Arhive pe autori: no14plusminus

La reînceperea activității Revistei

Standard

Foarte curând, Revista No14 Plus Minus își va relua activitatea.

Pentru a pune un început bun acestui demers, vă rog să citiți cele de mai jos și să acționați după cum vă îndeamnă inima.

Nu doresc să vă rog să ajutați Revista. Revista va găsi resurse pentru a funcționa, așa cum a făcut întotdeauna.

În schimb, vă voi ruga să ajutați câțiva oameni foarte săraci. Și când spun foarte săraci, știu despre ce vorbesc, deoarece trec pe lângă adăpostul lor în fiecare zi.

20171010_075612

Priviți fotografia. În aceste condiții precare și insalubre, fără apă și electricitate, locuiesc 5 adulți și 3 copii. Adulții lucrează cu toții pe unde pot (la spații verzi, la reciclare material plastic) dar chiar și așa, abia supraviețuiesc. Fetița cea mai mare merge la școală și are note bune.

Urgența majoră a acestor oameni sunt lemnele de foc (au o sobă mică în această construcție prăpădită). Azi dimineață, mai aveau două lemne (două crengi subțiri).

Un cititor mi-a recomandat un depozit de lemne unde o tonă de lemne costă 400 lei (le-ar ajunge o lună).

Dacă vreți și puteți să-i ajutați pe acești oameni cu cât de puțin, puteți face o mică donație prin PayPalul Revistei (sau, dacă vă e mai ușor, ne putem întâlni): veroadrian2014@gmail.com

 

Pe curând, dragi oameni buni!

Veronica Anghelescu

 

Concert-eveniment în SIMN 2017: devotioModerna!

Standard

18557016_10154550100487727_5940379683904703493_nÎn ultimii doi ani, mi-a fost mai dificil să particip la toate concertele Festivalului SIMN, așa cum făceam pe când eram studentă. Totuși, am putut asista la câteva evenimente, deosebite, cu un repertoriu atent selectat de către organizatorii artistici ai Festivalului și ai ansamblurilor instrumentale respective.

Un astfel de concert-eveniment a fost și cel susținut de ansamblul devotioModerna coordonat și dirijat de dr. Carmen Cârneci. Domnia-sa este unul dintre cei mai activi promotori ai muzicii contemporane românești și internaționale și un excelent, neobosit manager și organizator de evenimente culturale care merită cu prisosință cuvinte de laudă.

Ansamblul devotioModerna a împlinit 12 ani de activitate neîntreruptă sub riguroasa conducere a compozitoarei și dirijoarei Carmen Cârneci. Am urmărit concertele ansamblului încă de când eram studentă la compoziție, având mereu ceva important de învățat din fiecare manifestare artistică. În caietul meu de concerte în care notez și astăzi fiecare manifestare a frumosului muzical ce-mi lasă un ecou în suflet, se află însemnări dintre cele mai diverse cu privire la concertele devotioModerna, începând cu evenimentul ce avea să marcheze debutul Ansamblului pe scena studioului “Alfred Alessandrescu” al Societății Române de Radiodifuziune (în anul 2005) și continuând cu aparițiile fidele pe scenele Festivalurilor Naționale și Internaționale de Muzică Contemporană (cu deosebire SIMN și Meridian, dar nu numai).

Numele ansamblului, sonor din multiple puncte de vedere, amintește de mișcarea reformatoare în plan spiritual creștin ce îndemna credincioșii la o reînnoire, reîmprospătare sufletească prin adoptarea anumitor practici – smerenia, supunerea față de reguli (rigoarea, cu alte cuvinte, indispensabilă și în muzică!) și o anumită simplitate a vieții, abandonarea inutilului, a pomposului, a exagerării și concentrarea pe ceea ce este esențial – valori cu ecouri adânci, profunde, în creațiile muzicale și literare contemporane. Mișcarea spirituală Devotio Moderna îngloba în filosofia sa principiile umanismului renascentist și elemente de misticism german, punând pe prim-plan o relație personală cu planul divin văzut ca persoană și promovând practicarea meditației și a rugăciunii după anumite principii stricte. Paralela cu planul muzical actual este ușor de identificat, căci ce altceva este compoziția contemporană dacă nu esențializare a regulilor de construcție, meditație asupra unor planuri încă neexplorate (da, astfel de zone încă există, orice s-ar spune) și o concentrare a privirii spre interior.

Revenind la ansamblul devotioModerna, trebuie arătat, mai ales, că este o formație instrumentală deschizătoare de drumuri la nivel interpretativ, dând, de-a lungul timpului, șansa multor tineri interpreți de a evolua pe scenele importante ale Capitalei și ale altor orașe din țară alături de interpreți consacrați ce au acumulat o bogată experiență concertistică. Pentru un tânăr interpret, acesta este un lucru extrem de important, cu deosebire pentru aceia care doresc să își dedice energia și dragostea muzicii contemporane – lucrările fiind, cel mai adesea, dificile și obligând interpretul să încerce să își depășească în mod constant limitele, pentru a face față inovației și experimentului.

