Arhivele lunare: August 2015

Numărul 86, 10 August 2015

Standard

CJ32XAEVAAAp_8T

Sumar:

Adrian-Irinel Aciobăniței: Imnografia Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene

Carmen Stoianov: Seară de muzică la Castelul Peleș

Florin Răducanu: Ecouri interne și externe după ediția a IV-a a Bucharest Jazz Festival

George Balint: Festivalul Internaţional „ŢINTEA MUZICALĂ” ediţia a 7-a

Natalia Chiciuc: Serghei Lunchevici, „ultimul lăutar”

Paul Leu: Ciprian Porumbescu, student la istorie-geografie

Sergiu Spiridon: Tribuna tinerilor dirijori

Simona Nicoletta Jidveanu: ICon Arts, Sibiu 2015

Veronica Anghelescu: Lansare Website: http://thesacredmusic.com/

Music! Adrian-Irinel Aciobăniței: Fantasia in C minor – Adrian-Irinel Aciobăniței, orgă

Music! Alessandro Stradella: Pieta Signore, Simona Nicoletta Jidveanu, Soprană

Music! Ciprian Porumbescu: Balada – Serghei Lunchevici, vioară

Movie! Emil Loteanu: Lăutarii (1971)

Music! Florin Răducanu: My Wonderful World

Music! Giuseppe Verdi: La Traviata – Follie, follie (Sempre Libera), Simona Nicoletta Jidveanu, Soprană

Music! Irina Odăgescu-Țuțuianu: Cântarea pătimirii noastre – Corul Academic Radio, Dirijor – Dan Mihai Goia

Music! Komitas Vardapet Ov Zarmanaly (O great mistery) – Adrian-Irinel Aciobăniței, orgă

Music! Margareta Pâslaru: Tatăl nostru

Music! Vasile Timiș: Voroneț – Corul Academic Radio, Dirijor – Dan Mihai Goia

*

Imaginea numărului:

Planeta Pluto

Credits: New Horizons Mission by NASA

https://www.nasa.gov/feature/new-horizons-spacecraft-displays-pluto-s-big-heart-0

CJ32XAEVAAAp_8T

Imnografia Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene

Standard

 Scurt istoric

După ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a coborât peste apostoli sub forma de limbi de foc, (Fapte 2, 1-47), s-a născut Biserica lui Hristos. Sfinţii apostoli au plecat mai apoi sa răspândească Cuvântul lui Dumnezeu si la neamuri. Printre aceste popoare şi neamuri se numără si străvechiul popor armean, care încă din antichitate a făurit o mare civilizaţie.

Primii propovăduitori ai credinţei în Mântuitorul nostru Isus Hristos pe teritoriul armenesc au fost sfinţii apostoli Tadeu si Bartolomeu, care au fost numiţi si primii luminători ai Armeniei.

Despre Sfântul apostol Tadeu se spune că a plecat spre Armenia în anul 34 d.C., ducând acolo lancea cu care a fost străpuns Cristos, aceasta regăsindu-se astăzi la muzeul catedralei armene din Ecimiadzin.

Popor situat iniţial în ţinutul dintre Munţii CaucazMarea Caspică şi Marea Neagră, armenii dovedesc cu mândrie că au constituit primul stat declarat creştin. În anul 301 d.C., regele Tiridates (sau Tîrdat) a primit sfântul botez, fiind convertit de eroul legendar al Armeniei, sfântul Grigore Luminătorul, care a devenit astfel primul Patriarh Catolicos al Armeniei. După acest moment de mare importanţă istorică, sfântul Grigore Luminatorul a început organizarea Bisericii Armene si a iniţiat construirea Catedralei Ecimiadzin, care este cea mai veche catedrala din lume, unde si astăzi se celebrează neîncetat Sfânta Liturghie.

După ce regele armean Tiridates primeşte taina sfântului botez din mana sfântului Grigore Iluminatorul, Armenia devine astfel primul stat creştin din lume, când in alte părţi creştinii mureau ca martiri. Religia creştină devine caracteristica principală a poporului armean, cu care se identifică.

Apariţia primelor imnuri creştine in Biserica Apostolica Armeana

Primii întâi stătători ai Bisericii Armene, s-au preocupat foarte mult de răspândirea cuvântului lui Dumnezeu in limba poporului, adică in limba armeana.

O contribuţie imensa au avut-o sfinţii Mesrop si Şahag, care sunt numiţi şi sfinţii traducători.

Sfântul Mesrop a fost un călugăr, care a inventat alfabetul armean. Tradiţia spune că în timp ce sfântul Mesrop era îngândurat şi preocupat de alcătuirea unui alfabet cât mai reprezentativ al limbii armene, mâna lui Dumnezeu a scris cu litere de foc  alfabetul armean, pe pereţii peşterii în care vieţuia acesta.

Sfântul Şahag, care era patriarhul catolicos al Bisericii Apostolice Armene în vremea aceea, a trecut la traducerea Bibliei si a scrierilor sfinte în limba armeană  cu ajutorul noului alfabet descoperit de Sfântul Mesrop. Cei doi sfinţi traducători au început o campanie de alfabetizare fără precedent a poporului armean cu noul alfabet, răspândind Biblia nou tradusa, iar setea după Cuvântul lui Dumnezeu a făcut ca alfabetul sa fie învăţat repede de cât mai mulţi oameni. Putem spune ca sfinţii traducători au lăsat o mare moştenire atât poporului armean cât şi Bisericii Universale, prin adunarea şi traducerile din textele sacre rămase de la ei.

O data cu traducerea Bibliei si a cărţilor de cult, s-a aprobat si canonul liturgic al Bisericii Apostolice Armene, ceea ce a dus la apariţia ritului armean si astfel s-a creat premiza compunerii imnurilor sacre. Cuvântul armean pentru imn este sarakan.

Muzica sacră are o mare importanta in asigurarea solemnităţii Sfintei Liturghii (in limba armeana Sfânta Liturghie este numită Surp Badarak adică Sfânta Jertfă ). Marele   duhovnic şi organist, părintele Iosif Gerstenengst spunea că “muzica este limbajul lui Dumnezeu”. Sfântul Augustin a spus despre muzică “Qui cantat bis orat”, adică “cine cântă se roagă de doua ori”.

Sfinţii traducători sunt si primii autori de imnuri, care sunt cele mai vechi imnuri ale Bisericii Creştine Universale.

Imnurile au la baza fie un text din Sfânta Scriptura, fie un poem scris de un autor numit şi imnograf.

Octoihul Armean

O data cu stabilirea canonului liturgic s-a trecut si la teoretizarea muzicii sacre in Biserica Apostolica Armeana.

S-a alcătuit un sistem de notare neumatic sub care erau scrise cuvintele. După apariţia sistemului de notare liniar, imnurile sacre armene au fost scrise pe notele cu care toata lumea muzicala este familiarizată.

Imnnografia armeana are la baza opt scări modale, cunoscute şi sub numele de glasuri sau ehuri. Din cele opt glasuri, primele patru sunt autentice sau primitive, iar următoarele sunt plagale, sau derivate. Cu timpul, au apărut şi glasurile derivate din cele plagale. Aceste glasuri au la baza scările modale, iar muzica sacră armeană este prin excelenţă modală.

Împărţirea glasurilor in octoihul armean este următoarea:

Denumirea in limba armeana Denumirea in limba romana
Aradjin Tzayn Glasul întâi autentic
Aradjin Koghm Glasul întâi plagal
Yerkrord Tzayn Glasul al doilea authentic
Yerkrork Koghm Glasul al doilea plagal
Yerrord Tzayn Glasul al treilea authentic
Yerrord Koghm Glasul al treilea plagal
Tchorrord Tzayn Glasul al patrulea authentic
Tchorord Koghm Glasul al patrulea plagal

Caracteristici ale muzicii sacre armene

 

Muzica Bisericii Apostolice Armene este o muzica modală de factură orientală, care are la bază un puternic caracter specific naţional. Muzica populară armeană foloseşte scări modale foarte asemănătoare cu cele opt glasuri ale Octoihului Armean.

După cum ne spune şi Sfânta Scriptură, muzica sacra sau cea de cult a apărut şi   s-a dezvoltat, la început în curtea Cortului Întâlnirii şi mai apoi s-a dezvoltat şi s-a statornicit în timpul regelui David, care a scris psalmi, inspirat fiind de Duhul Sfânt. Psalmii au constituit printre primele imnuri de lauda către Dumnezeu şi se cântau la anumite sărbători precum Pesah (Paştele Evreiesc), Roş Haşana (Anul Nou evreiesc), sau Yom Kipur (Ziua ispăşirii), etc. Muzica sacră a Templului din Ierusalim a luat un mare avânt in timpul regelui Solomon, care a avut un cuvânt foarte important in organizarea cultului şi al leviţilor care îl deserveau.

Muzica sacră a Marelui Templu din Ierusalim a devenit ulterior si muzica liturghiei sinagogale, după robia babilonică.

Primii creştini cântau psalmi în maniera şi specificul muzicii sacre din sinagogă, la care mai apoi s-au mai adăugat şi specificul naţional al muzicii poporului, care s-a convertit la credinţa creştină. Acest lucru s-a întâmplat şi cu muzica sacră armeană, în care întâlnim şi influenţe ale muzicii sinagogale, cum ar fi de exemplu secundele mărite, dar şi cele ale muzicii populare armene, astfel că muzica sacră armeană a căpătat un puternic specific cultural şi naţional armean, sporind astfel în frumuseţe. Există deasemeni şi similitudini între muzica armeană şi cea bizantină, tot prin folosirea scărilor modale şi a secundelor mărite.

