Concerte la început de stagiune
Ultimele două săptămâni au fost bogate în concerte şi, de aceea, înainte de orice, trebuie să apreciem în mod sincer eforturile realizate de către organizatori pentru a oferi publicului bucureştean un început de stagiune diversificat şi interesant. Atât Ateneul Român, cât şi Studioul Mihail Jora al Radiodifuziunii şi Aula Palatului Cantacuzino au prezentat evenimente care au strâns un public numeros, dornic să pătrundă în spaţiul sacru al muzicii culte.
Ziua de 10 octombrie 2010 a cuprins mai multe manifestări culturale; am ales ceea ce permiteau traficul şi ora, şi am reuşit să fiu prezentă a două concerte.
Festivalul Internaţional Seri cu orgă la Sala Radio se află, anul acesta, la ediţia I. Salutăm această iniţiativă, un festival de orgă este întotdeauna binevenit, şi suntem siguri că, în timp, va ajunge să aibă prestigiul Festivalului de Orgă de la Timişoara. Ar fi de dorit ca aceste două evenimente să nu se suprapună, în viitor, atât în virtutea unui principiu de fair play, cât şi pentru ca interpreţii, dirijorii, orchestrele şi şi publicul să poată participa la ambele. Recitalul Olgăi Babadjan a cuprins un program selectat cu grijă, de la Buxtehude la Messiaen (acesta din urmă fiind şi motivul pentru care am mers la acest concert, Messiaen cântându-se rar şi netrebuind ratată nicio ocazie de a asculta). Totuşi, actul performativ a rămas în zona unei execuţii corecte, fără a avea strălucirea şi graţia unei interpretări organistice demne, în primul rând, de splendoarea repertoriului ales (M. Reger, O. Messiaen, Liana Alexandra, J.S. Bach, D. Buxtehude) şi, în al doilea rând, de calitatea instrumentului, orga Sălii Radio fiind printre cele mai bune din ţară.
În aceeaşi după-amiază, la Ateneul Român, a avut loc Concertul Archaeus 25, concert realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Cultură Tinerimea Română şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Ansamblul Archaeus este unul dintre cele mai longevive din România: un septet, avându-l la pupitru pe Liviu Dănceanu, cu Anca Vartolomei la violoncel, Rodica Dănceanu la pian şi keyboards, Dorin Gliga la oboi, Ion Nedelciu la clarinet, Şerban Novac la fagot, Alexandru Matei la percuţie şi Ioan Marius Lăcraru la vioară. Fiind un concert aniversar (25 de ani de la înfiinţarea formaţiei). Dirijorul şi directorul artistic Liviu Dănceanu a oferit câteva date interesante şi importante despre ansamblu. Amintind că prezentările celorlalte aniversări, din trecut, fuseseră realizate în versuri sau proză, Liviu Dănceanu a vorbit, de data aceasta, în… cifre. Concertul din respectiva seară purta numărul 541; dintre acestea, 258 concerte au avut loc în străinătate; Archaeus a concertat în 162 de săli, în 91 de oraşe, în 23 de ţări. Au interpretat 723 de lucrări, dintre care peste 200 – dedicate special formaţiei Archaeus. Au cântat lucrările a 378 de compozitori, din care peste 250 din străinătate.
Repertoriul a inclus patru piese: Heptaih de Liviu Dănceanu (percuţia creând un element de contrast cu celelalte instrumente, elemente de folclor imaginar, o atmosferă modală admirabil pusă în evidenţă de armonizarea în cvarte şi octave la vibrafon, un instrument care a conturat o atmosferă când dulce, melodioasă, senină, când sticlos-incisivă, linii melodice evoluând în contrapunct şi convergând în unison, ca o coagulare a energiilor), Palindrom 7 de Călin Ioachimescu (lucrare interpretată a 41-a oară, după afirmaţiile dirijorului – un început foarte puternic şi dramatic, care va fi reluat în finalul piesei, conform principiului palindromului; lucrarea se construieşte pe mai multe planuri sonore, percuţia având un rol important, iar sunetele grave ale violoncelului, construind aproape un ison, construiesc o atmosferă stranie, tensionată); Ceasuri de Doina Rotaru (interpretată a 30-a oară şi fiind „prima lucrare importantă care a fost scrisă pentru Ansamblul Archaeus” – afirmă Liviu Dănceanu; această lucrare, într-o formă orchestrală amplă, a putut fi ascultată, cu doar câteva zile înainte, de Orchestra Naţională Radio în cadrul concertului de deschidere) şi Diffractions brisées de Horia Şurianu (o melodică superbă, modulaţii aproape tonale, polifonie de tip imitativ, utilizarea parametrului ritmic al percuţiei şi nu doar a celui timbral, conform cutumei prezentului…).