În cadrul concertului din SIMN 2017, am putut admira interpreți de vârste diferite, cu personalități și experiențe de viață și concertistice diferite de asemenea, dar care au reușit să configureze un act artistic omogen, lucru care se datorează nu numai dăruirii și implicării acestora, ci și rigorii și talentului dirijoral al coordonatoarei ansamblului, compozitoarea Carmen Cârneci. I-am admirat întotdeauna stilul dirijoral, precis, elegant, econom și sobru; în calitate de dirijoare, este mai puțin înclinată spre acel gen de grațioasă coregrafie aeriană (ce are, fără doar și poate, darul de a impresiona din anumite puncte de vere, nimic de zis!) cât mai ales spre redarea și conducerea perfectă a actului muzical, robust și minuțios studiat! Dacă vreodată aș fi devenit dirijoare, mi-ar fi plăcut să-i deprind stilul ce o definește atât de bine și care este, în ultimă instanță, unic.

Așadar, interpreții ce au cântat conduși de mâna dirijoarei Carmen Cârneci: Carla Stoleru (flaut), Irina Rădulescu (percuție) căreia i s-au alăturat Sorin Neculai, Mihai Mânzar, Iulia Bilta, Răzvan Florescu; Endre Guran (violă), Dan Cavassi (violoncel); Natalia Pancec (vioară), Valentin Ghiță (oboi), Mihai Bădiță (clarinet), Cristian Buciumaș (fagot) și Mihai Murariu (pian). Invitat, a fost chitaristul Cătălin Soare.

Carla Maria Stoleru este deja binecunoscută în cercurile de muzică contemporană, fiind o foarte talentată flautistă. Studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa prof. dr. Ion Bogdan Ștefănescu, este un spirit deschis noilor experiențe; deși nu am avut plăcerea de a o asculta într-o lucrare pentru flaut solo în cadrul concertului, i-am apreciat contribuția în lucrările de ansamblu incluse în program. Sunetul său, dulce, clar și precizia cu care stăpânește instrumental s-au individualizat în lucrarea compozitoarei Tatjana Milošević, unde a cântat și la piccolo, și, cu deosebire, în complexa lucrare semnată Carmen Cârneci (ca întotdeauna, o probă de virtuozitate contemporană).

Alți doi tineri interpreți pe care i-am apreciat sunt Cristian Buciumaș – fagot și Mihai Bădiță, clarinet. Cel dintâi a făcut din nou dovada (dacă mai era nevoie!) că fagotul este un instrument cu valențe neprețuite în spațiul muzicii noi, un fapt ce fusese excepțional intuit de Stravinski prin celebrul debut al Sărbătorii primăverii și exploatat, exacerbat și în fine desăvârșit de compozitorii contemporani ce au explorat toate posibilitățile tehnice ale instrumentului. Mihai Bădiță, cel care a deschis concertul printr-o lucrare solo interpretată excepțional, este unul dintre numele cele mai… sonore în grupul clarinetiștilor dedicați muzicii contemporane – și despre care vom avea întotdeauna, sunt convinsă, numai cuvinte de laudă!

Valentin Ghita, de asemenea, nu mai are nevoie de nicio prezentare, el dedicându-se încă din perioada studenției muzicii contemporane pentru oboi, el colaborând cu numeroase formații și aducând o importanță contribuție la interpretarea unei muzici contemporane de calitate. La vioară am putut-o urmări pe Natalia Pancec, ce face parte din orchestra Filarmonicii George Enescu dar car aduce, de asemenea, o importantă contribuție în spațiul muzicii contemporane, colaborând cu ansamblul devotioModerna, dar și în formule de duo și trio cu alți colegi muzicieni.

Violoncelistul Dan Cavassi a făcut încă o dată dovada excepționalului său talent interpretativ, cu deosebire în opus-ul –embER, o lucrare ce pune în prim-plan violoncelul, dându-i interpretului posibilitatea de a explora toate valențele expresive ale instrumentului, de la melodie la zgomot, prin descompunerea și recompunerea sunetului însuși și extrapolarea substanței eterice a obiectului sonor. Aceleași cuvinte de laudă, atât pentru profesionalismul lor, cât și pentru deschiderea față de nou și inedit se cuvin și colegilor săi, Endre Guran – violă, invitat prestigios ce a sosit din Elveția pentru a se alătura, în seara respectivă, ansamblului și a oferi un excepțional moment solistic alături de contribuțiile în piesele de ansamblu. Endre Guran este originar din România și ne-am bucurat să îl revedem pe scena Universității Naționale de Muzică. Energia degajată din interpretarea oferită lucrării lui Penderecki mi-a evocat un tablou tragic și răscolitor, desprins parcă dintr-un film de Stanley Kubrick.

Nici Mihai Murariu nu a fost mai prejos, pianist talentat, cu o bogată experiență în interpretarea muzicii contemporane, energic, vivace și precis în execuție, atât în lucrarea proprie, cât și în celelalte opusuri. Am apreciat, încă o dată, la Mihai Murariu, naturalețea actului interpretativ, concentrarea exclusivă pe transpunerea în sunet a partiturii.