Imnurile sacre armene (numite in limba armeană sarakan) sunt scrise in majoritate pe textele psalmilor, dar şi pe texte si poeme compuse de anumiţi sfinţi părinţi ai Bisericii Armene precum sfinţii traducători Masrop şi Şahag, care sunt socotiţi ca primii mari imnografi.        Alţi mari autori de imnuri sunt şi sfântul Grigore din Narek, sfantul Nerses Şnorali, şi mulţi autori anonimi, mai ales in perioada Evului Mediu.

Evoluţia muzicii sacre armene

În decursul timpului, muzica sacră armeană a evoluat  datorită imnografilor cunoscuţi sau anonimi, ceea ce a dus la apariţia  formelor evoluate ale glasurilor autentice sau plagale, care după unii autori au fost denumite glasuri derivate. Unele din cântările Sfintei Liturghii Armene, apărute in decursul timpului, ajung să nu se mai încadreze strict in tiparele glasurilor Octoihului Armean. Acestea în schimb, mai păstrează elemente ale glasurilor autentice sau plagale din care provin.

Muzica Bisericii Apostolice Armene este la bază o muzică psaltică, cu o ritmică proprie, în care găsim multe ornamente specific armeneşti, care sunt de fapt motive melodico ornamentale foarte frumoase, care au fost atent elaborate şi sunt de mare efect.

In ceea ce priveşte evoluţia muzicii sacre armene, trebuie să analizăm şi evenimentele istorice de cotitură, care au dus la evoluţia  acestei muzici extraordinare.

O parte din comunităţile armene din diaspora au făcut unirea cu Biserica Catolica şi astfel a apărut Biserica Armeano-Catolică. Aceasta biserică a păstrat identic acelaşi rit armean şi a preluat integral imnografia Bisericii Apostolica Armene. Acest eveniment istoric important a avut o mare influentă in evoluţia muzicii sacre armene. Unirea cu Biserica Romei a fost iniţiată de călugărul Mkhitar (sau Mekhitar), care a înfiinţat ordinul catolic armean al mekhitariştilor. Aceşti călugări au construit prima mănăstire pe insula San Lazaro din apropierea Veneţiei. Aceasta mănăstire a devenit un mare focar de spiritualitate si cultura armeană.

Un alt moment important in evoluţia muzicii armene este introducerea sistemului de notare liniar, provenit din Occident, ceea ce a permis studierea muzicii armene de cât mai mulţi muzicieni si muzicologi.

Cam in acelaşi timp cu sistemul de notare liniar, s-a introdus si sistemul de măsuri

binare sau ternare, de către compozitorii de imnuri si liturghii din secolele XIX si XX.

Chiar dacă s-a introdus sistemul de măsurare sus amintit, muzica bisericii armene

şi-a păstrat structura modală a glasurilor din Octoihul Armean.

Cel mai recent moment de cotitură în evoluţia muzicii sacre armene, a fost introducerea orgii in cultul liturgic. Orga a fost introdusă mai întâi in Biserica Armeano-Catolică, în secolul al-IX-lea ca de exemplu în catedrala Armeano-Catolică din Gherla-Armenopolis, când aceasta a fost dotată cu o orgă cu tuburi, care a fost construită în anul 1846 de către Heinrich Maywald. În Biserica Ortodoxa Apostolică Armeană, orga a fost introdusă în jurul anului 1920 în timpul păstoririi Patriarhului Catolikos Kevork (Gheorghe) al-V-lea Surenyants. Ca instrument cultic, orga a apărut mai întâi în catedralele sau bisericile principale din marile oraşe din Armenia sau diaspora. Biserica Ortodoxă Apostolică Armeană este singura biserică ortodoxă care foloseşte orga în cultul liturgic, care întăreşte şi acompaniază corul polifonic şi cantorii, totul spre preamărirea şi slava lui Dumnezeu cel Sfânt, Atotputernic şi Bun. Introducerea orgii in bisericile armene catolice si ortodoxe, a sporit şi mai mult in spiritualitate, solemnitate si frumuseţe Sfânta Liturghie Armeană. O dată cu introducerea orgii in bisericile armene, conservatoarele şi instituţiile muzicale de învăţământ au înfiinţat clase şi catedre de orgă clasică, ca de exemplu la Conservatorul Komitas Vardapet din Erevan. Dintre marii organişti armeni amintim pe regretaţii Berdgi Zamkocian şi Vahagn Stamboltsian. Tânăra şcoală de orgă armeană a dat şi alţi organişti renumiţi, precum părintele Mkhitar Kudusian, Narine Simonian, Arthur Bobikian, etc.

Primii compozitori şi imnografi ai Bisericii ortodoxe Apostolice Armene

Primii compozitori şi imnografi ai Bisericii Armene au fost sfinţii Mesrop (360-440) şi Şahag, numiţi şi sfinţii traducători, care pe lângă prima traducere a bibliei în limba armeană, au scris primele şi cele mai vechi imnuri creştine. Aceşti doi mari sfinţi erau conştienţi de răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin cântarea bisericească.

După ce au apărut Biblia şi cărţile de cult in limba armeană clasică, (sau grabar, care este denumirea armenească a limbii armene clasice, care şi astăzi este limba de cult în Biserica Armeană) a luat avânt şi imnografia Bisericii Apostolice Armene, prin apariţia cântărilor numite în limba armeană şarakan. Sfinţii traducători Mesrop şi Şahag au deschis drumul spre dezvoltarea imnografiei, care a fost continuat mai apoi şi de alţi mari imnografi.

Sfăntul Mesrop Maştots s-a născut intr-o familie nobilă ca fiu al lui Vardan. El a studiat la scoli înalte limbile greacă şi persană, devenind unul din cei mai culţi oameni ai timpului sau. Datorita culturii şi marii sale evlavii, este numit secretar al regelui, datoria lui fiind să scrie decretele regale în limbile greacă şi persană. După un timp părăseşte curtea regală şi se retrage la o mănăstire unde se călugăreşte şi se dedică în totalitate slujirii lui Dumnezeu. Între timp este ordinat preot şi începe să trăiască o viaţa aspră şi ascetică.  El purta o cămaşă aspră ţesută din păr şi consuma numai legume. Sfântul Mesrop dormea foarte puţin pe pământul gol şi îşi petrecea timpul în reculegere şi rugăciune. Studiind Sfintele Scripturi, el realizează că literele alfabetelor grec şi persan nu satisfac cerinţele complexe ale limbii armene şi se gândeşte sa alcătuiască un alfabet prin care toate sunetele limbii armene să fie reprezentate. După inventarea alfabetului armean, sfânţii Mesrop şi Şahag traduc Biblia şi cărţile de cult din limba siriacă în limba armeana şi o dată cu scrierile sfinte, se realcătuieşte şi Sfânta Liturghie Armeană, care a fost tradusă integral in limba armeana. Sfântul Mesrop este şi autorul imnurilor de pocăinţa (Der Voghormia). El a fost şi un misionar itinerant si s-a ocupat cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi înfiinţarea de şcoli în limba armeană. Moştenirea sfântului Mesrop este foarte importanta, deoarece prin inventarea alfabetului armean a salvat de la asimilare acest popor străvechi şi limba lui.

Sfântul Sahag este fiul unui mare patriarh catolicos care a fost sfântul Nerses cel Mare sau sfântul Nerses Şnorali. Trebuie mentionat ca unii partiarhi au fost căsătoriţi şi au avut copii, înainte de a se dedica slujirii lui Dumnezeu. După ce aceştia s-au călugărit şi soţiile lor au devenit călugărite. Sfântul Şahag a fost educat in renumitele scoli din Alexandria, Cezareea si Constantinopol, de unde şi-a însuşit o vastă cultură. El ştia perfect limbile greacă şi persană. El este ultimul descendent direct din sfântul Grigore Luminatorul. A fost ales ca patriarh catolicos in 387 si a păstorit biserica armeana peste 50 de ani. Sfântul Şahag a avut o mare contribuţie împreună cu regale Vramshabough, prin sprijinirea sfântului Mesrop care a alcătuit astfel alfabetul armean, primul alfabet al cărui inventator se cunoaşte cine este. El a contribuit la traducerea Bibliei şi cărţilor sfinte şi împreună cu sfântul Mesrop sunt cunoscuţi şi sub numele de sfinţii traducători. Sfântul Şahag este şi autor de imnuri şi rugăciuni şi a avut un rol foarte important in stabilirea canonului liturgic armean.

Un alt autor de imnuri este şi Sfântul Nerses Şnorali numit şi “luminătorul inimilor”. Acesta a fost unul dintre reformatorii societatii armene. A înfiinţat şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi pentru cei săraci. Sfântul Nerses Şnorali a făcut parte dintr-o familie care a dat doi mari patriarhi deveniţi sfinţi şi este strănepot al Sfântului Grigore Luminatorul, numit şi luminatorul spiritului. Tatăl sfântului Nerses a fost sfântul Şahag, numit si luminătorul minţii. Sfântul Nerses a fost numit luminătorul inimii, deoarece Armenia a cunoscut o mare renaştere a valorilor spirituale, morale si sociale, pe timpul păstoririi sale.

Sfântul Nerses s-a născut in prima jumatate a secolului IV fiind fiul lui Athenagenes şi al printesei Bambishu. Fiind de neam regal, a beneficiat de o educaţie aleasă în Cezareea Capadociei, unde s-a căsătorit cu prinţesa Sanducht.

Fiind un excelent negociator, a fost trimis de regele Arşak să detensioneze relaţiile dintre Armenia şi Imperiul Bizantin, lucru care i-a reuşit pe deplin.

