Portretul unui om remarcabil (1)

Standard

Dorina Arsenescu

 

Mi-am propus, în lunile ce urmează, să redactez o serie de articole despre oamenii care mi-au marcat destinul într-un mod deosebit, oameni care m-au ajutat să evoluez din punct de vedere artistic și să dezvolt abilități care, astăzi, fac parte din viața mea de zi cu zi.

Pentru că, peste puțin timp, Dorina Arsenescu își aniversează ziua de naștere, mi-am propus ca, astăzi, să vorbesc despre domnia-sa.

Dorina Arsenescu a fost profesoara mea de pian la Facultatea de Muzică, în primii doi ani de studiu. Nu mai studiasem niciodată acest instrument și pentru că aveam deja 28 de ani, credeam că va fi imposibil. Știam că, pentru a putea cânta la acest instrument, sunt necesare ore și ore întregi de studiu pentru a perfecționa tehnica, game, parcurgerea tradiționalului Hanon și multe altele asemenea. Dar pianul era o disciplină obligatorie – așa încât, temătoare, am pornit la drum.

Spre marea mea bucurie și stupefacție, profesoara mea s-a dovedit din prima clipă a fi o persoană înzestrată cu un mare grad de empatie, căldură sufletească, și cu un zâmbet minunat, încurajându-mă și spunându-mi că, dacă există voință, oricine poate. Mi-am propus să nu o dezamăgesc.

Niciodată nu am efectuat niciun singur exercițiu care să mi se pară plictisitor sau care să nu îmi facă plăcere. Toate piesele pe care domnia-sa mi le alegea pentru repertoriu erau melodioase, păreau extraordinar de simple atunci când mă ajuta, mai ales că găsise o soluție practică pentru principala problemă a oricărui adult ce începe studiul pianului – dificultatea de a realiza disocierea și independența celor două mâini pe claviatură. M-a ajutat să privesc partitura pianistică mai degrabă din perspectivă armonică, determinând ce exerciții sunt potrivite pentru a putea evolua.

Îmi amintesc și acum primul meu examen, în cadrul căruia am cântat, cum era și firesc, piese foarte simple, din repertoriu copiilor. Dar apoi, treptat-treptat, am început să integrez în repertoriul meu lucrări baroce (Couperin și Rameau, mai ales, lucrările cărora îmi încântă și azi sufletul) – cu un grad de dificultate din ce în ce mai ridicat. Când am reușit să cânt Invențiunea la două voci în do major de Johann Sebastian Bach, am trăit un sentiment extraordinar, ce s-a repetat atunci când am parcurs pentru prima dată pagini din Clavecinul bine temperat.

Ulterior, tot cu ajutorul doamnei profesoare Dorina Arsenescu, am început să citesc cursiv la prima vedere și să pot să îmi interpretez propriile compoziții. M-am convins, astfel, că avea dreptate, avusese de la bun început, și că acolo unde există voință, perseverență și dragoste – totul este posibil.

 

Dorina Arsenescu s-a alăturat corpului profesoral de la Facultatea de Muzică a Universității Spiru Haret în anul 2003. Orarul său era întotdeauna aglomerat, și îmi amintesc cum studenții o însoțeau pretutindeni prin Facultate, din dorința de a mai prinde cinci minute de practică în prezența sa. Rezultatele spectaculoase pe care le obținea vorbeau de la sine.

Excelent organizator și manager cultural, Dorina Arsenescu înființează Asociația Culturală Irina Șațchi la Râmnicu Vâlcea, asociație ce organizează, anual, un prestigios concurs de pian, cu un juriu internațional.

Pentru că își serbează ziua de naștere peste puțin timp, îi voi transmite, alături de colegii mei de redacție, împlinirea tuturor aspirațiilor profesionale și personale, a tuturor dorințelor, gânduri calde de sănătate și fericire!

La Mulți Ani!

Vă invităm să citiți un interviu cu doamna profesoară

dr. Dorina Arsenescu

1.

Stimată Doamnă Dorina Arsenescu, am avut onoarea de a vă cunoaște când eram studentă la Facultatea de Muzică a Universității Spiru Haret, studiind cu dumneavoastră pianul. Vă datorez foarte mult: m-ați făcut să realizez că oricine poate studia acest instrument, dacă este înarmat cu răbdare și dedicație și, mai ales, dacă are șansa unui profesor bun.

Povestiți-ne despre începuturile carierei dumneavoastră instrumentale și pedagogice. Cine v-a călăuzit pașii? Unde ați studiat și cum ați ajuns la catedră?

