Arhivele lunare: Mai 2016

Numărul 95, 10 Mai 2016

Standard

nikon 2015 nou B 015SIMN 2016

La Mulți Ani, Maia Ciobanu!

Florin Răducanu: Despre expresie vs. impresie în muzică

Loredana Baltazar: Componistica feminină românească

Mircea Valeriu Diaconescu: Liturghia în mi minor de Radu Zamfirescu

Paul Leu: Iraclie Porumbescu, student la teologie

Sorina Dan: Pe note… mai ușoare

Veronica Anghelescu: Un interviu cu dirijorul Sergiu Spiridon

Veronica Anghelescu: Muzica sacră a Georgiei

Music! Claude Debussy: Petite Suite – dirijor, Sergiu Spiridon

Music! 4Magic Quartet & Valy Stoleru Band Hallelujah cover

Music! Maia Ciobanu: Contraste apropiate – Trio Contraste

Music! Maia Ciobanu: Das ist nicht ein Streichquartett

Music! Maia Ciobanu: Kalon

Music! Maia Ciobanu: Un interviu și trei comentarii

Music! Maia Ciobanu: Simfonia II

Music! Radu Zamfirescu: Liturghia în mi minor

Music! Veronica Anghelescu: Cold Hour – violoncel, Anca Vartolomei

Music! Veronica Anghelescu: Hevajra

Luna Oedip la Londra – o sărbătoare a muzicii de operă enesciene

Imaginea numărului:

Mihai Vîrtosu

nikon 2015 nou B 015

Numărul 95, 10 Mai 2016

Standard

nikon 2015 nou B 015La Mulți Ani, Maia Ciobanu!

Florin Răducanu: Despre expresie vs. impresie în muzică

Loredana Baltazar: Componistica feminină românească

Mircea Valeriu Diaconescu: Liturghia în mi minor de Radu Zamfirescu

Paul Leu: Iraclie Porumbescu, student la teologie

Sorina Dan: Pe note… mai ușoare

Veronica Anghelescu: Un interviu cu dirijorul Sergiu Spiridon

Veronica Anghelescu: Muzica sacră a Georgiei

Music! Claude Debussy: Petite Suite – dirijor, Sergiu Spiridon

Music! 4Magic Quartet & Valy Stoleru Band Hallelujah cover

Music! Maia Ciobanu: Contraste apropiate – Trio Contraste

Music! Maia Ciobanu: Das ist nicht ein Streichquartett

Music! Maia Ciobanu: Kalon

Music! Maia Ciobanu: Un interviu și trei comentarii

Music! Maia Ciobanu: Simfonia II

Music! Radu Zamfirescu: Liturghia în mi minor

Music! Veronica Anghelescu: Cold Hour – violoncel, Anca Vartolomei

Music! Veronica Anghelescu: Hevajra

Luna Oedip la Londra – o sărbătoare a muzicii de operă enesciene

Imaginea numărului:

Mihai Vîrtosu

nikon 2015 nou B 015

La Mulți Ani, Maia Ciobanu!

Standard

Pe 5 mai, compozitoarea Maia Ciobanu, prietena și colaboratoarea noastră, și-a sărbătorit ziua de naștere.

Îi transmitem cele mai calde urări de sănătate, bucurie, realizarea tuturor proiectelor, inspirație și împliniri pe toate planurile!

La Mulți Ani!

Redacția No14 Plus Minus și cititorii săi

Vă invităm să ascultați cinci lucrări de Maia Ciobanu

Maia Ciobanu: Contraste apropiate – Trio Contraste

*

Maia Ciobanu: Das ist nicht ein Streichquartett

*

Maia Ciobanu: Kalon

 *

Maia Ciobanu: Un interviu și trei comentarii

 *

Maia Ciobanu: Simfonia II

 

Despre expresie vs. impresie în muzică

Standard

Despre expresie v.s. impresie în muzică (jazz), cele 33 de variațiuni ale lui Beethoven și … muzica din poemul de jazz simfonic al lui Florin Răducanu (subsemnatul)

 

        Actul artistic poate fi abordat urmărind scopuri diferite. Există posibilitatea adoptării atitudinii de interiorizare sau introvertire cu scopul de a ajunge la expresie sau, dimpotrivă, de exteriorizare în vederea creării “impresiei” cu orice preț  în rândul auditoriului.