Datorita calităţilor sale, el ajunge patriarh catolicos al Armenilor şi începe o serie de reforme prin care a apropiat foarte mult biserica de popor şi a căutat să îmbunătăţească viaţa poporului prin înfiinţarea de şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi unde săracii primeau mâncare şi tot ce le trebuia. Sfântul Nerses Şnorali a înfiinţat şi şcoli de meserii unde cei săraci puteau învăţa o meserie. Iniţiind aceste reforme şi datorită marii sale charisme şi popularitate, a fost unul dintre cei mai iubiţi sfinţi armeni. Sfântul Nerses este si autor de imnuri el fiind si unul dintre cei care au avut o mare contribuţie la dezvoltarea muzicii sacre armene. El este autorul imnurilor Taratsyal, Aravot Luso (Lumina diminetii), Amen… Hair Surp (Amin….Tată Sfânt).

Muzica sacră armeană în Evul Mediu

În secolul al 4-lea după adoptarea creștinismului, muzica sacră armeană a devenit foarte populară şi îndrăgită de poporul armean. Piesele muzicale populare descriu viața oamenilor simpli, obiceiurile și stilul de viață. Cântăreții populari medievali au fost numiţi aşugs și gusans. Mulţi dintre aceştia practicau şi muzica sacră. Cel mai celebru dintre ei a fost Sayat-Nova care a trăit și a creat în secolul al 18-lea. În secolul al 12-lea armenii au folosit khazes (semne muzicale sau neume). Compozitorul contemporan Karo Chalikyan a descifrat notele muzicale de tip khazes, ceea ce a dat posibilitatea de a asculta şi studia muzica medievală armeană  şi în  principal cântecele sacre ale sfântului Grigore din Narek, care a fost cel mai mare muzician armean și scriitor al Evului Mediu.

Sfântul Grigore din Narek s-a născut in jurul anul 950 la Andzevatsik (pe atunci în Armenia acum situat pe teritoriul Turciei) şi a trecut la cele veşnice în anul 1003 la Narek (pe atunci în Armenia acum situat pe teritoriul Turciei). Acest sfânt ieromonah (sau preot călugăr) a avut o contribuţie esenţială în elaborarea limbii armene clasice (sau grabar) atât prin poemele şi imnurile sale, cât şi prin lucrările teologice pe care le-a scris, drept care a fost proclamat de Sfântul Părinte Papa Francisc ca doctor şi învăţător al bisericii universale. Trăgându-se dintr-o familie de scriitori şi slujitori ai bisericii, a beneficiat de o educaţie creştină, duhovnicească şi cărturărească aleasă. Sfântul Grigore din Narek alege viaţa monahală şi va trăi toată viaţa în mănăstirea de la Narek. Devenind preot la 25 de ani sfântul Grigore de Narek se dedică scrierii şi compunerii de texte bisericeşti, comentarii la cărţile sacre, rugăciuni folosite şi astăzi în sfânta liturghie armeană. Pe lângă erudiţia teologică sfântul Grigore din Narek era şi un excelent matematician şi muzician, iar de la el a rămas un număr foarte mare de imnuri şi rugăciuni, care l-au făcut foarte iubit de poporul armean. Şi astăzi, creştinii armeni recită parţi întregi din Biblie si din poemele sfântului Grigore de Narek cântăndu-i imnurile.

Compozitori care au compus muzica Sfintei Liturghii Armene

 

Muzica sacră armeană a evoluat foarte mult în decursul timpului, suferind transformări şi influenţe de la alte sisteme muzicale. Între timp muzica corală ia un mare avânt si datorită introducerii orgii în cultul liturgic al ritului armean, care a avut ca scop întărirea corului, acompanierea cantorilor şi credincioşilor, totul spre preamărirea şi lauda lui Dumnezeu.

Începând cu secolul al-XIX-lea şi continuând cu secolele al-XX-lea şi până în prezent, au apărut compozitori precum Makar Yekmalian, Komitas Vardapet, Arno Babadgianian, Koren Mekhanidgian, care fiecare au compus muzica pentru câte o liturghie.

Makar Yekmalian

Este primul compozitor armean din perioada romantismului, care a compus muzica liturghiei armene pentru cor mixt pe 4 voci, la care mai apoi s-a adăugat şi partea de orgă. Liturghia lui Yekmalian respectă întru totul tradiţia muzicii psaltice, bazându-se pe cele opt glasuri ale Octoihului Armean. Yekmalian a trăit în perioada 2 februarie 1856 şi 6 martie 1905. A studiat la seminarul de la Ecimiadzin, apoi a continuat cu studiile de conservator la Sankt Petersburg, unde a studiat compoziţia cu marele compozitor rus Nikolai Rimsky-Korsacov. El a fost profesor de muzică la Tbilisi, unde a şi murit. Cea mai de seamă şi mai cunoscută compoziţie a sa este Sfânta Liturghie, aranjată pentru cor mixt sau cor bărbătesc. Liturghia lui Yekmalian este cea mai cântată lucrare în mai toate bisericile armene ortodoxe sau catolice, fiind foarte îndrăgită şi foarte populară. Armonizarea imnurilor este modală şi scoate perfect în evidenţă frumuseţea şi solemnitatea acestei minunate muzici sacre.

Cele mai cunoscute imnuri (şaragan) sunt Surp Asvadz (Sfinte Dumnezeule), Marmin Derunagan (Trupul lui Cristos), Hreşdagain (imnul heruvic sau imnul heruvimilor) pentru solo cu acompaniament de cor murmurat şi orgă, Surp, Surp (Sfânt, Sfânt), Hayr Mer (Tatăl nostru), etc.

Komitas Vardapet (sau Komitas Arhimandritul)

 

Este unul dintre marii compozitori şi muzicologi armeni, care au avut o contribuţie esenţială nu numai în dezvoltarea muzicii sacre, dar şi celei simfonice, fiind creatorul şcolii muzicale naţionale armene. El s-a născut în data de 26 septembrie 1869 în localitatea Kutahza din Turcia. Ca laic se numea Soghomon Soghomonian, Komitas fiind numele lui de preot călugăr, pe care l-a adoptat mai târziu când a fost ordinat ca preot călugăr. De mic copil a dat dovadă de calităţi muzicale ieşite din comun. Komitas a rămas orfan de ambii părinţi de la o vârstă fragedă şi a fost crescut de o bunică. Copil fiind, el cânta pe stradă, la nunţi sau la cununii cu o minunată voce de copil, fiind remarcat de către un episcop, care l-a luat cu sine la Ecimiadzin, unde a urmat seminarul. După terminarea studiilor seminariale, el este ordinat ca preot celibatar (ieromonah) şi devine profesor de muzică la seminarul de la Ecimiadzin. Începe să compună muzică corală liturgică şi nu numai. El dă dovadă de asemenea şi de un mare talent pedagogic, fiind foarte iubit de ucenicii şi elevii săi, care vor deveni mai apoi mari muzicieni. Pentru meritele sale deosebite va fi ridicat la rangul de arhimandrit (în limba armeană vardapet). Între timp el îşi continuă studiile muzicale şi muzicologice la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, unde obţine şi doctoratul în muzicologie. În perioada studiilor din Germania se face remarcat ca şi compozitor şi pianist, fiind foarte apreciat de marii compozitori francezi Camile Saint Saens şi Claude Debussy, care il considerau pe părintele Komitas drept unul din marii compozitori ai muzicii universale. După întoarcerea de la studii este primit cu răceală şi ostilitate de către superiorii de la Ecimiadzin, deoarece el a propus o reformă a muzicii sacre a Bisericii Apostolice Armene. Din această cauză este pus în situaţia să colinde din mănăstire în mănăstire, până când el va ajunge în Turcia la marea comunitate armenească din Istambul, unde îl prinde Genocidul iniţiat de guvernul junilor turci. În acest timp el scrie muzica pentru sfânta liturghie, cunoscută şi ca Liturghia lui Komitas, compusă iniţial pentru cor bărbătesc. El mai scrie şi muzică de factură laică, face multe culegeri de folclor armean şi scrie mult studii muzicologice despre muzica populara armeană. Peregrinarea din mănăstire în mănăstire îi înlesneşte cercetarea mai aprofundată a muzicii populare armene. Genocidul împotriva poporului armean, comandat de guvernul junilor turci în 1915 îl găseşte pe Komitas Vardapet în Turcia. El este arestat de turci şi se presupune că a fost şi torturat. Din cauza genocidului în care au murit 1.000.500 de armeni nevinovaţi, cât şi din cauza torturilor psihice, Komitas işi pierde minţile şi îşi va petrece ultimii ani din viaţă într-un spital psihiatric din Paris, alternând între stările de intensă luciditate şi amnezie. După moarte, trupul său neînsufleţit va fi repatriat şi înhumat  la Erevan.

Liturghia lui Komitas Vardapet este de factură neomodală şi uneori modernă, iar în imnurile acestei liturghii întâlnim şi contrapunct liber sau imitativ. Iniţial, această liturghie a fost scrisă pentru cor de bărbaţi, dar mai apoi adaptată şi pentru cor mixt. Aceasta liturghie se cântă puţin mai rar din cauza dificultăţii scriiturii. Cele mai cunoscute imnuri sunt Ov zarmanali (O mare mister), Der Voghormia (Doamne miluieşte), Hreşdagain (Imnul Heruvic), etc. Komitas a compus şi muzică pentru pian precum cele „Şase dansuri armene”, lieduri, muzică corală laică şi multe alte lucrări. Din nefericire s-au pierdut multe alte lucrări, deoarece au fost distruse de turci, o dată cu marea sa bibliotecă personală a marelui compozitor. Dintre imnurile cele mai cunoscute amintim Der voghormia (Doamne miluieşte), Hreşdagain (imnul Heruvic), Ov zarmanali (O mare mister), Surp, Surp (Sfânt, Sfânt). Stilul lui Komitas conţine o armonizare neomodală, pe care este constuit un contrapunct liber sau imitativ, în care motivele tematice sunt scrise în maniera glasurilor Octoihului Armean.

