavecin). Opera este originală prin partea practică interpretativă, abordată aici într-o manieră inedită și are o valoare deosebită prin faptul că prima sa parte a fost dedicată lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei.

Studiul prof. Anamaria Biaciu-Popa, intitulat Frédéric Chopin, Variațiuni op. 2 pe tema  Là ci darem la mano, ne supune atenției un opus chopinian de real interes pentru ilustrarea stilului strălucitor al componisticii sale. Lucrarea, o „fantezie” în onoarea unui muzician prețuit și păstrat în suflet de către Chopin, W. A Mozart, se numără printre cele care au contribuit la lansarea carierei sale concertistice în Europa centrală și oferă o măsură reală a măiestriei și virtuozității interpretative, iar abordarea sa familiarizează pianistul cu valoroase aspecte tehnico-stilistice.

Creaţia muzicologică studenţească este reprezentată de articolul lui Cristina-Alexandra Manole, Concertul în creaţia lui Richard Strauss. Autoarea face un studiu axat pe creația concertantă a lui Richard Strauss, deoarece o consideră a fi umbrită de creaţia programatică simfonică şi de cea de operă. Prin intermediul celor cinci lucrări analizate (Concertele nr. 1 şi 2 pentru corn, Concertul pentru vioară, Burlesca pentru pian şi Concertul pentru oboi), aparținând unor perioade creatoare diferite, autoarea relevă evoluția stilistică în timp a compozitorului, a gândirii sale muzicale inovatoare, a drumului către făurirea limbajului muzical propriu.

Sub aspect analitic se înscrie și comunicarea conf.univ.dr. Daniela Cojocaru, care ne prezintă articolul Expresie şi stil în lucrarea Lăutarul – Fantezie şi Dans moldav pentru vioară şi pian de Stan Golestan. Compozitorul evocat a avut o contribuţie de excepţie la emanciparea şcolii româneşti de compoziţie în prima jumătate a secolului XX, nu numai prin creaţia sa, în care se disting ecouri ale unor cântece populare autohtone, ci şi prin popularizarea şi susţinerea vieţii muzicale româneşti. Prin intermediul analizei dedicate acestei lucrări sunt subliniate elementele componistice specifice melosului popular, regăsite în limbajul lui Stan Golestan.

Lect.univ.dr. Simona Negru ne propune articolul intitulat Traian Grosavescu – tenorul cu voce de aur, plecat prea devreme. 120 de ani de la naştere. În an comemorativ, autoarea ne prezintă o succintă rememorare a marelui tenor lugojan, plecat dintre noi prea devreme (la vârsta de 32 de ani). După o introducere ce prezintă moartea tragică, este detaliată cariera sa scurtă (6 ani) dar strălucită, desfășurată la Opera Română din Cluj, respectiv Opera de Stat din Viena. Sunt amintite toate rolurile jucate (cele mai importante roluri de tenor liric, spint sau dramatic din repertoriile teatrelor)  și sunt prezentate o serie de mărturii memorialistice. Caracteristicile artei sale vocale sunt relevate prin  analiza a două dintre ariile din repertoriul său, aria Ducelui de Mantua „La donna e mobile”, din actul al IV-lea al operei Rigoletto de Giuseppe Verdi şi aria lui Canio „Vesti la giuba…” din opera Paiaţe de Ruggiero Leoncavallo.

Conf.univ.dr. Mariana Frățilă ne oferă o Privire retrospectivă asupra muzicii latino-americane în secolul XX. În ţarile latino-americane folclorul şi muzica cultă au reprezentat, începând din secolul al XV-lea, formele fundamentale de manifestare artistică muzicală; pe aceste coordonate folclorul indigen s-a grefat în timp, asigurându-le individualitatea şi originalitatea. Muzica latino-americană de după 1960 este prezentată prin expunerea principalelor orientări și manifestări ale naționalismului (de la protonaţionalism la cel subiectiv sau obiectiv). Plaja de stilizare a elementului folcloric este relevată prin definirea unor orientări stilistice și prin succinte portete biografice ale compozitorilor din: Peru, Cuba, Mexic, Brazilia (Heitor Villa-Lobos), Argentina (Alberto Ginastera).

În încheierea volumului, asist.univ.dr. Iliana Velescu ne propune prin articolul său, Motivații psihologice pentru o educație muzicală timpurie, o tematică actuală, ce suscită un interes constant în cadrul științelor educației. Autoarea susține și argumentează oportunitatea educației muzicale înainte de vârsta școlară. Baza neurofiziologică a audiției se dezvoltă încă din perioada prenatală. Concepții diferite se referă la înzestrarea muzicală, la definirea și ierarhizarea ei, însă există un consens asupra faptului că educația muzicală favorizează dezvoltarea copilului atât în plan cognitiv, cât și în plan psihologic prin formarea unei conduite morale adecvate, o dezvoltare armonioasă a personalității și facilitarea integrării sociale. După cum arată autoarea, „Muzica este unul din factorii ce realizează unitatea dintre gândire, simțire, voință și activitatea forțelor emoționale și morale ale omului. Astfel, educația muzicală devine o necesitate și nu un lux pentru că formarea morală și spirituală a omului este direct condiționată de nivelul de cultură estetică în general, și artistico – muzicală în special”.

Selecția de articole din acest volum, Botoşani, oraş al muzicii europene – I, propune cititorului, pe lângă portrete vibrante ale unor personalități muzicale, o tema­tică variată, susținută de informații consistente în multe direcții ale cercetării muzicale.

Recomand călduros oricărei categorii de public lectura sa, transmit sincere felicitări și urez mult succes în activitate referenților și realizatorilor săi!

Eugen-Bogdan Popa,

C.d.a.dr., Universitatea Națională de Muzică
din București

 

VLUU L100, M100  / Samsung L100, M100

Un răspuns »

  1. Pingback: Revista Luceafărul » Invitaţie! … ”Botoșani, oraș al muzicii europene”, vol. II.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s