Componistica feminină românească

Standard

Revelând Buna-vestire a feminităţii ce coincide, nu întâmplător, cu trezirea la viaţă a naturii din amorţirea iernii, luna martie simbolizează, delicat, prospeţimea primăvăratică a tinereţii spirituale, bucuria unei prefigurate renaşteri ciclice a existenţei. Şi de ce nu, ca un mod artistic de a reflecta acest ritual regenerator al Începuturilor, Muzeul Naţional „George Enescu” a găzduit, în 15 martie, un concert special, în care, prin intermediul versiunii interpretative a atelierului de muzică contemporană „Archaeus”, şapte compozitoare şi-au adus „ofranda” sonoră debutului un primăveri parcă mai capricioase decât cele precedente.

Carmen Petra Basacopol, Carmen Cârneci, Elena Apostol, Diana Vodă-Nuţeanu, Veronica Anghelescu, Felicia Donceanu şi Doina Rotaru sunt personalităţi definitorii pentru succesiunea unor generaţii componistice care şi-au pus amprenta asupra muzicii contemporane româneşti. Orientările lor, confirmându-le valoarea sau – pentru cele mai tinere –  ascensiunea în demersul reconfigurării actului artistic, demonstrează afinitatea pentru genuri şi forme diverse, pentru mixturi sintactice generatoare de exprimări originale, ori opţiunea pentru înveşmântări stilistice care să se muleze intenţiilor constructive ale fiecărui demers creator în parte.

Alături de un auditoriu al cărui orizont de aşteptare s-a dovedit a fi la fel de deschis ca şi al meu, am ascultat, pe rând, lucrări destinate fie unui singur instrument aparţinând lui Carmen Cârneci (Tablou trilingv în decembrie pentru vioară solo), Elenei Apostol (Rondo-sonată pentru oboi solo), Veronicăi Anghelescu (Cold Hour pentru violoncel solo) şi Feliciei Donceanu (Eminesciană – Sonata-glossă pentru clarinet solo), fie întregului ansamblu, sub semnătura lui Carmen Petra Basacopol (Meditaţie la mormântul unui prieten), Diana Vodă-Nuţeanu (Spot) şi Doina Rotaru (Clocks). Şi am recunosctut, sub delicata arcuire a discursului melodic de care s-au făcut „vinovaţi”, cu profesionalimul şi implicarea emoţională caracteristică, toţi cei şapte „Archei” (Anca Vartolomei – violoncel, Rodica Dănceanu – pian, Dorin Gliga – oboi, Ion Nedelciu – clarinet, Şerban Novac – fagot, Sorin Rotaru – percuţie şi Marius Lăcraru – vioară), paradigmele unor scriituri ce-şi portretizează deja autoarele la nivelul dramaturgiei muzicale contemporane, prin gesturi specifice.

Evoluţia tensională lină a Meditaţiei lui Carmen Petra Basacopol, predominant lirică, a lăsat să se întrevadă un sentiment nostalgic nedisimulat, de filiaţie postromantică, ce-a contrastat cu factura de certă virtuozitate a piesei lui Carmen Cârneci, a cărei pulsaţie a vibrat prin glasul viorii lui Marus Lăcraru, desenând o permanentă sinuozitate melodică; varietatea dinamică a jocului „personajelor”-paradigme din lucrarea Elenei Apostol s-a metamorfozat – cu ajutorul lui Dorin Gliga – în aluzii la adresa manierei clasicizante, în timp ce balansul structural formulat extrem de concentrat din Spotul Dianei Vodă-Nuţeanu a juxtapus stiluri, redistribuind ideile tematice precum fasciculul de lumină pe care şi-a propus să-l ilustreze.

În cea de-a doua jumătate a programului, diversitatea intenţiilor componistice a adus faţă în faţă două partituri inspirate de texte poetice, cea a Veronicăi Anghelescu pornind de la poemul Ora rece al lui Tudor Arghezi şi cea a Feliciei Donceanu – o propunere personală a unei alte „rostiri”, în termeni muzicali, a glossei eminesciene. Astfel, parcursul descriptiv dinspre grav spre acut al materialului sonor din Cold Hour a valorificat poetica argheziană printr-o ascensiune a cărei doză de tragism accentuat a fost pusă în lumină cu deosebită sensibilitate de Anca Vartolomei, pe când „replica” Feliciei Donceanu a adus în prim plan o înlănţuire preponderent epică, o melopee modală de ethos românesc narată de Ion Nedelciu cu simplitate şi căldură, în care au fuzionat glossa, ca tipar fix de poezie, şi forma muzicală de sonată.

În practicile magice din cultura primitivă, cântarea individuală se îmbina echilibrat cu participarea artistică colectivă; similar acestui dozaj armonios, programul serii din miezul lui martie s-a încheiat cu Ceasurile Doinei Rotaru, lucrare de atmosferă ce poartă indubitabil “marca” autoarei sale; arhitecturarea piesei în 12 secţiuni ce expun tipare pulsatorii diferite, prefigurând evoluţia dinspre curgerea obiectivă a Timpului înspre percepţia sa subiectivă a conturat cu un dramatism aparte ideea-axiomă a scurgerii vieţii, cu neputinţă de oprit. Înlănţuirilor quasi-improvizatorice a microstructurilor organizate heterofonic li s-a opus, dominator, pulsaţia ritmizantă a Ceasurilor, consemnând aparenta victorie – vremelnică – a temporalităţii în faţa atemporalităţii, sau, altfel spus, a tiparului măsurabil din punct de vedere ritmic în faţa potenţialului infinit al libertăţii melismatice.

Loredana Baltazar

_MG_0400 Foto Marius Vajoaica

Foto: Marius Vajoaica

http://www.creativelight.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s