Compozitorii contemporani de muzică sacră armeană

 

Muzica sacră armeană, a evoluat foarte mult şi evoluează şi în zilele noastre. În muzica sacră armeană contemporană se observă influenţe şi din alte sisteme muzicale, cum ar fi adoptarea limbajului tono modal, a ritmicii muzicii occidentale, transcrierea muzicii psaltice in sistem de notare liniar (occidental, care este cel mai utilizat). În ciuda acestor influenţe, muzica bisericească a Bisericii Apostolice Armene îşi păstrează în continuare specificul tradiţional şi naţional, devenind astfel o sinteză a unor influenţe externe, perfect adaptate specificului muzicii sacre armene tradiţionale. Aceste transformări au început de la compozitorii Makar Yekmalian şi Komitas Vardapet, care au scris compoziţii valoroase şi nemuritoare.

Dintre compozitorii contemporani, vom aminti pe Ara Bartevian care a scris muzica pentru Requiemul Armean, compus în memoria victimelor genocidului asupra poporului armean din Turcia din anul 1915. Foarte cunoscută este lucrarea Qeta Der (Doamne fii milostiv), care este o prelucrare după un cântec vechi şi adaptat pentru cor şi orgă sau solist şi orgă. O alta lucrare cunoscută a lui Ara Bartevian este piesa numită „Vocalize”. Arno Babadgianian a compus muzică pentru pian, dar şi piese de muzică sacră precum Horyam Mettses (Când vei veni în sanctuarul Tău), care de fapt este tot o adaptare pentru solist şi orgă.

Koren Mekhanedgian a compus deasemeni muzica pentru Liturghia Armeană, fiind cel de-al treilea mare compozitor armean, care a compus muzica pentru Sfânta Liturghie, după Makar Yekmalian şi Komitas Vardapet. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Cristos dznav ev haytnetsav (Cristos s-a născut şi ni s-a revelat), pentru cor pe patru voci şi orgă. Din cauza succesului şi aprecierii deosebite lucrarea Cristos dynav ev haztnetsav a fost trascrisă şi pentru orgă solo, fiind cântată în concerte cu mult succes.

Concluzie

 

Muzica sacră armeană este din ce în ce mai cunoscută, apreciată şi cântată atât în bisericile creştine, indiferent de confesiune, cât şi în sălile de concerte, atât datorită formaţiilor corale armeneşti renumite precum corul Komitas din Canada, corul Lusavorici, sau corul catedralei Ecimiadzin, precum şi marii organişti armeni Bergi Zamkocian şi Vahagn Stamboltsian, care au adaptat pentru orgă cele mai frumoase imnuri ale Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene.

Adrian-Irinel Aciobăniţei

Seară de muzică la Castelul Peleș

Standard

ÎEUROPAfest Summer Edition 2015_A5+nregistrând în acest an 22 de ediţii înnobilate de succesele miilor de participanţi şi ale laureaţilor ce au purtat deja pe toate continentele faima EUROPAfest, evenimentele desfăşurate sub această siglă şi sub înaltul patronaj al Casei Regale a României au devenit tradiţionale în peisajul cultural românesc; de-a lungul vremii, ele şi-au lărgit continuu aria ca sfere stilistice, spaţiu de cuprindere şi chiar timp; astfel, Jazz-ul, blues-ul, muzica pop şi cea clasică au dovedit că sunt la ele acasă nu doar în Bucureşti, ci şi la Sibiu sau Sinaia şi aceasta nu doar primăvara, ci şi în timpul tradiţionalei vacanţe de stagiune –  vara.

Organizat de jmEvents.ro şi Jeunesses & Lipatti în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Primăria Sinaia, Hotelul Mara, Castelul Peleş, Bulboacă & Asociaţii, The Last Coin, festivalul EUROPAfest Summer Edition include o serie de cinci manifestări care au captat atenţia publicului şi a presei în perioada 16-29 iulie 2015: Summer Concert at Castle (Castelul Peleş), Jazz in the Park (Parcul Dimitrie Ghica), Before Sunset (Hotel Mara, Sala King’s Valley), Classic in the Church (Biserica Catolică), Summer Magic Dream (Caffee EUROPAfest) şi Gala EUROPAfest Summer Edition (Bastion, Domeniul Regal).

Susţinute de artişti cunoscuţi din 16 ţări – Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Africa de sud, Irlanda, Spania, India, Noua Zeelandă, Cipru, Japonia, Belgia, Slovenia, Macedonia, Rusia şi România – aceste generoase oferte vor da incita publicul, dând glas poeziei muzicii şi vor aşterne mantii de emoţii în seri ce se doresc tot atâtea vise încântătoare ale unei veri fermecate în care sonata sau tangoul se vor împleti cu intonaţiile de jazz.

În paralel, în acelaşi cadru, un stagiu internaţional de masterclasses adresat muzicienilor între 10 şi 30 de ani – în acest an: flaut, vioară şi violoncel – îşi redeschide pentru a patra oară porţile la Summer Music Academy Sinaia. După cum o anunţă comunicatele de presă, “atelierele de lucru şi cursurile sunt conduse de artişti şi profesori de renume: Remus Azoiţei/  Marea Britanie, Profesor la Royal Academy of Music – London, Pierre-Yves Artaud / Franţa, Profesor la Conservateur National Superieur – Paris şi Christina Bellu / Elveţia – Italia, Profesor la Scuola Univeristaria di Musica – Lugano şi la Ecole de Musique – Lausanne.

O primă manifestare camerală, organizată de jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti sub înaltul patronaj al Casei Regale a României a chemat un numeros public la Sala de Muzică a Castelului Peleş în seara zilei de 18 iulie.

Pentru cei doritori să devină publicul avizat şi deosebit de călduros al manifestării, locurile istoricei şi rafinat-elegantei Săli de Muzică a Castelului nu au fost suficiente, organizatorii fiind nevoiţi să le suplimenteze pe măsura cererilor repetate ale celor ce invadaseră, la propriu, aleile Peleşului. Deşi această manevră a întârziat începerea concertului la ora fixată, nimeni nu şi-a pierdut răbdarea; cele câteva minute în plus au permis satisfacerea pe deplin a dorinţei sinaioţilor şi a turiştilor aflaţi în vacanţă în staţiunea de la poalele Bucegilor de a fi participanţi la un eveniment de excepţie.

Se poate afirma, cu deplin temei, că cei care umplut la refuz Sala de Muzică de la Peleş au fost răsfăţaţi cu un regal de muzică din cele mai diverse zone stilistice. Soliştii serii au fost fie nume deja afirmate de decenii bune pe podiumurile celor mai prestigioase săli de concert ale lumii, fie mai tineri interpreţi, poate chiar aflaţi la începutul unei promiţătoare cariere. Îi numim aici pe cei care au şi dat astfel tonul pentru masterclasses la Sinaia, cursuri urmate şi în acest an de tineri dornici să se perfecţioneze în arta performanţei instrumentale.

Cu un CV de invidiat, Remus Azoiței, poate fi numit pe drept cuvânt „violonistul virtuoz nepereche”. Exponent de renume al școlii românești de vioară, după terminarea studiilor la cea mai faimoasă școală privată de muzică din lume (Juilliard School din New York) şi stabilit actualmente în Marea Britanie, este privit astăzi ca făcând parte nu doar din elita muzicii londoneze, ci şi din cea europeană sau de peste ocean. Săli de concert de magnitudinea unor Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Salle Cortot din Paris, Konzerthaus în Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice în Veneția, Auditorio Nacional din Madrid sau Konzerthaus din Viena au fost martore ale unor sclipitoare evoluţii solistice. Între muzicienii cu care a colaborat colaborat cităm aici câteva nume: Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel. Paginile revistelor muzicale i-au dedicat aprecieri elogioase, revista britanică The Strad numindu-l chiar „un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”.

Incomparabilul şi seducătorul maestru al flautului Pierre-Yves Artaud, posesor a numeroase premii şi distincţii între care Premiul Academiei Charles-Cros pe care l-a primit de trei ori, Premiile de interpretare a muzicii franceze de astăzi şi al realizărilor în domeniul pedagogiei acordate de SACEM, marele Premiu al Discului în Japonia nu pot egala nici pe departe căldura aplauzelor cu care este întâmpinat de fiecare dată de publicul dornic să respire la unison cu acest muzician dăruit artei sale în multiplele ipostaze în care o slujeşte: solist concertist,  cercetător, profesor, iniţiator şi director artistic a numeroase evenimente, ansambluri sau orchestre, vârf de lance în articularea vieţii şi didacticii muzicale franceze. Colaborările cu răsunătoare nume ale artei interpretative – Lawrence Foster, Pierre Boulez, Charles Dutoit, Péter Eötvös –  au semnat paginile veritabilei cărţi de aur ale prestigioasei sale cariere.

Elegant distinsa violoncelistă Christina Bellu, exponentă în egală măsură a şcolii italiene şi elveţiene, îşi împarte timpul între prezenţele active pe marile podiumuri de concet ale lumii alături de Chicago Chamber Orchestra, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, Mulhouse Symphonic Orchestra, Livourne Philharmonic Orchestra şi activitatea didactică, fiind Vicepreședinte al European String Teachers Association în Franța și ambasador al ESTA Internațional la Consiliul Europei.

Am apreciat în mod deosebit foarte tânăra dar deja experimentata pianistă Adela Lorincz, discipolă a maeştrilor săi pianiştii Vlad Dimulescu şi Verona Maier, cea pentru care versatilitatea stilistică a devenit deja un modus vivendi, explorând cu o aleasă dăruire geografii sonore dintre cele mai diverse, ca partener colocvial al celor mai sus citaţi.