Cuvinte de laudă se cuvin și pentru echipa percuționiștilor – Irina Rădulescu, alături de Iulia Bitta, Răzvan Florescu, Mihai Mînzar și Sorin Neculai – echipă “greu încercată” (ca întotdeauna în muzica contemporană!) în cadrul concertului nostru. Având de manevrat numeroase instrumente în cadrul unui amplasament complex, ei s-au achitat admirabil de sarcina lor. O discretă recomandare dorim să le facem cu privire la intensitatea sunetului, ce ar trebui să se încadreze armonios în ansamblu, mai ales acolo unde interpreții se află la distanță unul de celălalt. Ne dorim să îi vedem cât mai des și pe viitor, ca și pe ceilalți doi invitați – Traian Moldoveanu și Bogdan Ionescu (trompetă), ale căror apariții au amintit de “personajele” teatrului instrumental.

Câteva cuvinte, impresii personale și despre piese (descrierea lor, din punctul de vedere al autorilor, se găsește în caietul-program și ar fi redundant să o redau și eu aici) lăsând-o, desigur, la o parte pe cea dintâi, semnată de chiar autoarea acestei cronici, căci nu se cuvine să vorbim despre noi înșine. Pentru că interpretul ese formidabil, vă invit, doar, să îl ascltați și aplaudați.

Întotdeauna mi-a plăcut Krzysztof Penderecki, dar nu avusesem încă prilejul să ascult această lucrare solistică pentru violă, Cadenza (1984). Mi-a inspirat un arc sonor, suplu și elegant, construit pe principiul încet-repede-încet, figura melodică descendentă, cromatică, punctată de numeroase opriri abrupte ale discursului sonor constituind o atmosferă pe care am perceput-o ca fiind tragică în profunzime, generatoare de metafore vizuale în plan imaginar, răscolitoare. Încă o dată, felicitări maestrului Endre Guran pentru interpretare!

Mai ascultasem și cu alte ocazii –embER (die Stille, ich) pentru violoncel-solo și ansamblu, compusă de Carmen Cârneci în 1999. A fost o experiență profund benefică, meditativă în fapt și, aș spune, educativă (căci mereu avem ceva de învățat, cu deosebire de la maeștrii noștri din imediata apropiere) – urmărirea traiectului sonor, multiplicat precum lumina printre fațetele unui cristal perfect cioplit, dialogul inedit al instrumentelor (chitara a particularizat paleta sonoră într-un mod inedit, deseori evocându-mi sonoritatea harpei, având în plus față de aceasta agilitatea specifică unui instrument ce nu este regăsit adesea în instrumentația opusurilor contemporană). Un discurs componistic rafinat și subtil, riguros construit și condus de însăși compozitoarea, aflată la pupitrul dirijoral. Solistului violoncelist, maestrul Dan Cavassi, i s-a potrivit “rolul” ca o mănușă, el însuşi investind în construcția sa nu numai virtuozitate pură, ci și introspecție, interiorizare, pe care le-am apreciat în mod deosebit.

Chatatutu a compozitoarei Tatjana Miloševič (2013) mi-a oferit prilejul de a o remarca pe interpreta flautistă Carla Stoleru, ce mi-a făcut o impresie profundă, așa cum am mai menționat. Titlul are o sonoritate jucăușă, onomatopeică în fapt, ce se traduce prin formule sonore ce imită structura silabică a acestuia într-o oarecare măsură, iar lucrarea, sprințară, vivace și luminoasă, melodioasă în punctele de rezistență fără a fi consonantă în integralitatea ei, a conturat un univers sonor ce a echilibrat diversitatea stilistică a întregului concert. L-am perceput, cumva, ca pe o secțiune de aur a acestuia, o schimbare de ton și atmosferă admirabil așezată în acest punct de către organizatoarea concertului (aceeași Carmen Cârneci!).

Muzica lui Mihai Murariu, Rorschach, mi-a rămas adânc întipărită în minte și de această dată. În urmă cu câțiva ani, ascultam o altă lucrare a sa, ce se numea Brainfreeze, o lucrare pe care încă mi-o amintesc perfect. Cum anume face, este secretul său. Combinația dintre modul în care alege să construiască structurile melodice (ecouri ale unor stări sufletești… alteori pur fiziologice, cum și Messiaen explicase că încercase să realizeze, utilizând orga pentru a transcrie, pur și simplu, stări) și tiparul ritmic, întotdeauna dinamic și dinamizant are un ecou profund asupra conștiinței mele și, sunt convinsă, nu numai. Este un lucru dificil ca astăzi să compui lucrări memorabile (adică, simplu spus, lucrări ce au un impact de durată asupra memoriei) însă Mihai Murariu reușește de fiecare dată.

