Provocări conceptuale: Instalaţii sonore şi Muzică Video

Standard

 

Din nou sub semnul lui Matrix, al tentaţiei depăşirii limitelor naturii, seara de vineri 27 mai din cadrul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi s-a deschis sub auspiciile unei expoziţii mobile de artă sonoră. Găzduită în sala Aquarium a Universităţii Naţionale de Muzică, evenimentul a beneficiat de sprijinul Goethe-Institut, producător fiind Deutscher Musikrat, iar curatori Stefan Fricke şi Johannes Sistermanns. Au expus: Jens Brand şi Hans Koch (Pastilllus – Der Klangsetzkasten), Roswitha von den Driesch / Jens-Uwe Dyffort (Con Sord), Frauke Eckhardt (KlangSurfer), Ulrich Eller (dreimal Tüten), Rolf Julius (auf dem Rücken), Christina Kubisch (standgefäss mit stimme), Tilman Küntzel (allegorie der schreibtischlampe), Franz Martin Olbrisch (syphon) şi Erwin Stache (Klangkästen), întreaga alăturare de obiecte reprezentând lucrări individualizate ce pot interacţiona unele cu altele în măsura în care spectatorul, implicat interactiv atât vizual cât şi auditiv, le conferă – sau nu – o viaţă proprie. In plus, ideea de joc cu aceste obiecte potenţial situate la graniţa dintre arta plastică şi muzică au facilitat publicului (de orice categorie de vârstă ori socială, profesionist sau neprofesionist în raport cu domeniul artistic) contactul direct cu universul creaţiei, familiarizându-l cu postura de co-autor simultan cu cea de receptor al rezultantei provenite din procesul modelării fonice.

Situată într-o încăpere alăturată, instalaţia sonoră, intitulată de artistul plastic Ciprian Ciuclea SIGNAL. 8 MINUTES AFTER. (2016) a constat în prezentarea produsului artistic propriu-zis şi a relaţionării sale cu perimetrul ştiinţific, pornind de la realizarea unei serii de fotografii cu un telescop astronomic. Considerând că cele 8 minute pe care lumina Soarelui le parcurge până la noi creează instantaneu iluzia prezentului, Ciprian Ciuclea a aşezat două difuzoare şi două monitoare în aşa fel încât să obţină un moment de aşteptare care poate fi reprezentat în spaţiu, interacţiunea semnalului vizual cu particulele din spaţiu şi atmosfera terestră metamorfozându-se într-o secvenţă sonică ce posedă şi o certă dimensiune estetică.

One Minute Tribute: 9/11/2001 pentru cvartet de percuţie şi fotografie animată l-a poziţionat pe dirijorul şi compozitorul Gheorghe Costinescu ca creator al unei mixturi filmice concentrate într-un unic minut, combinând înregistrarea piesei pentru ansamblu de percuţie cu animaţia instalaţiei sale intitulate Tribute in Light (fotografiată de Dan Nguyen). Realizată, ca şi precedenta lucrare, tot în 2015, Tai-Chi on the Hudson a adus în prim plan o altă suprapunere video-fonică dintre desenul fiecărei poziţii Yang Long Form, exersată fizic de către autor, şi o coloană sonoră special compusă pentru cvartet de coarde, în scopul de a contura o corespondenţă structurată ritmic între poziţiile, mişcările şi spiritul acestei arte marţiale.

Conceput de compozitoarea Mihaela Vosganian împreună cu artistul vizual Mihai Cucu, ciclul integral de 7 piese inspirate de teoria kabbalistică a Ciclurilor Planetare Anuale – tipare cosmice care amprentează energetic si informațional viața noastră  și a planetei – urmează să constituie un performance 3D accesibil în spații nonconvenționale. Prima dintre aceste lucrări, Saturnian“Lord of the rings” – pentru mediu electronic și foto/video design (reprezentată, de asemenea, în seara respectivă din parcursul festivalului) aduce în discuţie ciclul saturnian – al VII-lea ciclu, final, care se manifestă la sfârșitul anului, legat de energia timpului, de legile karmei (ale cauzei și efectului), dar și de puterea voinței, stimulând accesul la credința spirituală, capabilă, prin dezvoltarea propriei conştiinţe – în forma sa superioară – de a restaura destinul şi de a-l acorda cu misiunea divină personală. Saturn fiind guvernatorul lui 8 din numerologie, piesa dureaza 8 minute și are o structură circulară, iar cele 6 straturi fonice ale mediului electronic (Saturn e a şasea planeta de la Soare), reprezintă cumulări de obiecte sonore concepute de autoare precum: “poaia de heliu”, “inele”, “uragane”, “blocaje”, “Bija”, “Nume divine”, transfigurate vizual prin intermediul imaginilor 3D, pentru a sugera un univers mitic și ezoteric apt de a influenţa starea de spirit a publicului.

Poate nu neapărat gândită ca transcendere a limitelor, ci mai degrabă ca o punte între lumi artistice conexe, seara dedicată juxtapunerii şi totodată suprapunerii tuturor acestor evenimente (care puteau fi urmărite simultan în spaţiul anume departajat al sălii Aquarium) a trezit curiozitatea unui număr neaşteptat de mare de vizitatori pentru ora nocturnă la care s-a derulat, demonstrând nu doar interesul celor prezenţi pentru suita acestor demersuri conceptuale vizual-fonice ci şi impulsul ludic caracteristic fiecăruia dintre noi, care îi prefigurăm deja continuarea în următoarea ediţie a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi.

Loredana BALTAZAR

Foto: Marius VÂJOAICA

http://www.creativelight.ro

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s