Programul a cuprins veritabile culmi ale literaturii camerale, lucrări de mare rafinament interpretativ, răspunzând nevoii publicului de a fi părtaş la crearea unei aure de muzică de excelentă calitate, dar şi celei a tinerilor discipoli de a-şi confrunta posibilităţile interpretative cu cele puse în joc de maeştrii de înaltă clasă cu care urmau să studieze la masterclasses; aşteptările le-au fost împlinite şi, la rândul lor, atât tinerii prezenţi cât şi publicul inteligent şi sensibil de toate vârstele – mulţi dintre aceştia avizaţi cunoscători ai artei sunetelor – au răsplătit excelenţa interpretativă, dăruind din inimă aplauze şi ovaţii interpretărilor memorabile ce au trezit la viaţă coardele sufletului Sălii de Muzică de la Castelul Peleş.

S-a cântat Johann Sebastian Bach, Camille Saint-Saëns (Remus Azoiţei), George Enescu, Claude Debussy (Pierre-Yves Artaud), Joaquín Nin, Gaspar Cassadó, Gabriel Fauré (Christina Bellu); s-a vibrat la unison cu aceşti artişti pe întreg parcursul manifestării. Au sclipit blitz-uri, s-au deschis microfoane, s-au montat trepieduri pentru camerele de filmat, s-au făcut fotografii cu interpreţii preferaţi, au fost interviuri, filmări, felicitări la scenă deschisă…..

În cele din urmă, Sala de Muzică de la Peleş a fost părăsită cu regretul că orice concert bun se termină neîndurător de repede. Dar, dincolo de toate, există şi speranţa că alte manifestări organizate sub acelaşi înalt patronaj al Casei Regale a României şi sub aceeaşi tutelă generoasă a jmEvents şi Jeunesses & Lipatti abia aşteaptă să împlinească mereu alte dorinţe şi aşteptări. Invitaţia-promisiune lansată în acest sens de domnul Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition este un semn că ele se vor concretiza, cu siguranţă, sub cele mai bune auspicii.

Mulţumiri speciale doamnei Bogdana Horaţiu, director de programe EUROPAfest şi jmEvents pentru munca nepreţuită la proiectarea şi realizarea tuturor programelor EUROPAfest – jmEvents  – inclusiv la   Concursul Internaţional  Jeunesses International Music Competition ajuns la a 22-a ediţie în acest an! – şi pentru gentileţea cu care a oferit toate datele necesare acestei cronici.

Dr. Carmen Stoianov

Parteneri media:EUROPAfest Summer Edition 2015_A5+ (2)

Această prezentare necesită JavaScript.

Ecouri interne și externe după ediția a IV-a a Bucharest Jazz Festival

Standard

Deoarece revista „No14PlusMinus” condusă de Veronica Anghelescu este un portal de comunicare pentru lumea muzicală din România, revin cu câteva amănunte care nu pot fi trecute neobservate, deși am prezentat în numărul trecut al revistei momente din recitalul Florin Raducanu Ensemble –special guest : Dalila Cernatescu https://no14plusminus.ro/2015/07/10/bucharest-jazz-festival-la-a-iv-a-editie/

La aproximativ 10 zile de la concertul nostru am aflat, întâmplător, că proiectul nostru a fost lăudat în London Jazz News… Muzicologul de origine olandeză, Henning Bolte, care a fost prezent pe perioada festivalului la București, a realizat un articol pertinent despre această ediție a festivalului în cea mai importantă platformă de jazz din presa britanică :

http://www.londonjazznews.com/2015/07/festival-round-up-2015-bucharest-jazz.html?m=0

Am fost impresionați să vedem fotografia Dalilei Cernătescu (panflute)  alături de o legendă a jazzului (Lee Konitz) și de o vedetă americană în vogă (Lizz Wright).  Muzicologul de origine olandeză a realizat o recenzie laudativă proiectului nostru amintind pe parcursul articolului în repetate rânduri despre acest proiect :

Traces of folk music

  “Through the use of folk music instruments in two ensembles, Lucian Nagy in his own ensemble on assorted flutes and Dalila Cernătescu on Romanian pan-pipe, called nai, and also guesting in the septet of pianist Florin Răduanu played music with a strong folk flavour, which in both cases however was counteracted by other elements. In Nagy’s quintet, folk was powered by heavily electrified bass-guitar, whereas Răducanu embedded the nai in a strong four horn brass-section that provided a more valid outcome.”…

   “ …Working from a solid deep musical home base Negrescu created a joyful, pleasurable piece of music as a start of the third concert night preparing the ground for the septet of his colleague Florin Răducanu. Răducanu is a strongly comping pianist with a decisive keyboard touch, great rhythmic flow and irrepressible playfulness and boundless energy that helps him to elevate the music and sometimes let him meander in long loops. Dalila Cernătescu guesting on nai, the Romanian pan-pipe, made a strong impression and created a strong profile of her instrument against the massive brass of the ensemble.”

    După recitalul nostru a urmat cel al vedetei americane, Liz Wright, muzicologul olandez punctând astfel momentul :

“ … This night it was especially the two ladies, first Dalila Cernătescu and then Lizz Wright who intensely touched the audience on Bucharest’s Piaţa George Enescu”. 

                                                               (London Jazz News,9July 2015 by Henning Bolte)

Văzând acest articolul laudativ din  “London Jazz News” bucuria a fost pe de-o parte pentru că recitalul nostru din cadrul „Bucharest Jazz Festival” a fost bine receptat atât de publicul numeros (peste 2500 de persoane), cât și de specialiștii din străinătate, iar pe de altă parte pentru că proiectul nostru început în urmă cu 5 ani este apreciat acum și în presa de specialitate din Europa.

Așa cum spuneam, am început proiectul de simbioză între muzica tradițională românească și jazz în 2010, pe scena clublui Porgy&Bess din Viena, Austria. A urmat albumul „Revealing the Romanian Traditional Music on Jazz” care a fost desmenat  “Albumul de Jazz al anului 2011 în România”. Apariția acestei recenzii din „London Jazz News” confirmă, încă o dată, valoarea acestui proiect și viabilitatea la nivel internațional.

Mulțumim pe această cale „London Jazz News” și lui Henning Bolte (pe care nu l-am cunoscut personal). În acest context sunt necesare câteva mulțumiri unor instituții și oameni care promovează activitatea noastră pe plan intern și extern.

Mulțumim platformei canadiene   http://jazzworldquest.com/ care mi-a dedicat și o pagină de prezentare personală pe care o actualizează permanent.

În același context amintesc  radio-ul privat, RFI pentru dialogul cu Valentin Panduru de dinaintea festivalului :    http://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-79619-un-nou-album-florin-raducanu-si-aparitie-la-bucharest-jazz-festival

Așa cum am încercat de fiecare dată să vin cu o noutate în revista condusă de Veronica Angelescu, prezentăm în exclusivitate coperta noului album: Romanian-Ukrainian Jazz Meeting at Operetta Hall from Kiev. În acest context îi mulțumesc directorului http://jazzworldquest.com/  Stefan Bocioaca pentru că a realizat grafica excelentă a noului album:

1

Stefan Bocioaca a realizat grafica albumului din 2014:

http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/?page_id=612

și importanta recenzie – care a apărut pe platforma americană “Jazz Corner”- pentru albumul la care, de asemenea, a realizat și grafica :

http://www.jazzcorner.com/news/display.php?news=5627

Mulțumirile speciale se îndreaptă către  Radio România și, în special, Radio România Cultural pentru susținerea permanentă și pentru că a considerat că merit să fiu “omul zilei” pe 3 iulie 2015 (ziua recitalului din Bucharest Jazz Festival) : http://www.radioromaniacultural.ro/florin_raducanu-34395

Să auzim numai de bine!

Music:

My Wonderful World –comp.&orch. Florin Raducanu

Live from Bucharest Jazz Festival 2015

Prof. dr. Florin Raducanu

http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/

  

Festivalul Internaţional „ŢINTEA MUZICALĂ” ediţia a 7-a

Standard

Ajuns la cea de a 7-a ediţie, Festivalul internaţional „Ţintea Muzicală”, calendarizat în acest an pe segmentul 2-5 iulie, comportă expresia unei voinţe de-a fi, care, prin natura resortului (compozitoarele surori Dana Cristina Probst şi Adina Carmen Dumitrescu provenind din familia Teodorescu), nu beneficiază de virtuţile tradiţiei şi nici de mecanismele motricităţilor instituţionale. Dedicat sui generis muzicii contemporane în conexiune cu muzica clasică sau chiar de divertisment elegant, Ţintea Muzicală apare ca un descălecat într-un colţ de lume nebornat pe vreun palier al istoriei muzicii. Efortul susţinut cu tenacitate de surorile Teodorescu urmăreşte să-i acorde colţului premisele centrului. Sigur, aceasta nu se poate face decât cu participărle conjugate a mai multor naturi de forţe, pe care le-am clasifica în două categorii: artistice şi organizatorice. Sună banal, şi, dacă înlocuim termenii, perspectiva se nuanţează: oniric-idealiste şi pragmatic-realiste. Îndeobşte, putinţele onirice imponderează, aşteptând să le prindă unda gravitaţională a vreunei instituţii de profil mai generice -centre/direcţii de cultură, primării etc.- sau mai specializate – filarmonici, teatre muzicale, instituţii de învăţământ artistic-muzical. Deja fundamentate şi printr-o îndelungată continuitate, forţele pragmatice au o dinamică ceva mai orientată, purtând imaginar o grilă-detector prin care oniricii să fie localizaţi, identificaţi şi filtraţi în raport cu nişte tipare de scop. Formal, în dansul acestui modus vivendi ceea ce se prinde tinde să horească după chipul ciclurilor naturale. Pe traseul paşilor fiecăruia, ceea ce se pierde, nici nu se înregistrează, iar ceea ce se taie, măcar nu se fluieră (după o zicere cunoscută celor din teatrul muzical).

