- Scott Joplin – reprezentant al primului stil hibrid de jazz : Ragtime
Fiind la primul episod din serialul pe care mi-am propus sa vi-l prezint in cadrul revistei No.14 Plus minus, cred ca este necesar sa-mi afirm intentiile si scopul proiectului pe care il derulez sub sigla pe care o observati mai sus.
In urma cu aproximativ 10 ani, incepeam un proiect pedagogic de jazz la liceul “George Enescu”. Ca orice demers nou, acest proiect a fost primit cu retinere in randul profesorilor. Constient fiind de faptul ca jazzul a fost perceput ca o muzica de divertisment – ceea ce a si fost la inceputurile sale – m-am gandit ca ar trebui sa depun eforturi in a face publice demersurile pedagogice realizate de catre cea mai importanta instututie de invatamant de jazz, “Berklee College of Music” cu sediul central in Boston, USA. Desi jazzul, ca specializare, exista deja in cadrul “Academiei de Muzica din Bucuresti”, introducerea ca specializare in invatamantul preuniversitar necesita o programa foarte clara, mai ales sub aspectul obiectivelor si al competentelor. Pus in fata faptului, am realizat programa in care am evidentiat rolul indispensabil al educatiei muzicale clasice si, in special, al studiului pentru obtinerea unei tehnici instrumentale optime, in vederea dobandirii parametrilor ideali in cadrul improvizatiei muzicale cu specificul stilistic si estetic al genului muzicii de jazz.
Ceea ce va urma in cadrul serialului pe care il voi realiza in cadrul acestei reviste este o parte din ceea ce ar trebui sa se stie despre jazz, din perspectiva pedagogilor si muzicologilor americani sau a muzicologilor francezi, totul fiind sintetizat in cadrul proiectului pedagogic personal.
Revista No.14 Plus minus mi-a cerut sa realizez un articol despre Scott Joplin. M-am gandit ca o simpla insiruire de date ar putea sa o realizeze oricare dintre elevii mei, avand la dispozitie baza de date Wikipedia. Important – atat pentru muzicieni, cat si pentru alte categorii este, cred, sa inteleaga elementele din care s-a nascut primul stil de jazz in contextul socio-cultural al inceputului de secol XX.
Se cunoaste faptul ca inceputurile jazzului sunt legate de orasul New Orleans din regiunea de sud a USA. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, acest oras era un conglomerat multicultural in care populatia neagra – care isi capatase unele drepturi – avea diverse raporturi de convietuire cu populatia europeana. Aici mai traiau comunitati diverse de evrei, portoricani, cubanezi. etc. Este de la sine inteles ca fiecare comunitate avea propria cultura muzicala, acest amalgam fiind hotarator in formarea noului gen muzical hibrid. Dupa cum se stie, improvizatia muzicala este prezenta in toate culturile muzicale traditionale, acest element de creativitate spontana fiind fundamentul pentru noul gen muzical al secolului XX.
Biografia lui Scott Joplin ne da indicii despre ‘pasii” pe care i-a urmat jazzul in devenirea sa ca gen muzical.
Joplin facea parte din prima generatie de sclavi liberi, acest fapt fiind si sansa de a-si desavarsi talentul muzical prin studiu intr-un cadru organizat de invatamant. Cadrul multicultural din estul statului Texas i-a oferit sansa lui Joplin sa-l intalneasca pe profesorul evreu de origine germana, Julius Weiss, care s-a ocupat de tanarul talentat timp de 4 ani. Acest profesor evreu l-a initiat pe tanarul afro-american in arta pianistica europeana, acesta fiind fundamentul pe care Joplin si-a cladit mai tarziu cariera. Mai mult, Joplin a beneficiat de una dintre primele structuri organizate de invatamant gratuit pentru populatia neagra (deoarece la inceputul secolului XX exista inca fenomenul de segregare). La “GeorgeR.SmithCollege” din Sedalia, Missouri, acesta studiaza compozitia muzicala. In aceasta perioada, ca sa se intretina, Joplincanta Jig-piano (un stil muzical ce a precedat Ragtime-ul) in localurile din cartierele rau famate precum “Red-light districts”.