 

Am început studiul pianului la Râmnicu Vâlcea sub îndrumarea profesoarei Irina Șațchi-Popovici, un adevărat model profesional pentru multe generații de elevi și un animator cultural de excepție. A fost „marea întâlnire ” și marea șansă a vieții mele! Am continuat studiile muzicale la Liceul de Artă din Pitești,  ocrotită încă de „doamna mea”. Au fost anii de debut ai cursurilor muzicale de vară de la Râmnicu Vâlcea, vestite în România, cursuri pe care dorim acum să le continuăm, prin Asociația Culturală „Irina Șațchi”. În anul 1979, a fost inițiat și Festivalul „Tinere Talente”, tot prin strădania și excepționala disponibilitate a profesoarei mele. Eram deja angajată la Școala de Muzică și Arte Plastice din oraș, nu intrasem la conservator, la pian, dar am continuat pregătirea cu diverse personalități ale vremii. Eram pasionată de acompaniament.

Parafrazând titlul celebru, „după 20 de ani” de la absolvirea liceului, am făcut parte din prima promoție a Facultății de Muzică din Univ. „Spiru Haret” București. Am păstrat  o vie prețuire și recunoștință profesorilor noștri și, în special,  maestrului Victor Giuleanu. Licenţiată a Academiei Naţionale de Muzică Bucureşti, am intrat în învățământul universar (în paralel cu cel preuniversitar), mai întăi la Colegiul Pedagogic de Institutori Vâlcea, apoi la București, în cadrul Facultății de Muzică, fiind colegă cu mare parte dintre foștii mei profesori. După admiterea la doctorat în 2004, i-am propus meastrului Giuleanu ca Liceul de Arte Râmnicu Vâlcea, să-i poarte numele (domnia sa fiind vâlcean!). A fost o zbatere de câțva ani, între timp maestrul ne-a părăsit, eu am continuat să cred în proiect și acesta s-a împlinit în 10 martie 2012, în timpul mandatului scurt al directorului Marian Giuran.

Am obținut titlul de Doctor în muzicologie cu teza „Cella Delavrancea – critic muzical” – susținută în 11 noiembrie 2010 (ziua de naștere a maestrului Victor Giuleanu!) – sub coordonarea științifică a  prof. univ.dr. Octavian Lazăr Cosma, cu sprijinul total și necondițioant al istoricului și criticului literar Valeriu Râpeanu. Ca un omagiu adus personalității plurivalentei artiste, am publicat volumul „Cella Delavrancea – paradigmarica prezență” și am inițiat Concursul de critică muzicală „Cella Delavrancea” (Râmnicu Vâlcea 2011 și 2012).

 Între timp, aria activităților mele se diversificase: membră a Filarmonicii vâlcene (1995-2000), profesor asociat la Liceul de arte „Dinu Lipatti” Pitești, cadru didactic asociat la Catedra de Pedagogie muzicală – Universitatea Pitești. Un alt moment important și altă „mare întâlnire”: cu eleva Izabela Cernătescu, în primul an de predare la Școala Populară de Arte din Râmnicu Vălcea. A învățat pian de plăcere, a intrat la Pedagogie Muzicală apoi la Sinteză Muzicologică (Universitatea Națională de Muzică, București), a avut un parcurs uimitor, devenindu-mi prietenă și coechipieră în toate proiectele. Acum este profesor de pian la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea. Împreună, am înființat în 2009 Asociația Culturală „Irina Șațchi”.  Nu a cunoscut-o pe „doamna mea de pian” dar acționează în spiritul acesteia și știu că asociația va rămâne, cândva, pe mâini bune!

Între anii 2003-2015, am fost cadru didactic al Universității „Spiru Haret”. Din februarie 2015 sunt lect.univ.dr. la Universitatea Valahia Târgoviște – Facultatea de Științe și Arte.

2.

Îmi amintesc cu multă plăcere de numeroasele activități științifice pe care le realizați la Facultate. Sesiuni de comunicări, concerte, activități extrașcolare, la care participam cu plăcere și bucurie. Astăzi, sunteți coordonatoarea unui prestigios Concurs de Pian, Irina Șațchi. De ce acest nume? Cum a început totul?

              În iarna anului 2008, tot „după 20 de ani”  de la dispariția profesoarei mele, i-am propus d-nei director Dorina Gănescu a Școlii Populare de Arte să inițiem un concurs de pian „Irina Șațchi”. Îi sunt recunoscătoare pentru receptivitatea și promptitudinea cu care a răspuns. Am colaborat pentru această competiție timp de șase ediții apoi am ales parteneriatul cu Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, până în prezent. Avem un juriu de excepție, cu muzicieni care au cunoscut-o pe Irina Șațchi (în majoritate).