Pentru onirici, Ţintea Muzicală este o stare de spirit, tradusă operaţional de către realişti prin termenul de proiect. În baza aceleiaşi admirabile bune-voinţe neperimetrizate ideologic/instituţional, personalizată activ (şi la scara firescului uman, nemegaloman) de către surorile Teodorescu (cărora li s-au asociat toţi membrii familiilor lor), în discursul celor şapte ediţii (vârsta-temei a formării conştiinţei), Ţintea Muzicală s-a conservat în spirit şi s-a dezvoltat ca proiect. S-au articulat astfel o serie de repere ale varietăţii în consecvenţă, prin faptul că, de fiecare dată: au participat artişti profesionişti -instrumentişti şi vocalişti – din diferite ţări europene; a existat o altă temă de orientare instrumentală pentru compozitorii invitaţi să scrie, ediţia a 7-a memorându-se sub titlul „Focus Clarinet”; muzica nouă a fost contextuată de cea clasică şi viceversa; au fost invitaţi să participe cu lucrări inedite compozitori din diferite ţări şi generaţii, de fiecare dată fiind prezentă la propriu şi o figură proeminentă, de această dată, Octavian Nemescu; pornind dinspre „Casa Teodorescu” din Ţintea, locaţiile susţinerilor publice au configurat un areal de vecinătate tot mai amplă – Casa de Cultură Lilieşti din Băicoi; Biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploieşti; Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (care, cu generozitatea proprie rectorului prof.univ.dr. Dan Dediu şi a percuţionistului prof.univ.dr. Alexandru Matei, a pus la dispoziţie spaţii de repetiţie, recuzită şi instrumente de percuţie).

Dacă, tematic, Ţintea Muzicală 7 s-a axat pe clarinet, repertorial, conexiunea cu clasicul s-a centrat pe Mozart – 12 Duete pentru clarinet K.V. 478 (1786) şi, mai ales, 5 Divertimenti pentru 3 cornuri de basset K.V. Anh.229/439b (1783-1788) prezentate într-un aranjament pentru 2 clarinete şi bas-clarinet, alături de care menţionăm şi 3 Duete progresive pentru clarinet (1821) aparţinând compozitorului finlandez-suedez Bernhard Henrick Crusell. Instrumentiştii protagonişti au fost: Mikko Raasakka (Finlanda), Eberhard Reiter (Austria), Emil Vişenescu (România). Toţi s-au dovedit a fi excelenţi performeri ale diferitelor tipuri de clarinete. În plus, Mikko Raasakka a adus în peisajul timbral şi un instrument tradiţional finlandez, liru, pe care Doina Rotaru l-a integrat componistic alături de două clarinete dispuse acusmatic în lucrarea Old Song (2015), acelaşi instrument fiindu-ne prezentat şi în contextul unui repertoriu de origine, în care melodii populare pentru liru şi clarinet au alternat cu piese asemănătoare ca sursă de inspiraţie şi simplitate melodică, concepute de Einojuhani Rautavaara sub titlul The Fiddlers op.1 pentru pian solo (1952), măiestrit relevate de pianistul finlandez Antti Vahtola. La rându-i, Emil Vişenescu a abordat cu tehnicitate clarinetul contrabas (unicul instrument de acest fel din România), alături de clarinetul bas şi banda electronică, în piesa lui Octavian Nemescu Destine paralele (2015). La acelaşi plus de timbralitate menţionăm şi prestaţiile pe saxofon ale lui Eberhard Reiter, memorabil în inedita piesă a Dianei Gheorghiu, Dragonfly V. The two voices pentru saxofon alto și sunete preînregistrate (2015) şi interesant în Figuren pentru saxofon solo de Gerald Resch. Valenţele de ordin dramaturgic ale clarinetului/saxofonului s-au conturat şi în asocierea cu alte intstrumente, în configuraţia unor ansambluri deja existente, precum Trio Mozaic: Emil Vişenescu (clarinet), Oana Vişenescu (vioară/violă), Diana Spânu-Dănilă (pian), care ne-au încântat, deopotrivă, în Opt piese op.83 de Max Bruch (1908), Coline albastre (1994) de Felicia Donceanu şi Un beau dimanche (1957) de Suzanne Haïk-Vantoura. Alte formule de ansamblu s-au mulat pe diferitele distribuţii instrumentale ale partiturilor: Sonata pentru clarinet şi pian (2011) a compozitorului finlandez Sebastian Fagerlund, instrumentată expresiv de Mikko Raasakka şi Antti Vahtola, care au semnat şi interpretarea lucrărilor Suite lyrique op. 51 (1922) de Leevi Madetoja (aranjament de Mikko Raasakka) şi Introduction et Air Suédois varié op.12 (1804) de Bernhard Henrick Crusell. Aceleiaşi sfere de compoziţie timbrală i s-au integrat şi Eberhard Reiter și Emil Vişenescu, prin lucrarea Danei Cristina Probst Sound Circle pentru clarinet bas/clarinet, pian şi două clarinete (2015). Fermecătorul timbru de clarinet, pentru care austriacul Florian Bramböck a compus în 2006 I Love My Clarinet (admirabil interpretată de Eberhard Reiter), a fost conjugat şi atmosferei generate de banda electronică, precum în piesele: Duel-Duo nr. 12 (2015) – clarinet, clarinet bas şi bandă -, semnată de compozitoarea ucraineană Karmella Tsepkolenko (invitată în cadrul festivalului); Destine paralele (2015) – clarinet bas, clarinet contrabas şi bandă – de Octavian Nemescu. În compania benzii, pe lângă piesa deja menţionată a Dianei Gheorghiu, saxofonul a căpătat multiple faţete în lucrarea Pénitence et Anthropologie pentru saxofoane (1 sopranino, 2 alto), violă și bandă (2007) semnată de Adina Dumitrescu. Toate piesele cu bandă au fost programate în cadrul concertului de la Casa Teodorescu, regia de sunet fiind asigurată de Erica Nemescu. Un ultim şi spectaculos capitol de conexiune timbrală cu clarinetul l-au reprezentat lucrările în care principalul protagonist a fost vocea umană feminină, prin participarea a două încântătoare soliste: soprana Ariadna Mihai, în lucrări de: Adina Dumitrescu – Quant’(à)elle… (elle) est (l’)art (2005 / soprană, clarinet, pian, percuţie) pe texte din Kanteletar, Drew Wilson (Anglia) – liedurile pe versuri de N. Stănescu Hieroglifa şi Laudă omului (2015 / soprană, clarinet, vioară, pian), Sébastien de Brossard – Motet Qui non dilgit te (1697), George Balint – Note de primăvară din ciclul Anotimpuri bacoviene (2010 / soprană, vioară, pian); mezzosoprana Carolina Astanei în piese de Alessandro Stradella – Pietà Signore (1675), César Frank – Panis Angelicus (1860). În ultimul concert al festivalului, sub genericul “Jazz, Pop, Musical”, Carolina Astanei (Austria) s-a alăturat unui band alcătuit din austriecii Eberhard Reiter (saxofon alto), Otto Probst (pian), Clemens Rofner (chitară bas) şi Simon Springer (tobe), publicului oferindu-i-se o largă paletă din genurile divertismentului occidental, prin lucrări semnate de Artie Shaw, Andrew Lloyd Webber, George Gershwin, Harold Arlen ş.a..

Pe parcusul celor patru zile de festival, alături de interpreții și compozitorii mai sus amintiți, s-au aflat și doi muzicologi, vechi prieteni și susținători ai festivalului Țintea Muzicală: Irina Vasilescu și Alexandru Bădulescu.

Organizată de către AKIES music today, Casa Teodorescu și Asociația KLAVIER ART, ediția a 7-a a Festivalului Intenațional de Muzică Clasică și Contemporană Țintea Muzicală a putut avea loc datorită sprijinului venit din partea mai multor firme și instituții din România și din străinătate: Primăria Orașului Băicoi, Firma DIGIMED Medical Imaging, Forumul Cultural Austriac, Academia Sibelius din Helsinki, British Coucil, București. Un aport deosebit la reușita festivalului l-au avut, desigur, și instituțiile partenere: Universitatea Națională de Muzică București, Biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploiești, Casa de cultură Liliești din Băicoi, Centrul Județean de Cultură Prahova, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești,  Radio România Muzical și Asociația OPUS.

      George Balint

Serghei Lunchevici, „ultimul lăutar”

Standard

1În câteva zile comunitățile artistice autohtone își vor aminti, fără îndoială, de numele violonistului, dirijorului, compozitorului, și nu în ultimul rând, de cel al actorului SERGHEI LUNCHEVICI, pentru că în 15 august se împlinesc douăzeci de ani de la plecarea prematură a  acestuia în lumea celor drepți.

Născut în Chişinău, oraș al României interbelice, într-o familie de muncitori (tatăl său era vatman, iar mama – controloare în acelaşi tramvai), Serghei Lunchevici a știut încă de mic că avea să devină muzician. Deși părinții nu-i aprobau decizia, încercând să-l convingă că muzica nu poate fi o meserie, acesta își manifesta afecțiunea cu orice ocazie, nepăsându-i de părerile celor din jur vis-à-vis de muzică ori de faptul că fratele său alesese matematica drept călăuză în viață, pas extrem de apreciat de părinți.

În 1941 năpasta deportărilor bate și la ușa familiei Lunchevici. După terminarea războiului, la întoarcerea din Siberia (doar cu mama şi fratele său, fără dreptul de a locui în apropierea Chișinăului), interpretul în devenire începe să studieze vioara, iar în 1953 absolvă o școală de muzică. Peste patru ani Lunchevici termină studiile de vioară la Conservatorul chișinăuian, iar un an mai târziu – cele de dirijat coral şi compoziție, la aceeași instituție.