Lucrarea lui Octavian Nemescu, BeseptimaIT pour 7 heures du soir – Étage 4 a fost ultima din concert, așa cum se cuvine, căci niciodată nu am simțit că mai pot asculta ceva după o lucrare a domniei-sale. Nu este vorba aici, de o slăbiciune personală față de muzica sa, cum s-ar putea spune (o slăbiciune pe care mi-o recunosc cu zâmbetul pe buze) ci de faptul că, prin complexitatea și modul în care angajează Ființa la un nivel profund, ontologic, un opus semnat Octavian Nemescu îndeamnă, după ce ecoul ultimei note s-a stins, la Tăcere. Trisonuri, armonice înalte, consonanțe ce vin, parcă, din spațiul cosmic unde se nasc stelele (oare nașterea lor nu este anunțată de sunet limpede de trompetă?). Compozitorul, în umbră, alături de mereu discreta – dar indispensabila prezență a Ericăi Nemescu la pupitrul tehnic – și dirijoarea, în lumină, conducând coagularea lumii ce se naște, moare și renaște, mi-au părut doi sacerdoți. Discursul sonor a fost spațializat nu numai prin intermediul tehnologiei, dar și al amplasamentului grupurilor de percuție în sală și a instrumentiștilor ce au urcat rând pe rând pe scenă. Compozitorul transformă actul interpretativ într-unul inițiatic, și nu îmi rămâne decât să îmi doresc ca această muzică să fie interpretată, cândva, așa cum a fost gândită de autorul ei, într-un spațiu arhitectural multietajat, construit anume (nimic nu este irealizabil atunci când există voință și disponibilitate). Până atunci, să ne plasăm spiritul la un etaj superior noi înșine – și să ascultăm cu o inimă iubitoare și binevoitoare.

Un cuvânt și către prietena și colaboratoarea noastră Loredana Baltazar, muzicolog, regizor și operator video care a documentat acest concert astfel încât să fie accesibil unui public cât mai larg. Se cuvine să îi mulțumesc pentru munca sa de o calitate ireproșabilă și pentru că a pus la dispoziția Revistei No14 Plus Minus materialele respective.

Felicitări ansamblului devotioModerna pentru acest concert-eveniment, interpreților, compozitorilor, coordonatoarei și dirijoarei concertului li la cât mai multe astfel de manifestări artistice!

Veronica Anghelescu

 

 

FB_IMG_1495519251457.jpg

Fotografia, al cărei autor nu îl cunosc și pe care îl rog să mă ierte pentru preluare (dar căruia sunt gata să îi acord creditul necesar imediat ce îi voi cunoaște numele!) a fost distribuită pe pagina oficilă Facebook a Universității Naționale de Muzică din București, la o zi după concert, și îl reprezintă pe compozitorul Octavian Nemescu.

 

devotioModerna – reflecții asupra actului interpretativ

Standard

”Confruntată” din nou cu cele patru dimensiuni ale depășirii limitelor – ULISE, GULLIVER, NIRVANA și MATRIX – a XXVI-a ediție a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi a reunit anul acesta soliști, dirijori, ansambluri camerale și simfonice care au abordat un repertoriu nu doar foarte divers ci și de o dificultate interpretativă extinsă, aspectul etalării virtuozității instrumentale fiind urmărit, mai mult sau mai puțin evident, la nivelul fiecărei apariții scenice. Tatonarea dez-limitării, a spargerii canoanelor conceptuale sau / și formale, a recontextualizării semnificației arsenalului tehnic ce adaugă un plus valoric potențialului expresiv al muzicii, extinderea granițelor happening-ului până la identificarea sa cu realitatea absolut palpabilă reprezintă câteva din direcțiile promovate de actuala formulă a festivalului, proiectată de directorul său artistic, Dan Dediu.

Cel de-al doilea concert din tematica NIRVANA – Dincolo de limitele sinelui, a adus în 22 mai, pe scena sălii ”George Enescu” a Universității Naționale de Muzică, un ansamblu cu o structură deschisă, devotioModerna, în componența căruia s-au regăsit, ca membrii sau doar invitați speciali ai serii, atât studenți ori masteranzi (flautista Carla Stoleru, percuționista Irina Rădulescu alături de mai tinerii săi colegi Sorin Neculai, Mihai Mânzar, Iulia Bilta, Răzvan Florescu) și absolvenți ai Conservatorului bucureștean, cât și personalități – precum Endre Guran sau Dan Cavassi – al căror palmares se confundă cu dimensiunea unei întregi cariere artistice. Adăugându-li-se celor deja menționați, violonista Natalia Pancec, oboistul Valentin Ghiță, clarinetistul Mihai Bădiță, fagotistul Cristian Buciumaș și pianistul Mihai Murariu, apartenenți ai formulei de bază a ansamblului, au rezonat, într-un mix de inteligență și emoție constructivă, cu pilonii dramaturgici ai programului serii, în decursul căruia evoluții individuale au fost completate cu desfășurări camerale variate.

Ethosul meditativ al piesei Veronicăi Anghelescu, Edelweiss, a pus în lumină expresivitatea pură a liniei melodice, dozată cu sensibilitate și căldură de către talentatul Mihai Bădiță; i-a replicat imediat alura virtuoză a Cadenzei lui Krzysztof Penderecki, cumulând gradual microstructuri înlănțuite cu rafinament de către viola lui Endre Guran.

