Ipostaze ale timpului muzical (II)

Sintagme armonice temporale, spațiale și spațio-temporale

Dacă unele tratate de armonie străine, cum ar fi cel al lui Walter Piston[i], ating, tangențial doar, problema relației armoniei cu timpul, (doar prin intermediul ritmului), fără a vorbi despre ideea de modelare (sintagmatică sau nu) a sa, studiile românești, nu rareori excelente, ignoră total problema.

Motivul ar putea fi, credem, ideea, corectă, de altfel, că armonia este arta verticalului, a spațiului, deci. Dar muzica?… A. Vieru si alți compozitori (din generația sa, sau mai tineri) studiază aspecte ale timpului în muzică, dar din cu totul alte perspective, și doar din punctul de vedere al creației contemporane.

În primul nostru studiu dedicat timpului muzical[ii], raportam acordul la timp, ca unitate a sa primară. În stilul omofon, timpul se constituie din această perspectivă, dintr-o mulțime de unitați armonice (acorduri). Fenomenul este prezent, mai ales, în armoniile de tip nefuncțional, (modal, atonal, dodecafonic etc. ), unde nu întâlnim construcții sintagmatice temporale, ci doar spațiale sau spațio-temporale.

Din primul tip (ne-sintagmatic), de unitate temporală primară, putem da două exemple: Claude le Jeune (S-a întors iar primăvara) Ex. 1 și Bela Bartok (Patru cântece slovace I – Cântec de iarna) Ex. 2.


În fiecare din aceste fragmente, acordurile constituie entități individuale, distincte, relațiile dintre ele fiind imprevizibile, ca în orice sistem nefuncțional. O excepție ar fi cadența V – I din finalul primului exemplu, în care avem o sintagmă temporală simplă (formată doar din două elemente/acorduri). Notând acordurile cu 1, 2, 3, 4, n …., timpul este reprezentat de mulțimea {1, 2, 3, 4, n}.

Sintagme armonice temporale (SAT)

Întâlnite în muzica tonal – funcțională, ele reprezintă unitați temporale compuse, practic niște mulțimi discrete (cu puține elemente/acorduri). Pe cele cu doar două acorduri le vom numi sintagme armonice temporale simple (SATs), iar pe cele cu mai mult de două – compuse (SATc). Aceste sintagme au o excepțională importanță în modelarea (complexă și foarte personală) a timpului muzical la clasici.

Fără a fi numite ca atare, sau sistematizate (cum face studiul de față), existența lor e evidentă în modul de notare al, doar, relației V 6-5/4-3 (vezi Walter Piston op. cit.), în care două acorduri (I și V) se subsumează unei singure funcții (Ex. 3).

Și denumirea suplimentară a intârzierii, aceea de suspensie, arată că prin ele se operează unele modificări în percepția timpului. În termenii teoriei mulțimilor, putem vorbi, în acest caz, despre o incluziune.

SATs (formate din două elemente)

- Întârzieri, apogiaturi (Ex. 4)

 În 4a avem o SATs eterogenă (primul acord e disonant, iar al doilea consonant), 4b este o Sats omogenă (ambele acorduri sunt consonante), 4c este tot omogenă, dar mai are o particularitate: e difuză, greu sesizabilă, pentru că diferența între acorduri este minimă, în sfârșit, 4d este o formă particulară a SATs – în relația mare V – I, V (I – V) apare ca o subsintagmă.

- Relații dominantice (V – I / VII – I)

La acest punct trebuie făcută observația că se constituie în SATs doar relațiile dominantice plasate în puncte cheie ale discursului muzical (la semicadențe, cadențe) sau care sunt, într-un anume context, previzibile (în secvențe, de exemplu)

-         Secvențele (cu model binar – format din două acorduri) Ex. 5.

 

Dacă modelul binar reprezintă o SATs, marșul armonic, în ansamblul său, este o SATc, omogenă, formată din subsintagme.

SATc – secvențe

Pentru a nu rămâne doar într-un spațiu strict teoretic (fară tangentă deci, cu realitatea sonoră), în primă instanță, este perceput ca fiind format din două unitați temporale primare, abia apoi, după prima secvență, se coagulează ideea de sintagmă, de evaluare globală a modelului. Din care se poate trage și concluzia că înaintarea în timp nu este întotdeauna lineară și unidirecțională, cum ar putea părea.

