Arhivele lunare: Februarie 2017

Toți pentru unul, unul pentru toți!

Standard

Cronica unei piese de teatru pentru copii –

Clubul Sunete Vesele organizează al treilea spectacol de teatru pentru copii. După „Balul vienez”, în care Mozart și Salieri se duelează în focul creației la curtea lui Iosif al II-lea, și „Aventurile pe Drumul Mătăsii”, care ne poartă în călătoria spre Orient a lui Marco Polo și a tovarășilor lui de drum, Elena Iorgulescu rescrie una dintre cele mai frumoase povești de vitejie.

Povestea muschetarilor, care a inspirat generații după generații, a fost publicată de Alexandre Dumas în 1844. Povestea lui despre vitejie și rafinamentul aristocrației franceze nu a putut salva prestigiul monarhiei, dar a cultivat în mintea oamenilor gustul pentru literatură și istorie. Romanul „Cei trei muschetari” a fost, este și va fi una dintre cărțile cele mai citite de tineri, mai ales de către viitorii istorici.

Astăzi, Elena Iorgulescu ne propune un spectacol pentru copii, inspirat din celebra poveste a muschetarilor. De-a lungul anilor, povestea ultimilor cavaleri ai Franței a fost rescrisă și interpretată în fel și chip. Au fost făcute numeroase filme, inclusiv unul Disney de animație. Cele mai multe ecranizări nu au nicio legătură cu acțiunea romanului lui Dumas, dar perpetuează în timp forța mitului. Clubul Sunete Vesele aduce în scenă o piesă de teatru pentru copii jucată de copii, o poveste despre curaj și prietenie. Prin giumbușlucuri și certuri copilărești, încheiate într-o notă de veselie și bună dispoziție, autoarea îl apropie pe Dumas de cei mici și – de ce nu – și de cei mari. Observăm absența celui de-al patrulea muschetar, d’Artagnan, cel mai tânăr și mai pătimaș dintre ei. Se pare că el n-a putut ajunge la spectacol, dar a trimis-o pe sora lui, Diane. Micuță și carismatică, Diane cucerește publicul. Remarcăm prezența copiilor actori de toate vârstele, de la 6 la 12 ani. Rolul fiecărui copil a fost scris și adaptat în funcție de abilitățile și nevoile specifice vârstei.

Piesa este jucată interactiv. Actorii caută răspunsuri în sală, în rândul spectatorilor, pentru dezlegarea intrigii. Spectatorii pot fi actori, iar actorii spectatori. Spectatorii joacă rolul poporului din Paris, iar o parte a actorilor se  amestecă cu aceștia, pentru a merge pe firul intrigii. Spațiul este delimitat precis: Palatul Luvru în culise, iar Parisul în sală, printre spectatori. Clubul Sunete Vesele nu poate concepe spectacol fără muzică, așa cum, de altfel, sugerează numele acestui forum de educație pentru copii. Tema regală, tema perlelor, tema muschetarilor, gavota îi poartă pe spectatori în alte epoci. Copiii cântă separat sau împreună. Am remarcat chiar un cvintet între muschetari și hangițe. Muschetarii, domnițele și hangițele cântă și dansează pe muzica cu sonorități baroce, compusă de colaboratorul și prietenul clubului, Marius Sireteanu.

Spiritul și umorul lui Alexandre Dumas este viu și însuflețește spectacolul. Romanul lui este menționat într-o replică ce stârnește hazul publicului. Copiii se întreabă mirați de ce apare al patrulea muschetar, dacă în titlul romanului sunt cuprinși doar trei. Cartea este piesă de recuzită în spectacol. În acest fel, copiii sunt îndemnați să citească și să afle povestea adevărată.