Repertoriul ansamblului Archaeus este extrem de divers, lucru pentru care merită toată admiraţia. Pe lângă lucrările contemporane consacrate, Archaeus interpretează şi lucrări aparţinând începuturilor istoriei noastre muzicale, sau celor mai tineri dintre compozitorii prezentului, precum şi muzică bizantină.
Un exemplu în acest sens l-a constituit cel de-al doilea concert oferit de ansamblul Archaeus, în cadrul manifestării aniversare intitulate Archaeus 25 – un concert construit discursiv, în spiritul a ceea ce erau, cândva, concertele-lecţie care, prin intermediul programului ales, ofereau celor prezenţi şi, cu deosebire, studenţilor facultăţilor de muzică, o lecţie de istorie şi de interpretare. Concertul a reprezentat, după cum amintea şi dirijorul Liviu Dănceanu, o „felie” din istoria muzicii româneşti. A fost un concert foarte bun, o idee generoasă care, valorificând repertoriul nostru istoric şi ajungând până la „zorile noi”, a oferit o perspectivă proaspătă asupra muzicii contemporane, privită evolutiv, într-o înlănţuire logică a evenimentelor. Au fost interpretate lucrările: Chinonic de Domeţian Vlahul, Aliluia de Eustatie de la Putna, Dans de Nires de Ioan Căianu, Melodie de Dimitrie Cantemir (o melodie orientală, frumos arcuită, presărată cu secunde mărite), Stihuri de Macarie Ieromonahul, Imn de Dimitrie Suceveanu, Dans ţărănescu de Constantin Dimitrescu (în această variantă, pentru violoncel şi pian; oare cine nu ar rămâne fermecat şi aproape fără grai în faţa acestei lucrări, mai ales când este interpretată de o formaţie care cântă, îndeobşte, muzică contemporană?) Siciliana de Constantin Nottara şi Serenada de Mircea Chiriac, Sincronie de Ştefan Niculescu, Sonata pentru clarinet solo de Tiberiu Olah (bravo, Ion Nedelciu!), Legenda viselor de Ulpiu Vlad. Iată, aşadar, un adevărat excurs prin istorie, pentru care formaţia Archaeus merită aplauzele şi admiraţia noastră.
Un ultim eveniment pe care aş dori să îl menţionez este concertul de la Sala Radio de vineri, 22 octombrie 2010, al Orchestrei Naţionale Radio, dirijată de Jin Wang. Repertoriul a cuprins Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11 de George Enescu, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann (solistă Oxana Corjos) şi Şeherezada, op. 35 de N. Rimski-Korsakov. Jin Wang este unul dintre cei mai talentaţi dirijori ai generaţiei sale, putându-se situa pe aceeaşi treaptă cu Mariss Jansons: un adevărat arhitect al construcţiilor sonore. La unison cu toţi spectatorii din sală, am fost copleşită de vastitatea inteligenţei sale interpretative şi de profunda implicare în actul dirijoral, trăit ca un act aproape ritual, sacru, în care omul şi muzica sunt o uriaşă inimă. Impresionantă construcţia Rapsodiei lui Enescu, pe care, da, cu toţii am mai auzit-o de atâtea sute de ori înainte, dar rareori astfel: o construcţie sonoră cu o intuiţie remarcabilă a spiritului românesc, un lucru puţin obişnuit pentru un dirijor de provenienţă chineză şi care a trăit mulţi ani în Germania. De asemenea, o interpretare plină de expresivitate a Concertului de Schumann, la care s-au adăugat talentul şi sensibilitatea pianistei Oxana Corjos. Partea a doua a concertului a fost reprezentată de Şeherezada lui N. Rimski Korsakov, construită asemenea unei catedrale de către Jin Wang, de la temelie la divinitate (o lucrare care nu are, de altfel, nicio conotaţie sacră). Prezenţa lui Jin Wang la Bucureşti este întotdeauna o sărbătoare. La cât mai multe astfel de sărbători.
Mi-aş dori să văd, la concertele de muzică contemporană, un public din ce în ce mai numeros, indiferent de condiţiile meteorologice. A fost o săptămână cu ploi, temperaturi coborâte şi furtuni în Bucureşti. Dar, doamnelor şi domnilor, nu avem nicio scuză! Dacă îi putem critica pe compozitori, interpreţi şi dirijori, la fel de bine îi putem critica şi pe aceia care, din lene, sau pentru că sunt ocupaţi sau le e frig, nu vin la concert.
Veronica Anghelescu
