Spirit enescian la Tescani

Standard

Visez fără încetare …

nu mai doresc decât un singur lucru pe lume:

să traduc, până la ceasul din urmă ceea ce freamătă în mine,

să storc până la ultima picătură sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt.

Atâta vreme cât exist vreau să cânt.

Georges Enesco

Tescani, 19 august 2015. Alături de tabloul lui George Enescu deasupra șemineului din conacul Enescu – Cantacuzino, arde lumânarea comemorativă ce vorbește despre lumina veșnică în care este îmbrăcat compozitorul, născut în ziua de 19 august 1883. Anul acesta se împlinesc 60 de ani din clipa în care el a întâmpinat Marea Trecere . . .

În aula de concert intitulată „Oedipe”, cei 13 cursanți reuniți din România, Franța, Irlanda de spiritului enescian, întâlnesc în ambianța ideală de lucru a Masterclass-ului de artă vocală pe pianista Alina Pavalache, soprana Leontina Văduva și Anda Tăbăcaru – Hogea, regizor artistic. Cele trei personalități artistice poartă blazonul apartenenței unor familii de o generoasă și recunoscută zestre cultural – muzicală. Întâlnirea lor –  facilitată providențial, susține continua formare și devenire întru Ființă prin arta profesată cu profund crez artistic, voturi perpetue realizate cu mijloace expresive concrete. Spectacularul performanței scenice a fost demonstrat în concertul articulat în două consistente părți, alcătuite din creația vocală enesciană de lied și operă franceză, roluri realizate nu extensiv în trei sau șase luni de lucru în teatru liric ci intensiv în numai șapte zile de Studio liric !

          Alina Pavalache, pianistă franco-română, solistă și acompaniatoare,  este profesor titular la Conservatorul rus « Serghei Rahmaninov» din Paris. Dumneaei concertează în Franța și în numeroase alte țări (Germania, China, Thailanda, România…). Repertoriul său variază de la muzica barocă și concertele lui Mozart, Beethoven sau Liszt la compozitorii de azi. Începând cu 2006, dumneaei este directorul artistic al Întâlnirilor muzicale de la Magnoac (Hautes – Pyrénées). În calitate de Președinte al Association NOESIS din Paris, promovează cu tenacitate și dragoste creația românească enesciană și repertoriul francez în România și în lume.

          Leontina Văduva,  distinsă  cu ordinul Chevalier des Arts et des lettres, soprana română naturalizată în Franța este laureată a mai multor concursuri internaționale. De la apariția sa în „Manon” de Massenet la Teatrul Capitole din Toulouse, dumneaei a cîntat sub bagheta celor mai mari dirijori și pe scene mitice precum sunt Scala sau Metropolitan. Astăzi este prezentă pe scenele de concert,  dezvoltând totodată și o carieră pedagogică la Conservatorul „Claude – Achille Debussy” din Paris și la Conservatorul din Lausanne.

          Montări apreciate în România și peste hotare în domeniul repertoriul de operă, poartă semnătura regizoarei Anda Tăbăcaru – Hogea. Alături de cariera regizorală, duemnaei ocupă funcția de profesor univ. dr. în Departamentul de Canto, Regie și Artele Spectacolului în Universitatea Națională de Muzică din București.

Alina Pavalache, despre Masterclass-ul de artă vocală realizat în colaborare cu soprana Leontina Văduva și regizoarea Anda Tăbăcaru – Hogea:

Minunată colaborare ! Sînt mîndră că am fost la inițiativa de a compune acest Trio. Să ne ajute Cel de Sus să continuăm cît mai mult! Merci la amîndouă, și de asemenea din suflet echipei fantastice care muncește la Casa Rosetti-Tescanu!! Am fost mai mult decît răsfațate, pentru o eficacitate maximă în dăruirea pedagogică. 

Când ne referim la muzica franceză, ne gândim la foarte un colorat evantai de trăiri subtile care se nasc deopotrivă din natura muzicii și a textului. Ne gândim la legato, la pronunția de catifea și la agogica punctelor fin nuanțate.