În această direcție, Elena Iorgulescu a introdus în scenă și doi adulți, pe Ștefan Petrescu și Radu Cerchez, foști colegi de facultate la Istorie. Unul joacă pe regele Ludovic al XIII-lea, iar celălalt pe cardinalul Richelieu. Un rege înțelept, poate un pic timorat de sfetnicul lui, atotputernicul cardinal, care conducea de fapt Franța acelor timpuri. Invitați la teatru, veniți din epoca lor, sunt foarte curioși să urmărească acțiunea. Ei deschid spectacolul în stil shakespearian, transformându-se apoi într-un soi de show Muppets, puși pe glume și mânați de nevoia istoricului de a restabili adevărul.

Închei această mică cronică cu câteva observații. Observ cu oarecare mâhnire faptul că în societatea românească persistă unele mentalități legate de gen în educația copiilor. La cursurile de oratorie și teatru se înscriu cu precădere fete. Mulți părinți consideră probabil că acest gen de activități nu ajută la dezvoltarea personalității băieților. Este o concepție greșită. Societatea noastră are nevoie poate mai mult ca oricând de oameni capabili să se exprime liber în public, să fie spontani și să-și dezvolte capacitățile de comunicare pe toate planurile. Cursul de oratorie și cel de teatru de la Sunete Vesele îi încurajează pe copii în această direcție. Ei învață că prin fiecare cuvânt rostit exprimă o idee, o stare, menită a fi împărtășită publicului, angajându-se într-un joc dinamic al interacțiunii. Copiii sunt garanția noastră că vom trăi și mâine într-o lume liberă, în care ne vom exprima bucuria, fericirea, chiar și mânia, în chip neîngrădit în teatru și în alte forumuri de comunicare culturală și socială.

Ștefan Petrescu

 

 

In Memoriam Nicolae COMAN (23 februarie 1936-27 octombrie 2016)

Standard

Pare că timpul s-a comprimat nefiresc între ziua aniversării maestrului Nicolae Coman în Aula Palatului Cantacuzino (era 28 martie 2016) şi momentul de adio, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, în aceeaşi incintă, şapte luni mai târziu. ’’Nicolae Coman – 80’’ a fost o adevărată sărbătoare a artei, când maestrul, artiştii şi publicul s-au delectat în ambianţa plină de muzică şi poezie. La câteva luni, despărţirea, cu muzica îngerească a coriştilor, în capelă…

‘’Oameni ca maestrul Coman ar trebui să fie nemuritori, dacă s-ar putea…’’ era gândul pianistei Carina Aghenie când finalul a venit pe neaşteptate, izbindu-ne şi trezindu-ne, cumva. Nicolae Coman aparţinea României profunde, creatoare, trăitor sub o rară triadă: ‘’Muzica, împreună cu poezia şi cu pedagogia, au însemnat pentru mine sensul vieţii.’’ 1

Născut la 23 februarie 1936 în Bucureşti, manifestând de timpuriu o dotare muzicală specială, Nicolae Coman a fost depistat la 12 ani ca talent promiţător şi dat spre instruire maestrului Mihail Jora, pentru educaţie muzicală. Admis la clasa de pian Florica Musicescu, a intrerupt studiile după scurt timp, consecinţa turnurii politice româneşti postbelice. A continuat aprofundarea disciplinelor teoretice, armoniei, creionând primele compoziţii. A urmat conservatorul bucureştean, îndrumat de marii profesori ai timpului. După finalizarea studiilor, folclorul a reprezentat o şcoală şi o şansă oferită de destin. Nicolae Coman a devenit cercetător ştiinţific, această calitate presupunând ‘’efectuarea unui număr important de expediţii în principalele zone folclorice ale ţării, unde culege un material etnografic impresionant. În felul acesta intră în contact cu esenţa creaţiei populare româneşti, din care îşi va constitui unul din izvoarele de inspiraţie pentru creaţia proprie.’’2 Din anul 1963 a devenit cadru didactic la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, la disciplinele armonie, contrapunct, compoziţie, activitate ce a durat mai bine de cinci decenii. A fost unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi maeştri ai conservatorului. ‘’Era dintre cei puțini aleși. Cu el puteai vorbi despre toate subiectele. Nu o făcea pe atotcunoscătorul, dar se pricepea la toate și empatiza într-un mod inimitabil. El este profesorul care, având un student orb la compoziție, a învățat să citească în alfabetul Braille, pentru a-l putea ajuta pe student; care le era confident, duhovnic și le dădea bani să mănânce sau să se îmbrace mai bine studenților aflați la ananghie. El este compozitorul care a preferat reținerea intimă a cântului și explozia instantanee a emoției în lied, după cum el este poetul care a cântat, cu infinită sensibilitate, meandrele sufletului modern în căutarea Absolutului.’’ 3 Impresionanta creaţie didactică cuprinde peste 3000 de teme de armonie tonală, modală, modernă, rezolvate. A fost un profesorul cu har, iubit, astăzi, regretat.

