Înregistrări istorice din arhiva Radiodifuziunii Române
Convorbire cu Ana Blandiana
Adrian Georgescu – Dialogurile pe care le port cu poeţii, cu scriitorii, cu muzicienii îşi propun să stabilească o definiţie, în liniile ei generale, şi anume, aceea a clasicismului românesc: folclorul. Cum noţionaţi dumneavoastră folclorul şi, mai cu seamă, care sunt aspectele lui viabile, în sensul durabilităţii de-a lungul generaţiilor, şi pe care noi, cei de astăzi, le folosim în nebănuite direcţii creatoare, îmbogăţindu-l, îmbogăţindu-ne?
Ana Blandiana – În faţa străinilor, folclorul este actul nostru de nobleţe, este dovada unei civilizaţii străvechi ajunsă la forme artistice de mare subtilitate; este dovada că în acel misterios şi blestemat mileniu până la anul o mie, când s-au fixat tiparele istoriei europene, în timp ce alţii au făcut războaie, noi am făcut cântece. În faţa noastră înşine, folclorul este izvorul perpetuu.
Adrian Georgescu – Clasicismul de care am vorbit, creaţia populară, stabilită între largi limite temporale, cu un suflu aproape nehotărnicit, este o etapă a culturii româneşti pe care unii teoreticieni o socotesc evoluând independent. Ei consideră că folclorul, în toate artele, a coexistat şi merge în vremurile noastre paralel cu creaţia cultă, iar în punctele de incidenţă ale celor două categorii de cultură se săvârşeşte o osmoză al cărei rezultat sunt capodoperele.
Ana Blandiana – Eu nu cred că lucrurile stau astfel. Când vorbeam de un izvor perpetuu, mă gândeam la continua lui capacitate de a inspira arta cultă, la capacitatea lui de a fi mereu punct de referinţă şi matcă, nicidecum la dezvoltarea lui în paralel cu ea. O astfel de idee mi se pare absolut ilogică; unul dintre caracterele folclorului este, se ştie, oralitatea lui, oralitate care nu are cum să reziste în „galaxia Gutenberg“. Dacă s-ar naşte azi autorul „Mioriţei“ şi-ar publica opera, şi numele lui ar deveni celebru. „Mioriţa“ n-ar mai fi, deci, nici orală, nici colectivă, nici anonimă. Folclor, după părerea mea, mai sunt astăzi numai anecdotele şi anumite cântece de petrecere.
Adrian Georgescu – Dictonul „De la musique avant toute chose, de la musique avant et toujours“, scris de Verlaine ca o deviză pe blazonul curentului artistic simbolist, este astăzi un îndemn asimilat de poezie, fără însă ca poezia să fie programatic simbolistă sau muzicală. Poezia, o ştim din cânturile lui Orfeu, cel dăruit cu harul divin al artelor de Apollo, nu înseamnă în ultimul rând muzicalitate, nici formă, nici filosofie, ci, mai degrabă, într-o cugetare rapidă, toate acestea la un loc, asimilat încă multor trăsături comune sau rare, care, în cele din urmă, săvârşesc poezia…
Ana Blandiana – Pentru mine, poezia este putere de sugestie. Există mai întâi nevoia sugerării, şi apoi găsirea mijloacelor ca această sugestie să fie cât mai completă, cât mai totală. În poezie, muzica este un astfel de mijloc.
Adrian Georgescu – Şi fiindcă discutăm despre muzicalitatea poeziei, voi da lectură unei poezii a cărei simplitate şi sinceritate a fiorului poetic aminteşte de Eminescu. Poezia se numeşte „Dealuri“ şi aparţine Anei Blandiana:
Dealuri, dulci sfere-mpădurite
Ascunse jumătate în pământ
Ca să se poată bucura şi morţii
Din carnea voastră rotunjită blând,
Poate un mort stă ca şi mine-acum,
Ascultă veşniciile cum cură,
Îşi aminteşte vechi vieţi pe rând
Şi contemplându-vă murmură:
Dealuri, dulci sfere-mpădurite
Ascunse jumătate în văzduh
Ca să se poată bucura şi viii
De nesfârşit de blândul vostru duh…
Muzica percepută prin intermediul cuvintelor, echilibrată, melancolică, de o nostalgie reţinută, aduce cu sonatele lui Debussy, iar lirismul descătuşat îl sugerează pe Ciprian Porumbescu. Perfecta formă a poeziei, adaptată conţinutului emoţional, îndrăznesc să-l asemăn unei geometrii subtile, desemnează parcă o sonată. Muzica sălăşluieşte-n poezia „Dealuri“, iar dacă un ascultător atent s-ar perinda îndelung printre creaţii muzicale, ar descoperi, poate, nu fără uimire, poezia „Dealuri“ ascunsă în vreuna dintre ele…
Ana Blandiana – E frumos ceea ce spuneţi. Am considerat întotdeauna poezia inferioară, prin capacitatea ei de sugestie, muzicii, încât compararea unui poem al meu cu o sonată nu poate decât să mă bucure.
