Muzica sacră a Angliei

Standard

Creștinismul de factură anglicană este religia predominantă în Anglia, fiind totodată şi religie de stat. Anglicanismul s-a separat de catolicism în anul 1536. În timpul domniei Regelui Henric al VIII-lea, motivul fiind problema divorțului (mai precis, dorința monarhului de a divorța de soția sa, Ecaterina de Aragon, pentru a se recăsători cu  Ana Boleyn). Ulterior, Regina Elisabeta I a încercat să aplaneze conflictul cu papalitatea romană, ajungând la un compromis doctrinar ce a fost redactat sub forma unui decret purtând titlul „Cele treizeci şi nouă de articole”.

Biserica anglicană a suferit, de-a lungul timpului, o serie de reforme, culminând cu reforma liturgică anglicană din anul 1920 şi care este în vigoare şi astăzi.

Muzica bisericii anglicane este scrisă în general pentru cor mixt cu acompaniament de orgă. Poate avea caracter responsorial, corul fiind împărțit în decani (vocile înalte) şi cantoris (vocile grave). Deseori există intervenții solistice.

Formele muzicale principale sunt: răspunsurile (cântate antifonic de către preot sau cantor şi cor), psalmii (interpretați de cor sau de către congregaţie), cântările specifice liturghiei, similare (dar nu identice) celor din missa catolică), imnurile, motetele.

Printre compozitorii contemporani de muzică destinată cultului anglican se numără:

Malcolm Archer (născut în 1952), în prezent, maestru de cor şi organist al Colegiului Winchester, având peste 200 de compoziții publicate;

Sir Thomas Armstrong (1898-1994) organist, dirijor, compozitor de imnuri, colinde, piese destinate liturghiei; dintre acestea, frecvent interpretate sunt imnurile Forest Green şi Te Deum Laudamus în fa major;

Sir Edward Bairstow (1874-1946), organist şi compozitor, autor a 29 de imnuri care astăzi fac parte din repertoriul curent – Blessed City, Heavenly Salem, I sat down under his shadow; The King of Love My Shepherd Is;

John Barnard (născut în 1948), compozitor, dirijor, maestru de cor, organist, autor al imnurilor Bless the Lord; O Sing to the Lord; You are My Refuge;

Harry Bramma (născut în 1936), organist şi compozitor, autor al mai multor imnuri pe vechi texte latine ca O Salutaris  şi Tantul Ergo, al imnului funebru Kontakion of the Departed;

David Briggs (născut în 1962), a compus numeroase lucrări pentru cor şi orgă – Truro Eucharist, Messe pour Notre-Dame; pentru cor şi orchestră –  Te Deum Laudamus, Atlanta Requiem; Saint John Passion; pentru orgă solo – Organ Symphony, Variations on „Laudi Spirituali”;

Benjamin Britten (1913-1976), compozitor a numeroase binecunoscute creaţii, printre care War Requiem, Missa Brevi, Sinfonia da Requiem;

Anthony Caesar (născut în 1924), compozitor al lucrării Missa Brevis Capella Regalis şi a unui foarte des interpretat imn, O for a Closer Walk with God;

Harold Darke (1888-1976), compozitor şi organist, autor a trei liturghii – în mi minor, fa minor şi re minor precum şi a unui Magnificat în fa major);

James Douglas (născut în 1932), organist, compozitor, realizator al multor CD-uri cu muzică anglicană;

Jonathan Dove (născut în 1959), compozitor  al lucrărilor Missa Brevis, There Was a Child – oratoriu, I Am the Day (colecţie de lucrări corale) ;

Sir George Dyson (1883-1964), compozitor a peste cincizeci de piese utilizate în structura liturghiei anglicane;

Gerald Finzi (1901-1956), autor a numeroase lucrări corale destinate cultului dar şi al unor lucrări mai ample, cum este cantata Dies natalis;

Sir William Henry Harris (1883-1973), organist şi compozitor, autor al imnurilor Faire is the Heaven, Bring Us, o Lord God, Strengthen Ye the Weak Hands, numeroşi psalmi pentru utrenie şi vecernie;