Nicolae Coman a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în anul 1962. A creat lucrări monumentale dar şi miniaturale, între care 100 de lieduri pe versuri din lirica românească şi universală. A moştenit pasiunea pentru lied de la maestrul său, Mihail Jora, acesta fiind genul îndrăgit de-a lungul întregii vieţi. ‘’Nicolae Coman şi-a creat o artă poetică personală, un limbaj muzical propriu, cu structuri armonice complexe, originale, cu o melodică neomodală cu inserţii de motive inspirate de cântecul şi dansul popular românesc.’’4 A compus 30 de piese şi în genul muzicii uşoare şi jazz. Muzica maestrului s-a cântat şi se cântă iar proba timpului este dovada calităţii şi a receptivităţii manifestate de public dar şi de artişti. A pătruns în circuitul public ca rod al iniţiativei marilor interpreţi care au dorit să-i cânte lucrările. ‘’O compoziţie adevărată solicită o interpretare adevărată. (…) Cei foarte performanţi s-au apropiat singuri de muzica mea, în care au cunoscut împliniri muzicale călduros apreciate de public.’’5

Domeniul paralel în care a creat Nicolae Coman a fost cel al poeziei, preocupare aproape zilnică. A scris versuri, fără întrerupere, de la 15 ani până ce a plecat definitiv. A cunoscut marea creaţie lirică universală şi românească. Mihai Eminescu l-a însoţit din anul 1950 până în preajma apusului iar Nichita Stănescu era o poartă deschisă mereu. Întreaga creaţie poetică este cuprinsă în cele 100 de caiete manuscrise6. Singurul volum publicat, Poezii, la Editura Meronia, a părut în anul 2004. ‘’La o viaţă de muzician, compozitor şi profesor, s-a adăugat, în secret, mai bine de-o jumătate de veac de poezie. Astfel, prin vers m-am odihnit de muzică iar prin muzică m-am odihnit de vers. E plăcut să ai, într-o carieră lungă, un loc de refugiu, numai al tău. Dar vine vremea când secretul nu mai poate fi păstrat decât prin publicare.’’7 Aceeaşi editură, prin Colecţia Biblioteca de cultură catalană, a pus în circuit cele cinci volume de poezie catalană în traducerea şi transpunerea maestrului. Nicolae Coman a inovat, expresia îngemănării celor două arte prin care s-a exprimat, muzica şi poezia, fiind genul poemuzica. Maestrul vorbea despre spiritul poeziei dincolo de cuvinte şi al muzicii dincolo de sunete.

În viaţa sa, cu perioade frământate, maestrul a a vut parte de întâlniri providenţiale, între cei aleşi fiind Mihail Jora, Ion şi Mariana Dumitrescu dar şi Lavinia Tomulescu, pianista care i-a devenit soţie acum cinci decenii. Apreciată ca pedagog şi, peste timp, ca muzicolog, Lavinia Coman a luat în primire, un artist veritabil, original şi nonconformist, desprins de Terra celor obişnuiţi. Împreună au format un redutabil cuplu de intelectuali autentici, de un rafinament şi o profunzime exemplare. S-au potenţat reciproc, deschizându-şi noi orizonturi de cunoaştere, între care şi cultura catalană. Au învăţat limba catalană (maestrul urmând exemplul neobositei sale partenere), au mers în Catalonia, şi-au făcut prieteni acolo iar maestrul, cu asupra-i de măsură, a tradus din marea poezie catalană. De curând, la evenimentul ‘’Nicoae Coman – 80’’, după audierea ciclului L`ombra del Mar în interpretarea sopranei Alina Bottez acompaniată de pianista Lavinia Coman, compozitorul a sărutat mâna soţiei sale, semn al preţuirii şi recunoştinţei. Acest gest public rar, a grăit în sine, revelator. A fost omul esenţelor, dovadă fiind apetenţa pentru miniatura lirică sau pianistică, pentru hai ku.