Între timp, din 1955, violonistul interpretează în Orchestra de muzică populară a Filarmonicii din Moldova, numită mai târziu Fluieraş, iar la absolvirea facultății de dirijat devine conducător artistic şi dirijor al acestei orchestre, preluând ștafeta de la David Fedov. Din acest moment se ocupă cu toată inima de marile sale pasiuni: culegerea folclorului şi interpretarea acestuia. Or, multilateralitatea talentului său i-a permis să culeagă și să prelucreze folclorul, să-l orchestreze și să-l interpreteze, să compună (inclusiv pentru filme), să dirijeze, să ofere spectacol (atât muzical cât și cinematografic). Oricine poate afla cu ușurință că concertele sale erau adevărate sărbători ale sufletului, cu atât mai mult cu cât Seghei Lunchevici a oferit el însuși suficiente argumente pentru a fi considerat astăzi „ultimul lăutar” al pământului dintre Prut și Nistru.

În acest fel maestrul a cucerit inimile multor spectatori din întreaga lume, pentru că turneele sale nu cunoșteau limite geografice ori pauze de odihnă. Indiferent dacă interpreta Jalea ţiganului sau un opus clasic, vioara sa a fermecat pe cei care au avut ocazia să o asculte. Balada lui Porumbescu i-a fost de cele mai multe ori cea mai scurtă cale către sufletul oricui, interpretarea acesteia fiind o formă de exprimare a lăuntricului violonistului și totodată de proprie delectare artistică.

Și chiar dacă nu a avut ocazia să exerseze pedagogia, talentul său de dascăl rămâne și peste ani unul incontestabil, Serghei Lunchevici oferind lecții tuturor celor care colaborau cu orchestra Fluieraș, începând de la debutanți până la artiști consacrați, printre care Tamara Ciobanu, Gheorghe Eșanu, Petre Zaharia, Zinaida Julea, Valentin Golomoz, Vasile Marin, Isidor Burdin, Maria Drăgan, Ion Bratu, Victor Copacinschi, Nicolae Sulac, Ion Carai, Gherorghe Banariuc, și mulți, mulți alții, care, la rândul lor, au transmis școala „a la Lunchevici” generațiilor succesoare de interpreți.

Debutul cinematografic, o altă activitate impunătoare a violonistului, a fost în 1967, în rolul lui Toma Alistar din filmul lui Emil Loteanu Lăutarii, după care a urmat rolul lui Ernest, în Mariana, iar mai devreme, în 1966, a semnat alături de Isidor Burdin coloana sonoră a filmului Poienile roşii.

Tot în acești ani Serghei Lunchevici devine cel mai tânăr artist căruia i s-a oferit titlul Artist Emerit al RSSM (la numai 25 de ani). Au urmat apoi Premiul de Stat în 1966, titlul Artist al Poporului și Ordinul Drapelul Roșu al Muncii în 1967, Artist al Poporului din URSS în 1976 și mai târziu, în 1993, Ordinul Republicii. Iar peste un deceniu, din 2003, numele său este purtat de Filarmonica Naţională din Chișinău. Această decizie a fost una extrem de înțeleaptă, întrucât șiruri de generații care n-au reușit să-i cunoască prestația artistică simt oarecum imboldul de a se informa cel puțin despre existența omului al cărui nume îl poartă una dintre instituțiile culturale de forță ale Chișinăului, despre „ultimul lăutar”, nimeni altul decât SERGHEI LUNCHEVICI.

Drd  Natalia CHICIUC, muzicolog,

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău

http://www.radiochisinau.md/serghei_lunchevici_ar_fi_implinit_80_de_ani-13505

http://www.vipmagazin.md/profil/Serghei_Lunchevici._Arcu%C5%9Ful._%C5%9Ei_spr%C3%A2ncenele./

http://moldova-film.clan.su/load/drama/lautarii_1971/3-1-0-5

Ciprian Porumbescu, student la istorie-geografie

Standard

Apropiindu-se toamna, iar Ciprian nedorind a se hirotonisi în cinul preoţesc, s-a înscris la Facultatea de Istorie-Geografie a Universităţii germane din Cernăuţi, pentru a deveni profesor de istorie şi geografie la vreun liceu.

1

Studentul Ciprian Porumbescu

Facultatea respectivă, conform sistemului academic austriac, cuprindea, pe lângă filozofie, istorie-geografie, matematică, litere şi ştiinţele naturii.

Prezenţa lui Ciprian în noua sa calitate e confirmată de Amneldungsbuch67  [Carnet de student], eliberat la 13 octombrie 1878, de notările sale făcute în Tagebuch [Jurnalul de însemnări zilnice], de documentele ce atestă activitatea de lider al studenţilor români prestată în cadrul asociaţiei Junimea şi din alte izvoare.

De îndată ce au fost eliberaţi din detenţie, cei cinci lideri arboroseni au iniţiat numeroase demersuri în vederea reînfiinţării asociaţiei din care făcuseră parte.

Eforturile lor nu au fost zadarnice. La 28 noiembrie 1878, printr-un ordin guvernamental, s-a aprobat statutul şi s-a permis reînfiinţarea asociaţiei academice, însă sub numele de Junimea.

În urma unei enciclice a Mitropoliei Bucovinei, în care se recomanda clerului ortodox să se ferească de “luptele lumeşti”68, studenţilor Facultăţii de Teologie nu li s-a mai permis a se înscrie în noua organizaţie a tineretului universitar.

În după-amiaza zilei de 7 decembrie 1878, în sala IV a Universităţii cernăuţene, a avut loc alegerea primului comitet de conducere şi a altor organe consultative ale Junimii.

Noua organizaţie studenţească a păstrat statutul, imnul, deviza şi pe majoritatea membrilor vechii societăţi Arboroasa.

Din primul comitet al Asociaţiei Academice Junimea au făcut parte următorii:

Preşedinte: Dimitrie Onciul, student la filizofie [viitorul istoric];

Vicepreşedinte: Ştefan Cucinschi, student la drept;

Secretar: Ciprian Porumbescu, student la filozofie;

Casier: Teodor Bujor, student la filozofie;

Controlor: Metodiu Luţa, student la filozofie.

Viaţa, necesităţile luptei pentru unitate şi libertate naţională, l-au determinat pe junele Porumbescu să-şi îndrepte atenţia spre istoria poporului român. Aşa că nu e de mirare când, după echivalarea unor examene promovate la  Facultatea de Teologie, îl găsim frecventând anul al II-lea al Facultăţii de Filozofie, cercetând cu asiduitate istoria şi geografia.

Concomitent cu activitatea socio-culturală de la Junimea, Ciprian Porumbescu, datorită calităţilor şi viziunii sale politice, a fost ales vicepreşedinte al asociaţiei studenţilor germani: Akademische Leshalle, iar în plenara din 22 mai 1879, a fost reales în comitetul ce urma să coordoneze activitatea Societăţii academice Leshalle din anul universitar 1879-1880.

Junele stupcan era un fervent şi activ animator al petrecerilor teutonice [Knepe], organizate de Clubul studenţilor germani, ca şi a acelor organizate de Junimea.

Noua formă de învăţământ îi absoarbe o bună parte  din timpul ce-l avea la dispoziţie. Ciprian frecventa cu regularitate cursurile facultăţii pe care o alesese, îşi pregătea cu simţ de răspundere seminariile, lucrările ce le susţinea în faţa profesorilor şi examenele semestriale, obţinând rezultate bune şi foarte bune.

În anul universitar 1878-1879, studentul Porumbescu a frecventat cursul de Einlietung in die Philosophie [Introducere în filozofie], câte două ore săptămânal, ţinut de prof. Masrty, cursul de geografie fizică: Geografie der Alpenlander, câte două ore săptămânal, şi Über Vulcanismus, câte o oră saptăminal, prezentat de prof. dr. Ferdinand Ziglauer, [la care Ciprian a dat câte un examen în fiecare semestru], cursul de Istorie universală a prof. dr. I. Losirth, cursul de Istorie romană, de Introducere în istoria româna  şi altele.

În afară de cursurile amintite mai sus, Ciprian a participat activ, dovedind o anume aptitudine şi la sustinerea lucrărilor de seminar, la interpretarea unor texte, documente etc., după cum o atestă certificatul Colloquium-Zeugniss69, certificatele eliberate, în urma examenelor,  de prof. dr. I. Lösterth, directorul seminarului de Istorie universală, de prof. dr. F. Zieglauer şi de alţii.

Din Tagebuch-ul, început la 15 ianuarie 1879, aflăm că la 5 februarie, Ciprian a facut, la Hisorisches Seminar Österreiche  Geschte, analiza unor documente, la 15 februarie a susţinut o lucrare de seminar fiind de faţă şi prof. I. Losirth, iar, după numai două zile, îl aflăm preocuându-se de o alta.

“Mă scol şi mă apuc de lucrarea pentru Istoria Austriei. Lucrez toată dimineaţa şi termin al ora 2 p.m.

Oare va fi reuşită?

E suficient pentru prof. Ziglauer, am scris 6 pagini!”70.

Studiul istoriei, în acest semestru, “înaintează mulţumitor de bine”71, aprecia junele stupcan.

După încheierea semestrului I, al anului universitar 1878-1879, înainte de a pleca la Stupca, la 19 februarie 1979, el făcea următorul bilanţ:

2

“E ultima seară pe care o petrec la Sauseni şi totodată ultima seară, dinaintea semestrului al II-lea, ce o petrec la Cernăuţi.

Dacă arunc o privire asupra timpului trecut de la 17 octombrie 1878, intrarea mea la Sauseni şi la filozofie, atunci ajung la următoarul rezultat: am îndurate în timpul acesta mult bine şi mult rău.

