Arhivele lunare: Decembrie 2015

Numărul 90, 10 Decembrie 2015

Standard

tumblr_nylmziNSdV1rrqsx6o1_1280Sumar

Florin Răducanu: Final de an cu colinde românești… și jazz

Gelu Onțanu-Crăciun: Coralei Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva – concert la Praga

Mircea Valeriu Diaconescu: Lumină lină – lucrări corale bizantine (partituri)

Mircea Valeriu Diaconescu: O româncă-model din Diaspora: Mihaela Ionescu – Lumi (1944-2015) In Memoriam

Noi apariții editoriale

Paul Leu: Rădăcinile bucovinene ale familiei Porumbescu

Sergiu Spiridon: Mai mult decât un concert

Simona Nicoletta Jidveanu: Respirația în arta vocală a tenorului Enrico Caruso

Veronica Anghelescu: Portretul unui muzician complet – Felician Roșca

Veronica Anghelescu: Islamul și muzica. O incursiune în muzica sacră a Azerbaijan-ului

Music! André Knevel: Toccata in g-moll – Felician Roșca, orgă

Music! Ciprian Ion: Cântec infinit – Cantată pentru soprano, tenor și grup instrumental

Music! Joseph Haydn – Cantilena pro Adventu – soprană, Simona Nicoletta Jidveanu; pian, Verona Maier

Music! Veronica Anghelescu: Toute l’âme résumée – Felician Roșca, orgă

Music! Corul “Sunete vesele”: Moș Crăciun cu plete dalbe – dirijor, Elena Iorgulescu

Music! Corul “Sunete vesele”: Sus, boieri! – dirijor, Elena Iorgulescu

Music! Dumitru Kiriac: Nouă azi ne-a răsărit – Corul Collegium Byzantinum, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! Ion Runcu: Coroniță dalbă – Corul Medicilor, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! Ion Runcu: Pre cel deal la Rusalim – Corul Medicilor, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! F.-A. Gevaert: C’est le jour de la Noel – Corul Medicilor, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! Mircea Valeriu Diaconescu: Sus boieri – Corul Collegium Byzantinum, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! Mircea Valeriu Diaconescu după Anonim: Trei păstori – Corul Collegium Byzantinum, dirijor – Mircea Valeriu Diaconescu

Music! Silviu Iurașcu: De sărbători – interpretează Vis de Artist

*

Redacția No14 Plus Minus vă urează

Sărbători Fericite!

tumblr_nylmziNSdV1rrqsx6o1_1280

Photo source: Tumblr

 

Final de an cu colinde românești… și jazz

Standard

Finalul de an aparține spiritului de sărbătoare pe care probabil că este bine să-l abordăm atât din plan apolinic, cât și dionisiac, realizând un echilibru.

În numărul din luna octombrie al No14PlusMinus spuneam că vom încerca să revenim cu înregistrări și imagini din concertul de jazz simfonic pe care urma să-l susținem la Arenele Romane în cadrul festivavul United Artists Festival organizat de UCIMR și CREDIDAM.  Din păcate, după ce s-a amânat de două ori (ultima dată, pe 1 noiembrie, s-a instituit doliu național în urma evenimentelor tragice din clubul Colectiv), organizatorii au decis amânarea evenimentului în primăvara anului viitor. Sperăm ca, nu peste mult timp, noile orchestrații pentru orchestră simfonică de jazz să le împărtășim cu cititorii No14plusMinus.

Între timp, inițiatoarea revistei, Veronica Anghelescu (pe care o felicităm pentru susținerea Tezei de Doctorat ! Felicitările trebuie multiplicate cu atât mai mult cu cât, Veronica Anghelescu, a reușit ca în anul 2015 să devină și mamă și Doctor în Muzică !) a făcut apel la colaboratorii revistei pentru a pune la dispoziția rubricii de  colinde a revistei ceea ce are  fiecare în arhiva personală…

Într-un fel, sincronizarea aproape că a reușit?!…  În luna decembrie urmează să mi se publice o culegere de Colinde românești rearmonizate în manieră jazz și aranjate pentru pian…