-embER (die Stille, ich), lucrarea pentru violoncel-solo și ansamblu a lui Carmen Cârneci a fost prezentată în primă audiție în Germania de către Heidelberger Festival Ensemble, pentru a fi reluată ulterior în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”; sub conducerea autoarei – atunci ca și acum – solist fiind același Dan Cavassi, opusul și-a relevat profunda subtilitate și prin intermediul multiplelor resurse interpretative gestionate cu finețe de către violoncelist, prin intermediul unui permanent dialog cu ceilalți instrumentiști: Endre Guran, Carla Stoleru, Mihai Bădiță și Mihai Murariu, cărora li s-a adăugat experimentatul chitarist Costin Soare.

Chatatutu al Tatjanei Milošević – pentru flaut / piccolo, pian și vioară – a întrupat delicat, într-o derulare cu un farmec aparte ca sugestii auditive, cântul acestei păsări-simbol, în timp ce, în dubla sa calitate de compozitor și pianist implicat în explorarea caleidoscopului stilistic contemporan, Mihai Murariu și-a formulat Rorschach-ul în primă audiție absolute, construind un univers microstructural filigranat a cărui dialectică include multiple interpretări posibile.

Sfârșitul concertului a fost rezervat unui demers de ansamblu cu conotații ritualice: BeseptimaIT pour 7 heures du soir – Étage 4 de Octavian Nemescu, un potențial traseu inițiatic al ”îmbrăcării” esențelor sonore în parametrii stilistici, delimitat fonic și spatial de către sonorități penetrante ca cele ale clopotelor, trompetelor (Bogdan Ionescu și Traian Moldoveanu) și ale celor patru percuții. În acest context simbolic, complexitatea juxtapunerilor politemporale gândite de către autor spre a provoca la reflecție – ca și contrastul bine dozat dintre cele două personaje melodice, diatonic-cromatic – topite spre final în magma fluxului comun de emisii acustice, au coagulat ansamblul în jurul actului interpretativ, reconfigurându-i accepțiunile.

Această prezentare necesită JavaScript.

Loredana BALTAZAR

*

*

*

*

*

 

SLEEP TIGHT, cu Daria Tudor și Iida Antola

Standard

Trecând în revistă constelația numelor interpretative care au performat în ultimul timp, în cadrul Stagiunii de marţi seara, pe scena Sălii mici a Filarmonicii ”George Enescu” – multe dintre acestea aparținând unor foști absolvenți sau actuali elevi ai Colegiului Național de Arte ”Dinu Lipatti” – am optat pentru recitalul cameral din 11 aprilie, care aducea în atenția auditoriului, alături de pianista Daria Tudor, o prezență inedită: cea a sopranei finlandeze Iida Antola.  După ce în luna martie a anului trecut 2016, Daria Tudor a concertat în Stagiunea de marți seara alături de violonista japoneză Mao Konishi împreună cu care alcătuiește “Duo Presto”, pianista și-a propus să introducă, în fața publicului român, figura unei personalități solistice care îi este colegă la Universität der Künste (UdK) din Berlin. Încă din semestrul al doilea al primului an de studii, Daria Tudor a fost admisă ca asistent-student acompaniator de lied la clasa prof. Axel Bauni, contactul cu soprana Iida Antola – masterand al aceleiași universități – fructificându-le amândurora ocazia de a aborda, cu vizibil interes și pasiune, pagini de referință din repertoriul universal, cu precădere contemporan.

Recitalul lor a debutat cu două momente marcate interpretativ de către Daria Tudor, cumulând deschiderea către virtuozitatea solistică de tip romantic și explorările imaginative în domeniul descriptivismului sonor: Studiul nr. 6, în la minor (Temă cu variațiuni) după Paganini și Mephisto–Vals de Franz Liszt. Gestica elegantă și precisă a pianistei, ca și preocuparea minuțioasă pentru fiecare detaliu microstructural pe care s-a bazat construcția echilibrată a edificiilor formale au caracterizat această primă secvență din program, care avea să fie urmată de momente remarcabile din punct de vedere expresiv; datorate conjuncției rafinate dintre sonoritatea instrumentală și amplul spectru coloristic al intervențiilor vocale, aceste momente au conferit serii valența unui act artistic de o calitate cu totul specială.

Tripla fațetă a personalității Iidei Antola – soprană, dirijoare de cor și compozitoare – i-a înlesnit apropierea de universul deloc facil al muzicii actuale, trezindu-i preocuparea pentru arhitecturarea unei structuri de recital mai complexe, în interiorul căreia, așa cum s-a întâmplat și la Ateneul Român, s-au creat punți între tipare tipic romantice (precum liedurile aparținând lui Franz Schubert – Tu ești liniștea, Suleika, Noapte și vise), moderne cu influențe post-romantice și impresioniste, dar și atonal-expresioniste. Intitulat SLEEP TIGHT, conceptul programului vocal-instrumental cizelat cu acribie a expus alternativ mostre din stilurile menționate, soprana finlandeză probându-și tehnica vocală și măiestria interpretativă prin acest slalom între atitudini și gesturi diferite.