Am avut adesea lipsuri, mâhniri şi supărări, dar am fost şi sunt fericit şi, dacă îmi va ajuta Dumnezeu, voi fi şi de acum înainte fericit.

La Berta m-am gândit adesea şi atât de duios… cum te gândeşti la o fiinţă scumpă şi iubită. De multe ori m-am întrebat… ştiu eu bine ce!

Cu studiul meu e bine, progresez mereu. În muzică am lucrat mult în ceea ce priveşte exersarea, la teorie însă am făcut puţin şi puţin am compus. Mă supără că n-am bani ca să-mi închiriez o odaie mai mare şi să împrumut un pian pentru studiu.

Cât despre gazdele mele, am pentru multe a le mulţumi! Afară de purtarea ursuză a lui Karl şi de flecăreala interesată a bătrânului Sause, lumea a fost cu mine foarte drăguţă. M-au îngrijit tot timpul bolii mele, la nevoie m-au ajutat, mai ales tanti mi-a făcut mult bine.

Mi se pare că dânşii credeau că am oarecari intenţii faţă de Adela… Din păcate nu merge!

Mă bucur de călătoria de mâine”72, nota Ciprian.

În cel de al doilea semestru, studentul Porumbescu a continuat să  situieze pe primul plan, învățătura.

Paul Leu

Kenmore WA USA

N O T E

  1. A. Flechtermacher către preşedintele Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, scrisoare din 2 septembrie 1867, Bucureşti, în: Ioan V. Cocuz, Documente inedite privind legăturile culturale şi politice dintre românii din Bucovina la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Suceava, anuarul Muzeului judeţean, X, 1983, p. 758.
  2. Ciprian Porumbescu către Iraclie Porumbescu, scrisoare inedită în limba germană, Muzeul judeţean Suceava, inv. nr. 2606.
  3. Ibidem.
  4. Ion N. Nedelea, Ciprian Porumbescu şi Gheorghe Bariţiu, în Magazin istoric, anul VII, nr. 12(81), decembrie 1973, p. 93.
  5. Ciprian Porumbescu, scrisoare către Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina, din 10/22 octombrie 1874, apud: Nina Cionca, Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1974, p. 22.
  6. Ibidem.
  7. Ibidem.
  8. Ibidem.
  9. Ibidem.
  10. Iraclie Porumbescu, scrisoare din 4 iulie 1894, către un necunoscut, în Muzeul judeţean Suceava, inv. nr. 2876, p.2.
  11. Alecu Berariu, Ciprian Porumbescu. Dulci amintiri, în Glasul Bucovinei, anul XIV, nr. 3, din 1 martie 1931, p. 45.
  12. Constantin Morariu, Ciprian Porumbescu. După 25 de ani de la moartea lui, Suceava, 908, p. 11.

13Apud. Leca Morariu, vol cit., p. 216-217.

  1. Compoziţii religioase tipărite: Christos a înviat, în Fascicola
  2. Constantin Morariu, lucrarea citată, p. 79.
  3. Ibidem, p.8.
  4. Matilda Cugler, scrisoare către Ciprian Porumbescu, Iaşi, 14 ianuarie 1875, în Glasul Bucovinei, anul XIV, nr. 3, din 5 noiembrie 1931, p. 642.
  5. Imn festiv, muzica de Ciprian Porumbescu, versurile de T. V. Ştefanelli, în Fascicola III, Editura Societăţii Ciprian Porumbescu, Suceava.
  6. Teodor Bălan, Procesul “Arboroasei”. 1875-1878, Cernăuţi, 1937, p. 33.
  7. Constantin Morariu, lucrarea citată, p. 79.
  8. Familia, anul XIII, nr. 8, din 14 februarie/4 martie 1877, p. 95.
  9. Teodor Bălan, ibidem, p. 4.
  10. Ibidem.
  11. Familia, anul XIII, nr. 16, din 17/29 aprilie 1877, p. 190.
  12. Ibidem.
  13. Teodor Bălan, ibidem, p. 38.
  14. Ibidem, p. 86-87.
  15. Ibidem, p. 38.
  16. Mărioara Raţiu-Porumbescu către C. Morariu, scrisoare din 11 august 1925, in Glasul Bucovinei, anul VI, 1931, nr. 36-45.
  17. Ibidem.
  18. Ciprian Porumbescu către Mărioara, scrisoare inedită, Muzeul judeţean Suceava, inv. nr. 2590.
  19. Paul Leu, Ciprian Porumbescu – Monografie, Muzeul Suceava, 1972, p. 55.
  20. Ciprian Porumbescu către Mărioara, ibidem.
  21. Ibidem.
  22. Certificatul se află la Muzeul Conservatorului de muzică din Cluj-Napoca.[Apud: Mihai Posluşnicu, Ciprian Porumbescu, viaţa şi opera muzicală, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1926, p, 30].
  23. Ionel Dârdală, Războiul de independenţă în cultura bucovineană, în Almanahul Tribuna ‘77, Editura redacţiei Tribuna, Cluj-Napoca, p. 134.
  24. I. Nistor, Bucovineni la Plevna. Memorii şi acte, în Junimea literară, nr. 5-8, 1931, p. 150.
  25. Teodor Bălan, vol. cit., p. 41.
  26. Curierul de Iassi, din 14 septembrie/2 octombrie 1877.
  27. I. Nistor, Istoria Bucovinei, manuscris, Muzeul judeţean Suceava, inv. nr. 4329, p. 251.
  28. I. Nistor, Bucovineni la Plevna, ibidem.
  29. Ciprian Raţiu, În umbra fratelui meu drag, ibidem, p.163.
  30. Mărturiile lui Mihail Dracinschi, spiritualul seminarului. Apud: Leca Morariu, vol. cit., p. 309-311.
  31. Constantin Morariu, loc. cit., p. 16.
  32. Ibidem.
  33. Ibidem.
  34. Mărioara Raţiu-Porumbescu către C. Morariu, scrisoare expediată din Câmpina, la 3/16 august 1908. Apud: Leca Morariu, vol. cit., p. 181.
  35. Teodor Bălan, op cit., p. 43.
  36. Arestări operate la Seminarul Teologic ortodox, în Neue Freie Press, nr. 4767, din 2 decembrie 1877, p.4.
  37. Curierul de Iassi, nr. 88, din 13/25 noiembrie 1877.
  38. Timpul, nr. 267, din 26 noiembrie/8 decembrie 1877.
  39. Familia, nr. 48, din 27 noiembrie/9 decembrie 1877, p. 586.
  40. Calendariul, 1879, Cernăuţi, p. 109.
  41. Vezi istoria amănunţită a procesului în: Ilie Dugan, Arboroasa, Editura Societăţii Junimea, Bucureşti, 1930, p. 54 şi Teodor Bălan, Procesul Arboroasei. 1875-1878, Cernăuţi, Tipografia Glasul Bucovinei, 1937.
  42. Leca Morariu, vol cit., p. 330.
  43. Valeriu Branişe, Ciprian Porumbescu, schiţă monografică, Lugoj, 1908, p.77.
  44. Scrisoarea lui Ciprian Porumbescu către tovarăşii de detenţie, Stupca, 26 februarie 1878. Apud: Nina Cionca, Ciprian Porumbescu – o viaţă, o epocă, un ideal, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974, p. 54.
  45. Ibidem.

59.Din februarie şi până în octombrie, timp în care a stat la Stupca, Ciprian Porumbescu a compus următoarele: Hora detrunchiaţilor, 4 III 1878, Mătuşa Angheluşa, polcă, Bătrâneasca, horă, Peneş Curcanul, horă, 23 VI 1878, Retrocesiuni basarabene, polcă, 24 VI 1878, Basme Iasiene, vals, 25-26 VI 1878, O sară la stână idilă,29 VI 1878, Souvenir de Iasy, polcă, 5 VII 1878, Cupletul Dornei, 16 VII 1878, Două perle: Aş fi murit şi C-un plâns amar [versuri de H. Heine],Măriorica, horă, 7 IX 1878, Kleeblattchen, polcă 20 IX 1878 şi altele.

  1. Ştefan Pavelescu, Momente din viaţa artistului de la Stupca, în Ciprian Porumbescu – Documente şi mărturii, Muzeul Suceava, 1971, p. 100.
  2. Gh. Mihuţă, Ciprian Porumbescu învăţător, în Făt-Frumos, anul IX, nr. 56, septembrie-decembrie 1934, p. 117.
  3. Silvia Bălan-Brăteanu, loc. cit., p. 277.
  4. Ibidem.
  5. Ibidem.
  6. Ibidem.
  7. Ibidem.
  8. Amneldungsbuch der Studierenden Cyprian Golembiowski aus der Bukowina. Inscribit in der Philosophischen Facultät der K. K. Universitas, Czernowitz. Qűaestor, Hofmann.
  9. Foaia ordinăciunilor, editată de Consistoriul Arhiepiscopal al Bucovinei, Cernăuţi, nr. 1, 1878.
  10. Colloquim – Zeugniss

Hern Cyprian Golembiowski, ordentlicher Hörer der philosophiscen Facultät, im zweiten Studien-Semester, hat sich am heutigen Tage bei mir einem Colloquium aus Kriege Österreiche , mit d. Pforte, im 18 Jhdt. [zweistündiges Colloquium], mit guten Erfolge unterzogen.

Czernowitz, am 12 Juli 1879

Dr. Zieglauer

  1. K. Universitäts–Professor”.
  2. C. Golembiovschi, Tagebuch [Jurnal zilnic al evenimentelor şi întâmplărilor trăite şi a altor pozne insemnate de la 18 ianuarie 1879], mss. În limba germană, Colecţia Muzeului Suceava, inv. Nr. 32b, 1065, p. 14.
  3. Ibidem, p. 16.
  4. Ibidem

3