Adrian Georgescu – Sunt oameni care se feresc de muzică, iar alţii se-ndepărtează de poezie; nu credeţi că sunt, în aceeaşi măsură, victimele unei infirmităţi pe care singuri şi-au produs-o?
Ana Blandiana – Sunt mai curând victimele ritmului contemporan, care îi lasă locuitorului secolului XX prea puţin timp pentru a rămâne singur în faţa sufletului său, în acea stare de graţie în care arta poate fi percepută. Unul dintre paradoxurile lumii moderne este că ne simţim însinguraţi fără a reuşi să fim singuri.
Adrian Georgescu – Menirea creatorului contemporan, în acest domeniu tumultuos, instabil, mai ales când vocaţia lui se îndreaptă către un lirism a cărui suavitate cheamă contemplaţia, suferă ea transformări?
Ana Blandiana – Nu socotesc că artistul trebuie să-şi părăsească liniştea contemplaţiei pentru a se adapta ritmului acesta, cred, dimpotrivă, că în artă oamenii trebuie să-şi afle salvarea, pacea din goana continuă. Arta este singurul domeniu în care evoluţia nu există. Dacă ea ar exista, poeţii de azi ar fi mai mari decât Shakespeare, enormitate pe care nu îndrăzneşte nimeni s-o susţină. Influenţată, marcată de istoria pe care o străbate, arta îşi este, totuşi, egală în esenţă numai ei înşişi.
Adrian Georgescu – Între tradiţie şi inovaţie se bănuieşte că ar exista o prăpastie; consider că între cele două noţiuni se află o punte de trecere pe care se circulă dintr-o parte în cealaltă…
Ana Blandiana – După ce veacuri lungi teoreticienii nu au acceptat decât tradiţia, de vreo două secole nu se prea acceptă decât inovaţia. Există şi un conformism al neconformismului. Se uită mereu că, dincolo de ceea ce e tradiţional şi ceea ce e inovator, nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.
Adrian Georgescu – Artele tradiţionale, asociindu-le pe cele create în vremea din urmă, sunt supuse unor interinfluenţe permanente; uneori fireşti, altădată forţate, aceste influenţe pot fi creatoare sau nu…
Ana Blandiana – Există un exemplu profund creator: acela al artei filmului. Există şi alte exemple, mai puţin fericite. De fiecare dată, determinantă nu mi se pare materia primă, ci numele artistului care face „combinaţia“.
Adrian Georgescu – După un drum sinuos şi nu întotdeauna neted, revenim la muzicalitatea poeziei, deşi nu sunt prea mulţi poeţii preocupaţi de acest amănunt. Muzicalitatea poeziei româneşti contemporane este o realitate, ori numai o simplă impresie a muzicienilor?
Ana Blandiana – Nu ştiu dacă avem o poezie mai muzicală decât alte literaturi, aş înclina mai curând să spun că nu. În ceea ce priveşte muzicalitatea poeziei contemporane, ea este mai puţin explicită, decurge mai puţin din prozodia perfectă, şi mai mult subînţeleasă, implicită, ea este atunci când există o muzicalitate a simţirii înseşi, a ideilor poetice. Pentru mine, rima, de exemplu, prea sonoră, prea exactă, este mai curând un impediment al sugestiei muzicale. Îmi place rima când apare neregulat, ca un ecou născut neaşteptat al unui cuvânt care în felul acesta sună deosebit, ca o dovadă a faptului că şi cuvintele se pot cunoaşte din altă viaţă.
Adrian Georgescu – Poezia dumneavoastră a constituit adesea un prag de pornire pentru compozitori, inspirându-i să creeze lieduri, cantate… Nu credeţi că aceasta este o dovadă a influenţelor creatoare reciproce?
Ana Blandiana – Ba da, sunt sigură. După cum sunt sigură că nu muzicalitatea versurilor mele i-a atras pe compozitorii care au scris muzică pe marginea lor, ci tensiunea emoţională şi identică pe care şi-au simţit-o înrudită.
Adrian Georgescu – Şi, fiindcă am discutat despre muzicalitate, Ana Blandiana, ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica? Nu definiţia ar stârni interesul în dialogul pe care l-am stabilit, ci sentimentele pe care muzica le zămisleşte, născând din ele alte sentimente, pregătind calea exploziei libere a sensibilităţii…
Ana Blandiana – Muzica este arta care mă face în cel mai înalt grad fericită. Dovadă că, din moment ce se aude, paradisul există.
Adrian Georgescu
