Un sitarist despre muzica indiană

Muzica Clasică Indiană se împarte în două categorii mari, în funcţie de amplasarea geografică: muzica Hindustani (din nordul Indiei) şi muzica Carnatică (din sudul Indiei).

În muzica clasică indiană Hindustani, avem trei forme importante: Dhrupad (împreună cu varna proprie), Khayal şi Thumri. Dhrupad este forma cea mai strictă din punct de vedere al gramaticii unui raga (compoziţie) şi din punct de vedere al formatului prezentării. Khayal (cuvânt persan însemnând „imaginaţie”) permite un grad mai mare de libertate, şi Thumri (gen semiclasic ce se bazează simultan pe mai multe raga) este cea mai flexibilă formă muzicală, prin comparaţie cu celelalte două.

Dhrupad îşi revendică distincţia de a fi unul dintre cele mai vechi stiluri ale Muzicii Clasice Indiene, care mai poate fi încă auzită, astăzi. Compoziţia conţine două părţi importante: introducerea – alapul, şi partea fixă a compoziţiei, bandishul – care urmează. Vorbind despre Dhrupad, ne referim, de fapt, la Darbari Dhrupad, stilul care a evoluat în curţile regale şi este întâlnit astăzi în concerte.

Numele Senia Jaipur Gharana este folosit atât de maeştri, cât şi de studenţii Muzicii Clasice Indiene pentru a-şi exprima mândria şi respectul faţă de stilul lui Mian Tansen, persoana legendară a muzicii clasice indiene, considerat părintele acesteia. O gharana este denumită după un maestru sau compozitor care are un stil propriu distinct faţă de alte stiluri, uneori însă poate purta şi numele unui loc sau unui mare artist. Tansen a fost un interpret Dhrupad de excepţie, iar măiestria şi profunzimea interpretării l-au transformat în unicul muzician de la curtea împăratului Mughal Akbar, fiind respectat şi recunoscut de către toţi muzicienii acelor timpuri.  

Muzica sa este caracterizată de o puritate de excepţie şi de o formă specială de prezentare a unui raga care este urmată chiar şi astăzi. El nu numai că a compus multe piese Dhrupad, dar, de asemenea, a adus o nouă dimensiune în muzică, urmând idiomurile Dhrupad şi fără a devia de la tradiţie. Există multe legende interesante despre controlul său asupra notelor muzicale şi naturaleţea în interpretarea raga-urilor, putând invoca focul sau ploaia. Iată cât de mare era puterea muzicii sale, şi chiar şi astăzi mulţi maeştri au un sentiment de mândrie considerându-se descendenţi ai lui Tansen (sau ai familei acestuia), ori aparţinând gharanei (stilului muzical creat de Tansen), prin tradiţionala Guru-Shishya Parampara.

Tradiţia Senia implică puritate în prezentarea unui raga, care se aplică ambelor stiluri, vocal şi instrumental, principiul de bază (prezentarea unui raga în forma cea mai pură) este cunoscut ca Shudha Vani, începând din auchar care reprezintă prima parte a alapului, şi apoi raga-ul dezvăluit gradat, stadiu după stadiu, de la sthayee la antara, de la antara la sanchari, şi de la sanchari la abhog. Un adevărat artist Senia trebuie să urmeze toţi aceşti paşi, nu numai în alap, dar şi în compoziţii. Apoi, felul în care sunt utilizate notele în cazul unui raga particular necesită o atenţie deosebită. Un Senia trebuie să creeze Ras-Bhab în concordanţă cu sentimentul raga-ului. Din punct de vedere tradiţional, un artist Senia poate fi uşor identificat după maniera în care dezvoltă un raga, după bandish (fraza de bază), după bol (felul în care ciupeşte corzile) şi după nuanţarea pe contur a majestuosului stil vocal Dhrupad. Toţi aceşti factori reprezintă semnul distinctiv al tradiţiei Senia.

Tradiţia Senia s-a perpetuat din timpul marelui Masset Sen, descendentul lui Mian Tansen, care obişnuia să cânte la sitar numai cu şaptesprezece bareuri. El este cel care a creat Maseet Khani Baj, stilul de construcţie a compoziţiei pentru viteze mici, vilambit laya, care este interpretat şi în prezent de majoritatea instrumentiştilor în India.

Turya Classical interpretează muzică aparţinând şcolii Senia Gharana, în stilul Dhrupad

Victor Marius Beliciu

Turya Classical Group