Am ascultat, înlănțuite cu inteligență și sensibilitate, patru dintre cel Şapte lieduri timpurii ale lui Alban Berg, inoculând o ambianță nocturnă, post-romantică cu irizări impresioniste, unul din momentele absolut emoționante ale recitalului prin timbralitatea sa sugestivă reprezentându-l imagistica sonoră a Privighetorii. Cele două lieduri din ciclul Ende der Handschrift au fost ancorate într-o zonă diametral opusă, tablourile Pădurii de vis și al metropolei new-york-eze dramatizând, inspirat, traume psihologice ”exorcizate” prin reflectarea lor în muzică.  Retorica specifică liedurilor schubertiene, înveșmântată într-un plus de culoare și pasiune, dar și un – poate – surprinzător spirit ludic (valorificat în Suleika) au constituit punctul de echilibru al serii, urmând ca derularea fonică a monologului din piesa Stella a lui Goethe în versiunea concepută recent (în 2014) de către compozitorul Aribert Reimann – Der blick war‘s, der mich ins Verderben riss – să canalizeze întreaga energie a cuplului Iida Antola–Daria Tudor către acumulări tensionale cu accente predominant teatrale și tente paroxistice.

Puternica impresie lăsată de dinamismul întregii derulări, fără pauză, a întregului recital, demn de orice podium de concert la nivel – cel puțin – european, a fost răsplătită cu aplauze pe măsură de către spectatori, apreciind la superlativ ținuta de excepție a acestui eveniment artistic pentru care ambele protagoniste merită din plin felicitări!

 

Loredana BALTAZAR

20170411194952 (1)20170411193013 (3)20170411192805 (2)

 

Lamentaţie cu Soare

Standard

Festivalul Cluj modern, ediţia 2017, s-a încheiat cu un concert vocal-simfonic susţinut de Filarmonica de Stat Transilvania, unde s-a cântat un program variat şi inedit. Din acest punct de vedere, întreg festivalul a fost asemenea unei brize autohtone încărcată de energii contemporane, întrucât repertoriile abordate se cântă foarte rar pe scena clujeană şi sunt, mai mereu, puţin mediatizate.

Spectacolul din data de 28 aprilie şi-a întâmpinat auditoriul cu Lamentaţie pentru victimele Hiroşimei, lucrare semnată de compozitorul Krzysztof Penderecki. Dirijorul Tiberiu Soare a fost cel sub bagheta căruia s-a petrecut magia: 10 minute în care sala abia dacă a respirat. Tensiunea acumulată treptat la coarde, asemenea unui scâncet generalizat auzit de departe, a continuat cu perioade întretăiate de aparentă acalmie care, paradoxal, nu făceau decât să sporească angoasa. Partitură extrem de ilustrativă ca putere de aducere în faţă a stărilor evocate de titlu, lucrarea a avut puterea de a-l purta pe ascultător de la iminenţa pericolului, prin ascunzişuri tenebroase, până la dezastrul cel de pe urmă. Publicul a apreciat la măsura cuvenită momentul şi, deşi neimpresionant sub aspect numeric, a compensat prin aplauzele de la final.

Seara a continuat cu o primă audiţie a Concertului pentru vioară de Miklós Csemiczky, ce l-a avut ca solist pe Kristóf Tóth. În ciuda tinereţii sale evidente, violonistul a dat dovadă de maturitate artistică prin maniera în care a înţeles şi redat partitura. Ecouri ale părţii a doua, lente, prin melodicitatea şi catifelarea liniilor tematice au răzbătut până la finalul concertului în auzul intern al ascultătorilor. La final, compozitorul însuşi a fost gratulat pe scenă de publicul extatic.

În pauza ce a urmat, compozitorul Adrian Pop a vorbit la lansarea unui album de piese compuse de compozitorul Cornel Ţăranu.

Cea de a doua parte a spectacolului a debutat tot cu o primă audiţie absolută, de data aceasta semnată de compozitorul şi academicianul clujean Cornel Ţăranu. Acesta a studiat la Cluj cu maestrul Sigismund Toduţă, perfecţionându-se ulterior cu personalităţi ilustre precum György Ligeti şi Olivier Messiaen. Lucrarea sa pentru saxofon şi orchestră, „semper idem”, l-a avut drept solist pe Daniel Kientzy, saxofonist şi dirijor de origine franceză, absolvent al Conservatorului din Paris. Mai puţin disonant decât ne-a obişnuit, piesa s-a dovedit extrem de bine închegată, compactă şi omogenă din punct de vedere al construcţiei. La fel ca la toate lucrările din program, de altfel, dirijorul a dovedit cu prisosinţă că a înţeles partitura.

Şi pentru a încheia seara într-o notă asemănătoare celei în care a început, piesa din final a fost Lamentaţie şi descătuşare pentru cor şi orchestră de Cristian Misievici. Cu un început coral în registrul grav al başilor, melodia s-a mutat apoi la tenor, urmând altistele şi sopranele. După acest incipit destinat corului, orchestra a preluat lucrarea, pe care a condus-o susţinut şi angajant.

Concertul de seara trecută a fost o bijuterie. Nu, mint. Un carusel multicolor de mare anvergură, ce ne-a purtat prin hăuri – cu prima lucrare –, pajişti tomantice mai senine – a doua –, amintiri dintr-un viitor jazzistic – a treia şi reîntoarceri într-un lamentatio peren, izvorât din chintesenţa plaiurilor mioritice.

