2015: Trei centenare în arta pianului

Standard

 

Anul 2015 poate fi considerat unul deosebit pentru muzica academică autohtonă, dar mai ales pentru domeniul artei pianistice. În urmă cu exact 100 de ani, s-au născut trei nume mari, pe cât de importante pe atât de memorabile în această sferă – pianistele Ghita Strahilevici, Tatiana Voițehovski și Evghenia Revzo. Deși au avut origini diferite – Chișinău, Sankt-Petersburg și Paris, activitatea acestora a fost oarecum comună. Iar alături de cea a altor muzicieni chișinăuieni, se pretează a fi una incontestabilă și motivantă pentru generațiile ulterioare de pianiști și deosebit de valoroasă pentru patrimoniul artei interpretative instrumentale solistice.

Tocmai de aceea, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere, fiecărei dintre cele trei personalități i-au fost dedicate concerte de comemorare. În 23 octombrie 2014 pe scena Sălii cu Orgă a avut loc un concert de zile mari in memoriam Ghita Strahilevici, organizat de fiica pianistei – Sofia Propiscean. Dânsa este și autoarea cărții La pian – Ghita Strahilevici, lansată în aceeași seară în cadrul un program de muzică de cameră. Un an mai târziu, 8 octombrie 2015, în aceeași instituție, laureații Festivalului-Concurs al Pianiștilor, însoțiți de Orchestra Națională de Cameră cu dirijorul Vladimir Andrieș și de duetele pianiștilor Anatol Lapicus – Iurie Mahovici și Inna Hatipova – Alexandru Prigalo,  au prezentat un program muzical in memoriam Tatiana Voițehovski. Iar trei ani mai devreme, 23 octombrie 2012, sala mare a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice a găzduit un eveniment cultural in memoriam Evghenia Revzo.

1

Prima dintre cele trei artiste, Ghita Strahilevici (sub numele complet Ghitlea Strahilevici-Propiscean), s-a născut la 13 iunie 1915 într-o familie de comercianți din Chişinău, pe atunci capitala guberniei țariste Basarabia. Cariera acesteia de pianistă, solistă, acompaniatoare și creatoare a pornit din copilărie, când unchiul după mamă, violonistul Naum Vilic, i-a cumpărat un pian și i-a dat primele lecții de muzică. Primul concert l-a dat în public la vârsta de opt ani, iar mai târziu, fiind elevă până în 1934 la Liceul de fete Principesa Dadiani și la Conservatorul privat din Chişinău, a participat la multe concerte locale.

Următorii patru ani sunt împărțiți între Conservatorul Unirea din Chişinău (1934-1936), în care a învățat arta pianului cu Antonina Stadniţki-Andronachievici, care a și numit-o muzician-wonderkind, şi Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1936-1940), unde a avut parte de pedagogia pianistică a Floricăi Musicescu. În anii de studenţie și-a manifestat talentul ori de câte ori i se oferea ocazia: la Radio Bucureşti, în saloanele de muzică, la diferite concerte prezentate de studenți. Iar datorită succeselor incontestabile la studii, instituția bucureșteană i-a oferit o bursă de merit.

În anul 1940, la întoarcerea în Chișinăul deja capitală a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Ghita Strahilevici devine pianistă a Filarmonicii, alegând pentru debutul său solistic concertele ceaikovskiene. La numai un an, între 1941-1944 preia funcția de pianistă a Ansamblului de cântece şi dansuri Doina al aceleiași instituții, alături de care oferea programe muzicale pe fronturile sovietice. Apoi, timp de câțiva ani conduce departamentul de muzică al Filarmonicii (1944-1948), și, în paralel, interpretează și acompaniază în producțiile Radioteleviziunii din Chişinău (1944-1971).

Cele aproape patru decenii petrecute în casa radio însumează experiențe pe muzică de Șostakovici, Enescu, Ceaikovski, Ravel, Grieg, Liszt, Chopin, Beethoven, Mozart ș.a. sub conducerea dirijorilor Karl Eliasberg, Odissei Dimitriadi, Arvid Iansons, Grigorii Şramko, David Fedov, Timofei Gurtovoi, Valeriu Poleakov, Alexadru Samoilă. Însă cea mai valoroasă parte a activității sale interpretative o constituie executarea în premieră a creației de concert și camerală a compozitorilor autohtoni – Eugen Coca, Ștefan și Gheorghe Neaga, Alexie Stârcea, Vasile Zagorski, Vladimir Rotaru, Valeriu Poleakov, Solomon Lobel, Serafim Buzilă, Ion Macovei, Eugen Doga ș.a. Or, mai ales prin anii ‘50-’60 pianista Ghita Strahilevici a interpretat toate lucrările pentru pian ale compozitorilor moldoveni, fiind totodată și prima pianistă care a prezentat în transcripție pentru pian operele lui Alexie Stârcea, Valeriu Poleakov, Vasile Zagorschi, Zlata Tcaci, Gheorghe Neaga ş.a.