Exigența celor 10 zile de antrenament nu a cuprins doar partea muzical – teatrală a rolului, ci a testat capacitatea intelectuală, fizică și psihică a tinerilor interpreți. Educarea minții, a spiritului și a corpului spre a susține actul creației artistice reprezintă o sumă a inspirației, muncii și disciplinei, dar și a abandonării cu încredere în drumul pe care talentul propriu ți-l indică.

Nu există artă fără inspirație, spune Pynx. Dar nici fără o elaborare lungă și minuțioasă a elanului creator. ( . . .) Un adevărat artist poartă în el durerile și bucuriile, sancțiunile și recompensele autenticului său talent.

Maria Enescu – Cantacuzino

Conștientizarea stării excepționale de grație a artistului creator – interpret poate fi asemănată cu deviza unui sfânt spaniol, Ignațiu de Loyola: a munci ca și cum totul ar depinde numai de tine și a crede ca și cum totul ar depinde numai de Dumnezeu. Munca – rodul umanului și inspirația – darul Cerului se îngemănează într-o copleșitoare simultaneitate, reliefând pe fondul imuabilului, personalitatea originală, unică a cântărețului. Omul este sarea Veșniciei. Omul este interfața divinului cu umanul, provocat permanent să transfigureze prin artă –  apa în vin, să sublimeze energiile de joasă frecvență în cele de înaltă frecvență, să preleveze alchimic din plumb metalul cel mai prețios.

Se vădește astfel că focusul și dificultatea de fond a celor 10 zile de muncă a fost a duce lupta cea bună – păstrarea mentalului în sferele înalte, apoi transformarea ideilor în fapte, a inteligenței emoționale în inteligență practică. Nu este nicicând suficient să știi când și cât, ci mai cu seamă să știi cum să proiectezi în real cu mijloace concrete imaginea proprie asupra partiturii muzicale – și aceasta să-și fie profesiunea.

Volumul „Press Pass. Interviuri şi însemnări de jurnal de la Festivalul Internaţional «George Enescu» (ediţiile 2011 şi 2013)“, semnat de tânărul jurnalist Marius Constantinescu şi publicat recent de Editura Humanitas, mi-a adus un plus de comprehensiune în unele căutări proprii, prin dialogul autorului cu pianista franceză Hélène Grimaud.

– M.C. Puteţi vreodată să vă detaşaţi de muzica pe care o aveţi în interior şi să contemplaţi liniștea?
– H.G. Cu cât e mai profundă liniştea, cu atât mai tare aud muzica. E greu, dar cred că aşa ar trebui să fie. Poate că acele momente în care chiar pot să reduc totul la tăcere sunt clipele dinaintea concertului.

Am contemplat linștea la Tescani și am descoperit energia dinamică a desfășurării sonore, transfigurată în energie statică (punct zero, o frecvență ce depășește cu mult vibrația pământului) și care se poate împlini uman doar în tăcere. Astfel se poate înțelege paradoxul teoriei fenomenologiei muzicale a dirijorului Sergiu Celibidache, cel care statua în prelegerile susținute în toată lumea că muzica provine din tăcere și se continuă în tăcere. Acest paradox este rezolvat de actualul secol XXI, prin teoriile științifice (legea cinetismului universal) având concrete aplicații în practica muzicală. De altfel, filozofii, matematicienii, fizicienii, chimiștii, muzicienii, esteticieni, psihologii, poeții, fenomenologi . . . își dau mâna și afirmă în unanimitate că arta este câmpul prin excelență de rezolvare a paradoxurilor existențiale.

Splendidă amintire a acestor zile în care ne-am edificat sufletește, ca oameni și ca artiști, prin spiritul lui George Enescu ! O amintire ce se sedimentează în conștiință și poate fi retrăită oricând, adăugândui-se noi orizonturi de sens ! Vă ofer câteva imagini de la acest eveniment.

!!! Photo slide-show
În creația enesciană, lied-ul nu este o apariție accidentală, o cochetărie, ci din contră – constituie vreme de câțiva ani, aproape o alegere predilectă. Conform informațiilor oferite cu generozitate de doamna Alina Pavalache – Președinta Association NOESIS Paris, cea care a întreprins o intensă cercetare în ceea ce privește opera lui George Enescu spre difuzarea lui în lume, liedul enescian Si j’etait Dieu (Dac-aș fi Dumnezeu…) pe care mi l-a încredințat și pe care vi-l propun spre audiere în premieră națională, nu prezintă număr de opus. Piesa este o neprețuită bijuterie a genului vocal cameral, de care m-am îndrăgostit de la prima vedere!