Cuvântul cel mai adesea rostit de maestrul Coman era ‘’fermecător’’ – pentru că simţea şi savura farmecul tuturor celor văzute şi nevăzute. A iubit viaţa, arta, natura, oamenii, tinerii şi copiii. Era unul dintre rarii veritabili din elita culturii româneşti, un spirit superior. Ne-a părăsit şi ne simţim părăsiţi pentru că am pierdut un adevărat prieten, capabil să ne lumineze viaţa şi activitatea. Dincolo de durerea despărţirii rămân recunoştinţa şi, mai presus, bucuria de a fi fost contemporani cu acel spirit şi acea energie benefică întrupate în fiinţa maestrului nostru drag, cel ce ne-ar putea transmite de dincolo:

Nu-mi cereţi să cânt

pe-o singură fire.

În viaţa voastră eu

sunt vântul,

care apare şi pleacă

fără să dea explicaţii,

care moare într-un loc

şi se naşte într-altul

fie şi numai

pentru a goni, o clipă,

norii.8

Dorina Arsenescu

1 Revista Actualitatea Muzicală nr. 5, mai 2016, interviu de Andra Frăţilă, Nicolae Coman la ceas aniversar, p.2.

2 Lavinia Coman, Nicolae Coman – schiţă biografică, note, p. 1.

3 Dan Dediu, ’’O evocare’’, discurs la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 1 noiembrie 2016.

4 Revista citată, Veturia Dimoftache, articol Nicolae Coman 80, p. 6.

5 Revista Actualitatea muzicală, interviul citat, p. 4.

6 Sora maestrului, Maria Jeana Coman, face în prezent munca de tehnoredactare a creaţiei poetice recente (127 de poeme scrise în perioada fatalei boli).

7 Nicolae Coman, Poezii, Editura Meronia, Bucureşti, 2004, coperta 4.

8 Nicolae Coman, op. cit. p. 18.

Concert de muzică românească și braziliană la Moscova

Standard

16665241_1801802470031665_4692262129529722511_o

Concert

Brazilian and Romanian Music

Rachmaninov Society

Moscow, Russia

February 13, 2017; 19:00

Villa-Lobos – 5 Typical Brazilian Songs (1919), for voice and piano

Villa-Lobos – 2 Indian Poems (1926), for voice and piano

Camargo Guarnieri – Cabedelo (1931), for voice and piano

Francisco Mignone – Invention (1968), for clarinet and oboe

Francisco Mignone – Invention (1961), for clarinet and bassoon

Francisco Mignone – Passacaglia (1968), for clarinet and bassoon

Francisco Mignone – Four symphonies (1968), for oboe clarinet and bassoon

Almeida Prado – Paná-Paná II (1981), for clarinet, cello and piano

Almeida Prado – Sonata for viola and piano (1983)

Almeida Prado – Brazilian Book I (1973), for bass voice and piano

Harry Crowl – Ipês (1996), for viola and piano

Stefan Niculescu – Monofonie (1989), sonata for bassoon

Stefan Niculescu – Triplum II (1972), for clarinet, cello and piano

Veronica Anghelescu – Edelweiss (2013), for solo clarinet

 

Dmitry Grinikh, baritone

Nikolay Savvidi, piano

Max Gutbrod, flute

Dennis Osver, oboe

Viktor Kugay, clarinet

Stanislav Katenin, bassoon

Darya Filippenko, viola

Yuliya Kabakova, cello

Natalya Sokolovskaya, piano