Diana Săsărman

Recital excepțional de violă la Ateneul Român

Standard

Pe 26 februarie 2017, la Sala mică a Ateneului Român, binecunoscuta interpretă Cornelia Petroiu a susținut un recital extraordinar de violă, în cadrul unui concert organizat în colaborare cu fundația Vox Novus, New York. În urma unui Call for scores, au fost selectate 16 piese cu durata de 3-5 minute fiecare, toate acestea fiind compuse special pentru acest proiect și dedicate interpretei, care le-a și prezentat în primă audiție.

Ateneul Român are deja o bogată tradiție în ceea ce privește organizarea de concerte de mare calitate oferite publicului – totuși, acest recital de violă s-a distins prin câteva elemente în plus. În primul rând, recitalul a fost elaborat prin alăturarea unor lucrări caracterizate printr-o mare diversitate, necesitând din partea interpretei o mare versatilitate, o rapidă adaptare la stilul și estetica fiecărei lucrări, precum și capacitatea de a realiza aceste treceri cu grație. Energia de care a dat dovadă pe tot parcursul complexului recital a fost debordantă!

În al doilea rând, să observăm numărul mare de prime audiții din cadrul acestui recital. Acestea nu au fost lucrări ce mai fuseseră prezentate anterior, deci interpreta nu era familiarizată cu acestea. Prima pagină a istoriei interpretative a acestor lucrări a fost scrisă de Cornelia Petroiu – or acest lucru nu este niciodată ușor!

Să ne amintim, împreună, câteva elemente biografice și din activitatea interpretei Cornelia Petroiu.

Cornelia Petroiu a urmat cursurile de violă la Conservatorul Ciprian Porumbescu, între anii 1978-1982, la clasa profesorului Valeriu Pitulac, absolvind ca șefă de promoție. A urmat cursuri de perfecționare în diferite centre muzicale ale Europei, cu Francis Bundra (Michigan), Rudolf Nel (Weimar), Wilhelm Georg Berger. A cântat în prestigioase orchestre simfonice și de cameră ale lumii, fiind o prezență nelipsită pe scenele de concert ale României. A participat la Festivalurile SIMN, Meridian, Acousmania, 2 Nights and 2 Days of New Music Festival (Odessa, Ucraina), Spectral Music International Conference and Festival (Istanbul, Turcia), Capitales Sonores Festival, of the Centre de Création Musicale  IANNIS XENAKIS (Paris, Franța), Musica Electronica Nova (Wroclaw, Poland), Audio Art Festival, Cracovia, Polonia, Pohyb – Zvuk – Prostor (Opava, Cehia) Brno International Music (Brno, Cehia), Musica Nova Acusmatica – Ploiești și București, România), Musica Viva (București și Craiova, România), Țintea Muzicală, (Băicoi, România).

Cornelia Petroiu a coordonat numeroase proiecte culturale, printre care trebuie să menționăm Trei ipostaze ale muzicii contemporane românești, proiect ce a avut drept finalitate editarea și lansarea a trei CD-uri cu muzică contemporană – Mirabila Viola (violă solo), Résonances triangulaires (solo și alături de formația Trio Alto) și Kientzy interprète Vieru, acest ultim CD fiind dedicat creației regretatului compozitor român Anatol Vieru. Cornelia a mai elaborat și alte CD-uri, dintre care amintim proMOZICA și Echo Memo, ambele cu lucrări camerale. Ea își editează singură înregistrările, sound editing fiind una dintre preocupările sale principale alături de interpretarea și documentarea lucrărilor ce îi sunt oferite (și cel mai adesea… și dedicate – Cornelia având mai mult de 150 de opus-uri ce au fost scrise special pentru ea).

Pentru profesionalismul și acuratețea interpretării, Cornelia Petroiu este deseori invitată alături de diferite ansambluri de muzică contemporană, fie ca solist, fie ca participant al formulei camerale respective. A cântat alături de – și cu – ProMusica, Brio, FlautArchi, Trio Alto, MetaDuo, Hyperion, devotioModerna, ModernArt, Traiect, proContemporania.

Cornelia Petroiu organizează deseori recitaluri camerale la Sala Mică a Ateneului Român, având drept invitați actori, poeți, fotografi, colegi muzicieni. Tot astfel a fost și recitalul Puzzle-Garde. Ea a redescoperit acel înțeles primar al muzicii camerale – muzică destinată unui public restrâns, într-o atmosferă intimă, plăcută, cu spectatorii așezați în proximitatea interpreților, având prilejul de a savura fiecare nuanță, de a observa tehnici, de a asculta dinlăuntrul muzicii, din miezul cald al actului interpretativ. Un compozitor care încredințează Corneliei Petroiu o lucrare se poate considera fericit. Va ști că tot ceea ce a notat în partitură, de la amplele fraze melodice la discretele indicații privitoare la dinamică – totul va fi realizat, executat, interpretat întocmai. Cornelia arată pentru detaliu acea grijă a pictorului pe bobul de orez, minuțiozitate, pasiune și, mai presus de orice, seriozitatea omului-creator pentru care muzica este poarta către sublim.