Din respect pentru Revista No14PlusMinus , pun la dispoziție manuscrisul unuia dintre colindele rearmonizate care urmează să fie editate :


1

Această rearmonizare face parte dintr-o serie pe care am realizat-o cu ocazia concertului de la Sala Palatului din anul 2008. A fost un eveniment deosebit, deoarece acolo am colaborat cu mai multe personalități din țară și străinătate : profesorul american Tom Smith,care este și dirijor și trombonist,  conferențiar univ.dr. la clasa de Nai a UNMB, Dalila Cernătescu, iar la două momente orchestrate/aranjate de mine am colaborat cu soprana Felicia Filip (un aranjament la Silent Night) și cu basul Pompei Hărășteanu, împreună cu care am cântat armonizarea pe care eu am realizat-o la colindul Moș Crăciun, variantă care va apare în noua publicație.

Încheiem cu urările de bine pentru cititorii revistei No14PlusMinus și cu un fragment din concertul despre care am amintit. În partea de început, împreună cu conf.univ.dr.Dalila Cernătescu am interpretat rearmonizările/aranjamentele care urmează să apără în publicația Colinde românești rearmonizate în manieră jazz și aranjate pentru pian… , autor, prof.dr. Florin Răducanu:

Florin Răducanu

 

Coralei Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva – concert la Praga

Standard

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Corala Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva, având ca dirijor pe profesorul Gelu Onţanu-Crăciun şi corepetitor pe prof. Mariana Onţanu-Crăciun, a participat recent la Festivalul coral internaţional „Prague Advent Choral Meetings-2015” desfăşurat în capitala Cehiei – Praga. Festivalul se derulează anual pe parcursul a patru săptămâni în perioada postului Crăciunului, în care sunt programate concerte ale corurilor participante în zilele de Vineri şi Sâmbătă. Corala deveană a susţinut două concerte de muzică sacră şi colinde de câte 30 de minute, astfel: Vineri, 27.11.2015 la Biserica „Sf.Nicolae” şi Sâmbătă, 28.11.2015 la Biserica „Sf. Salvator”. Programul concertului a cuprins creaţii din literatura muzicală românească şi internaţională. În cele două locaţii cu o acustică excelentă au mai performat şi coruri din Olanda, Ungaria, Italia, Serbia, Elveţia, Germania, Slovacia, Finlanda, cu un repertoriu deosebit de atrăgător şi variat. La finalul celei de-a doua zi, corurile reunite au susţinut împreună un concert comun – o experienţă unică, de neuitat, o dovadă a faptului că muzica este o artă care uneşte oameni. Întrucât festivalul nu a avut caracter competiţional, corurile au fost distinse cu diplome de participare şi plachete din partea organizatorilor.

Participarea Coralei Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” din Deva (singura formaţie românească din întreg festivalul) la acest eveniment cultural s-a bucurat de sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a Consiliului Local Deva şi al Asociaţiei Culturale „Musica Divina”-Deva.

Corala – alcătuită din corişti amatori de diverse vârste şi profesii- este laureată a mai multor festivaluri şi concursuri din ţară, printre care Festivalul de muzică sacră şi colinde „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăştie, unde anul trecut a obţinut Marele Premiu şi Diploma pentru cel mai bun dirijor.

 

                                                          Prof. Gelu Onţanu-Crăciun

Afis 28.11.2015 Concert la Biserica Sf.Nicolae-Praga Concert la Biserica Sf.Salvator-Praga Diploma de participare  la Festival Placheta

Lumină lină – lucrări corale bizantine (partituri)

Standard

LLa-1

 

0-Introducere

1-Cuvant bun (pentru solist si cor SATB)

2-Lumina lina

3-Cuvant bun (pentru solist si grup instrumental)

4-Adu-ti aminte, Doamne, de David

5-Alliluiia

6-La raul Vavilonului

7-Pohvali, Ierusalime

8-Astazi Hristos in Vitleem

9-Toiag din radacina lui Iesei

10-Hristos se naste

11-He Parthenos Semeron

12-In mormant viata (Prohodul Domnului)

13-Pre cel deal la Rusalimu

14-Iubi-te-voi, Doamne

Mircea Valeriu Diaconescu

Rădăcinile bucovinene ale familiei Porumbescu

Standard

1

Paul Leu

 

În inima masivilor împăduriți ai Obcinei Mari, din Carpaţii Răsăriteni, într-o vale largă, situată mai jos de Şipotele Sucevei, străjuită de muncelele: Pleşu, Cel Rău şi Crucea, se situează, de-a lungul apei cu acelaşi nume, satul Suceviţa.

