Pe note… mai ușoare

Standard

Nevoia de bază, nevoia primară a omului, este accea de a fi văzut. Observat.

S-a constatat, științific, că e necesar un ciclu lunar pentru ca creierul uman să poată integra schimbările la nivel de automatism, nu doar să le stocheze, ci și să poată genera noi comportamente pe baza noilor informații acumulate.

Cu toate astea, cum te comporți când, prin absurd, fără introducere și fără ”Bun găsit!”, după luni întregi și ani lungi de așteptare, îți întâlnești ”sufletul pereche”, sufletul geamăn?

Șoc. Puternic. Acesta este primul sentiment care pune stăpânire pe tine. Te uiți, la celălalt, în celălalt, și te vezi pe tine. Cu bune, cu rele, cu frumos și trist, cu greu de acceptat, complex și complet. Cu toate valorile și convingerile care ți-au ghidat viața și care sunt nu doar valide ci și împărtășite. Te uiți, în tine, și realizezi că nu mai ești singur, că nu ești straniu, că nu e nimic ciudat la tine și că, de-acum înainte, ești înțeles pe deplin, acceptat și admirat pentru ceea ce ești.

O afinitate puternică între două suflete oferă, instant, un sentiment de liniște și calm. Încerci să înțelegi ce se întâmplă, te lupți cu realitatea, te renegi pe tine. Tu, cel mai aspru judecător al tău. Și, în cele din urmă, accepți faptul că nimeni nu-și poate nega sinele. Înțelegi cine ești, de ce te-ai născut, care este rolul tău în viață. Și, odată ce ți-ai definit identitatea, nu-ți mai rămâne decât un singur nivel de înțelegere, cel mai înalt. Apartenența.

Ești cine ești. Ești tu. Ești întreg, complet și pur. Ești oricine vrei tu să fii și poți deveni tot ceea ce-ți dorești.

Și apoi…se pune întrebarea. Cea mai tăioasă întrebare: ”Cui aparții?”

Fiecare are un sistem propriu de apartenență. Unii oameni simt că aparțin unor grupări care le împărtășesc idealurile, alții își găsesc menirea în ajutorul pe care îl oferă, mulți dintre noi simțim că suntem parte integrantă din locul de muncă și din familie.

Însă atunci când realizezi, ca o eliberare, ca o regăsire, faptul că aparții unei anumite persoane, deși toată viața ai trăit cu convingerea că aparții universului, nu poți decât să spui…

Urlând. De fericire. De drag. De dor. De pur.

Nu ți-am spus îndeajuns,
Cât te iubesc,
Firea ta romantică
Îmi amintește zilnic că ți-o datorez.

Bucurie și necaz
Agonie și extaz
Dor și tumult
Alinare și îndemn
Toate pentru mine însemni, ba chiar mai mult.”

Pentru tine, persoana potrivită este întreg universul. Plin, melodic, puternic.

Atotcuprinzător.

Mi se plimba cumva, de câteva zile bune, articolul ăsta prin minte. Însă nu l-am putut așterne în pagină înainte de a descoperi melodia aceasta.

 

”Te iubesc și te voi iubi mereu ca în prima zi
Te iubesc și te voi iubi
Al tău cât voi trăi.


Te iubesc și te voi iubi mereu ca în prima zi
Te iubesc și te voi iubi
Al tău cât voi trăi.”

Sec, fără semne de exclamare. Adevărat. Sincer. Nespus.

Conștient. Omenesc. Responsabil. Asumat.

Cred că asta este tot ce poți spune sufletului tău geamăn dacă ai ocazia să-l întâlnești.

”Pun piesa asta pe repeat/Și o ascult la nesfârșit”. Și înțeleg că, atunci când ești lângă persoana căreia îi aparții cu totul, puteți merge, împreună, într-o remorcă roșie plină cu pepeni, până la capătul lumii. Că poate ploua în barcă, în casă, în suflet și-n inelul de logodnă că tot nu-ți pasă. Că poți fi o femeie elegantă care cântă, cu tot trupul, în fusta ei strâmtă de pe tocurile înalte, iubirea plenară. În duet cu un bărbat la fel de elegant.

La fel de bine cum poți fi sărutată cu baticul în cap, iubită în ploaie, soție și mamă.

Nu contează unde, nu contează cum, nu contează când. Pentru că nivelul de apartenență depășește limitările umanului.

Contează doar cu cine. Datorită cui. Pentru cine. Lângă cine.

Suntem suflete de cer ascunse în trupuri de oameni și oameni cu suflete de stele. Ne aparținem unii altora profund, ancestral, dincolo de existență, timp și spațiu. Suntem, câte doi, picături îngemănate din energia universului.

Închizi ochii. Respiri. Adânc. Profund.

Parfumul omului drag.

Treci dincolo. Dincolo de toate. Dincolo de tot. Dincolo de lume.

Ajungi la tine, atingi esența. Pacea, împlinirea. Înțelegi că, dincolo de ”Bucurie și necaz/ Agonie și extaz/ Dor și tumult/ Alinare și îndemn”, ești doar tu.

Un suflet, întreg, locuind, mare și plin, în două trupuri.

Și-ți spui, zâmbind: ”Play!”

 

 

Și ”primul fulg de nea de-ai fi

M-aș face, din zăpadă, om.”

Sorina Dan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s