Sunteți o prezență distinsă pe scenele bucureștene și vâlcene, participând, am observat, mai ales la evenimente camerale. Ce ocupă un rol preponderent în cariera dumneavoastră în acest moment – scena sau catedra? Vorbiți-ne pe scurt despre unul dintre recitalurile din ultima perioadă, un eveniment care v-a bucurat sufletul în mod deosebit.

Totul s-a împletit armonios și necesar, de la 19 ani. Am învățat permanent  având șansa „marilor” întâniri (de pildă: cu Lucia Crăiță, Ștefan Ruha, Constantin Ionescu-Vovu, Radu Negreanu, Cornelia Angelescu, Lavinia și Nicolae Coman, Viniciu Moroianu și mă opresc aici, imposibil să nu omit un nume important!!!). Dar marea mea pasiune a fost muzica de cameră,  „a face muzică cu cineva”. Fiind o strucutră emotivă, aveam probleme individual dar aveam calități necesare ansamblului. Ador să cânt cu cineva! În ultimii ani a apărit în viața mea, pianista, soprana, pictorița, inegalabila Camelia Pavlenco. Împreună am realizat momente muzicale care-mi sunt în inimă.

Mulți dintre tinerii muzicieni romani consideră că traversăm o perioada dificilă, în care drumul propriu este greu de ales și de urmat. Muzicianul, astăzi, trebuie să fie agent, manager, specialist PR, organizator… ce sfaturi aveți pentru cei aflați la început de drum? Vă întreb acest lucru pentru că eu însămi am beneficiat de sfaturi extraordinare din partea dumneavoastră, pe care le urmez și astăzi.

Deseori discut cu tânăra mea colegă și prietenă, Izabela Cernătescu, despre aceste probleme. Niciodată nu sunt bani pentru cultură! Mereu trebuie să avem stresul financiar al realizării proiectelor noastre. Un exemplu:  avem Concursul „LiedArt” de patru ani, inițial prevăzut pentru Vâlcea dar, din lipsă de încredere locală, organizat la Pitești, cu sprijinul Clubului Rotary local. După două ediții, n-au mai fost bani!  Am „plecat” cu concursul la Târgoviște, cerând sprijinul Rotary local. L-am primit o ediție iar anul acesta am fost anunțată, cu două săptămâni înainte de concurs că nu sunt bani! Cu sopranele Georgeta Soleriu și Felicia Filip în juriu, cu toată publicitatea difuzată, ce puteam face? Am luat din fondul restrâns al asociației, destinat altor proiecte, „enorma sumă” de 2000 roni necesară acordării marelui premiu. Cu restul ne-am descurcat din taxe. Ne-am descurcat, după „chinuri și leșinuri”!

Apar și altfel de probleme. De ce a dispărut concursul de critică muzicală? Pentru că nu ne-am dus să-i luăm de mână pe studenții, masteranții sau tinerii redactori muzicali și să-i aducem la Vâlcea!!

Da, e greu dar trebuie să mergem înainte! Și oricât ar părea de stresant, dacă-ți faci bine „lecțiile”, dacă muncești în credință și cu credință în necesitatea proiectelor și efectul lor benefic, reușești! Am scris, de fiecare dată, după finalizarea unui proiect: AM ÎNVINS sau AM REUȘIT! Desigur, în echipă!  Da, trebuie să fii: artist și organizator, manager și PR, trebuie să faci multe.

             

5.

Ce proiecte aveți în viitorul apropiat?

Ultima „trăznaie” a noastră a fost organizarea, anul trecut, a primei ediții „Horezu Summer Music Academy”, o reluare, peste ani, a neuitatelor cursuri muzicale organizate de doamna Irina Șațchi. Eu fiind născută la Horezu, considerând că acel spațiu cultural și natural este de excepție, am decis împreună cu Izabela că merită pus în valoare și de noi. Acum avem în față ediția a II-a, mai amplă, mai complicată, tot cu grija bugetului. Dorim să reușim, încă o dată! Ar trebui să public și volumul al doilea, „Cella Delavrancea – critic muzical”… Trebuie să rămân  „în mână”, la pian… Sunt multe de făcut!

 

Închei acest mini-chestionar spunându-vă încă o dată că sunteți unul dintre acei oameni pe care îi prețuiesc mai mult decât putem exprima în cuvinte. Sunteți un model, un profesor pe care nu îl voi uita niciodată pentru că mi-a șlefuit gândirea și personalitatea în mod excepțional.

Vă mulțumesc, doamnă profesoară Dorina Arsenescu, și vă transmit întreaga mea recunoștință!

 

 

Veronica Anghelescu

Medalion Franz Liszt – prezintă prof. Dorina Arsenescu

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s