Martin How (născut în 1931), compozitor şi organist, autor de imnuri, psalmi, cântări destinate liturghiei);

Herbert Howells (1892-1983), compozitor de muzică anglicană: Mass in Dorian Mode, Psalm Preludes, Hymnus Paradisi;

John Ireland (1879-1962), compozitor de muzică sacră şi cameral-simfonică; Benedictus în fa major; Communion Service; Evening Service; imnul My Song is Love Unknown;

Grayston Ives (născut în 1948), compozitor, interpret şi maestru de cor, autor al compozițiilor: Canterbury Te Deum, Missa Brevis, The Eddington Service;

Herbert Murrill (1909-1952), compozitor şi organist, autor al Magnificat şi Nunc Dimittis;

George Oldroyd (1887-1956), organist şi compozitor de muzică anglicană, autor al Mass of the Quiet Hour, Missa Ave Jesu, Prayer to Jesus, Spring, the Sweet Spring;

Alan Ridout (1934-1996), compozitor prolific, autor al: On Christ’s Nativity (cor SATB); O Most Merciful Redeemer (cor SATB); Songs of Advent (pentru voci la unison şi orgă);

John Rutter (născut în 1945), compozitor, organist, orchestrator şi producător; printre lucrările de referinţă găsim numeroase imnuri: All Creatures of our God and King; All Things Bight and Beautiful; Christ the Lord is Risen Again; God Be in My Hand;

John Sanders (1933-2003), organist, dirijor, maestru de cor şi compozitor, autor al Te Deum, Jubilate Deo, A Canticle of Joy, Requiem, Saint Mark Passion;

Richard Shephard (născut în 1949), compozitor, pedagog şi capelmaestru la York, autor a numeroase imnuri – Ye Choirs of New Jerusalem,  Jesu Dolci Memoria, Te Deum Jubilate Deo, al oratoriilor Jonas, There Was Such Beauty, al unui Requiem;

Herbert Sumsion (1899-1995), organist al Catedralei din Gloucester şi compozitor, autor a numeroase lucrări corale: As with Gladness, Magnificat and Nunc Dimittis, Hosanna to the Son of David, O Be Joyful in the Lord (cor SATB şi orgă);

John Tavener (1944-2013), compozitor a numeroase lucrări religioase de factură anglicană dar şi ortodoxă (compozitorul s-a convertit la ortodoxie în 1977), autor al unor binecunoscute lucrări: The Lamb, A Celtic Requiem, The Apocalypse, Funeral Ikos;

Ralph Vaughan Williams (1872-1958), compozitor de muzică simfonică, de cameră, muzică de film, editor de culegeri de imnuri ale Bisericii Anglicane; imnuri: O Come Down O Love Divine, For All the Saints, The Golden Carol;

În afară de compozitorii care s-au dedicat aproape exclusiv muzicii destinate cultului, mai există în Marea Britanie o întreagă pleiadă de compozitori care au compus lucrări de factură sacră, cu o scriitură contemporană, inovativă, apelând la tehnici extinse instrumentale şi la procedee componistice complexe – spre deosebire de cei care scriu exclusiv pentru serviciul anglican – aceştia fiind constrânşi (cu foarte puţine excepţii) de rigorile cultului: text, structură metrou-ritmică, limbaj muzical tonal melodii simple, ce trebuie să fie uşor de reţinut şi de reprodus de către congregaţie.

Aşadar, lucrări sacre de factură contemporană în peisajul muzical actual al Marii Britanii:

*

Sir Peter Maxwell Davies: Psalm 124

*

 Nicholas Maw: One Foot In Eden Still, I Stand

*

Jonathan Harvey:  Towards a Pure Land (lucrare de factură budistă)

*

Michael Finnissy: Seven Sacred Motets – Ave Regina Caelorum

*

Brian Ferneyhough: Missa Brevis (1969)

*

Giles Swayne: Magnificat (1982)

*

Sir John Tavener: Eternity‘s Sunrise

*

Patrick Hawes: The Lords Prayer

*

Jack Gibbons: Ave verum corpus, Op. 89

 Veronica Anghelescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s