       Expresia este definită ca o construcție care încearcă să exprime în mod figurat o idee și merge până la înfățișarea/manifestarea sentimentelor prin intermediul fomelor de artă, în cazul nostru prin sunete.  Este clar că expresia este un act introspectiv care are nevoie de un meșteșug artistic, o tehnică bazată pe o exprimare concisă în vederea înfățișării ideilor în construcții muzicale care să exprime anumite stări și sentimente. Tocmai cu aceste tehnici se îndeletnicește învățământul de specialitate pe domeniul compoziției muzicale.

Impresia este definită ca efect ce se produce în conștiința omului de către lucrurile sau întâmplările cu care acesta intră în contact. Atunci când artistul are ca scop exclusiv și caută cu tot dinadinsul crearea impresiei/inducerea de stări în rândul auditoriului, de cele mai multe ori  arde etapele unui act creator superior, scopul fiind afectat de mijloace.

Probabil că acest scop face diferența între muzica  “de ascultat” și cea de divertisment.  În cea de-a doua, efortul artistului este să impresioneze cu orice preț, prin orice metodă, în unele cazuri neglijând meșteșugul obligatoriu unei opere cu o minimă valoare artistică și estetică.

Personal, cunosc  ambele posibilități de manifestare artistică și recunsc faptul că aproape orice muzician practicant a adoptat un mic “compromis” la un moment dat.  Și totuși există diferențe în abordarea acestui “compromis”.  Îmi vine în minte, ca exemplu, Beethoven. La un moment dat, inainte de a fi cunoscut, Anton Diabelli, care era responsabilul unei edituri muzicale, a propus mai multor muzicieni realizarea unor variațiuni pe tema unui simplu vals al său… La prima vedere, acest demers era fără miză pentru Beethoven, totuși, el intră în acest joc și realizează un așa zis “compromis”…  Specialiștii cunosc faptul că realizarea de variațiuni pe o temă care nu-ți aparține ține mai mult de meșteșug și mai puțin de expunerea sinceră a unor idei originale care s-ar putea constitui mai ușor într-o viitoare operă de artă. Cu toate acestea, Beethoven acceptă un “compromis” reușind într-un final o adevărată capodoperă. Realizează 33 (!?) de variațiuni prin care metamorfozează  banala temă a valsului lui Diabelli.

Putem spune că Beethoven a avut o doză de exacerbare a Ego-ului dorind să impresioneze, dar datorită faptului că era un deținător de meșteșug componistic și al unui talent de geniu  și-a metamorfozat propriul Ego supunând-ul expresiei artistice…

La polul opus demersului lui Beethoven se află o parte dintre manifestările din muzicile de divertisment. Acestea din urmă încearcă prin orice mijloace – în multe cazuri nu cele mai profesioniste – să impresioneze. A nu se înțelege că sunt impotriva muzicilor de divertisment. Au și acestea rolul lor. Sunt momente când ascult muzică “dance” bine realizată, de obicei la volan… Singurul motiv pentru care fac această referire este acela de a sublinia necesitatea diferențierii muzicilor din ambientul social prin acest minim indiciu de ordin estetic și, ca deziderat personal, de a face puțină lumină în domeniul muzicii de jazz, eventual pop.

Jazzul clasic are, de asemenea, o componentă proprie muzicilor de divertisment, dar în jazzul de concert actual muzicianul are în vedere expresia/interiorizarea și mai puțin dorința de a impresiona cu orice preț și în mod facil auditoriul (de fapt, acest semnal estetic s-a propagat în lume prin proiectul Jazz at Philarmonic realizat de americanul Norman Granz).

În ceea ce privește jazzul simfonic sau stilul Third Stream, balanța înclină deciziv către expresie, facilul dispărând din peisaj încă din primele încercări ale muzicienilor de jazz (vezi proiectul  “Charlie Parker with strings”, albumul “Sketches of Spain” al lui Miles Davis, Bill Evans with Symphony Orchestra etc.).