Astfel, cunoscând un repertoriu complex, aceasta a participat la multe evenimente culturale de importanță națională și internațională, acompaniind soliști de talie înaltă, printre care vocalistele Maria Bieşu, Tamara Ciobanu, Lidia Lipcovschi, Tamara Alioşina ș.a. sau instrumentiștii Vera Gyermati, Oscar Dain, Gheorghe Neaga, Sofia Propiscean, Ion Josan etc.

Alte activități ale pianistei au fost pedagogia, în care a debutat încă în București, și compoziția, în afară de diverse transcrieri și aranjamente pentru pian, în repertoriul dânsei găsindu-se muzica pentru spectacole prezentate de Teatrul Licurici.

Apreciată pentru talentul său de către marii Aram Hachaturean, David Oistrah sau Tihon Hrennikov și decorată cu medalia Meritul civic (1995) și Ordinul Republicii (1996), artista emerită din RSSM (din 1967) și membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova Ghita Strahilevici a fost petrecută pe ultimul drum în 20 decembrie 2002. Însă, cultura promovată de aceasta este continuată de copiii pe care și i-a educat în spiritul muzicii alături de soțul său, violonistul Naum Propiscean: fiul Boris – muzician în mai multe instituții culturale din Kazahstan, și fiica Sofia – violonistă și dirijor, artistă emerită a Rusiei, șefă a catedrei de instrumente cu coarde la Conservatorul de Stat I.M.Glinka din Nijni Novgorod.

2

 

O altă pianistă, autoare de piese pentru pian și un pedagog de o valoare incontestabilă rămâne a fi Tatiana Voițehovski (sau Voițehovskaia). Aceasta s-a născut pe 1 septembrie 1915 în Sankt-Petersburg, în familia juristului moldovean Alexandru Andronachi și a marii pianiste cu o carieră pedagogică impresionantă menționată și mai sus Antonina Stadniţki-Andronachievici.

Prin urmare, descendentă dintr-o seminție nobilă de origini poloneze și continuatoare a școlii petersburghiene de pian, numele Tatianei Voițehovski se înscrie într-o genealogie importantă pentru știința și cultura autohtonă și nu numai: aceasta este sora talentatului pianist-improvizatorului Dmitri Andronachievici emigrat în Canada și a matematicianului Vladimir Andronachievici, unul dintre fondatorii școlii de matematică în RSSM; soția arhitectului Valentin Voițehovski, iar fiica lor Nina Grosul-Voițehovski – doctor în estetica educației la Universitatea Pedagogică din Moscova – este căsătorită cu doctorul în istorie Vladislav Grosul, fiul primului președinte al RSSM, Iachim Grosul.

După numai câțiva ani de căsătorie petrecuți în orașul țarist Sankt-Petersburg, în perioada imediat următoare tumultuosului șir de acte revoluționare din 1917 familia Andronachievici se mută în Chișinău, la acea oră deja unul dintre orașele României regale. Astfel, însoțindu-și mama la diferite evenimente culturale, organizate pe scenele instituțiilor artistice ale vremurilor și în sălile Societății muzicale ruse, Asociației muzicienilor din Chișinău, sau în cele de curs ori de concert ale Conservatorului Unirea, Tatiana Voițehovski a avut de mică nenumărate ocazii să cunoască din interior pleiada marilor pianiști sosiți în oraș după absolvirea conservatoarelor și academiilor din București, Leipzig, Viena, Sankt-Petersburg și Moscova.

Încântată de acest anturaj de un înalt nivel artistic și pedagogic, viitoarea pianistă își manifestă curiozitatea pentru muzică încă din copilărie, ca mai apoi să devină, alături de Ghita Strahilevici, elevă a Antoninei Stadniţki-Andronachievici în Chișinău și studentă a Floricăi Musicescu la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1933-1939). Mai mult, cele două artiste au fost cele mai bune eleve ale anilor ’30 în clasa Antoninei Stadniţki-Andronachievici; acestea formau și un exemplar duet pianistic la cursurile de ansamblu cameral.

Însă, dacă în cariera Ghitei Strahilevici au predominat activitățile solistice și cele de acompaniament, atunci în cea a Tatianei Voițehovski au avut întâietate preocupările pedagogice. Or, ultima este continuatoarea metodelor studierii pianistice elaborate de Antonina Stadniţki-Andronachievici. În plus, odată ce sănătatea mamei sale a cedat în învălmășeala evacuărilor sovietice din anii celui de-al doilea război mondial, din 1944 Tatiana Voițehovski îi preia cursurile de pian și istoria pianului din cadrul Conservatorului chișinăuian. În scurt timp i se acordă conducerea catedrei Pian general a aceleiași instituții (1947-1959) – avându-i printre studenți pe violonistul Serghei Lunchevici, muzicologul Vladimir Axionov, compozitorii Pavel Rivilis și Valeriu Sârohvatov ș.a. – iar între 1968-1973 dirijează activitățile catedrei Pian.