După moartea lui Francis Salabert (1884-1946) – care conducea o editură muzicală moștenită de la tatăl său (Firmin Salabert) într-o zonă de referință a Parisului, gestiona drepturile de autor a mai multor compozitori de muzică „serioasă”, lejeră și de film dar și întreținea un imens fond de partituri variate – Mica, soția sa nu a putut amâna mult timp declinul întregii afaceri. Multe dintre partituri și matrițele lor s-au pierdut, printre care și Si j’etais Dieu aparținând lui George Enescu. În chip miraculos, Providența divină a făcut ca această partitură să fie regăsită în momentul în care Casa Salabert a fost integrată într-o nouă Casă – Durand-Salabert-Eschig – și administrată de Grupul Bertelsmann ca filială a Germaniei.

Textul cântecului enescian – poemul Si j‘etais Dieu – face parte din volumul Stances et poèmes (1865) al lui Sully Prudhomme. Contemporani fiind, se poate observa, analizând operele lor că, deopotrivă compozitorul și poetul au fost adepții adepţi ai teoriei conştiinţei internaţionale (filozofii Fr. Brentano, Ed. Husserl, M. Heidegger, H.G. Gadamer, P. Ricoeur, J. Grondine, esteticianul Mikel Dufrenne şi teologii francezi precum E. Gilson – neotomist catolic, G. Marcel – existenţialist catolic, A. LaCocque – teolog fenomenolog).

René François Armand (Sully) Prudhomme (1869-1907) a fost poetul și eseistul care a căștigat pentru prima oară în istorie Premiul Nobel pentru literatură, în 1901. Născut la Paris, Prudhomme s-a pregătit inițial să devină inginer și a studiat chiar Dreptul, întreținându-se dintr-o slujbă în biroul unui notar. Într-o emergență a Eu-lui artistic propriu, a cotit apoi către filosofie și mai târziu către poezie. Încurajat de recenziile favorabile ale poemelor sale timpurii, prezentate în cadrul Conferinței Studențești La Bruyere, a dobândit curajul de a urma cariera literară. A fost ales membru în Academia Franceză (1881) și Cavaler al Legiunii de Onoare (1895). Înclinațiile sale eseistice și filosofice s-au vădit în lucrările L’Expression dans les beaux-arts (1884)  și Réflexions sur l’art des vers (1892). Acestora li se alătură articole despre Blaise Pascal (în La Revue des Deux Mondes, 1890) și studiul despre liberul arbitru – La Psychologie du Libre-Arbitre (1906) în revista Revue de métaphysique et de morale.

Recunoașterea mondială a lui Sully Prudhomme provine din contribuția sa în câmpul eticii (adevăr și virtute), izvorâte din idealismul obiectiv. El a susținut cu perseverență că perfecțiunea ca scop de atins în artă și pentru artă, este o rară combinație generată de îngemănarea inimii și a intelectului. Acționând spre perpetuarea artei și sprijinirea tinerelor generații, a instituit din economiile realizate de-a lungul carierei un premiu pentru poezie, decernat de către Société des gens de lettres. De asemenea, în 1902 a fondat Société des poètes français, împreună cu Jose-Maria de Heredia și Leon Dierx.

Sully Prodhomme este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, asemenea lui George Enescu.

Cât voi trăi vreau să cânt, declara compozitorul în amurgul vieții. Universul muzical enescian este imanamente liric, înțelegând prin aceasta că muzica lui cântă, se explică prin ea însăși fără a fi necesar un efort hermeneutic cu totul și cu totul deosebit. Statuarea compozitorului adeverește intenția lui Mikel Dufrenne – pentru care sensul muzicii este muzica însăși.

