Oameni din centrul inimii

Standard

378966_10150375317662727_855652942_nAveam 27 de ani când am publicat primul număr al Revistei No14 Plus Minus. De atunci, au trecut opt ani, și nici chiar mie nu îmi vine să cred! Poate ar fi interesant de povestit cum a început totul. Îmi amintesc perfect că se efectuau lucrări la mine în apartament și mă refugiasem în bucătărie cu micul meu laptop, întrebându-mă ce aș putea face constructiv – timpul trecea încet. Era vară și nu puteam nici măcar să citesc din pricina zgomotului.

Am început să schițez un web-site. Nu aveam pe atunci cine-știe-ce experiență în elaborarea paginilor web, dar existau tutoriale, aveam chiar un manual de PhP și disponibilitatea de a învăța, căci informatica, deși nu o studiasem niciodată serios, rămăsese unul din hobby-urile mele.

Eram studentă la Universitatea Spiru Haret, pe atunci, la Facultatea de Muzică, studii pe care le începusem după finalizarea unui doctorat în filologie. Cele trei pasiuni reunite ale mele, scrisul, muzica și informatica m-au condus în mod natural la ideea întemeierii unei reviste.

Dar de unde numele neobișnuit, pe care unii l-au criticat, alții l-au apreciat? Eram, pe atunci, studenta compozitorului Sorin Lerescu și întâmplarea făcuse să fi terminat de citit cartea sa, Teatrul instrumental, care îmi deschisese multe perspective și îmi stârnise curiozitatea în privința multor lucrări ce erau menționate acolo. Scosesem o listă cu “lucruri de ascultat” și audiam cu conștiinciozitate câte ceva în fiecare zi. În ziua creionării site-ului pentru Revistă, ascultasem Plus-Minus No. 14 de Karlheinz Stockhausen, o lucrare care mă bulversase și mă șocase profund. Cum titlul îmi stăruia în minte, mi-am spus că va reprezenta actul de naștere al revistei și, după ce am cerut permisiunea Fundației Stockhausen, am obținut, de la Biblioteca Națională a României, numărul ISSN. Existam!

Am scris primul meu articol, Scurtă privire asupra muzicii contemporane. Am scris câteva recenzii de cărți de muzicologie. Primele numere erau timide, stângace, nu știam cum să fac să atrag colaboratori, mă îndoiam că cineva ar dori să scrie gratis. Am apelat la soțul meu, Adrian Georgescu; el deținea înregistrări istorice din Arhiva Radiodifuziunii Române – cu Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Anatol Vieru și alții – pe care le-am transcris și publicat – și, între timp, câțiva prieteni mi s-au alăturat – și au rămas lângă mine până astăzi, așa cum face orice prieten adevărat: George Anca, Vasile Menzel și Valentin Petculescu. Ei au fost primii mei colaboratori! Treptat, chiar până să ajungem la numărul 10, Revista a captat interesul publicului și al cercetătorilor și muzicologilor, care au girat cu talentul și reputația lor, și cărora le sunt profund recunoscătoare: Despina Petecel-Theodoru, Elena Chircev, Petruța Măniuț-Coroiu. De asemenea, câțiva dintre profesorii mei de la Facultate, din acea perioadă, m-au îndrumat să continui, să nu abandonez, și mi-au trimis articole – printre aceștia, Otilia Pop-Miculi, cercetător în domeniul folclorului, Ion Oltețeanu, violonist și profesor de instrumentație, compozitoarea Maia Ciobanu, profesor de forme și analize muzicale, dar mai ales profesorul meu de compoziție și polifonie, Sorin Lerescu. Fără încurajarea lor permanentă, probabil că aș fi renunțat.

Mergând frecvent la concertele de muzică contemporană – la mai toate, în fapt, am avut ocazia de a schimba impresii, articole și colaborări de mai lungă sau mai scurtă durată cu mulți dintre colegii de generație; am cunoscut interpreți și compozitori cu care am păstrat o frumoasă relație de prietenie până azi, și dintre aceștia, Raul Passos și  Sabina Ulubeanu îmi sunt nespus de dragi. Începusem, în acea perioadă, să ascult cu multă atenție și să analizez lucrările compozitorului Octavian Nemescu, lucrări ce m-au marcat și m-au schimbat profund și pentru totdeauna – o activitate pe care o continui și astăzi cu multă dragoste; cu Sabina am putut întotdeauna să mă consult și să discut, iar altruismul și deschiderea sa, ca om și artist, pot servi drept exemplu multora.