În această aşezare umană, timp de secole, au văzut lumina zilei, au vieţuit, au muncit, au visat, au sperat, au pătimit şi au murit mai multe generaţii din neamul lui Iraclie Porumbescu.

Suceviţa, ca şi Putna, îşi are rădăcinile adânc înfipte în zbuciumata istorie a Ţării de Sus a Moldovei, aflată în calea tuturor răutăţilor şi a poftelor  invadatorilor de tot felul şi din toate punctele cardinale. Satul a existat înaintea mănăstirii ctitorită de Ieremia, Simion şi Gheorghe Movilă şi s-a dezvoltat concomitent cu aşezarea monahală amintită. 2

“Suceviţa este ultimul episod al marii tradiţii moldoveneşti.

Ea încheie perioada clasică, constituind, pe drept cuvânt, acel testament al artei moldoveneşti de care vorbea Paul Henry, după cum Movileştii încheie perioada deschisă de luptele lui Ştefan cel Mare şi constituie ultimul efort de a asigura independenţa ţării şi stabilitatea dinastică. ”[i].

Dar dincolo de această lumină de tragic crepuscul, în care se înscrie atât de bine nota romantică a cosiţei doamnei Elisabeta, cea moartă în robia dulce a haremului turcesc, Suceviţa, în complexitatea ei, cuprinde o sumă de note noi, originale, mărturisind dezvoltarea gândirii – sub ambele ei ipostaze, gândirea artistică şi ideologică – întâlnirea culturii ţărilor româneşti într-un început de nouă sinteză şi, în cele din urmă, o nouă prospeţime a puterii de creaţie, trasă din noi şi fecunde contacte cu realitatea vremii şi a locului”[ii], la 6 ianuarie 1583, după cum rezultă dintr-un document, Petru Vodă dă “mănăstirii Suceviţa satul domnesc Suceviţa, care ascultă de Curtea domnească din Bădeuţi, cu loc de mori pe apa Suceviţei, cu poene pentru fân, cu plaiuri şi slatine aflătoare acolo şi iazul după hotarul tras de vornicul de gloate Iuraşcu, marele vătav de Suceviţa Corlătescu şi fostul mitropolit Anastasie… ”[iii].

Mănăstirea Suceviţa, ca întreaga salbă de aşezări monahale din Ţara de Sus a Moldovei, a avut numeroase funcţii ce-a asigurat conştiinţa permanenţei. Pe lângă menirea evidentă de a păstori sufletele ortodocșilor , ea  a mai avut rol politic, social, cultural şi chiar militar-strategic.

Ctitoria Movileştilor, adevărat testament al artei moldoveneşti şi simbol al luptei antiotomane, a fost zidită  în a doua jumătate a secolului al XVI-lea [1582-1584] şi reamenajată în mai multe etape.

Mănăstirea Suceviţa, de-a lungul secolelor, a fost şi este, o mărturie vie a capacității creatoare a artiștilor anonimi moldavi.

Edificiul central impune şi nu în ultimul rând, prin simfonia cromatică a frescelor ce-i împodobesc exteriorul, prin monumentala lui arhitectură.

Din această cauză, alături de Voroneţ, Humor, Moldoviţa şi Arbore, Suceviţa a depăşit sfera interesului naţional, fiind inclusă în evidenţa UNESCO.

Realizată de Școala de pictură voronețiană, mănăstirea își manifestă personalitatea prin cromatica verdelui șău specific, inimitabil și prin prospețimea culorilor frescelor zugrăvite în 1594.

