Semiografie contemporană

Standard

În luna iulie a avut loc examenul de titularizare, examen ce a stârnit numeroase controverse din pricina unuia dintre subiecte ce a stârnit indignarea majorității participanților și încântarea unui număr foarte mic de persoane – în general compozitori, muzicologi, iubitori ai muzicii contemporane. Cum se întâmplă întotdeauna, subiectele au apărut rapid pe net și le-am putut vedea și eu. Cerința “cu pricina” se referea la notația muzicală contemporană. Se dădea un număr de semne muzicale “mai neobișnuite” iar cei prezenți la examen trebuiau să indice, desigur, ce semnificau ele, în câteva cuvinte.

Da, acesta este subiectul care a stârnit o indignare națională, dar și sentimente pe care le găsesc cu totul nedemne de un artist, din păcate – furie, frustrare și dorința de a insulta orice persoană ce ar fi îndrăznit să susțină că acest subiect era interesant, incitant și binevenit pentru un viitor profesor de muzică, într-o școală a secolului al XXI-lea.

Înainte de a privi lucrurile în profunzime, aș dori să specific faptul că nu am participat la examenul de la titularizare, nici în trecut, nici acum și nici nu intenționez. Nu cunosc persoana care a redactat subiectele (dar îl / o felicit).

Argumentul celor care s-au supărat că au primit acest subiect a fost acela că semiografia contemporană nu se studiază în nicio programă analitică a niciunui curs, în nicio facultate de muzică din țară. Am fost șocată de această afirmație. Îmi amintesc exact cum am studiat diferite semne ale limbajului componistic modern și contemporan la disciplina Teoria muzicii, în anii superiori, dar și la diferite alte cursuri care erau obligatorii pentru toți anii, predate, la Universitatea Națională de Muzică din București, de profesori ca Dan Dediu, Liviu Dănceanu, Doina Rotaru, Octavian Nemescu, Dinu Ciocan sau Dan Buciu. Cu deosebită plăcere îmi amintesc de unul dintre cursurile profesorului Dan Buciu, curs in cadrul căruia analizam partituri corale pentru copii, printre care și lucrări de Myriam Marbé sau Alexandru Pașcanu, în care se găseau din abundență semne contemporane. Erau desenate într-o manieră amuzantă, distractivă, pentru a nu “speria” pe cei care le vor fi solfegiat sau privit în clasele primare sau gimnaziale la orele de muzică. Și totuși, candidații la titularizare s-au speriat de ele.

Bun, dar să spunem că nu este așa și că, de fapt, semnele moderne și contemporane nu s-ar studia în cadrul unui curs sau seminar separat. Ele se găsesc foarte clar explicate în monumentala lucrare Tratat de teoria muzicii de Victor Giuleanu, tratat care trebuie să reprezinte, după părerea mea, una dintre pietrele de temelie ale educației oricărui muzician român. Nu cred că te poți numi muzician dacă nu ai trecut, minim o dată, prin întregul tratat. Și dacă ai făcut asta, nu au de ce să te mire sau să te ia prin surprindere nici semnele muzicale contemporane, nici semnele psaltice, nici măcar modalitățile tehnice de notare a partiturilor electronice.

Semnele din foaia de examen nu erau nici măcar dintre cele mai “exotice.” Erau semne ce se refereau la notarea microtoniilor, a sferturilor de ton, anumite semne se refereau la intensitate, la clustere (pe clapele negre sau albe ale pianului, cu diferențele respective); câteva se referau la tehnici mai noi de interpretare vocală. Multe dintre ele ți-ar fi rămas în memorie dacă ai fi contemplat o partitură de George Enescu, sau lucrări mai recente – să spunem, de Ștefan Niculescu sau Aurel Stroe (pentru că, nu, faptul că erai la pedagogie și nu la compoziție nu este nicidecum o scuză!)

De ce este nevoie de semne suplimentare pentru notarea intențiilor compozitorilor? Așa cum explică însuși Victor Giuleanu, muzica nouă prezintă aspecte dintre cele mai diverse, care nu mai pot fi notate ca atare, în mod corect și complet, apelând la semiografia clasică, tradițională. Este nevoie de ceva mai mult. Noile semne – desigur, nu toate standardizate – reflectă întocmai aceste schimbări care au survenit în structura limbajului muzical, nereprezentând altceva decât expresia unei evoluții firești.

