Arhivele lunare: Noiembrie 2017

Liviu Dănceanu. În loc de In Memoriam… o povestire

Standard

Este foarte greu să scrii In Memoriam, mai ales despre ființele ce ne sunt dragi, care ne-au însemnat sufletul, care ne-au determinat, într-un fel sau altul, devenirea. Pe 26 octombrie 2017, primeam vestea că Liviu Dănceanu plecase fulgerător dintre noi. Primul meu impuls, după ce am văzut un status pe Facebook ce anunța RIP Liviu Dănceanu, a fost să sun doi-trei prieteni și să mă asigur că e o glumă; nu putea fi adevărat. Și totuși… așa era. Dar abia vorbisem! Mereu ne spunem asta. Abia l-am văzut pe acest om, abia am vorbit azi de dimineață, cum se poate ca până seara să nu mai fie – și totuși, așa se întâmplă – așa plecăm cu toții, într-o clipă. Și atunci mi-am spus că trebuie să scriu – nu pentru că memoria sa are nevoie de cuvintele mele, pentru că un astfel de om rămâne înscris în conștiința familiei noastre culturale – ci pentru că eu am nevoie să-mi fixez amintirile și să le împărtășesc cu cei care, la rândul lor, l-au iubit.

Citiți articolul complet:

https://extraordinarypeople.info/2017/11/29/liviu-danceanu-in-loc-de-in-memoriam-o-povestire/

Veronica Anghelescu

 

La reînceperea activității Revistei

Standard

Foarte curând, Revista No14 Plus Minus își va relua activitatea.

Pentru a pune un început bun acestui demers, vă rog să citiți cele de mai jos și să acționați după cum vă îndeamnă inima.

Nu doresc să vă rog să ajutați Revista. Revista va găsi resurse pentru a funcționa, așa cum a făcut întotdeauna.

În schimb, vă voi ruga să ajutați câțiva oameni foarte săraci. Și când spun foarte săraci, știu despre ce vorbesc, deoarece trec pe lângă adăpostul lor în fiecare zi.

20171010_075612

Priviți fotografia. În aceste condiții precare și insalubre, fără apă și electricitate, locuiesc 5 adulți și 3 copii. Adulții lucrează cu toții pe unde pot (la spații verzi, la reciclare material plastic) dar chiar și așa, abia supraviețuiesc. Fetița cea mai mare merge la școală și are note bune.

Urgența majoră a acestor oameni sunt lemnele de foc (au o sobă mică în această construcție prăpădită). Azi dimineață, mai aveau două lemne (două crengi subțiri).

Un cititor mi-a recomandat un depozit de lemne unde o tonă de lemne costă 400 lei (le-ar ajunge o lună).

Dacă vreți și puteți să-i ajutați pe acești oameni cu cât de puțin, puteți face o mică donație prin PayPalul Revistei (sau, dacă vă e mai ușor, ne putem întâlni): veroadrian2014@gmail.com

 

Pe curând, dragi oameni buni!

Veronica Anghelescu