Ordine și creație

Standard

Un autor nu ar putea – și nici nu și-ar permite – să facă recenzia propriei sale opere, cea mai bună mărturie în legătură cu importanța, integritatea și insolitul acesteia fiind cuvintele celor care au căderea să se pronunțe. Altfel spus, cu privire la teza mea de doctorat, voi da cuvântul profesorului univ. dr. compozitor, muzicolog și dirijor Liviu Dănceanu, în calitatea sa de coordonator științific.

Dacă haosul e arhitectură – spunea Victor Hugo – atunci clădirea va fi Babelul.”

În debutul oratoriului Creațiunea, Joseph Haydn probează, în plan componistic, inexistența neantului sonor. Nu există zero. Totul este ceva. „Nimic” nu înseamnă nimic. Îm mijlocul haosului locuiesc o mulțime de legi, căci haosul nu este decât aparență, la bază fiind ordinea. În universul muzical al Preludiului (Vorstellung des Chaos), unde se estompează noțiunea de număr și mișcare, viziunea spațiului pulsează imperceptibilul.

Se spune că infinitul nu face favoruri, dar nici nu comite nedreptăți. Este pariul lui Haydn în, poate, cea mai vizionară pagină a creației sale. La fel, Simona Nicoleta Jidveanu pariază pe posibiltatea pătrunderii, prin intermediul hermeneuticii, a unei jungle interpretative născută din complexitatea partiturilor feminine ale celor două oratorii haydniene.

Nu poți privi întotdeauna imensitatea, căci, nu-i așa, infinitul strivește. Dar poți să cutezi a-l ordona, așa cum face Haydn însuși ori cum încearcă Simona Nicoleta Jidveanu, să lămurească, pornind de la fundamentele trasate de disciplina hermeneutică, potențialul interpretativ al rolurilor feminine din Creațiunea și Anotimpurile. „Oricând este cu putință să dărâmi un templu – remarcă Antoine de Saint-Exupery – și să iei pietrele pentru un alt templu. Acesta, cel nou, nu va fi nici mai adevărat, nici mai fals, nici mai drept, nici mai nedrept. Și nimeni nu-și va da seama de transfer, căci motivele nu sunt înscrise în mormanul de pietre.” Dar pot fi înscrise în ceea ce se numește vocația unui intepret – muzicolog care se străduiește să înfrumusețeze un templu, de data aceasta muzical, atunci când îl reconstruiește piatră cu piatră.

1

Proiectul Simonei Nicoleta Jidveanu (Oratoriile lui Joseph Haydn „Creațiunea” și „Anotimpurile”. Hermeneutica rolurilor de sopran, Ed. UNMB, București, 2015) reușește să acrediteze în mod în mod convingător ideea că ordinea este semnul existenței, nu cauza ei. Există destui creatori care transmit un adevăr nu numai relativ, ci poate chiar fals: „iată o mare operă, și ordinea pe care o vădește.” Dar o atare operă nu va fi decât un schelet fără viață, rămășițe dintr-un muzeu. Informația, în special din punct de vedere al implicațiilor hermeneuticii în decriptarea semnificațiilor actului restitutiv, are aici amploarea și perspectiva unui autentic demers muzicologic, la care se adaugă aportul personal, demn de a fi explorat și amplificat în viitor.

2

Cartea se structurează în trei mari capitole. În primul capitol, autoarea purcede la panoramarea noțiunilor de sacru și profan, pe care le proiectează consecutiv pe ecranul marilor doctrine religioase (și nu numai): hinduismul, islamismul, maniheismul, iudaismul și creștinismul, cea din urmă fiind abordată în istoricitatea și specificitatea ei ideologică, dar și în conotațiile ei umaniste, cu adânci amprente artistice. În final sunt livrate pertinente aprecieri în legătură cu dichotomia dintre tradiție și inventivitate în creația lui Joseph Haydn.

3

Capitolul doi dezbate pe larg problematica hermeneuticii tratată deopotrivă ca artă și ca metodă de interpretare a muzicii. „Arta și ontologia: unicitate, recesivitate, reversibilitate”; „Arta: cosmologie a spiritului”, „Compatibilitate libretist – compozitor” și sursa libretului – poemul Paradise Lost aparținând lui John Milton, „Die Schöpfung: aspecte generale”, „Reprezentarea haosului”; rolurile de sopran în Creațiunea (Arhanghelul Gabriel și Eva) – reprezintă direcțiile principale ale cercetării din această secțiune a lucrării.

4

În sfârșit, capitolul trei reia, augmentând-o, tema acordului dintre hemeneutică și resituirea opusurilor haydniene, autoarea pledând pentru o artă a înțelegerii și intepretării fundamentată epistemologic ori pentru temeiurile logice și filosofice ale personificării partiturii ce întruchipează personajul Hanna din oratoriul Anotimpurile. Dar până la hermeneutica rolului Hanna, sunt investigate succesiv potențialul dramaturgic al poemului The Seasons de James Thomson, sursa extramuzicală a lucrării cu același titlu semnată de Haydn, de asemenea calitățile trebuincioase intepretului în viziunea lui Hermes Trismegistos ori anumite aspecte ale raportului comprehensiune – interpretare, binom existențial al discursului muzical – vocal, reconsiderat ca fenomen cultural – artistic.

5

A unifica înseamnă a înnoda mai bine diferitele particularități, nu a le șterge în numele unei ordini fără conținut. Vorba lui Ștefan Niculescu: „nu ordinea relevă opera, ci, din contră, opera relevă ordinea.”

6

Dr. Simona Jidveanu

Soprană

Preluare din Revista de Cultură „ATENEU”, Nr. 555-556 noiembrie-decembrie / 2015

Simona Nicoletta Jidveanu: Nun beut die Flur (Die Schöpfung Joseph Haydn)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s