În aprilie 2010, am bucuria de a o cunoaște pe soprana Mirela Zafiri – și între noi s-a înfiripat o prietenie “la prima vedere” și una dintre cele mai fructuoase colaborări pe care le-am putut avea cu un muzician român – suflet minunat, cald, generos, Mirela m-a ajutat cum aproape nimeni nu a făcut-o; a devenit Redactorul Adjunct al Revistei, și a rămas astfel până în tragica zi în care am aflat că a urcat la ceruri. Dacă aș avea și astăzi lângă mine oameni ca Mirela, probabil că aș găsi puterea de a mai publica încă 100 de numere!

Prezența constantă la concerte a consolidat relațiile cu lumea muzicală românească, manageri și organizatori de concerte și festivaluri, astfel că am ajuns să colaborăm pe partea de publicitate și PR cu Festivalul SIMN. În numărul 10 , publicam primul meu reportaj, la care lucrasem săptămâni în șir, dedicat Festivalului, cu cronici, înregistrări audio și video și fotografii realizate de mine, cu aparate cumpărate din fonduri proprii și destinate activității Revistei. De atunci și până în prezent, pot spune fără exagerare că am înregistrat sute de piese și am făcut, probabil, mii de fotografii.

În numărul 11, Mirela Zafiri publică unul dintre cele mai remarcabile articole ce au fost vreodată încredințate Revistei No14 Plus Minus: Aspecte ale devenirii artistice sau cum poți să devii artist.  Citiți-l și încredințați un gând frumos acestei nobile interprete, ce nea părăsit mult prea curând.

Pentru mine, aveau să urmeze numeroase alte reportaje: la Biblioteca Uniunii Compozitorilor,

Festivalul Timorgelfest Timișoara – ocazie cu care l-am cunoscut pe interpretul și cercetătorul Felician Roșca, care avea să devină pentru mine un model spiritual, cultural, spiritual și uman și unul dintre cei mai apropiați și dragi prieteni; Activitatea lui Dumitru D. Botez, Congresul Societății Internaționale de Imnologie, Muzeul C.I. și C.C. Nottara, AncheteCe muzică ascult de Crăciun sau Ce muzică ascult de Paște ,  iar până la numărul 20 grupul de colaboratori ce formau Colectivul de redacție se implicase deja și în câteva campanii sociale, nu cu foarte multă pricepere, pentru că strângerea de fonduri nu a fost niciodată punctul nostru forte, dar am încercat să ne arătăm, cel puțin, solidaritatea. Tragedia de la maternitatea Giulești sau cea din Club Colectiv, dar și cutremurul cu consecințe catastrofale din Nepal nu ne-au lăsat indiferenți și, datorită generozității cititorilor noștri, am putut contribui cu cât de puțin. A fost pentru mine confirmarea faptului că suntem o comunitate, în ciuda diferențelor de opinie care mai apar ocazional și care sunt, până la urmă, normale.

Plecarea dintre noi a unor colegi muzicieni ne-a întristat și ne-a amintit că, în fapt, divergențele noastre estetice, ideologice sau… pur umane sunt trecătoare, ca și viețile noastre. Ne vom aminti de Roxana Briban, de Liana Alexandra, Gabi Oană , Clemansa Firca, Helmut Plattner, Dragoș Alexandrescu.

Plecarea Mirelei Zafiri dintre noi, în august 2012, a fost o tragedie personală, despre care nu sunt capabilă să mă exprim în biete, nevrednice cuvinte.

Ultimul ei articol, dedicat activității lui Doru Popovici, fusese publicat cu doar câteva luni înainte (în numărul 45, din 10 februarie 2012). Vă rog să îl recitiți și să îndreptați un gând frumos spre draga mea prietenă.

https://no14plusminus.ro/2012/02/10/doru-popovici-la-80-de-ani/

Odată cu numărul 25 se înfiripă și rubrica Music! – în cadrul căreia au fost prezentate și distribuite la nivel internațional numeroase creații, înregistrări, concerte, reportaje, emisiuni, iar anumiți colaboratori decid să publice în fiecare număr – astfel procedează domnii Dragoș Alexandru – articole dedicate muzicii de film, Paul Leu – cu un amplu foileton dedicat vieții și activității compozitorului Ciprian Porumbescu și, mai târziu, un al doilea foileton dedicat lui Iraclie Porumbescu), Florin Răducanu – materiale dedicate muzicii de jazz, Marius Popa – creație corală ortodoxă. Alți colaboratori se specializează în interviuri, cum este Adalbert Gyuris, sau în portrete de  mare poeticitate, cum este Liviu Crăciun.

