Festivalul Internaţional „ŢINTEA MUZICALĂ” ediţia a 7-a

Standard

Ajuns la cea de a 7-a ediţie, Festivalul internaţional „Ţintea Muzicală”, calendarizat în acest an pe segmentul 2-5 iulie, comportă expresia unei voinţe de-a fi, care, prin natura resortului (compozitoarele surori Dana Cristina Probst şi Adina Carmen Dumitrescu provenind din familia Teodorescu), nu beneficiază de virtuţile tradiţiei şi nici de mecanismele motricităţilor instituţionale. Dedicat sui generis muzicii contemporane în conexiune cu muzica clasică sau chiar de divertisment elegant, Ţintea Muzicală apare ca un descălecat într-un colţ de lume nebornat pe vreun palier al istoriei muzicii. Efortul susţinut cu tenacitate de surorile Teodorescu urmăreşte să-i acorde colţului premisele centrului. Sigur, aceasta nu se poate face decât cu participărle conjugate a mai multor naturi de forţe, pe care le-am clasifica în două categorii: artistice şi organizatorice. Sună banal, şi, dacă înlocuim termenii, perspectiva se nuanţează: oniric-idealiste şi pragmatic-realiste. Îndeobşte, putinţele onirice imponderează, aşteptând să le prindă unda gravitaţională a vreunei instituţii de profil mai generice -centre/direcţii de cultură, primării etc.- sau mai specializate – filarmonici, teatre muzicale, instituţii de învăţământ artistic-muzical. Deja fundamentate şi printr-o îndelungată continuitate, forţele pragmatice au o dinamică ceva mai orientată, purtând imaginar o grilă-detector prin care oniricii să fie localizaţi, identificaţi şi filtraţi în raport cu nişte tipare de scop. Formal, în dansul acestui modus vivendi ceea ce se prinde tinde să horească după chipul ciclurilor naturale. Pe traseul paşilor fiecăruia, ceea ce se pierde, nici nu se înregistrează, iar ceea ce se taie, măcar nu se fluieră (după o zicere cunoscută celor din teatrul muzical).

Pentru onirici, Ţintea Muzicală este o stare de spirit, tradusă operaţional de către realişti prin termenul de proiect. În baza aceleiaşi admirabile bune-voinţe neperimetrizate ideologic/instituţional, personalizată activ (şi la scara firescului uman, nemegaloman) de către surorile Teodorescu (cărora li s-au asociat toţi membrii familiilor lor), în discursul celor şapte ediţii (vârsta-temei a formării conştiinţei), Ţintea Muzicală s-a conservat în spirit şi s-a dezvoltat ca proiect. S-au articulat astfel o serie de repere ale varietăţii în consecvenţă, prin faptul că, de fiecare dată: au participat artişti profesionişti -instrumentişti şi vocalişti – din diferite ţări europene; a existat o altă temă de orientare instrumentală pentru compozitorii invitaţi să scrie, ediţia a 7-a memorându-se sub titlul „Focus Clarinet”; muzica nouă a fost contextuată de cea clasică şi viceversa; au fost invitaţi să participe cu lucrări inedite compozitori din diferite ţări şi generaţii, de fiecare dată fiind prezentă la propriu şi o figură proeminentă, de această dată, Octavian Nemescu; pornind dinspre „Casa Teodorescu” din Ţintea, locaţiile susţinerilor publice au configurat un areal de vecinătate tot mai amplă – Casa de Cultură Lilieşti din Băicoi; Biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploieşti; Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (care, cu generozitatea proprie rectorului prof.univ.dr. Dan Dediu şi a percuţionistului prof.univ.dr. Alexandru Matei, a pus la dispoziţie spaţii de repetiţie, recuzită şi instrumente de percuţie).