Printre lucrările metodice realizate în baza concepțiilor cultural-artistice ale mamei sale se numără continuarea cursului de istorie a pianului și a metodelor de predare, editarea unor colecții cu muzică pentru pian pe teme folclorice, elaborarea unor articole muzicologice despre lucrările de pian ale compozitorilor autohtoni și despre dezvoltarea principiului de interdisciplinaritate în arta muzicală. La toate acestea mai pot fi adăugate valoroasele suporturi în crearea fondurilor studențești de înregistrări cu muzică europeană, rusă și nu numai, continuarea tradițiilor pianistice și, nu în ultimul rând, desfășurarea prelegerilor regulate sub formă de concert.

Pentru consacrările sale și devotamentul manifestat de-a lungul anilor, i-au fost oferite titlurile de Lucrător emerit al culturii (1967) și Maestru emerit al artei (1976). Însă, cele mai importante aprecieri ale activităților Tatianei Voițehovski se găsesc în rândurile generațiilor de pianiști care îi preiau arta interpretativă și cea pedagogică până în prezent. Or, deși aceasta a plecat în lumea celor drepți mult prea devreme, în 26 februarie 1976, numărul studenților care își pasează unul altuia formidabilele ei metode de a studia pianul devine tot mai mare într-o societate muzicală academică autohtonă suficient de restrânsă.

3

Cea de-a treia pianistă, Evghenia Revzo, s-a născut pe 6 iulie 1915 în Paris. La fel ca și Tatiana Voițehovski, a sosit în Chișinău prin anii 1917-18 și a învățat să cânte la pian încă din copilărie, mai târziu continuându-și studiile la Conservatorul Unirea. Ulterior, și-a perfecționat măiestria artistică la Conservatorio di Milano Giuseppe Verdi, după al cărui absolvire debutează în cariera didactică la București, iar din 1940 se găsește la catedra Pian special a conservatorului chișinăuian.

Așadar, într-o scurtă perioadă Evghenia Revzo desfășoară o intensă și diversă activitate importantă pentru cultura autohtonă. Cu siguranță, cele mai prețuite astăzi sunt principiile sale pedagogice. Printre elevii care îi continuă astăzi tradițiile interpretative și metodice de studiere a pianului se numără Tatiana Tuşmalov (Izrael), Iurii Pocitari (Franța), Gaiană Teseoglu (șefa catedrei pian general a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău), Irina Goldstein, Alexandr Palei (SUA), Marian Stârcea, Natalia Sviridenco, Avraam Litvac ș.a.

Tot elevii sunt cei care îi duc mai departe arta de a concerta. Evghenia Revzo a reușit să-i deprindă încă din băncile școlii să interpreteze în fața publicului divers, iar cele mai apreciate rezultate ale tactului său înnăscut au fost și sunt în cazul pianistului Alexandr Palei. Emigrat în SUA, acesta a uimit societățile muzicale din toată lumea prin numeroasele turnee avute.

Uneori se întâmpla să interpreteze scenic în duet cu elevii săi, alteori aceștia erau parte din public iar dânsa – pe scenă, cu programe din Mozart, Beethoven, Schubert etc. În această ipostază, pianista oferea concerte fie solistice, fie în colaborare cu unii dintre colegii săi pedagogi, printre care violoniștii Alexandr Tușmalov, Mihail Unterberg, Oscar Dain sau violoncelistul Oleg Studnițki. Evenimentele în care participa Evghenia Revzo erau mult prea deosebite, datorită fineții și eleganței interpretării la pian, dar și impecabilității simțului de ansamblu.

Însă istoria vieții sale nu se oprește aici, sfârșind aceste rânduri prin adăugarea unor informații despre aprecierea talentului și muncii prin ordine sau titluri. Pianista emigrează la începutul anilor ’70 în Israel din motive oarecum sociale. Aceasta nu putea suporta nici regimul totalitar și nici presiunile antisemitismului, simțite în acele vremuri inclusiv până în măduva instituțiilor în care activa. Iar, deși a plecat din Chișinău la o vârstă suficient de înaintată, a reușit să-și reia activitățile pedagogice și interpretative în cadrul Conservatorului din Haifa, drept studenți devenindu-i copiii altor muzicieni autohtoni emigrați în Israel.

Evghenia Revzo a plecat din viață după cea de-a 95-a aniversare, lăsând în urmă un complex de momente frumoase petrecute alături de muzicieni care i-au înțeles actul pedagogic și cel interpretativ, și au perceput arta pianistică drept unul dintre cele mai desăvârșite forme de culturalizare socială.

 

Într-un final, amintind încă o dată despre numele acestor trei mari pianiste, care în anul 2015 au împlinit 100 de ani de la naștere, și aportul lor la avansarea nivelului școlii autohtone de pian, putem conchide asupra faptului că personalitățile acestora vor fi resimțite în muzică încă multe secole înainte, datorită talentului lor de a se manifesta profesional astfel încât să rămână în memoria culturală autohtonă pentru cât mai mult timp posibil.

 

Drd.  Natalia CHICIUC, muzicolog, lector la

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s