Dialog

De la romanţă la muzica lăutărească şi uşoară

Cu vechiul meu prieten – român de top – Ion Niţă, care trăieşte la New York şi care a sponsorizat numeroase proiecte culturale la Bucureşti, am hotărât să vizităm mai multe localuri şi, în faţa unei cafele, să comparăm muzica cântată odinioară cu cea de acum.

Pornind de la romanţă, mi-am amintit de un celebru compozitor, Guilelm Şorban, animator al vieţii artistice din Transilvania în deceniile premergătoare Unirii, cu studii la Cluj, Budapesta şi Viena. A compus mult şi variat, dar mi-a rămas în minte celebra romanţă pe versuri de Mihail Eminescu „Mai am un singur dor”.

De fapt, cum defineşti tu romanţa? mă întreabă Nelu (vine de la Ion). O istorioară veche, în versuri naive, cântec tânguios, îi răspund. Sau dacă ne uităm în dicţionare aflăm că „prin conţinutul ei emoţional şi prin forma simplă, melodioasă a versului, e înrudită cu liedul”. Deci, romanţa este o piesă vocală, de formă strofică, cu acompaniament de diverse instrumente. Conţinutul său este, de regulă, liric, sentimental.

- Cu alte cuvinte romanţa ne stârneşte stările, trăirile noastre.

- Exact. Chiar acum când suntem în faţa cafelei aburinde şi a fumului de ţigară care se ridică în rotogoale, parcă trăgând cu urechea la discuţia  noastră, avem nişte trăiri, amintiri din trecut ale unei muzici pe care numai noi o auzim şi o simţim în felul nostru..

Un dicţionar al „Terminologiei poetice” afirmă că „în romanţă întâlnim chemări, exclamaţii, suspine, îndemnuri, regrete şi aşa mai departe, stări emoţionale caracteristice aşa numitului stil de romanţă…..”

- Minunată definire. Apropos ! Îţi mai aduci aminte de cântecul „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti”? Mi-a plăcut foarte mult

- Cum să nu.

- Ştiu că muzica era a lui Nicolae Kirculescu dar nu îmi amintesc ale cui erau versurile.

- Cred că ale lui Puiu Maximilian… şi continuau aşa:

Nu ţi-i de-ajuns cât ai iubit

Şi cât ai suferit?

- Hei, hei, vezi că aprinzi ţigara invers.

- Aşa-i !

-…Şi lăutarii?

- Viaţa bucureştenilor s-a împletit din timpuri mai vechi cu arta lăutarilor. Domnitorii îi alegeau pe cei mai buni pentru curtea lor, patronii de localuri se băteau pe câte un viorist, naist sau ţambalagiu cunoscut, iar boierii se luau la întrecere care să aibă un taraf mai iscusit. Aceşti muzicanţi, îmbrăcaţi în caftane colorate, defilau pe Podul Beilicului, care se întindea de la Biserica Domnească până pe la Liceul Şincai, în alaiuri domneşti, cântând de zor.

În programul pe care vestitul lăutar Sava Păduraru l-a susţinut la Londra în 1891, figurează un vals şi patru romanţe culte, pe lângă un marş „naţional”, o sârbă, un potpuriu din opere şi o piesă de virtuozitate cu nai. Un alt lăutar creator de melodii preţuite prin saloanele vremii a fost George Ochi-Albi ale cărui compoziţii ca „Vis de amor”, „Valsul ursului”, şi „Mica conversaţie” au fost publicate la Hamburg şi Petersburg iar cele cu colorit oriental au fost gustate îndeosebi la Paris.

Au mai fost lăutari vestiţi precum Cristache Ciolac, Nicolae Buică, socotit violonist „năzdrăvan”, care a reuşit să înjghebe o orchestră simfonică cu care a dat concerte până şi în Turcia. La un moment dat la un concert cu vioara la avut acompaniator chiar pe ilustrul George Enescu. Dar nu uita niciodată să se întoarcă la romanţă. Străinii veniţi să ne viziteze, ca şi provincialii aflaţi cu treburi prin capitală dădeau buzna la restaurantul Cişmigiu sau la Grădina Oteteleşeanu ca să-i asculte taraful.

La Paris, Londra şi Constantinopol, N. Buică a fost sărbătorit de melomani, care au ştiut să-i preţuiască tehnica, cultura artistică, sunetul particular al viorii, împreună cu alesul gust manifestat în tot ce cânta – pentru el muzica cultă, de salon, sau uşoară – având aceeaşi valoare.

- Văd că te uiţi la ceas.

- Da  prietene, e târziu. Să mergem. Şi mulţumesc că m-ai ascultat.

- Sper că va urma, abia aştept. Pe data viitoare.

- Văd că nu te poţi desprinde de România.

- Aici m-am născut.

………………………………………………………………………………..

Cu ocazia zilei de 1 Martie doresc să ofer tuturor Doamnelor şi Domnişoarelor un dar de primăvară (Melodia „Mărţiţoare, mărţişoare”, muzică, versuri, interpretare, V. Menzel)

Nota redacţiei – de pe CD-ul „Un buchet de fericire” publicat de Eurostar, cu acordul autorului. 

Dr. Vasile Menzel