Gabriel Bebeşelea, The Conductor

Standard

1M-am gândit mult cum aş putea să-l prezint pe dirijorul Gabriel Bebeşelea unor persoane care, poate nu-l cunosc. Nu intenţionez să-l „ridic în slăvi” pentru că nu e cazul.  Premiile câştigate, invitaţiile de a dirija multe orchestre de prim-rang din România şi din străinătate, participarea în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat vorbesc de la sine despre valoarea maestrului Gabriel Bebeşelea. Îi mulţumesc pentru amabilitatea cu care mi-a răspuns la realizarea acestiu interviu şi îi urez mult succes în continuare.

Care este definiţia artei dirijorale în accepţiunea ta?

G.B. Îmi place foarte mult termenul englez „conductor” pentru că dirijorul este liantul dintre două lumi: lumea compozitorului şi lumea care recepţionează mesajul compozitorului. De fapt, îmi place să cred că rolul dirijorului nu e acela de a conduce, ci mai degrabă de a transmite energie. Pentru a transmite energia partiturii el trebuie să fie extrem de bine familiarizat cu ea în aşa fel în a o transmite atât prin limbaj gestual cât şi verbal orchestrei.

Când ai inceput să studiezi dirijatul, te gândeai că o sa ajungi unde eşti acum? Unde te veziîn viitor? Care ar fi orchestra pe care ţi-ai dori să o dirijezi?

G.B. Sincer, nu mă gândesc la unde sunt acum sau unde voi fi. Unicul lucru care contează e muzica şi sinceritatea cu care faci muzică. Nu îmi fac planuri din unicul motiv că de fiecare dată când făceam asta, viaţa îmi era schimbată de câteva secunde într-o direcţie cu totul diferită. Aşa că prefer să aprofundez muzica şi să las lucrurile să se întâmple fără să încerc să le influenţez. Nu mă văd undeva anume în viitor şi nu am o orchestră pe care mi-aş dori să o dirijez. Îmi doresc să fiu în locuri unde să pot face muzică mare şi orchestre pasionate la fel de mult ca şi mine de acest lucru.

Ce trebuie să facă un tânăr dirijor pentru a ajunge cât mai sus?

G.B. Depinde foarte mult ce înseamnă „cât mai sus”. Dacă înseamnă cariera, asta nu are de multe ori legatură cu talentul, munca sau ştiinţa, ci e un concurs de împrejurări. Din păcate, foarte mulţi sunt prea preocupati de carieră şi nu de muzică. Atunci când cariera se împleteşte cu talent şi muncă, atunci putem spune că s-au aliniat planetele. Dar dacă a „ajunge cât mai sus” înseamnă a face muzică mare, atunci e nevoie ca alinierea planetelor să fie realizată, întrunind elementele de mai sus, neînsemnând întotdeauna şi cariera. Fiecare are drumul său, aşa că nu am o reţetă nici măcar pentru mine – dar, în conceptia mea, „a ajunge cât mai sus” înseamnă să realizezi o muzică apropiata de astre, de Divin. Iar pentru asta cred că talentul trebuie suplinit de o muncă enormă şi mai ales multă sinceritate. Şi să fie curios: să calatoreasca foarte mult şi să vadă cât mai multe şi mai diferite modalităţi de a face muzică.

Cum abordezi o lucrare muzicală ca tehnică de studiu? Cum iţi organizezi etapele de studiu şi cât timp aloci studiului zilnic?

G.B. Depinde foarte mult pentru că abordarea îmi e diferită la fiecare partitură. Ca să sintetizez, aş spune că studiul dirijorului se reduce de fapt la o conversie tridimensională. Adică, limbajul grafic al partiturii este convertit în limbaj sonor în auzul intern, ca mai apoi acest limbaj sonor să devină limbaj gestual în faţa orchestrei. Gestul se converteste în sunet exterior dar paradoxal, devine muzică abia atunci când e însoţit de sentiment, de emoţie. Pornind de la drumul acesta pe care sunetul îl parcurge în diverse forme de agregare, dirijorul trebuie, pe lângă asta, să fie un cercetator extrem de aprig pentru a descoperi diverse conexiuni şi legaturi.

Pentru mine, studiul unei partituri nu înseamnă doar a sta cu partitura respectivă în faţă, ci a citi foarte multe materiale despre epoca respectivă, despre compozitor. Ba mai mult, înseamnă a merge la muzee, plimbări pentru a asculta sunetul care ne înconjoară sau doar pentru a contempla, a discuta – pe scurt, a trăi. Cum poţi fi purtătorul şi intermediarul mesajului unui compozitor cu scopul de a-l transmite publicului, dacă nu cunoşti viaţa?

Aşa că studiez zilnic. Dar munca de „arheolog” cu partitura şi creionul în mână îmi ia destule ore pe zi şi nu pot să las să treaca nici o zi fără să fac asta.

Care este dirijorul tău preferat ca tehnică dirijorală şi interpretare muzicală?