George Vâlsan, pentru a omagia pe acei ce au înfăptuit mirifica exuberanță cromatică de la Sucevița, aprecia că numai un popor de păstori munteni, al unui ținut cu lumina învăluită în abur, ca în obcinile Bucovinei, a putut născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una din cele mai alese realizări artistice ale Europei”[iv].

Ctitoria monahală de la Sucevița nu a fost, de-a lungul timpului, numai un important monument realizat din îmbinarea artei culte cu cea populară, ci și un focar de menținere a conștiinței de sine a majoritarilor de la poalele obcinilor carpatine, în timpurile de restriște a năvălirii semințiilor barbare, a tendințelor imperialiste megieșe și o fortăreață militară și strategică ce a adăpostit și tăinuit numeroase tezaure de cultură și artă.

În acest ultim scop, mănăstirea fortificată, plasată strategic pentru a închide căile de acces spre plaiurile Obcinei Mari [ce duce, prin Ciumârna spre Moldovița și valea Moldovei, până la Câmpulung], a fost  împrejmuită cu un zid de piatră, înalt de șase metri și lat de aproape trei, fortificat cu mai multe turnuri de apărare și metereze.

Adevărata fortăreață însă, ce i-a ajutat pe bucovineni să-și păstreze identitatea și să conserve bogăția locurilor de baștină lăsată de antecesori a fost tradiția, obiceiurile, cultura milenară transmisă pe cale orală, din generație în generație.

Sucevițenii, când nu erau nevoiți să lupte pe meterezele mănăstirii, alături de gărzile domnești și călugări, sau prin codrii învecinați împotriva jefuitorilor de tot felul, se ocupau cu păstoritul, tăiatul și fasonatul lemnului din pădure, cu albinăritul, morăritul, țesutul sumanilor, înfloritul ielor, încondeiatul ouălor, cărăușia etc. etc.

După cum rezultă dintr-un catastif mănăstiresc, în urma ocupării părții de nord a Moldovei, de către Imperiul Austriac, numai în satul Sucevița trăiau o sută șaizeci și unu de suflete și aduceau un venit mănăstirii  de 708 florini.

Alatul mănăstiresc, alcătuit din case de lemn cu ceardacuri și stâlpi fasonați cu barda sau sculptați cu dalta de artiștii locului, începea din preajma ctitoriei Movileștilor, dincolo de râu și creștea, înșirându-se pe vale, ca un adevărat câmp-lung.

În această așezare de munteni, cu o structură psihică aparte, au trăit, secole de-a rândul și cei din neamul lui Iraclie Porumbescu.

Iscodind prin negura vremilor aflăm urme, mărturii, documente etc. ce aruncă o oarecare lumina asupra adâncirii în timp a rădăcinilor sucevițene și putnene ale Porumbeștilor, cum e cazul registrelor parohiale, a unor acte oficiale, ale mărturiilor lăsate de proza documentar-memorialistică despre familia de truditori ai pământului de la poalele Obcinei Mari, ori a frecventării bisericilor și mănăstirilor ortodoxe, ctitorite de Movilești sau de Ștefan cel Mare și Sfânt.

Din Condica Născuților, tomul I, din Condica Cununaților, tomul I, sau din Condica Morților, tomul I, redactate de parohia ortodoxă din Sucevița, aflăm că la 1807 au murit de vărsat Irina și Fevronia, fiicele lui Ioan Golembiovschi, iar în 1825, în vârstă de 53 de ani, văduva acestuia, Elena Golembiovschi.

În 1841, se stinge din viață, în vârstă de 71 de ani, Maftei Golembiovschi [născut în 1770], iar în 1847, a fost înregistrată moartea Paraschivei Golembiovschi, în vârstă de 66 de ani și exemplele ar putea fi înmulțite.