Cadența întreruptă (ca și cea dramatică din minor – V – VI), deși pare a urma modelul sintagmatic V – I,  nu poate fi inclusă, ca percepție, în această categorie, relația dintre cele două acorduri, surprinzătoare, le situează în planuri diferite. Mai mult chiar, treapta a VI-a, deturnând cursul obișnuit de rezolvare a lui V, e perceput ca un relansator al discursului muzical.

Sintagme armonice temporale compuse (SATc)

-         Pasaj cu broderie (în 6/4 și 6)

-         Broderii (simple, duble, triple)

-         Anticipații sau echappeé – uri în sintagma V – I (Ex. 6)

  

 

Secvențe cu model ternar (cu trei acorduri) (Ex. 7)

Observațiile privitoare la secvențele SATs, sunt valabile și la SATc.

-         cadențe compuse (IV – V – I / II 6/5 – V – I). În măsura în care considerăm că relația V – I este o SATs, în aceste cadențe ternare putem vorbi despre o incluziune a lui SATs în SATc.

{V – I} {IV (II) – V – I}

O succesiune I – II 2 – V – I, cum prezintă primele patru măsuri din Preludiul în Do de Bach (din 24 de Preludii si Fugi), și care are rolul de expoziție, extinde modelul anterior la 4 elemente. Dată fiind extensia mai mare (în timp) a fragmentului, operația de adunare a celor patru acorduri într-o SATc se face, ca și la secvențe, după consumarea lor, prin rememorare. Avem aici o dublă redirecționare temporală: directă și “recurentă”. Folosim ghilimele pentru că ideea de play-back (mai apropiată de realitatea fenomenului) nu este o recurență propriuzisă.

Sintagme armonice spațiale (SAS)

Dacă în opusurile clasice (în sens larg – tonal-funcționale) găsim sintagme ce modelează timpul (deci orizontala), cele aparținând secolului XX, ne oferă exemple de modelare a spațiului prin poliacorduri simple (din două acorduri – SASs) sau complexe (din mai mult de două acorduri – SASc)

Ex. 8.

O sugestie de SASs putem întalni și la clasici: acordul de nonă pe dominantă – este format din două entitați armonice – cea dominantică și cea subdominatică. În rest, se poate vorbi despre alte tipuri de sintagme, de exemplu cele timbrale (în orchestră), în care, desigur, poate fi implicată și armonia.

Sintagme armonice spațiale simple (SASs)

SASs pot fi omogene (formate din acorduri de același tip – Ex. 9) sau eterogene (formate din acorduri de tip diferit – Ex. 10)

 
Sintagme armonice spațio – temporale SAST

Acest tip de sintagmă complexă (dublă) poate fi întalnit mai ales la moderni și numai pe pedale acord. (Ex. 11).

Ex. 11

Pe verticală iau naștere SASs, iar pe orizontală, coagulată de pedală o sintagmă temporală complexă (SATc).

Concluzionând, putem afirma că tipul de modelare sintagmatică temporală aparține muzicii tonal – funcționale, iar cel sintagmatic spațial aparține modernitații. Să amintim că sintagmele spațio – temporale nu pot include orice tip de pedală (fie ca și acord). Cea din Vechiul castel (Musorgski, Tablouri dintr-o expoziție) sau Le gibet (Ravel – Gaspard de la nuit), extinse pe întregile piese, sunt prea ample pentru a fi ordonate de memorie în unitați sintagmatice. Cu siguranță, însă, pedalele asigură o anumită coerență modală și de travaliu compozițional, în plus, pe ansamblul ciclurilor, ele reprezintă, totuși, și o modelare a timpului, dar mult mai greu sesizabilă.

Valentin Petculescu


[i]               Walter Piston, Harmony, Fourth Edition, revised and expanded by Mark Devoto, University of New Hampshire, 1941

[ii]              Ipostaze ale timpului muzical (I), în Analele USH, Seria muzica, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2008

Un comentariu

Filed under Uncategorized

Be the first to like this post.

One Response to Ipostaze ale timpului muzical (II)

  1. Pingback: Numărul 25, 25 februarie 2011 « No. 14 plus minus

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>