G.B. Am foarte multi mentori şi dirijori de la care am învăţat şi încă mai învăt. Nu am un singur dirijor preferat, sunt o sumedenie, iar criteriul e unul singur: cine face muzică cu toată implicarea şi sinceritatea devine dirijorul meu preferat.

Cum vezi școala românească de dirijat în comparaţie cu cea occidentală, cea rusească sau americană? Ce are în plus şi ce are în minus?

G.B. Trăim o epocă a globalizării nu doar în economie şi geo-politică, ci inclusiv în arte iar dirijatul nu face exceptie. În plus, şi viteza de propagare a informaţiei şi libertatea de a vedea rapid lucruri care se întamplă la mare departare sau de a accesa arhive informaţionale duce la o oarecare disolutie a şcolilor nationale. După părerea mea, cred că această idee nu mai poate fi abordată naţional ci global. Bineînteles că bazele fiecarui dirijor sunt puse pe tiparele unei anumite tehnici, dar generatia mea are marea sansă să circule şi să adauge noi şi noi elemente acelei tehnici. De exemplu, cu toate că am studiat cu maeştrii Petre Sbârcea la Cluj şi Horia Andreescu la Bucureşti, care mi-au pus nişte baze extraordinare, am plecat cu o bursa de asistenţă la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam iar apoi am încheiat studiile la renumita Universität für Musik und Darstellende Kunst la clasa maestrului Mark Stringer şi Yuji Yuasa, stabilindu-mă la Viena. Apoi am studiat îndeaproape cu marii dirijori Bernard Haitink şi Kurt Masur (cu puțin timp înainte să „apara în faţa lui Dumnezeu”, cum ne spunea la cursuri). Prin urmare, cu toate că bazele mele au fost puse în România, am adăugat atât de multe elemente de peste tot de unde am învăţat, încât dirijatul meu este unul global. Şi nu sunt un caz singular, e cazul marii majorităţi a tinerilor dirijori bine calibrati.

Ce gen de lucrări iţi place să dirijezi?

G.B. La fel ca şi în cazul dirijorilor, am mult prea multe preferinţe şi nu vreau să fiu incorect faţăde cele pe care nu o să le spun. Îmi place să dirijez muzică bună, din absolut toate epocile şi regiunile. Îmi place să fac foarte multă muzică din Baroc (am transcris şi interpretat multe manuscrise, inclusiv de Jean-Baptiste Lully şi Francois Couperin) dar ador Clasicismul – lucrarea mea doctorală bazându-se pe relaţia text-muzică în operele lui Mozart. În Romantism mă simt extrem de bine şi probabil e perioada din care am dirijat cel mai mult. Secolele XX şi XXI mă atrag cel mai mult pentru că sunt un muzician al prezentului şi dacă nu prezentăm muzica de azi, în viitor nu o să mai existe muzică. Am lucrat îndeaproape cu mulţi compozitori pentru prime-audiţii şi cred în necesitatea muzicii contemporane. Încă nu mi s-a întâmplat (în cazul muzicii bune) ca partitura pe care o studiez să nu mă fascineze şi să nu devină preferata mea în acel moment. De exemplu, acum pregătesc şi studiez Simfonia a VI-a de Bruckner şi Simfonia a III-a de Mahler iar în momentul acestea sunt preferatele mele. Peste putin timp o sa ma reapuc de Tannhäuser şi cu siguranță o să fie preferata mea in acel moment.

Repetițiile cu orchestra. Cum ar trebui să fie? Cum sunt la noi și cum sunt la orchestrele străine?

G.B. Sincer, nu ştiu cum ar trebui să fie. Eu pornesc de la o premisa extrem de simplă: nu pot săajung în faţa orchestrei fără să ştiu partitura extrem de bine. De fapt, ceea ce vede publicul e un procentaj extrem de mic. Repetiţia este de fapt locul unde lucrarea muzicală e construită în aşa fel încât concertul ar trebui să fie momentul de descătuşare, de transmitere fără echivoc a sentimentelor sau mesajelor intrinsece din acea muzică.

Ce crezi că ai în plus față de ceilalți? Fă-ți o scurtă caracterizare.

G.B. Fiecare cred că avem lucruri mai bune sau mai puţin bune faţă de alţii, dar ceea ce contează şi probabil diferenţiază este pasiunea. Fac parte din categoria fericită de oameni în care pasiunea coincide cu meseria. De aceea munca asiduă pe care o depun nu îmi dă impresia de greutate.

Ce pasiuni ai în afara dirijatului?

G.B. Îmi place să citesc foarte mult şi ador să mă plimb. Datorită dirijatului călătoresc enorm dar din păcate de multe ori am prea puţin timp ca să pot şi vizita. Sunt locuri în care am fost dar din cauza programului nu am vazut altceva în afară de hotel, sala de concert şi aeroport. Dar cu toate astea, sunt un pasionat al călătoriilor.

A consemnat

Sergiu Spiridon

P.S. La data publicării acestui interviu maestrul Gabriel Bebeşelea a fost invitat să dirijeze orchestra Filarmonicii Naţionale din Rusia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s