O carte dăruită

Standard

Notă:

Acesta este ultimul articol trimis de prietenul și colabratorul nostru, Octavian Apahideanu. La câteva ore după trimiterea sa, a plecat dintre noi. Îi păstrăm vie amintirea și ne îndreptăm gândurile spre el cu dragoste și recunoștință.

*

Scriitorul Adrian Georgescu își marchează anii cu volume publicate. Dacă nu cumva chiar se grăbește. Anul acesta l-a jalonat cu cartea “Monahul lăuntric”, apărută la editura No 14 Plus Minus.
Cărțile domnului Adrian Georgescu profesează simțul înnăscut al sacrului, în continuă perfecționare, îmbunătățire. Dimensiunea – imanentă ființei omenești – pe meleagurile noastre se înfățișează ca ortodoxie. La noi se perpetuează și ne formează de 2000 de ani, fără întreruperi. Pe această cale augustă cărțile creștinului practicant Adrian Georgescu sunt sublimări destinate întreținerii candelei credinței ortodoxe.
Scriitorul, om de vastă cultură și de solidă, definitivă credință a trecut de hărțuielile interioare ale intelectualilor. Distinsa doamnă Ada Cruceanu, scriitor, estet, critic literar și de artă, citându-i pe Al. Ciorănescu și E. Papu scrie despre “…această <trecere la cultură> uneori, ca singură și dramatică posibilitate a umanului de a se manifesta.” Dumneaei este prea erudită pentru a nu ști foarte bine imposibila separare a culturii de religie. Domnul Adrian Georgescu de asemenea nu separă – nici de departe nu opune – cultura de religie. Este orientat însă și practică în deplină conștiență și cu smerenie credința. Soluția mântuitoare a religiozității autorului, pe care ne-o propune și nouă, cititorilor, este în creștere proporțională cu înaintarea dumnealui în vârstă și cu fiecare nou volum publicat.
“Monahul lăuntric” este o continuare a liniei de forță a identificării autorului cu credința, dar, în același timp, îmi pare a aduce noutăți de conținut și stil. “Cultura înseamnă înainte de orice continuitate, ceea ce rămâne dincolo de conjuncturile istorice.” – rezumă domnul Gheorghe Jurma, scriitor, critic literar și editor. Ce să mai spunem atunci despre credința religioasă, păstrată cu jertfe de poporul nostru?! Păstrată și prin continuarea dimensiunii/temei în cartea “Monahul lăuntric”.
Noutate îmi pare a fi în primul rând aceea a reducerii simțitoare a îndoielilor. Autorul pare să le fi depășit. Are certitudinea credinței ca dimensiune ontologică. Nu își mai pune problema ezitărilor de învățăcel. Consideră credința mod de exprimare a ființei umane și își manifestă convingerea printr-o viață de creștin practicant, dăruit suplimentar cu harul împărtășirii credinței către toți oamenii. Cum a depășit etapa momentelor de cântărire a ceea ce pare rațional și ce ar fi irațional, autorul cărții se manifestă cvasiexclusiv prin rugăciuni și consemnări ale trăirilor sale, întru sprijinirea fraților săi în credință. Actuala carte de “mărturisiri” și “plâns”, practicate zilnic, 365 zile pe an, este în fondul ei tot o rugă neîntreruptă, dar pe o treaptă superioară a conștiinței autorului. Pleacă de la certitudinea existenței lumii spirituale și o invocă implicit prin mărturisiri și plâns. Rugăciunea continuă este ușor de observat sub haina celor două manifestări. Autorul nu mai are îndoielile neofitului, este pătruns de adevărul existenței lumii spirituale și se roagă prin plâns și mărturisiri.
Progresul valoric se manifestă și în scriitură.

Organizarea cărții este mai simplă în raport cu cea a volumelor anterioare: două părți, “Mărturisirile” și “Plânsul”, fiecare în număr de 365, respectiv zilnice. Barocul acestora nu ofilește cititorului meritatul interes al cărții. Mărturisirile și plânsul sunt comprehensibile fără eforturi, au simplitatea bocetelor din folclorul nostru autentic. Curg, captivează, emoționează. Cititorul este cuprins, ajunge să le îngâne în cursul lecturii. Frazarea s-a simplificat și ea în raport cu cărțile anterioare ale scriitorului. Formulările sunt mai accesibile, mai puțin baroce, iar frecvența licențelor de ortografiere și punctuație a scăzut simțitor. Simplificarea exprimării aduce și un plus estetic, rotunjind astfel bucuria lecturii.
Pentru ispitirea virtualilor cititori inser câteva spicuiri din cartea “Monahul lăuntric”:
“Ce frică mi-e de ucigașul și de palma lui când mi se lasă pe umăr; duhnește a om înnebunit de groaza că se va pierde fără să fi izbândit ceva memorabil care să-l înveșnicească și atunci încearcă să iasă din uitare omorându-mă.” “Nu știu ce va fi acolo – eu doar îmi umblu calea și urc.” “Iad mi-e bătrânețea – scoate-mă – Doamne – din iadul păcatului târziu.” “Bucuria trăiește în cântecul păsării și în tremurul frunzelor; în singurătatea muntelui și în vuirea vântului: eu mă bucur.” “Păsările se înviorează la cerul dis-de-dimineții și-mi lasă cântecul să mă bucur. Și eu îl trăiesc.” “Rugăciunea-mi târzie se așterne peste faptele mele.” “La fața nebuniei mele tristețea lumii din care eu însumi am mușcat crezând că mă voi îndestula cu disperare omenească. Iar când mi-am căutat iubirea să mă îmbrac cu certitudinea ei m-am dumirit că haină nu am să mă apere de frigul singurătății și de boala morții curânde.” “Câte o mână așezată pe umăr – deși mută – ar putea fi salvatoare pentru cei care-și nădăjduiesc izbăvirea.” “Plâng senin.”

“Cine ne-a blestemat să nu ne prețuim unele din adevăratele valori?” – întreabă scriitorul și publicistul Titus Crișciu. Recomand exorcizarea blestemului pe calea lecturii noului volum al scriitorului creștin ortodox Adrian Georgescu.

Octavian Apahideanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s