Pe note mai ușoare

Standard

~Nu-mi închide telefonul
Vreau să-ţi spun ceva,
Un ultim lucru important
Mai ascultă-mă o clipă
Înţeleg că totul între noi
S-a terminat…

Dar te rog ascultă bine
Să mă crezi că îmi e greu
Când găsesc un pic din tine
Înăuntrul meu…

Mi-e din ce în ce mai teamă
Că într-o zi te voi uita
Ş-atunci noi ce rost am mai avut,
Te-aş întreba~

Bun venit la o nouă întâlnire lunară pe care o doresc a fi de ușurare a minții și a sufletului! Prin armonii muzicale.

Nu mi-a plăcut niciodată Horia Brenciu în mod deosebit. Era doar un showman care mă bucura uneori vinerea seara la Vocea României. Era de fapt singurul motiv pentru care urmăream emisiunea. Bucuria lui, agitația de om grăsun dar energic, glumele bune, replicile ascuțite…toate mă făceau să zâmbesc.

Când a lansat această melodie însă, ceva s-a schimbat brusc. Am rezonat instant cu textul și cu starea piesei, cu durerea exprimată de chipul solistului, cu ruga ascunsă în fiecare cuvânt.

Mi s-a spus de mult prea multe ori în viață că am o atitudine de victimă. Este adevărat, mult timp am trăit crezând că suferința este frumoasă, că suferința arătată poate chema mângâiere. Pentru că eu asta ofer când văd suferința altora. Am învățat că nu este adevărat.

Suferința afișată aduce doar judecată.

Suferința mascată însă de un zâmbet fals, ascunsă adânc în spatele unei măști aduce admirație, iubire, încredere.

”De câte ori ai mințit că ești bine?” (Ieromonah Hrisostom Filipescu)

Majoritatea oamenilor trăiesc ascunși în spatele unei măști. Ei împart lumea în buni și răi, în oameni care atacă și oameni care înțeleg, în prieteni și dușmani. În bine și rău.

Este admirabil. Și mi-aș dori să pot face asta. Probabil că dacă aș reuși, totul ar fi mult mai ușor. Și nimic n-ar mai durea atât de tare.

Însă nu cred că este atitudinea corectă. Nu cred că, pentru a putea trăi în lume, pentru a putea fi parte din societate, e necesar să-ți ții sufletul ascuns. Pitit în spatele unei măști.

Melodia lui Horia Brenciu frapează tocmai prin autenticitatea de pe chipul și din vocea solistului, prin semnalul de alarmă pe care textul îl propune.

~Dac-ai şti că mâine o să ne pară rău de ploi…
Dac-ai şti că vor trece zile goale printre noi

Nu ţi-ar fi nici rău nici bine
Şi desculţă ai fugi
Spre acelaşi loc din tine
Spre a mă-ntâlni~

 

 

După lansarea melodiei, când a avut loc primul concert în orașul în care locuiam, am vrut neapărat să mă duc să trăiesc melodia ”pe viu”. Îmi amintesc că nu luasem încă salariul și nu mi-am putut procura biletul din timp, a fost schimbat locul în ultimul moment și eram convinsă că nu am nicio șansă să ajung la spectacol. Cred că doar disperarea m-a determinat să scriu un mesaj pe pagina de Facebook a artistului cu două zile înainte de concert, în ziua de salariu. Mi s-a răspuns că evenimentul este deja sold-out, dar că pot merge acolo în seara concertului în speranța că cineva va avea un bilet de vânzare. Credulă cum mă aflu și plină de încredere, m-am prezentat la sală în seara aceea. Am întâlnit un domn care mi-a spus că soția nu a mai putut veni și că pot primi eu biletul.

Când am intrat în sala de concert și am fost îndrumată spre unul din scaunele așezate lângă rânduri, la capătul celui de-al treilea rând, în dreapta scenei, scaun pe care trona o foaie mare, A4, pe care scria ”PRESA”, am înțeles că soția tânărului care îmi oferise biletul…probabil nu există. Sau dacă există, a ratat un concert pe cinste pentru a-mi oferi mie șansa de a-l trăi.

M-am așezat pe scaun și mi-am petrecut mai bine de jumătate de oră nemișcată, crispată, rușinată. Îndurerată. Sentimentul era copleșitor. Mă minunam că mă aflam acolo, nu înțelegeam ce făcusem să merit asta și am jurat că nu mă mișc de pe scaun până la ultima notă. De teamă că-mi voi pierde locul, Șansa, bucuria.

Peste câteva momente eram în picioare, cu spatele lipit de perete, aplaudând și zâmbind. De bucurie că puteam face ceea ce spectatorilor din rândurile din sală nu le era permis. Poziția în care mă aflam îmi permitea să observ și artiștii și publicul în același timp, să percep schimbul de energie, de bine, care se realiza între ei. Mi-am petrecut restul serii cântând și dansând, dincolo de orice convenție socială, într-un loc aparte unde muzica este stăpână și doar sunetul face legea. În spațiul sacru și restrâns dintre un artist și publicul care îi este fidel.

Melodia pe care am citat-o a fost cântată în întuneric, o lumină slabă atingea, de sus, creștetul solistului. Sala era înmărmurită. Și emoția părea că ne-a scos, pe toți, din corpuri și, pentru o clipă, ne-a nălțat. Lângă ceruri.

La sfârșit, în tăcere, explicând cine sunt și mulțumind pentru șansa care-mi fusese oferită, am primit și un autograf. Pe spatele biletului. Îl păstrez acasă, înrămat, și, de sub sticlă, îmi amintește mereu că nimic nu este imposibil și că toate visele au șanse de a deveni realitate.

Există momente când ne simțim așa. Există momente când suntem lumină și momente când avem noi înșine nevoie de lumină. Momente când suntem sus de tot și momente când ne-am dori să nu ne mai ridicăm din pat. Ce ne determină s-o facem, totuși, în fiecare zi?

Se spune că, atâta timp cât încă te trezești dimineața, misiunea ta pe Pământ nu s-a încheiat încă.

Am învățat mult, am suferit și mai mult. Și cred că nu mai am nimic de-nvățat care să-mi poată schimba radical, convingerile și valorile. Când accepți că ești întreg așa cum ești și te-ntrebi care este rolul tău, abia atunci ajungi să înțelegi că nu-ți mai rămâne nimic de făcut decât să-i ajuți pe ceilalți. Să-ți dedici viața oferind ce poți, cât de mult poți.

Iubește! Intens! Mereu!

Play!

 

Sorina Dan

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s