Combinand in cadrul improvizatiilor, elementele din muzicile pe care le cunostea, muzica europeana de salon (polka, cadrilul, valsul, mazurka etc), muzica afro (blues, muzica religioasa,etc.), muzica de fanfara (“marsul militar” creat de John Philip Sousa), muzica evreiasca, caribbeana, Scott Joplin isi foloseste si cunostintele de compozitie muzicala realizand lucrari care mai tarziu devin emblematice pentru stilul Ragtime. In 1899 i se publica primul Rag , “Maple Leaf Rag”, el avand si compozitii mai elaborate, compunand chiar si o opera (“Treemonisha”) in stilul european in care nu maniera saltareta a “Rag”-ului este definitorie. In aceasta lucrare, Scott Joplin evidentiaza muzica traditionala africana ( care nu se mai regaseste decat in procent mic in Ragtime), si anume worksongs, spirituals, ritual music,etc. Pentru aceasta opera,Joplin a scris atat muzica cat si libretul care, dupa unii muzicologi, are asemanari cu opera “Walkiria” a lui Wagner, prin aspectele mistice si magice cuprinse in libret.
Etapele prin care Scott Joplin a trecut pentru desavarsirea artistica sunt etapele pe care le parcurge si Jazzul in devenirea sa ca gen muzical. Plecand de la nivelul empiric, jazzul incipient tinde, incepand cu perioada mediana din punct de vedere cronologic, catre un nivel intelectual, depasind stadiul de muzica ambientala sau de divertisment. Ori, din punct de vedere estetic, tocmai acest aspect al rolului in cadrul social si al modului de adresabilitate face diferentierea si clasificarea muzicilor. Muzicologul Lucien Malson, autorul cartii “Istoria jazzului si a muzicii afro-americane”, face referire la clasificarea muzicilor pe criteriul adresabilitatii: cele bazate cu precadere pe aspectul ritmic se adreseaza somaticului iar cele axate pe melodie (cu toate formele ce deriva de aici) se adreseaza intelectului. Alti autori-muzicologi merg mai departe si explica diferenta intre muzicile empirice si cele culte prin absenta componentei estetice din prima categorie. Retorica muzicala vine sa explice ceva mai tehnic posibilitatea de a induce anumite stari prin arta constructiei bazata pe arta discursului (vezi “Formele muzicale ale Barocului in muzica lui Bach” de Sigismund Toduta).
Nu stiu daca multi muzicologi de jazz au evidentiat urmatorul paradox. Inceputurile jazzului se leaga de acest stil hibrid denumit Ragtime, care, paradoxal, este o muzica scrisa, ceea ce denota un nivel de cunostinte teoretice minime al practicantilor, majoritatea fiind negri, in mare parte analfabeti la sfarsitul secolului XIX. Abia urmatoarea etapa, “Dixieland” – “Hot Jazz” se caracterizeaza prin “oralitate” si empirism generalizat…
Explicatia pe care incerc sa o dau eu consta in faptul ca Ragtime-ul este o muzica pentru pian si nu orice muritor, mai ales negru din acea perioada, beneficia de conditiile minime obligatorii de a studia la pian. Vom observa ca aproape toti pianistii de Ragtime si in general pianistii profesionisti de jazz din perioadele urmatoare( swing,bop,etc) au beneficiat de studii de pian clasic. Pe langa Scott Joplin, istoria ne evidentiaza si alti mari pianisti-creatori de Ragtime precum Jelly Roll Morton, Eubie Black, Tom Turpin, James Scott sau Joseph Lamb (alb, de origine irlandeza ), toti beneficiind de studii de pian si/sau studii de compozitie muzicala.
Din acest motiv, putem sa consideram ca primul stil de jazz a fost realizat de catre muzicienii negri, care faceau parte din prima generatie de sclavi liberi, paradoxul fiind acela ca acesti muzicieni erau initiati din punct de vedere al cunostintelor teoretice si chiar componistice muzicale, cu toate ca putini dintre acestia aveau posibilitatea de a urma o scoala.
Un alt aspect mai putin evidentiat in demersul didactic la cursul de “istoria muzicii universale” este modul in care au fost influentati sau inspirati de Ragtime marii compozitori europeni. Debussy compune in stilul Ragtime “Children’s Corner” iar Stravinski compune “Ragtime”(pentru 11 instrumente) si “Ebony Concerto”(1945), lucrare scrisa pentru orchestra de jazz a lui Woody Hermann, leaderul fiind si solist la clarinet. Prin urmare Stravinski scrie o lucrare pentru un clarinetist si o orchestra de jazz in 1945, el fiind primul compozitor european care realizeaza o asociere intre muzica simfonica si muzica de jazz (acest subiect urmand sa constituie pretextul unui nou episod din acest serial).
