Arhivele lunare: Aprilie 2017

Recital excepțional de violă la Ateneul Român

Standard

Pe 26 februarie 2017, la Sala mică a Ateneului Român, binecunoscuta interpretă Cornelia Petroiu a susținut un recital extraordinar de violă, în cadrul unui concert organizat în colaborare cu fundația Vox Novus, New York. În urma unui Call for scores, au fost selectate 16 piese cu durata de 3-5 minute fiecare, toate acestea fiind compuse special pentru acest proiect și dedicate interpretei, care le-a și prezentat în primă audiție.

Ateneul Român are deja o bogată tradiție în ceea ce privește organizarea de concerte de mare calitate oferite publicului – totuși, acest recital de violă s-a distins prin câteva elemente în plus. În primul rând, recitalul a fost elaborat prin alăturarea unor lucrări caracterizate printr-o mare diversitate, necesitând din partea interpretei o mare versatilitate, o rapidă adaptare la stilul și estetica fiecărei lucrări, precum și capacitatea de a realiza aceste treceri cu grație. Energia de care a dat dovadă pe tot parcursul complexului recital a fost debordantă!

În al doilea rând, să observăm numărul mare de prime audiții din cadrul acestui recital. Acestea nu au fost lucrări ce mai fuseseră prezentate anterior, deci interpreta nu era familiarizată cu acestea. Prima pagină a istoriei interpretative a acestor lucrări a fost scrisă de Cornelia Petroiu – or acest lucru nu este niciodată ușor!

Să ne amintim, împreună, câteva elemente biografice și din activitatea interpretei Cornelia Petroiu.

Cornelia Petroiu a urmat cursurile de violă la Conservatorul Ciprian Porumbescu, între anii 1978-1982, la clasa profesorului Valeriu Pitulac, absolvind ca șefă de promoție. A urmat cursuri de perfecționare în diferite centre muzicale ale Europei, cu Francis Bundra (Michigan), Rudolf Nel (Weimar), Wilhelm Georg Berger. A cântat în prestigioase orchestre simfonice și de cameră ale lumii, fiind o prezență nelipsită pe scenele de concert ale României. A participat la Festivalurile SIMN, Meridian, Acousmania, 2 Nights and 2 Days of New Music Festival (Odessa, Ucraina), Spectral Music International Conference and Festival (Istanbul, Turcia), Capitales Sonores Festival, of the Centre de Création Musicale  IANNIS XENAKIS (Paris, Franța), Musica Electronica Nova (Wroclaw, Poland), Audio Art Festival, Cracovia, Polonia, Pohyb – Zvuk – Prostor (Opava, Cehia) Brno International Music (Brno, Cehia), Musica Nova Acusmatica – Ploiești și București, România), Musica Viva (București și Craiova, România), Țintea Muzicală, (Băicoi, România).

Cornelia Petroiu a coordonat numeroase proiecte culturale, printre care trebuie să menționăm Trei ipostaze ale muzicii contemporane românești, proiect ce a avut drept finalitate editarea și lansarea a trei CD-uri cu muzică contemporană – Mirabila Viola (violă solo), Résonances triangulaires (solo și alături de formația Trio Alto) și Kientzy interprète Vieru, acest ultim CD fiind dedicat creației regretatului compozitor român Anatol Vieru. Cornelia a mai elaborat și alte CD-uri, dintre care amintim proMOZICA și Echo Memo, ambele cu lucrări camerale. Ea își editează singură înregistrările, sound editing fiind una dintre preocupările sale principale alături de interpretarea și documentarea lucrărilor ce îi sunt oferite (și cel mai adesea… și dedicate – Cornelia având mai mult de 150 de opus-uri ce au fost scrise special pentru ea).

Pentru profesionalismul și acuratețea interpretării, Cornelia Petroiu este deseori invitată alături de diferite ansambluri de muzică contemporană, fie ca solist, fie ca participant al formulei camerale respective. A cântat alături de – și cu – ProMusica, Brio, FlautArchi, Trio Alto, MetaDuo, Hyperion, devotioModerna, ModernArt, Traiect, proContemporania.

Cornelia Petroiu organizează deseori recitaluri camerale la Sala Mică a Ateneului Român, având drept invitați actori, poeți, fotografi, colegi muzicieni. Tot astfel a fost și recitalul Puzzle-Garde. Ea a redescoperit acel înțeles primar al muzicii camerale – muzică destinată unui public restrâns, într-o atmosferă intimă, plăcută, cu spectatorii așezați în proximitatea interpreților, având prilejul de a savura fiecare nuanță, de a observa tehnici, de a asculta dinlăuntrul muzicii, din miezul cald al actului interpretativ. Un compozitor care încredințează Corneliei Petroiu o lucrare se poate considera fericit. Va ști că tot ceea ce a notat în partitură, de la amplele fraze melodice la discretele indicații privitoare la dinamică – totul va fi realizat, executat, interpretat întocmai. Cornelia arată pentru detaliu acea grijă a pictorului pe bobul de orez, minuțiozitate, pasiune și, mai presus de orice, seriozitatea omului-creator pentru care muzica este poarta către sublim.

Veronica Anghelescu

*

*

*