De-a lungul anilor, mi se alătură alți reputați compozitori, interpreți și muzicologi, ce îmi trimit studii de o deosebită valoare, și care, totodată, mă susțin și încurajează în momentele dificile – Nicolae Brânduș, Felician Roșca, Mircea Valeriu Diaconescu, Alexander Graur, Dan Buciu, Maia Ciobanu, Carmen Cârneci, Natalia Chiciuc, Elena Maria Șorban, Cornelia Petroiu, Cătălina Constantinovici, Roxana Moldovan.

Un cuvânt despre Roxana Moldovan, o tânără pe care o prețuiesc nespus, chiar dacă astăzi, din motive pe care îmi este greu să le înțeleg, nu mai colaborăm. Este unul dintre cei mai talentați tineri muzicologi și jurnaliști români, o minte strălucitoare, un condei sclipitor, destinat a scrie – nu numai muzicologie sau știri cotidiene, ci filozofie, plină de sevă și profunzime; din primul articol pe care mi l-a trimis, am avut intuiția unei scriituri din care se revărsa, efectiv, geniul (nu, nu exagerez) și pe care am asemănat-o, din anumite puncte de vedere, cu universul conceptual al lui Roland Barthes. Articolul său, Săptămâna Internațională a Muzicii Noi sau recompensa unui ideal, rămâne printre cele mai bune materiale ce au fost vreodată publicate în paginile Revistei No14 Plus Minus – și pentru care eu, personal, dacă aș avea vreo putere, i-aș acorda Roxanei Moldovan un premiu. Nu îmi rămâne decât să sper că într-o zi, cândva, își va aminti atât de prietenia noastră, cât și de propriu-i talent și va relua scrisul.

Odată cu admiterea mea la master și apoi la doctorat, la Universitatea Națională de Muzică din București, cercul colaboratorilor mei apropiați s-a lărgit și mai mult. Conducătorul meu de doctorat, Liviu Dănceanu, este unul dintre cei care m-au sprijinit și încurajat în fiecare moment și căruia nu am cuvinte să-i mulțumesc. Îl asigur și pe această cale de afecțiunea și respectul meu desăvârșit pentru modul în care alege să lucreze, să colaboreze cu ceilalți, cu onoare, profesionalism și eleganță. Am avut (și ar avea și alții) foarte multe de învățat de la domnia-sa.

Este momentul să îi mulțumesc, aici, prietenului meu cel mai bun, pianistul și compozitorul Mihail Vîrtosu, cel care a avut întotdeauna un cuvânt bun, de susținere, față de activitatea Revistei noastre și care a știut să mă îndrume în mod obiectiv, rațional și logic, calități pe care le prețuiesc și admir în mod deosebit.

Mi s-au alăturat dirijorul Sergiu Spiridon, muzician și înzestrat cronicar muzical, Simona Nicoletta Jidveanu, soprană, care avea să preia atribuțiile Mirelei Zafiri, și să devină redactor adjunct. A contribuit cu ample studii dedicate muzicii de operă, și deși în ultimele luni nu am mai colaborat, sper că și-a continuat activitatea științifică și publicistică, fiind o artistă și cercetătoare care are foarte multe de dăruit comunității noastre.

Nu în ultimul rând, doresc să o menționez pe Cristina Uruc, colega și prietena mea de ani de zile, alături de care am realizat minunate proiecte și care are, întotdeauna, o privire obiectivă, de profesionist desăvârșit, asupra diferitelor probleme de management cultural cu care ne întâlnim la tot pasul. Faptul că am avut ocazia de a o întâlni reprezintă una dintre marile împliniri ale vieții mele, mai importante ca orice premiu sau distincție. Un prieten: un lucru rar.

Pentru un timp, de-a lungul anului 2013, a exista și o rubrică Scores! – unde am publicat partituri. M-am rezumat, desigur, la lucrări al căror statut de copyright permitea publicarea, sau care îmi fuseseră încredințate de compozitori. Am publicat, astfel, lucrări de Eugen Kreiss, Ioan Dobrinescu, Maia Ciobanu, Liviu Dandara, Ștefan Niculescu, Nicolae Georgescu, Valentin Petculescu; în principiu, multă muzică corală.