În cea de a doua jumătate a secolului a XVIII-lea,  numeroase familii de autohtoni, după 1786, vor purta numele de Golembiovschi, deoarece, funcționarii poloni, aduși de austrieci, din Galiția, au tradus masiv numele românilor în limba polonă[v], iar cei din arborele genealogic al lui Iraclie Porumbescu au fost întabulați în registrele stării civile cu corespondentul său leșesc: Golembiowsky și nu Porumbescu.

Așa că e greu sau imposibil de admis ipoteza fantezistă, cu tentă nobiliară, că după 1794, când unii presupun că la Sucevița s-ar fi refugiat un nobil leah cu numele Golembiowsky, s-ar fi produs instantaneu o explozie demografică masculină atât de mare încât familia să poată deține, simultan mai multe gospodării [deloc nobiliare] în mai multe sate din Bucovina.

Vremelnicii “domni”, în haine nemțești, i-au rebotezat pe autohtoni, în catastifele oficiale, cu nume străine, însă nu i-au împiedicat să-și cultive limba și moștenirea culturală a antecesorilor. Ba, chiar i-a încurajat să o facă, după cum constatăm din ordinul special dat de Principesa Ștefania a Austriei și din adresele trimise de redactorul enciclopediei austriece, Zeisberg, colaboratorilor ce au întocmit al XX-lea tom al enciclopediei: Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild, (Monarhia Austro-Ungară  în cuvinte şi imagini, Bucovina), intitulat Herzogthum Bukowina in Wort und Bild.

Dar și mai dificil de admis e faptul că un nobil venit din Lehia, care a luptat pentru credința în țara sa, strămutat în Țara de Sus a Moldovei, să se fi lepădat de catolicism, pentru a deveni greco-oriental, când religia oficială de pe aceste meleaguri era papistășească.

De obicei, panii polonezi ce au luptat alături de generalul Tadeusz Kościuszko, după înfrângerea răscoalei condusă de acesta, s-au refugiat în Franța, Elveția sau chiar în USA și nu alături de clăcașii mănăstirești din Sucevița pentru a se asimila cu ei.

Un străbun al lui Iraclie Porumbescu a trăit, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, printre numeroși alți săteni, ce purtau același prenume și a avut mai mulți copii.

Ion, băiatul cel mai mare, însurându-se, și-a durat o gospodărie în satul Breaza, de pe apa Moldovei, nu departe de Câmpulung, iar cele două surori ale sale s-au măritat după niște flăcăi din Sucevița.

Aici, s-au născut, au trăit și au murit lăsând în urma lor  “nume cinstit de femeie și de găzdoaie cumsecade”[vi].

Paul Leu

Kenmore, Washington, USA

[i] Vezi”  Paul Leu,  Iraclie Porumbescu – Monografie, Colecţia Patrimonium, Editura Euroland, Suceava, 2000, coperta I de Veronica Gridinoc, coperta IV de C. Lambadari, desenele de PIM şi Veronica Gridinoc, fotografii  şi partituri, 320 p.

[ii] Ion Micle, Dulce Bucovină, cuvânt înainte de Miu Dobrescu, studiu şi comentarii de Radu Florescu, Editura Sport-Turism, 1976, cap. Suceviţa.

[iii] Dimitrie Dan, Mănăstirea Suceviţa, cu anexe şi documente ale Suceviţei şi Schitul cel Mare, Bucureşti, Tipografia Bucovina, 1923, p. 124.

[iv] George Vâlsan, Descrieri geografice, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 46.

[v] Paul Leu, Martirul Inimii, Liga Tineretului din Bucovina, Editura Licurici, Suceava, 1995, p. 9-25 şi Manipularea recensământului, toponimelor şi antroponimelor în ducatul Bucovinei în Ctitorul etnografiei române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Colecţia Fundaţiei pentru Cultură Universalia, editura Euroland, Suceava, 1999, p. 423-441.

 

[vi] . Iraclie Porumbescu, Amintiri, Ediţie îngrijită, prefata şi glosar de Nicolae Oprea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p.25. Mai multe informații despre existenta familiei lui Iraclie Porumbescu le puteți afla.în : Paul Leu, Iraclie Porumbescu-monografie, Colecția Patrimoniu, Editura Euroland, p. 7-320.