Un dialog cu Elena Iorgulescu

Standard

ElenaElena Iorgulescu (pe atunci, Petrescu) era studentă la Facultatea de Muzică. Îmi amintesc și acum – repetam o piesă de teatru în aceeași clădire – vocalizele ei, care străbăteau două etaje și mai mulți pereți de beton, făcând geamurile să vibreze. O voce atât de limpede, de înaltă și de curată, încât aveam impresia că ascult un înger. Curioasă să cunosc îngerul, am avut privilegiul de întâlni un om minunat, de o onestitate și o integritate morală desăvârșite, o persoană avidă de a cunoaște, dornică de a iubi – mai ales făpturile cele mai mici, copiii.

Ne-am reîntâlnit prin aproape toate Facultățile pe care le-am frecventat, prin corurile de biserici unde am cântat una alături de alta; când opțiunile profesionale ne-au așezat pe drumuri diferite, prietenia noastră a dăinuit – cum rar se întâmplă – și îi sunt recunoscătoare.

Dar scriu aceste rânduri nu pentru că este prietena mea (și spun asta cu mândrie), ci pentru că este un om care slujește cultura, muzica și, mai ales, arta pedagogică, într-un mod exemplar. Elena Iorgulescu este, pentru mine, un model.

*

Când ne-am cunoscut, erai studentă la Facultatea de Muzică, la secția de canto.  Cum te-ai decis să urmezi o carieră muzicală și unde te-a condus acest drum?

Am descoperit dragostea pentru muzică în jurul vârstei de 15 ani. Am început apoi, în timpul liceului, studiul solfegiului şi am luat lecţii de canto şi nu m-am lăsat până nu am obţinut licenţă în muzică.

De la 18 ani am tot cântat în diverse coruri. Prima experienţă a fost în Corala Patriarhiei, unde am avut ocazia să cunosc mulţi artişti minunaţi. Am cântat apoi în multe coruri de biserică, dar şi în alte coruri profesioniste, cum ar fi Grupul Vocal „Acapella”, iar apoi în Corul Naţional de Cameră „Madrigal”.

De la muzică… la pedagogie! Ce anume a determinat această schimbare în carieră?

Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu copiii. Îmi amintesc că printre opţiunile mele la admiterea la liceu era şi Liceul Pedagogic, dar împrejurările m-au dus la un liceu teoretic. La vârsta când adolescentul îşi gândeşte drumul în viaţă, eu oscilam între pedagogie şi muzică, am avut chemare pentru amândouă.

Când am născut primul copil, am decis să urmez Facultatea de Pegagogie şi Ştiinţele Educaţiei. Simţeam nevoia să fac mai multe, mă cam speria gândul că voi sta acasă doar cu bebe. În plus, plănuiam să-mi schimb locul de muncă, pe atunci lucram la un birou, o muncă fără nicio bucurie şi fără nicio perspectivă.

Fiind în concediu de creştere copil, am suplinit diverse colege prin şcoli şi mi-a plăcut foarte mult.

O vreme am profesat în două direcţii – dimineaţa la şcoală, seara la repetiţiile de la „Madrigal”. La un moment dat însă programul s-a suprapus şi am fost nevoită să aleg. Am rămas la şcoală, din multe motive. Unul dintre ele a fost faptul că abia mă titularizasem, după eforturi mari şi parcă nu-mi venea să renunţ. Simţeam că, cel puţin atunci, la şcoală îmi era locul.

Cum îmbini, astăzi, dragostea ta pentru muzică și cariera pedagogică, aceea de învățătoare?

În fiecare zi transmit copiilor dragostea şi nevoia de muzică. Elevii mei iubesc muzica.

La orice disciplină ne folosim de muzică, dacă acest lucru ne ajută: pictăm pe fond muzical, învăţăm prin cântece şi rime, ne bucurăm de serbări. Muzica ne bucură, ne încântă, dar ne şi ajută să învăţăm.

Mă ocup de corul ciclului primar, elevii din clasele I-IV. Sunt şi câţiva copii de la clasa pregătitoare, deşi aceştia rezistă greu după patru ore de cursuri. Însă stau şi ei la repetiţii, învaţă cu noi, iar când se fac mai măricei, deja sunt corişti foarte buni.

Corul se numeşte „Sunete Vesele”, iar scopul nostru este transmiterea bucuriei de a cânta tuturor celor care ne ascultă. Pentru aceasta, evident, trebuie să venim noi foarte bucuroşi la repetiţii şi la concerte.

Sunt copii pe care îi suprind exclamând după concert, că se simt extraordinar de bine…

Avem multe cântări, proiecte şi colaborări, organizate de şcoala noastră, de asociaţia „Sunete Vesele”, pe care am înfiinţat-o pentru a sprijini mai bine corul, sau în diverse parteneriate.

Multe piese sunt armonizate de băiatul meu Matei, elev la Şcoala de Muzică, pasionat de armonie şi de compoziţie. El este şi cel care ne acompaniază, la pian sau la blockflöte.

Suntem onoraţi să avem în repertoriu, pe lângă cântecele cunoscute, specifice vârstei, şi cântece compuse special pentru noi de către compozitorul Marius Sireteanu, care ne-a dăruit şi un imn special.

Ce rol ar trebui să aibă muzica în formarea unui copil, în educația sa?

Muzica este foarte importantă în educaţie, la orice vârstă, în orice moment.

Din experienţă proprie am observat că muzica stimulează creativitatea, imaginaţia şi îi face pe copii să aibă o stare de spirit bună. Copiii sunt foarte receptivi la muzica care li se oferă. Din primele clase le pun muzică clasică – Mozart, Bach, Vivaldi, Ceaikovski, depinde ce se potriveşte momentului. Atunci când uit, copiii îmi cer să le pun muzică. De multe ori, în timp ce pictăm, colorăm sau realizăm diverse lucrări, îi surprind fredonând, ceea ce înseamnă să se simt bine şi muzica le-a pătruns în suflet.

Şcoala îi duce pe elevi la spectacole, la Opera Comică în special, unde au ocazia să se apropie de acest gen muzical. Spectacolele sunt pe gustul şi pe înţelesul lor. I-am dus şi la concerte şi s-au simţit foarte bine.

Sigur că părinţii ar trebui să se implice mai mult, să-i ducă la spectacole, să-i obişnuiască. Din păcate, puţini au educaţia şi înţelegerea necesară. Dar e bine că aceste lucruri se pot realiza şi prin şcoală.

Un moment muzical pentru cei mai mici dintre cititorii noștri (sau… pentru părinții lor!)

Un moment muzical pe care îl iubim foarte mult este Călătoria muzicală compusă de Marius Sireteanu. Copiii iubesc această piesă, un colaj de zece cântece internaţionale pentru copii, foarte cunoscute.

Copiii cântă în aceste limbi, îmbrăcaţi în costume populare din diverse ţări.

Prin acest cântec copiii au învăţat că muzica este universală, aparţine tuturor copiilor lumii şi că poate fi cântată în orice limbă. Prin această lucrare, ei au descoperit costume, obiceiuri, lărgindu-şi astfel orizontul cultural.

A consemnat Veronica Anghelescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s