De curând  am avut ocazia de a realiza un proiect de jazz simfonic/Third Stream împreună cu Filarmonica din Minsk, Belarus. Din fericire, am avut la dispoziție o orchestră foarte bună și un suport din partea unui dirijor cu renume, Alexander Anisimov. În acest context am putut realiza premiera unor opusuri cuprinse generic în Poemul de jazz Simfonic, “Jazz Ecumenica”.

De curând am găsit și o “încadrare stilistică” proiectului meu simfonic de jazz… Dacă în istorie găsim denumiri precum jazz simfonic, jazz with strings, jazz with symphony orchestra etc. eu mi-am denumit proiectul “Jazz pro simfonic”.

Într-un număr anterior al revistei am mulțumit tuturor celor care m-au ajutat să realizez Jazz Ecumenica cu filarmonica din Minsk. De această dată, fac referire în special la aspectele specifice muncii de creație.

Televiziunea Belarus3 a fost partener al evenimentului, pe 30 aprilie făcând publică, în eter, înregistrarea concertului nostru de ziua internațională UNESCO Jazz Day.  Grație unui fan din Minsk, am primit înregistrarea concertului înainte ca televiziunea să ne transmită varianta oficială, astfel putem acum să împărtășim energiile sonore cu cititorii (din ce în ce mai mulți…)  revistei No14PlusMinus.

1. Mapamond Pictures este o rapsodie concertantă pe care am realizat-o încă din anul 2007. Imi amintesc că era o vară fierbinte și, în ciuda temperaturii, ideile muzicale se legau neașteptat de bine și cu o viteză destul de stranie… Multitudinea de teme (element specific rapsodiilor) parcă imi era dictată de ceva/cineva, singurul impediment fiind viteza de scriere pe portativ…

Stau și acum și imi amintesc acel moment, deoarece fluența și abundența ideilor muzicale care vin gata aranjate/structurate constituie idealul în materie de compoziție muzicală.  După acel moment, am început să înțeleg mai bine că este posibil ca anumite opere din istoria muzicii să fi fost realizate prin metoda “dicteului”.

Așa cum arată chiar titlul rapsodiei, am încercat să exprim  în mod figurat (definiția expresiei) imagini muzicale de pe mapamond evidențiind unitatea limbajului muzical. Pentru ca opera să aibă consistență și originalitate, am apelat la procedul adoptat de compozitorii școlilor naționale (din care face parte și Enescu), motivele folclorice românești deschizând și încheind periplul muzical în jurul lumii.

Este o muzică pozitivă, luminoasă, cu surprize (în cadență am apelat la un jazz standard pe care am realizat partea improvizatorică), climaxul producându-se, zic eu, în locul ideal (nu am calculat numărul Phi…!?). Audiție plăcută :

Mapamond Pictures /Florin Raducanu & Belarusian Philarmonic Orchestra

 

2. Jazz Passacaglia

În Formele muzicale ale Barocului în creația lui J.S. Bach, Sigismund Toduță face o descriere a fomelor muzicale improvizatorice între care passacaglia. Așa mi-a venit ideea creaării unei passacaglii cu specific de jazz. Ce însemană specific de jazz? Pe lângă armoniile/ progresiile și voice-ingurile specifice, există un element definitoriu pentru ca o creație să fie cu specific de jazz și anume improvizația muzicală (acțiune ce se realizează în timp real). Ego-ul meu a vrut să demonstreze că poate să realizeze o passacaglie… Când ne-am apucat de lucru (folosesc pluralul în mod conștient…) mi-am dat seama că, aplicând doar tehnica componistică, rezultatul nu va fi unul plăcut ci eventual doar corect… De fapt, toți cei care au încercat să realizeze o fugă după rețetarul lui Bach au constatat că aplicarea strictă a regulilor nu duce la o finalitate artistică. În timp, s-a constatat că cele mai reușite fugi ale lui Bach sunt acelea în care geniul contrapunctului a făcut excepție de la regulă… Dar în mod conștient și asumat !?

Rezultatul passacagliei mele (realizată în primă audiție la Minsk) este o temă răscolitoare, introspectivă, solo-urile naiului și ale clarinetului fiind simbolul ego-ului și ale sinelui superior, pianul având rol de maestru de ceremonie care asistă și intervine când este nevoie în procesul desăvârșirii individuale…

Audiție plăcută :

Jazz Passacaglia – by Florin Răducanu / Belarusian Philarmonic Orchestra/special guest, Dalila Cernatescu-panflute :

3. Saynts Triptych

Este un triptic compus din 3 lucrări cu tematică religioasă : Tribute to Marry Magdalene, Song for St. Anthony, Venerație Ave Maria.