Muzica contemporană a evoluat și datorită lărgirii surselor sonore: instrumente noi, tehnici extinse în ceea ce privește instrumentele orchestrei simfonice clasice, romantice și moderne, apariția muzicii electronice. De asemenea, vedem cum  noi efecte sonore sunt întrebuințate atât în tehnica vocală, cât și în cea instrumentală. Nu în ultimul rând, așa cum menționează și Giuleanu, multe lucrări au un caracter extrem de personal, făcând parte din categoria muzicii experimentale, aducând compozitorii în situația de a elabora legende complicate organizate sub formă de tabele și care sunt, de obicei, atașate la începutul partiturii.

Desigur că semnele ce au făcut subiectul polemicii post-titularizare nu s-au încadrat în această ultimă categorie a muzicii experimentale.

Câteva dintre notațiile a căror semnificație participanții la examen au trebuit să o identifice s-au referit la înălțimea sonoră. Era vorba de câteva semne care sugerează drumul vizual aproximativ al intonației, semne care au pentru interpret un caracter opțional – acesta putând să aleagă una sau alta dintre posibilități.

IMG_9302

Există și semne care indică interpretului registrul aproximativ în cadrul căruia se dorește a se desfășura actul interpretativ.

IMG_9303

Un grup de semne din foaia de examen se refereau și la microtonii. Acestea nu fac nicidecum parte din categoria semnelor “obscure, necatalogate, nestandardizate de nimeni” – precum se exprimau, pe diferitele forumuri de discuții, cei mai scandalizați dintre participanți. Sfertul de ton este, astăzi, utilizat frecvent în muzica contemporană, dar există, în muzica românească, încă din vremea lui George Enescu și a primelor culegeri de folclor elaborate de Bela Bartok și Constantin Brăiloiu. Este suficient să ne aruncăm o privire asupra partiturii Sonatei a III-a pentru pian și vioară în caracter popular românesc, opus 25 – de George Enescu.

IMG_9304

În afara notației microtoniilor propusă de George Enescu, se mai întrebuințează și alte variante, cele mai răspândite fiind următoarele:

IMG_9305

O altă cerință din cadrul examenului consta în identificarea anumitor semne privind durata sunetelor – notații ce diferă de cele tradiționale: era vorba de durate exprimate în secunde, milimetri, centimetri, notații proporționale, modalități de repetiții ale anumitor formule ritmice, tremollo sau diferite tipuri de coroane ce prelungesc definit sau indefinit durata sunetelor cărora li se aplică – deseori întâlnite în lucrările lui Ștefan Niculescu, Octavian Nemescu, Aurel Stroe.

IMG_9306

Nu în ultimul rând, muzica modernă și contemporană operează cu o metrică eterogenă, alternativă, ceea ce presupune schimbarea frecventă a măsurilor, pentru a conferi pasajului respectiv sau întregii lucrări un caracter fluid, liber, ca în muzica populară unde, de asemenea, au loc frecvente schimbări de măsuri. Dar acesta nu este un procedeu nou, “nemaiîntâlnit”, fiind întrebuințat pe scară largă încă din epoca lui Olivier Messiaen – acesta augmentând și diminuând melodia fără a o încadra în vreo măsură, iar compozitorul Arvo Pärt nu mai întrebuințează nici măcar bara de măsură.

Dintre semnele referitoare la intensitatea sonoră, participanții la examen au avut de identificat câteva variante de crescendo și decrescendo, exprimate prin adăugarea unor săgeți suplimentare, sau prin colorarea extremă a semnelor respective. În partiturile vocale, textul însuși poate sugera nuanța interpretării prin grosimea literelor acestuia.

IMG_9307

Timbrul beneficiază de categoria cea mai largă și mai diversă de noi semne. Există notații speciale pentru efecte de genul vibrato, frullato, pizzicatto, tremolo, pentru diferitele maniere de execuție – lovirea instrumentului cu palma, cu degetele, cu bucăți de lemn. Și pentru voce  există grafeme speciale, ce provin cu deosebire din tehnica Sprechgesang, elaborată de Arnold Schőnberg

IMG_9308

(va urma)

Veronica Anghelescu

 Bibliografie

Victor Giuleanu: Tratat de teoria muzicii, Editura Muzicală, București, 1986

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s