Enescu nu își manifestă arta într-un limbaj muzical unic. Fiecare lucrare imortalizează un aspect diferit al spiritului său ce sondează permanent altitudinea propriilor aspirații și crezuri existențiale. Dacă am construi totuși o axă a evoluției stilului său, liedul Dac-aș fi Dumnezeu creat în 1896-7 la Paris se poate alătura pe scara diacronică (istorică) celor trei melodii (Troi Melodiés) din 1898 – încadrate drept op.4, pe versuri de Lamaitre și Prudhomme (Le désert, Le Galop, Soupir), iar pe scara sincronică (evolutivă) – liedul gravitează în jurul capodoperei Oedipe.

          Cu credința că omul poate învinge destinul printr-un sacrificiu de sine apropiindu-se astfel de divinitate prin catharsis-ul redempției, compozitorul își proiectează în conștient lucrurile pe care le-ar înfăptui dacă ar fi Dumnezeu. Într-un stil romantic târziu (vecin cu Massenet) ce prevestește impresionism – expresionismul oedipian, linia sopranei soliste se așterne peste acompaniamentul diafan al pianului  – asemănător scriiturii expansive a harpei. Contrastul alcătuit de linia melodică în fluiditatea sistemului ritmic divizionar (măsură compusă de 6/8) – aici simbol al condiției umane (imanența) – și acompaniamentul pianistic ce subînțelege prezența divinității în toată Creația (transcendența) – ne crează prin transfer emoțional, sentimentul unul tablou de Vincent van Gogh. Starea este aceea de elevare umană până la maxima indulgență a Cerului, voință umană ce vine în întâmpinarea favorurilor divine acordate.            

Si j’étais Dieu.

Si j’étais Dieu, la mort serait sans proie,
Les hommes seraient bons, j’abolirais l’adieu,
Et nous ne verserions que des larmes de joie,
Si j’étais Dieu.

Si j’étais Dieu, de beaux fruits sans écorces
Mûriraient, le travail ne serait plus qu’un jeu,
Car nous n’agirions plus que pour sentir nos forces,
Si j’étais Dieu.

Si j’étais Dieu, pour toi, celle que j’aime,
Je déploierais un ciel toujours frais, toujours bleu,
Mais je te laisserais, ô mon ange, la même,
Si j’étais Dieu.

Drd. Simona Nicoletta Jidveanu

Soprană

                                       BIBLIOGRAFIE

BENTOIU, Pascal – Capodopere enesciene, Ed. Muzicală, 1999

BRUMARU, Ada – Particularités du style vocal dans l’ouvre de George Enesco, în „Studii de muzicologie”, vol. IV, 1968, pp.190-195

CANTACUZINO-ENESCU, Maria – Umbre și lumini. Amintirile unei prințese moldave, ARISTARC, Onești, 2005

CONSTANTINESCU,  Grigore – George Enescu, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., Colecția MUSICA VIVA, 2009

COPHIGNON, Alain – George Enescu, Ed. Institutului Cultural Român, 2009

Ibid.*** – La musique entre divertissement et dèfi existentiel: Notes philosophiques, „Actes du Congres internationel de Musicosophie”, 1999, Musicosophia, 1999

Ibid.*** – Georges Enesco et sa pensée du destin, în „George Enescu și muzica secolului al-XX-lea”, (Simpozionul Internațional de Muzicologie George Enescu 1998), Ed. Muzicală, București, 2001

COSMA, Viorel – Enescu azi. Premise la redimensionarea personalității și operei, Ed. Facla, timișoara, 1981

DUFRENNE, Mikel – Phènoménologie de l‘experience esthétique (1. L’aspect esthétique; 2. La perception estéthique), 1955, Presses Universitaires de France, ed. a-III-a, 1992, 2 volume (Fenomenologia experienței estetice, vol. I-II, Ed. Meridiane, București, 1976)

POPESCU-DEVESELU, Vladimir – Les Sept Chansons sur des paroles de Clément Marot. Notes d’interprete, „Enesciana I”, 1976, pp. 129-133

SIRLI, Adriana – Sources littéraires dans la création vocale de chambre de Georges Enesco, în „Enesciana I”, 1976, pp.121-127

 

Simona Nicoletta Jidveanu & Alina Pavalache

 George Enescu: Si j’etais Dieu

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s