În concertul de la Minsk, Dalila Cernatescu a realizat un preambul improvizatoric în stil folcloric românesc, prestația sa fiind ovaționată îndelung, asftel fiind nevoit să prelungesc pedala de mi… pentru debutul lucrării cu tematică pastorală.

Momentele improvizatorice ale muzicienilor de jazz – pe care le-am susținut cu backing-ul orchestrei-  au creat atmosfera specifică jazzului în care publicul aplaudă după fiecare solo. Momente frumoase au fost create și de saxofonistul Andrei Kleschev.

Întotdeauna interpretez cu plăcere tema dedicată Fecioarei, Veneratie Ave Maria. În acest concert am avut și suportul unui grup coral de femei, membre ale corului filarmonicii din Minsk, citatul temei Ave Maria de Schubert încheind într-o atmosferă de rugăciune tripticul. Audiție plăcută !

Saynts Tryptich by Florin Raducanu/ Belarusian Philarmonic Orchestra, special guest, Dalila Cernatescu-panflute, Andrei Kleschev -ten.sax :

4. Sketches of M. De Falla

Aceste schițe muzicale au ca bază de plecare Suita de 7 cântece populare spaniole de Manuel de Falla (Nana/Berceuse).  Având ca bază conceptul modal centrat pe frigic, solo-urile improvizatorice au metamorfozat materialul modal și structura ritmică, rezultatul fiind unul consistent de jazz fussion în care am colaborat foarte bine cu muzicienii de jazz din Minsk. Audiție plăcută :

Sketches of M.de Falla by Florin Raducanu/ Belarusian Philarmonic Orchestra, special guest, Dalila Cernatescu, Andrei Kleschev-ten.sax, Viaceslav Serghienko-double bass, Alexandr Mineț-drums :

M-am bucurat să lucrez în acest proiect cu un dirijor cu o vastă experință, Alexandr Anisimov și o orchestră excelentă, astfel creația și potențialul artistic românesc fiind ovaționat la scenă de deschisă în concertul din Minsk aflat sub auspiciile UNESCO Jazz Day și realizat de Ambasada României în Belarus cu suport parțial al ICR.

Deoarece astfel de producții de jazz simfonic sunt foarte rare în lume, sperăm ca nu peste mult timp publicul din România să poată asculta poemul Jazz Ecumenica în cât mai multe filarmonici, intenția noastră fiind ca această lucrare să fie cântată în cât mai multe țări.

Să auzim numai de bine !

Prof.dr. Florin Răducanu

                                                   http://jazzworldquest.com/florin_raducanu/

 

 

 

 

 

 

 

 

Componistica feminină românească

Standard

Revelând Buna-vestire a feminităţii ce coincide, nu întâmplător, cu trezirea la viaţă a naturii din amorţirea iernii, luna martie simbolizează, delicat, prospeţimea primăvăratică a tinereţii spirituale, bucuria unei prefigurate renaşteri ciclice a existenţei. Şi de ce nu, ca un mod artistic de a reflecta acest ritual regenerator al Începuturilor, Muzeul Naţional „George Enescu” a găzduit, în 15 martie, un concert special, în care, prin intermediul versiunii interpretative a atelierului de muzică contemporană „Archaeus”, şapte compozitoare şi-au adus „ofranda” sonoră debutului un primăveri parcă mai capricioase decât cele precedente.

Carmen Petra Basacopol, Carmen Cârneci, Elena Apostol, Diana Vodă-Nuţeanu, Veronica Anghelescu, Felicia Donceanu şi Doina Rotaru sunt personalităţi definitorii pentru succesiunea unor generaţii componistice care şi-au pus amprenta asupra muzicii contemporane româneşti. Orientările lor, confirmându-le valoarea sau – pentru cele mai tinere –  ascensiunea în demersul reconfigurării actului artistic, demonstrează afinitatea pentru genuri şi forme diverse, pentru mixturi sintactice generatoare de exprimări originale, ori opţiunea pentru înveşmântări stilistice care să se muleze intenţiilor constructive ale fiecărui demers creator în parte.

