Anchetă No14 Plus Minus

 

În urma interesului crescut suscitat de articolele precedente, dedicate muzicii electronice, echipa No 14 Plus Minus adresează, în fiecare număr, celor interesaţi, invitaţia de a vorbi despre muzica electronică. Pentru că am primit, după publicarea numărului 46 / 10 martie 2012, un feedback important şi valoros de la compozitorul Nicolae Brânduş, îi dăm cuvântul pentru a lămuri câteva aspecte legate de muzica electronică şi pentru a vorbi despre creaţiile sale în acest domeniu.

Întrebările care i-au fost adresate de către redacţie şi de către cititori sunt următoarele:

 

1. Când aţi abordat muzica electronică şi de ce aţi făcut aceasta alegere?

2. Care este ultima dumneavoastră creaţie din domeniul muzicii electronice? Ne puteţi spune câte ceva despre ce a însemnat realizarea ei, din punct de vedere estetic şi tehnic?

3. Care credeţi că este viitorul muzicii electronice in România şi ce ar trebui făcut pentru stimularea creaţiei în acest domeniu?

4. Ce lucrări recomandaţi spre audiţie unui novice care ar dori să se familiarizeze cu acest domeniu?

5. Câteva sfaturi pentru tinerii compozitori?

 

Nicolae Brânduş

M-a interesat domeniul care de obicei se intitulează „muzică electronică” încă de la începutul apariției acesteia în practica muzicală a sec. XX și a echipamentului electronic necesar de generare și înregistrare a sunetului pe disc si bandă magnetică, aceste rezultate fiind inserate într-un produs artistic. Lucrurile începuseră să se afirme inițial, apoi generalizându-se treptat, cam prin anii ´50 în Germania și în Franța. Ulterior, și cu o rapiditate sporită,  au apărut ca ciupercile în lume Centre de cercetare de muzică, așa numită și atunci și după, „experimentală”, care au beneficiat de interesul economic (și artistic) al unei bune părți a industriei muzicale de pretutindeni. Din strictul interes mai ales științific al domeniului electronicii, dezvoltarea acestei producții de sunet a fost intru totul benefică pentru evoluția tehnicii calculatoarelor. Aici s-au făcut progrese remarcabile mai ales în ce privește sinteza sunetului și a procedeelor avansate de simulare a sunetului natural, care din anii ´80 ai secolului trecut au reprezentat o direcție importantă a cercetărilor din domeniul acustic-muzical, printre altele și la IRCAM – Paris, unde am lucrat și eu câteva luni la un proiect propriu.

Încă din anii ´60 (tot ceea ce spun privește secolul XX) am abordat „muzica electronică” în lucrările mele ca o sursă complementară de sunet în compania unor interpreți în concert cu instrumentele lor tradiționale. Majoritatea surselor înregistrate (preînregistrate) și difuzate concomitent cu prestația interpreților conțineau fragmente, uneori preluate ca atare, alteori transformate conform unor mijloace electronice – pe atunci destul de reduse,  pe care le aveam la îndemână (cu precădere la Radiodifuziunea Română, in acea perioada  deschisă și cooperantă)– din alte lucrări înregistrate. Sursele așa-zis „electronice”, în care refoloseam muzica mea apăreau ca un fel de  „memorie” a celor ce au precedat în dezvoltarea activității mele componistice noua lucrare. De aici poate și o anume estetică (poetică) personală asupra căreia nu mă mai opresc aici.

Este clar că acea producție de „muzică” electronică era de tipul analogic (după cum i se spune) și nu avea nimic de a face cu tehnicile digitale de mai târziu de producere a sunetului, fie total recompus în parametrii structurali, fie simulând efectul sonor al instrumentelor naturale. În ambele cazuri, după cum m-am mai exprimat și cu alte ocazii, avem de a face cu o ambianță sonoră, o artă a sunetului pe care nu o putem denumi muzică deoarece apanajul fundamental al comunicării muzicale este performanța actuală, pe viu, intersubiectivă (de la om la om), care o constituie integral. Arta sunetului privește o altă categorie de expresie culturală, similară, de fapt, arhitecturii și artelor vizuale în ansamblu, și privește un domeniu autonom de producție de sunet care se poate alătura eventual prin contiguitate (și nu prin esență!) de o producție muzicală de concert (spectacol) propriu-zisă.