Veronica Anghelescu

*

*

*

 

 

Lansare call înscriere proiecte „OPERA FRINGE FESTIVAL”

Standard

logo OFF.png

Lansare call înscriere proiecte „OPERA FRINGE FESTIVAL”

– ediția a doua –

18-23 septembrie 2017 Bucureşti, România

I. DESCRIERE

„Opera Fringe Festival” este un festival de tip unic în Romania care își propune să încurajeze atât artiștii cât și publicul să aleagă o nouă alternativă: Opera Independentă.

Necesitatea de la care a pornit proiectul constă în faptul că anual peste 150 de studenți termină Conservatorul, iar operele de stat scot foarte rar la concurs un post pentru aceștia. Din acest motiv, prin organizarea acestui festival ne dorim să expunem și să promovăm artiști tineri, dându-le ocazia să iși valorifice potențialul și spiritul creator într-un context mai liber.

În 2017, acest festival se află la a doua ediție și își propune să continue să creeze o nouă comunitate de artiști care să conștientizeze că independent nu înseamnă lipsit de calitate.

„Opera Fringe Festival” este un proiect inițiat de Asociația Beneva în colaborare cu Teatrul Mignon, Casa Artelor și MaxMadia Production.

II. CONDIŢII DE ÎNSCRIERE ȘI PARTICIPARE

Concursul Opera Fringe Festival, București 2017 – pentru operă și operetă- este deschis tuturor participanţilor, indiferent de cetăţenie.

Festivalul va avea trei secțiuni :

  • MiniFringe – spectacole de operă pentru copii;

  • Classical Fringe – spectacole de operă pentru adulți și tineri;

  • Experimental Opera Fringe – spectacole de operă abordate în manieră contemporană, melanj între operă și teatru, scenarii proprii sau mixuri muzicale pornind de la partituri clasice.

Înscrierile se fac în perioada 15 aprilie – 20 iunie 2017 și se trimit la operafringefestival@gmail.com. Concursul are o etapă de preselecţie care se va desfăşura în perioada 1-10 august 2017.

Ce ne dorim de la o producție care vine în festival?

– Să fie produs independent, spectacol integral sau fragmente dintr-un spectacol (sunt acceptate și spectacole produse în cadrul Universităților de profil);

– Durata unui spectacol sa fie de minim 30 de minute, maxim 2 ore fără pauză;

– Se urmăresc spectacole ce pot fi ușor adaptate la un spațiu mai mic de joc și capacitatea creatorilor de a își asuma un spațiu nou ca pe o provocare;

– Se acceptă spectacole de operă și operetă pentru copii;

– Acompaniamentul spectacolului se va face la pian, quartet;

– Trupa care candidează să fie de maxim 15 de persoane cu tot acompaniatori, regizor, personal tehnic (dacă există);

– Se urmăresc abordări inovative sau spectacole remix pornite de la o partitură muzicală clasică;

– Încurajăm aplicarea cu performance-uri one man-show de operă, pentru secțiunea Experimental Fringe.

Premiile acordate la fiecare secţiune a concursului sunt indivizibile. Nu se acordă nicio derogare de la această regulă. (Premii Ex-aequo)

Se acordă urmatoarele premii din partea Opera Fringe Festival:

  • Premiul OFF pentru secțiunea MiniFringe – 4500 lei

  • Premiul OFF pentru secțiunea Classical Fringe – 4500 lei

  • Premiul OFF pentru secțiunea Experimental Opera Fringe – 4500 lei

  • Doua premii individuale speciale – 1250 lei

  • Premiul Special al Festivalului: selectarea unuia dintre spectacolele de operă câștigătoare, care va fi invitat în deschiderea ediției următoare a festivalului.

De asemenea, toți concurenții selectați, vor putea participa la workshop-uri de actorie, mișcare scenică, management cultural și PR cultural. Acestea sunt oferite gratuit de către organizatorii festivalului.

Premiile vor fi anunţate după terminarea tuturor reprezentaţiilor in cadrul unei gale de premiere.

Detalii suplimentare, regulamentul complet și fișa de înscriere pe www.operafringefestival.ro și pe pagina de facebook a festivalului https://www.facebook.com/operafringefestival/ începând cu 15 martie 2017.

Persoană de contact : Cătălina Antal – 0754865372/ Amalia Olaru – 0730497942/ operafringefestival@gmail.com

Beneva este o asociație fondată în 2009 a cărei misiune este schimbarea orașului prin artă și implicare comunitară axându-se pe 3 piloni: social – cultural – educațional.

www.beneva.ro

Teatrul Mignon este un teatru independent inființat în 2013 și oferă artiștilor independenți suport în dezvoltarea proiectelor de la producție până la management de proiect.

www.teatrulmignon.ro

 

Casa Artelor – B-dul Mircea Vodă, nr.5 – spațiu din circuitul public cultural bucureștean care găzduiește evenimente culturale și artistice și promovează educația prin cultură.

https://www.facebook.com/CasaArtelor/