Alături de un auditoriu al cărui orizont de aşteptare s-a dovedit a fi la fel de deschis ca şi al meu, am ascultat, pe rând, lucrări destinate fie unui singur instrument aparţinând lui Carmen Cârneci (Tablou trilingv în decembrie pentru vioară solo), Elenei Apostol (Rondo-sonată pentru oboi solo), Veronicăi Anghelescu (Cold Hour pentru violoncel solo) şi Feliciei Donceanu (Eminesciană – Sonata-glossă pentru clarinet solo), fie întregului ansamblu, sub semnătura lui Carmen Petra Basacopol (Meditaţie la mormântul unui prieten), Diana Vodă-Nuţeanu (Spot) şi Doina Rotaru (Clocks). Şi am recunosctut, sub delicata arcuire a discursului melodic de care s-au făcut „vinovaţi”, cu profesionalimul şi implicarea emoţională caracteristică, toţi cei şapte „Archei” (Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu – pian, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Şerban Novac – fagot, Sorin Rotaru – percuţie şi Marius Lăcraru – vioară), paradigmele unor scriituri ce-şi portretizează deja autoarele la nivelul dramaturgiei muzicale contemporane, prin gesturi specifice.

Evoluţia tensională lină a Meditaţiei lui Carmen Petra Basacopol, predominant lirică, a lăsat să se întrevadă un sentiment nostalgic nedisimulat, de filiaţie postromantică, ce-a contrastat cu factura de certă virtuozitate a piesei lui Carmen Cârneci, a cărei pulsaţie a vibrat prin glasul viorii lui Marus Lăcraru, desenând o permanentă sinuozitate melodică; varietatea dinamică a jocului „personajelor”-paradigme din lucrarea Elenei Apostol s-a metamorfozat – cu ajutorul lui Dorin Gliga – în aluzii la adresa manierei clasicizante, în timp ce balansul structural formulat extrem de concentrat din Spotul Dianei Vodă-Nuţeanu a juxtapus stiluri, redistribuind ideile tematice precum fasciculul de lumină pe care şi-a propus să-l ilustreze.

În cea de-a doua jumătate a programului, diversitatea intenţiilor componistice a adus faţă în faţă două partituri inspirate de texte poetice, cea a Veronicăi Anghelescu pornind de la poemul Ora rece al lui Tudor Arghezi şi cea a Feliciei Donceanu – o propunere personală a unei alte „rostiri”, în termeni muzicali, a glossei eminesciene. Astfel, parcursul descriptiv dinspre grav spre acut al materialului sonor din Cold Hour a valorificat poetica argheziană printr-o ascensiune a cărei doză de tragism accentuat a fost pusă în lumină cu deosebită sensibilitate de Anca Vartolomei, pe când „replica” Feliciei Donceanu a adus în prim plan o înlănţuire preponderent epică, o melopee modală de ethos românesc narată de Ion Nedelciu cu simplitate şi căldură, în care au fuzionat glossa, ca tipar fix de poezie, şi forma muzicală de sonată.

În practicile magice din cultura primitivă, cântarea individuală se îmbina echilibrat cu participarea artistică colectivă; similar acestui dozaj armonios, programul serii din miezul lui martie s-a încheiat cu Ceasurile Doinei Rotaru, lucrare de atmosferă ce poartă indubitabil “marca” autoarei sale; arhitecturarea piesei în 12 secţiuni ce expun tipare pulsatorii diferite, prefigurând evoluţia dinspre curgerea obiectivă a Timpului înspre percepţia sa subiectivă a conturat cu un dramatism aparte ideea-axiomă a scurgerii vieţii, cu neputinţă de oprit. Înlănţuirilor quasi-improvizatorice a microstructurilor organizate heterofonic li s-a opus, dominator, pulsaţia ritmizantă a Ceasurilor, consemnând aparenta victorie – vremelnică – a temporalităţii în faţa atemporalităţii, sau, altfel spus, a tiparului măsurabil din punct de vedere ritmic în faţa potenţialului infinit al libertăţii melismatice.

Loredana Baltazar

_MG_0400 Foto Marius Vajoaica

Foto: Marius Vajoaica

http://www.creativelight.ro