Dacă, tematic, Ţintea Muzicală 7 s-a axat pe clarinet, repertorial, conexiunea cu clasicul s-a centrat pe Mozart – 12 Duete pentru clarinet K.V. 478 (1786) şi, mai ales, 5 Divertimenti pentru 3 cornuri de basset K.V. Anh.229/439b (1783-1788) prezentate într-un aranjament pentru 2 clarinete şi bas-clarinet, alături de care menţionăm şi 3 Duete progresive pentru clarinet (1821) aparţinând compozitorului finlandez-suedez Bernhard Henrick Crusell. Instrumentiştii protagonişti au fost: Mikko Raasakka (Finlanda), Eberhard Reiter (Austria), Emil Vişenescu (România). Toţi s-au dovedit a fi excelenţi performeri ale diferitelor tipuri de clarinete. În plus, Mikko Raasakka a adus în peisajul timbral şi un instrument tradiţional finlandez, liru, pe care Doina Rotaru l-a integrat componistic alături de două clarinete dispuse acusmatic în lucrarea Old Song (2015), acelaşi instrument fiindu-ne prezentat şi în contextul unui repertoriu de origine, în care melodii populare pentru liru şi clarinet au alternat cu piese asemănătoare ca sursă de inspiraţie şi simplitate melodică, concepute de Einojuhani Rautavaara sub titlul The Fiddlers op.1 pentru pian solo (1952), măiestrit relevate de pianistul finlandez Antti Vahtola. La rându-i, Emil Vişenescu a abordat cu tehnicitate clarinetul contrabas (unicul instrument de acest fel din România), alături de clarinetul bas şi banda electronică, în piesa lui Octavian Nemescu Destine paralele (2015). La acelaşi plus de timbralitate menţionăm şi prestaţiile pe saxofon ale lui Eberhard Reiter, memorabil în inedita piesă a Dianei Gheorghiu, Dragonfly V. The two voices pentru saxofon alto și sunete preînregistrate (2015) şi interesant în Figuren pentru saxofon solo de Gerald Resch. Valenţele de ordin dramaturgic ale clarinetului/saxofonului s-au conturat şi în asocierea cu alte intstrumente, în configuraţia unor ansambluri deja existente, precum Trio Mozaic: Emil Vişenescu (clarinet), Oana Vişenescu (vioară/violă), Diana Spânu-Dănilă (pian), care ne-au încântat, deopotrivă, în Opt piese op.83 de Max Bruch (1908), Coline albastre (1994) de Felicia Donceanu şi Un beau dimanche (1957) de Suzanne Haïk-Vantoura. Alte formule de ansamblu s-au mulat pe diferitele distribuţii instrumentale ale partiturilor: Sonata pentru clarinet şi pian (2011) a compozitorului finlandez Sebastian Fagerlund, instrumentată expresiv de Mikko Raasakka şi Antti Vahtola, care au semnat şi interpretarea lucrărilor Suite lyrique op. 51 (1922) de Leevi Madetoja (aranjament de Mikko Raasakka) şi Introduction et Air Suédois varié op.12 (1804) de Bernhard Henrick Crusell. Aceleiaşi sfere de compoziţie timbrală i s-au integrat şi Eberhard Reiter și Emil Vişenescu, prin lucrarea Danei Cristina Probst Sound Circle pentru clarinet bas/clarinet, pian şi două clarinete (2015). Fermecătorul timbru de clarinet, pentru care austriacul Florian Bramböck a compus în 2006 I Love My Clarinet (admirabil interpretată de Eberhard Reiter), a fost conjugat şi atmosferei generate de banda electronică, precum în piesele: Duel-Duo nr. 12 (2015) – clarinet, clarinet bas şi bandă -, semnată de compozitoarea ucraineană Karmella Tsepkolenko (invitată în cadrul festivalului); Destine paralele (2015) – clarinet bas, clarinet contrabas şi bandă – de Octavian Nemescu. În compania benzii, pe lângă piesa deja menţionată a Dianei Gheorghiu, saxofonul a căpătat multiple faţete în lucrarea Pénitence et Anthropologie pentru saxofoane (1 sopranino, 2 alto), violă și bandă (2007) semnată de Adina Dumitrescu. Toate piesele cu bandă au fost programate în cadrul concertului de la Casa Teodorescu, regia de sunet fiind asigurată de Erica Nemescu. Un ultim şi spectaculos capitol de conexiune timbrală cu clarinetul l-au reprezentat lucrările în care principalul protagonist a fost vocea umană feminină, prin participarea a două încântătoare soliste: soprana Ariadna Mihai, în lucrări de: Adina Dumitrescu – Quant’(à)elle… (elle) est (l’)art (2005 / soprană, clarinet, pian, percuţie) pe texte din Kanteletar, Drew Wilson (Anglia) – liedurile pe versuri de N. Stănescu Hieroglifa şi Laudă omului (2015 / soprană, clarinet, vioară, pian), Sébastien de Brossard – Motet Qui non dilgit te (1697), George Balint – Note de primăvară din ciclul Anotimpuri bacoviene (2010 / soprană, vioară, pian); mezzosoprana Carolina Astanei în piese de Alessandro Stradella – Pietà Signore (1675), César Frank – Panis Angelicus (1860). În ultimul concert al festivalului, sub genericul “Jazz, Pop, Musical”, Carolina Astanei (Austria) s-a alăturat unui band alcătuit din austriecii Eberhard Reiter (saxofon alto), Otto Probst (pian), Clemens Rofner (chitară bas) şi Simon Springer (tobe), publicului oferindu-i-se o largă paletă din genurile divertismentului occidental, prin lucrări semnate de Artie Shaw, Andrew Lloyd Webber, George Gershwin, Harold Arlen ş.a..

Pe parcusul celor patru zile de festival, alături de interpreții și compozitorii mai sus amintiți, s-au aflat și doi muzicologi, vechi prieteni și susținători ai festivalului Țintea Muzicală: Irina Vasilescu și Alexandru Bădulescu.

Organizată de către AKIES music today, Casa Teodorescu și Asociația KLAVIER ART, ediția a 7-a a Festivalului Intenațional de Muzică Clasică și Contemporană Țintea Muzicală a putut avea loc datorită sprijinului venit din partea mai multor firme și instituții din România și din străinătate: Primăria Orașului Băicoi, Firma DIGIMED Medical Imaging, Forumul Cultural Austriac, Academia Sibelius din Helsinki, British Coucil, București. Un aport deosebit la reușita festivalului l-au avut, desigur, și instituțiile partenere: Universitatea Națională de Muzică București, Biserica romano-catolică „Cristos Rege” din Ploiești, Casa de cultură Liliești din Băicoi, Centrul Județean de Cultură Prahova, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești,  Radio România Muzical și Asociația OPUS.

      George Balint

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s