Despre partituri aș vrea doar să adaug că, în urma unor circumstanțe ciudate (și… binecuvântate!) mă aflu în posesia unor manuscrise originale aparținând unor compozitori pe care memoria colectivă îi reține, vai, ceva mai puțin, sau poate chiar i-a uitat. Mi-am propus, și le-am promis acestora atunci când au plecat, la rândul lor, dintre noi, să am grijă ca munca lor să nu fie uitată – aceștia sunt Nicolae Georgescu și Mihai Lupescu. Iată, spre exemplificare, un link către una dintre lucrările corale, în manuscris, aparținând compozitorului Nicolae Georgescu:

Coboară lumină de Nicolae Georgescu:

https://no14plusminus.ro/2013/10/10/scores-nicolae-georgescu-coboara-lumina-manuscris/

În decembrie 2013, a murit Antoaneta Tănăsescu. Poate numele nu vă spune multe, dat fiind că respectiva doamnă nu a fost muzician. Totuși, îi amintesc numele aici, după cum l-am amintit și în paginile Revistei, pentru că a fost Acea Persoană ce a înzestrat mintea mea cu ceea ce este necesar scrisului: concepte operaționale, discurs teoretic și nădăjduiesc eu, discernământ critic. Doamna Antoaneta Tănăsescu, pe care am iubit-o cât nu pot spune, a fost profesoara mea de teoria literaturii la Facultatea de Litere, ale cărei cursuri le-am urmat înainte de studiile muzicale. Doamna Antoaneta Tănăsescu a fost și va rămâne unul dintre zeii mei.

Câteodată, îmi permit să părăsesc spațiul muzicii contemporane și aleg să scriu despre alte subiecte care-mi sunt dragi – despre Brahms mai ales, Brahms care este compozitorul meu preferat (de ce? – au ridicat unii și alții din umeri) și din a cărui muzică îmi extrag aproape în fiecare zi hrana spirituală. Vă place Brahms?

În ianuarie 2015 a venit pe lume fiica mea, Irina. A fost o probă de foc să pot publica lună de lună, în continuare, Revista, dar probabil că nu degeaba se spune că nimic nu este imposibil pentru o mamă; trezindu-mă foarte devreme, am încercat să scriu și să editez la ore matinale, și astfel nu a existat nicio întrerupere – consider acest lucru, minor poate, a fi una dintre importantele mele realizări. De ziua mea în acel an, redactam un articol în engleză, ce avea să capteze atenția actorului Ron Perlman și urma să fie distribuit de mii de ori pe Twitter și Facebook, rămânând unul dintre cele mai citite articole din istoria Revistei. Ron Perlman mi-a scris un mesaj personal chiar de ziua mea – o aniversare, iată, memorabilă!

https://no14plusminus.ro/2015/05/10/walking-on-easy-street-with-ron-perlman/

Pe parcursul anului 2016, am mai câștigat colaboratori prețioși: Sorina Dan, care avea să elaboreze o rubrică ce a avut imediat un mare succes, dedicată muzicii ușoare. Apreciez talentul și sensibilitatea ei, modul în care alege să comenteze o lucrare, și sper că va continua să scrie! De asemenea, Loredana Baltazar, care nu are nevoie de nicio prezentare, talentul său – deopotrivă muzicologic, scenaristic și regizoral. Și nu în ultimul rând, Diana Săsărman, studentă la muzicologie, o tânără ce-mi pare a fi o oglindă a propriului suflet – iubim aceiași oameni, aceleași cărți. Împărtășim inclusiv nerostita dragoste pentru medicină… și dacă, într-o zi, îmi voi aduna curajul de a încredința altcuiva soarta Revistei No14 Plus Minus, Diana ar fi aceea.

Cei menționați în acest articol mi-au fost aproape tot timpul, într-un fel sau altul – chiar dacă nu am corespondat sau am vorbit săptămânal. Chiar dacă unii au părăsit lumea aceasta sau prietenia noastră. M-au inspirat, mi-au îmbogățit spiritul, mi-au dăruit energie și voință și le mulțumesc. Nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care au trimis articole ocazional, atunci când timpul le-a permis. Revista No14 Plus Minus a fost creația colectivă a unei comunități care a avut – și are, în continuare, un cuvânt important de rostit.

Veronica Anghelescu

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Visul. In Memoriam Mirela Zafiri
    Posted on octombrie 10, 2012 by no14plusminus

    https://no14plusminus.ro/…/visul-in-memoriam-mirela…/

    Prin gândurile-de-lumină i-au transmis Mirelei Zafiri prețuirea pentru bucuriile pe care ea ni le-a dăruit nouă.

    Bucurii create cu vocea, cu condeiul, cu gândul, cu prezența …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s