Concluzia acestui prim episod al serialului pe care il propun este ca jazzul este mult mai complex decat pare la prima vedere deoarece, asa cum spuneam la inceput, acest gen muzical al secolului XX realizeaza o sinteza muzicala, luand in considerare atat muzicile empirice, cat si cele culte. Imi place sa-l dau exemplu pe Stravinski atunci cand cineva ma intreaba (din ignoranta sau din alte motive…) sau afirma: ce legatura are jazzul cu muzica “clasica” sau invers?! Marii creatori de geniu (precum Stravinski) au intuit unicitatea limbajului muzical, idiomul fiind doar o conjunctura cu care geniul “jongleaza” pentru a crea diversitate si culoare…
Florin Răducanu
*
Florin Raducanu
Plays Beethoven, Chopin, Enescu… on Jazz
Soft Records (2010)
Un album inregistrat live, care contine patru piese si o multime de surprize! Pe linga tehnica impecabila si bun gust desavirsit, absolut necesare de altfel in abordarea unei fuziuni de calitate de muzica clasica si jazz, Florin Raducanu detine in egala masura secretul de a electriza publicul, dar si ascultatorul. Improvizatiile sale pe teme clasice sint impregnate cu rafinata emotie si caldura(“hot”) autentica a jazzului. In calitate de aranjor, Florin Raducanu trateaza cu respect originalele din care se inspira, integrindu-le cu mare finete in compozitia de ansamblu, astfel incit simbioza jazz-clasic evolueaza intr-o armonie perfecta. Naiul gratios al Dalilei Cernatescu pe “Veneratie Ave Maria”, aduce un plus de polifonie sirafinament compozitiei, bogata in meandre melodice si ritmice de savoare Bachiana.
“Toccata in D” dedicata marelui Enescu este o mica simfonie jazz in sine. Pe parcursul a cinsprezece minute, presarate cu solouri de bass si saxofon, si desigur, pian, cei patru muzicieni tes un univers liric intr-un clar-obscur parfumat de ecouri de blues atemporal. Un album care te face sa regreti ca nu ai fost in sala la “Porgy and Bess”, dar care te revanseaza prin bucuria de a-l reasculta fara risc de epuizare a prospetimii sale.
Piesele albumului: Scherzo no.2, Sonata Patethique,part. II, Veneratie Ave Maria, Toccata in D
Muzicieni: Florin Raducanu – piano & arrangements, Adrian Flautistu – double bass, Eugen Nichiteanu – drums, Mihai Sebastian – ten sax, Special Guest: Dalila Cernatescu – pan flute (3)
Pianist, teacher, composer, conductor and arranger Florin Raducanu was at the heart of many innovative projects of classical and folk jazz fusion in his native Romania and abroad.
Over the years he performed in trio, sextet and he collaborated with big bands and large symphonic orchestras, during prestigious festivals and live events. Musician of the year in 2009, he won many prestigious prizes and accolades for his achievements.
On his third album recorded along with his band at the Porgy and Bess Jazz Club in 2010, Florin Raducanu composed and arranged a musical synthesis that draws on jazz and classical on four surprising live explorations, each of them with its personality. Inspired by the music of great composers and driven by the inventivity of jazz he delivers a performance where elegance and swing merge together in a fresh personal expression.
The first piece of the album built around the beautiful Chopin’s “Scherzo No2″is a spirited jazz improvisation that opens and ends with the original composition. In between, the pianist goes into in a colorful, dynamic swing infused by the elegance of the Chopinian melody.
Then we enter the Beethoven’s realm with the second movement of the “Sonata Pathétique”, opening the door to a dynamic piano-saxophone dialogue followed by a bass solo and a virtuosic piano free ride, rich in melodic variations.
On pianist’s composition, “Veneratie Ave Maria” a pleasant surprise is the airy sound of the pan flute, played by special guest Dalila Cernatescu, adding an exquisite Vivaldian touch to a fusion of Bach themes and Latin jazz.
The last piece honors the music of the famous Romanian composer George Enescu. Here the seductive grace of the piano is complemented by reflective saxophone and bass solos.
An album that worth hearing for the variety of themes and approaches, everything is crafted with good taste and high instrumental virtuosity. Florin Raducanu is full of swing and spirit, respectful of traditions yet confident in his own artistry.
Track listing: Scherzo no.2, Sonata Patethique,part. II, Veneratie Ave Maria, Toccata in D
Musicians: Florin Raducanu – piano & arrangements, Adrian Flautistu – double bass, Eugen Nichiteanu – drums, Mihai Sebastian – ten sax, Special Guest: Dalila Cernatescu – pan flute (3)
Stefan Bocioaca
Preluat de la: http://www.jazzworldquest.com/
