Corul ARHANGHELII din Orăştie dublu medaliat cu BRONZ la BRATISLAVA

Standard

În perioada 1-3 octombrie 2015, corul ,,Arhanghelii” al parohiei ortodoxe cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Orăştie I, aflat sub bagheta dirijorului drd. Ioan Marius Popa a participat la festivalul coral ,,Bratislava Cantat II” ce s-a desfăşurat în capitala Slovaciei.

Corul de la Orăştie a fost singura formaţie alcătuită din amatori în cadrul acestei competiţii muzicale de prestigiu. Toate celelalte coruri de o mare ţinută şi rafinament artistic, fie că discutăm de cele care au intrat în competiţie sau cele care doar au participat onorific în festival, au fost alcătuite din profesionişti. Juriul concursului a fost alcătuit din prof.dr. Zoltán Sándor (Ungaria), prof.dr. Ondrej Šaray (Slovacia) şi prof. Dr. Milan Kolena (Slovacia), directorul artistic al festivalului.

1

În prima zi, 1 octombrie, corul ,,Arhanghelii” a concertat în biserica franciscană ,,Jesuit” din Bratislava. Aici, prin recitalul unor coruri participante în festival s-a organizat o colectă în folosul copiilor bolnavi de cancer. În a doua zi a festivalului, 2 octombrie, formaţia dirijată de Ioan-Marius Popa a participat în concursul festivalului ce s-a desfăşurat în Primăria din Bratislava. Corul ,,Arhanghelii” a participat la doua categorii: Musica Sacra a Capella (H1) şi Orthodox Church Music (L) . Trebuie amintit faptul că la concurs alături de corul ,,Arhanghelii” a fost prezentă din partea Ambasadei României doamna Steluţa Arhire.  

2

În urma concursului, în aceeaşi locaţie s-a susţinut un concert extraordinar al festivalului, unde corul ,,Arhanghelii” a susţinut de asemenea un recital.

Repertoriul corului ,,Arhanghelii” a fost alcătuit din multe nestemate ale creaţiei corale româneşti sau universale. Aşadar, la secţiunea Musica Sacra a Capella (H1) au fost prezentate următoarele cântece:

  1. Ochiul inimii mele, de Augustin Bena;
  2. Signore delle cime, de Giuseppe de Marzi;
  3. Ave Maria, de Jacob Arcadelt;
  4. Ţie se cuvine cântare, de Isidor Vorobchievici.

La cea de-a doua secţiune, corul din oraşul Paliei a prezentat următorul program:

  1. Agni Parthene, aranjament Ioan-Marius Popa;
  2. Ridicat-am ochii mei la ceruri, arm. Ioan Popa;
  3. Fecioara astăzi, de Paul Constantinescu;
  4. Doamne unde voi să fug ?, de Ioan Şerb;
  5. Ziua Învierii, arm. Nicolae Lungu.

3

Alături de aceste frumoase compoziţii, corul ,,Arhanghelii” a mai intonat în concertele festivalului şi alte cântece precum Tebe Poem, de D. Bortneansky; Rugăciune, de Constantin Drăguşin; Lăsaţi pruncii să vină la Mine, de Ioana Ghica-Comăneşti; Miluieşte-mă Dumnezeule de Gh. Cucu; Troparul Sfinţilor Arhangheli, arm. Ioan Marius Popa sau Cămara Ta, Mântuitorul meu, de Nicolae Lungu.

4

În ultima zi a festivalului, 3 octombrie, corul ,,Arhanghelii” a concertat în ultima etapă a manifestării corale, la Klarisky Music Hall, biserică şi sală de concert, unde mai apoi au fost anunţate rezultatele competiţiei. Corul ,,Arhanghelii” a fost dublu medaliat cu bronz pentru prestaţia deosebită în cadrul competiţiei, iar dirijorul drd. Ioan Marius Popa a fost felicitat în mod deosebit de membrii juriului pentru prestaţia deosebită a corului său.

5

Duminică, 4 octombrie, la întoarcerea spre Orăştie, corul ,,Arhanghelii” s-a oprit la Viena, unde a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie pentru comunitatea românească de aici păstorită de către pr.dr. Nicolae Dura în biserica cu hramul ,,Sf. Apostol Andrei”. Corul ,,Arhanghelii”, dirijat de drd. Ioan Marius Popa a încheiat răspunsurile liturgice şi concertul de la finalul Sfintei Liturghii cu imnul Frăţie în Carpaţi, cântec ce a emoţionat până la lacrimi pe toţi cei prezenţi. Biserica românească din Viena a fost neîncăpătoare, credincioşii dorind să asculte acest minunat cor parohial din Orăştie, ambasador al culturii muzicale româneşti.

6

Suportul financiar al acţiunii a fost susţinut de Primăria Municipiului Orăştie şi Consiliul Local Orăştie (primar Ovidiu Bălan şi viceprimar Dorin Popa), Consiliul Judeţean Hunedoara, Terpena S.R.L. Orăştie; Complexul Hotelier Germisara, Geoagiu-Băi; Siloam S.R.L. Haţeg (cabinet medical); Pizzeria Rusticiana Orăştie, ing. Lucian Darie, dr. Georgeta Filip, alte persoane juridice şi fizice care doresc să rămână anonime. Mulţumiri tuturor şi felicitări Corului Arhanghelii  de la Orăştie!

Matei Petru

Redacția No14 Plus Minus felicită corul ARHANGHELII pentru performanța obținută!

La cât mai multe astfel de succese!

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Un simplu cuvant de felicitari il poate spune oricare dintre cei care asculta produsul finit al unui grup coral. Atunci cand cuvintele acestea sunt spuse de catre unul care stie ce inseamna sa aduci un cor la un nivel de performanta pot fi luate si ca incurajare de a merge inainte.FELICITARI SI TOT INAINTE corului Arhanghelii si dirijorului Marius Popa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s