Jin Wang, un poem al extazului
Pe Jin Wang îl cunosc de mai bine de 15 ani, legându-ne o prietenie frumoasă şi puternică. Fără a fi muzicolog, ci doar un mare iubitor al muzicii şi un cunoscător from inside al Orchestrei Naţionale Radio, doresc să aduc în atenţia publicului român personalitatea acestui important dirijor, de talie mondială, un dirijor care nu a făcut niciodată nicio concesie, nici organizatorilor de spectacole, nici publicului, nici orchestrelor cu care a colaborat de-a lungul timpului. În urmă cu câteva zile, îmi mărturisea că îi plac „compozitorii cinstiţi”. M-a intrigat această expresie, dar, imediat, nenumărate exemple susţinând ideea lui Jin Wang mi-au invadat conştiinţa: sunt nenumăraţi creatori, aparţinând tuturor ramurilor artistice, care înveşmântează minciuna în haine frumos colorate, de dragul aplauzelor răsunătoare şi al recompenselor financiare.
Cariera lui Jin Wang este una tumultuoasă, în concordanţă cu temperamentul său. A debutat ca violonist, orientându-se ulterior spre dirijat, pentru care are, în mod indubitabil, o vocaţie excepţională. A absolvit cursurile de măiestrie pentru dirijat la Conservatorul din Beijing, apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Viena cu renumiţii profesori Osterreicher şi Leopold Hager. A fost asistentul dirijorilor Vaclav Neumann şi Peter Eötvös. De asemenea, a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale – Fittelberg (Polonia), Muzica secolului XX (Austria), Budapest Television (Ungaria), Dinu Niculescu (România), Primăvara la Praga (Cehia), Nicolai Malko (Danemarca), Arturo Toscanini (Italia).
Specializat în repertoriul romantic, Jin Wang stăpâneşte arta de a construi adevărate edificii sonore, înlănţuite logic, coagulate, fiind atent la fiecare detaliu. Îi apreciez gestica precisă, echilibrată, logică, dar şi elegantă, prin intermediul căreia reuşeşte de fiecare dată să obţină maximum de atenţie şi de concentrare de la orchestra pe care o conduce: nimic în minus şi nimic în plus.
Concertul susţinut de Jin Wang şi Orchestra Naţională Radio, vineri, 14 mai 2010, a cuprins un repertoriu amplu, din muzica rusă. M. Musorgski – O noapte pe muntele pleşuv, P.I.Ceaikovski – Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, A. Scriabin – Simfonia nr. 4 Poemul extazului, A. Borodin – Dansurile polovţiene din opera Cneazul Igor. Deşi Orchestra nu a răspuns întotdeauna cu promptitudine cerinţelor dirijorului, concertul a electrizat publicul. Jin Wang a ales un tempo de alert pentru O noapte pe muntele pleşuv, iar precizia ritmică şi dinamica amplă au scos în evidenţă cele două idei contrastante ale lucrării, cea de furtună, de dezlănţuire a energiilor în utilizarea tuturor resurselor orchestrale, şi cea de linişte blândă, calmă – clarinetul şi flautul împletindu-se, romantic, melodios. Concertul în re major a beneficiat de prezenţa solistei Irina Mureşanu, care a ştiut să scoată în evidenţă, graţie talentului său remarcabil, melodicitatea romantică, iar pasajele de virtuozitate demonstrează o perfectă stăpânire a artei interpretative. Poemul extazului a fost construit de dirijorul Jin Wang cu nuanţe ample, crescendo-uri şi decrescendo-uri bruşte, amintind de caracterul violent-tumultuos, nu lipsit de profunzime metafizică, al spiritului autentic rus. Mi-a sugerat nişte uriaşe mingi de foc rostogolindu-se către un ocean. Excepţional realizat finalul acestei lucrări, în concordanţă deplină cu titlul. Dansurile polovţiene au beneficiat de prezenţa Corului Radio, iar Jin Wang a scos în evidenţă detaliile de orchestraţie ale acestei lucrări, propunând un dialog între mai multe partide instrumentale şi cor şi unificând totul într-un final majestuos.
Nu pot să nu amintesc faptul că Jin Wang este cunoscut pe plan mondial pentru modalitatea de realizare a repertoriului mahlerian. Fiecare simfonie pe care am avut bucuria să o ascult, în viziunea dirijorală a lui Jin Wang, a fost ca o iluminare explodând forţă. Îmi menţiona, în discuţia referitoare la „compozitorii cinstiţi”, că Mahler, alături de Beethoven, reprezintă, pentru el, simbolul totalei onestităţi. Fără a reduce, desigur, adevărul numai la aceşti doi compozitori, subscriu opiniei lui, şi doresc să subliniez că orice creaţie muzicală în viziunea dirijorală a lui Jin Wang se înscrie pe aceste coordonate ale adevărului şi ale profesionalismului desăvârşit.
Adrian Georgescu