Drept care „a scrie” muzică electronică (cu toate ghilimelele) nu mi se pare termenul cel mai potrivit. Există mai ales domenii de producție de acest gen în care autorul nu scrie ci face, alege din ce se aude, fie generat de preopinent, fie extras din orice altceva (din natură, de exemplu: cu păsărele, greierași, trombe de elefanți etc…). Contează interesul acustic al rezultantei sonore. Nu-l prea văd capabil pe autor să „scrie” muzica „electronică” rezultată pe vreo hârtie. Și dacă ar scrie-o ar fi chiar păcat, nu numai imposibil: să așterni pe hârtie natura… Stockhausen a scris în prima sa perioadă de activitate cu sinusoidele din anii ´50 două Studii electronice notând riguros (ca orice neamț) toate transformările de parametri sonori asupra cărora și-a afirmat voința componistică. Rezultatul estetic, oricum nu se așează la același nivel cu rigoarea notației („componistice”). Dar experimentul este întru totul concludent spre a fi luat în seamă (a și fost, de altfel).

A fost, evident, și a dus spre dezvoltarea și potențarea mașinii de calcul în ce privește generarea de sunet. Și astfel s-a dezvoltat și s-a impus fără drept de apel informatica sonoră cu tot bagajul tehnic și ideologic despre care poate nu eu, ci alții mai aproape de acest limbaj ar trebui să se exprime. Există tineri (compozitori) remarcabili în acest domeniu și cultura noastră muzicală ar trebui să beneficieze din plin de pregătirea lor.

În ce mă privește, am apelat la tehnica informatică de producere a sunetului în scopuri strict pragmatice,  din punctul meu de vedere componistic: când mi-am imaginat structuri sonore imposibil de redat de interpreți (pe viu). Am reușit să realizez o serie de complexe de frecvențe și durate, atât în 1985 la Paris – IRCAM, împreună cu regretatul meu coleg Dan Timiș – dispărut prematur din această lume, spre mâhnirea tuturor celor ce l-au cunoscut și l-au stimat – cât și, mai ales, în defunctul (prin „grija” actualei administrații a UCMR!) Studio de Muzică Electronică al acestei instituții, în care specialiști de seamă, precum Călin Ioachimescu, Erica Nemescu și ing. Fl. Cazan au realizat valori importante in acest domeniu  împreună cu autorii (compozitori) furnizori de idei. Ce cred că ar trebui făcut (întrebarea nr. 3) pentru stimularea creației (și a producției – adaug eu) în acest domeniu este, evident, schimbarea acestei administrații îmbâcsite, inerte și sectare a UCMR și repunerea în drepturi a Studio-ului ( și nu numai, evident,) dacă pentru muzica nouă din România această Uniune de creație mai înseamnă ceva…

Nu mai continui cu date, fie generale, fie personale. Lucrările mele în care am folosit atât tehnici analogice cât și digitale de producere a sunetului le puteți descoperi pe site-ul meu web de la CIMEC: CV și înregistrări, în parte apărute și în colecțiile de CD-uri ale UCMR și în 4 CD-uri personale de autor (pe care cred că le aveți în dotare). Am publicat în Revista Muzica, în engleză, și proiectul unei muzici, în care stabileam o relație strictă între frecvența sunetului și durata sa generică într-un spațiu acustic temperat de 97 de valori, sub titlul de Workshop (vezi serie nouă Nr. 2/1991). Este vorba despre un complex sonor cu cicluri de desfășurare de câte 112 ani. Nu mi se pare o utopie, odată instrumentul apt a produce acest sunet, va fi fabricat. Și cei care își pun problema petrecerii „personale” a duratei acestei opere (de autor) se pot gândi că în curs de mii de ani, sute peste sute de generații de privitori au „cătat” la Piramide și la Sfinx cât au vrut (putut), fiecare văzându-și mai apoi de treabă. Oricum durata acestui ciclu sonor îmi pare mult mai scurtă, comparativ.

*

Alte audiţii recomandate (din lucrările proprii)

Tehnică analogică:

-        Match II – Polifonie și Monodie – CD

-        Ouvedennerode (din spectacolul „Bizarmonia”) – DVD

-        K-N –Comment (pers)

-        Kitsch-N – CD

-        Soliloque IV (CD)

Tehnică digitală:

-        Oratoriul pe text „Evanghelia lui Toma” (pers)

-        Sin-euPHONIA I – CD

-        Archaeusineuphomia – (pers)

Tehnică analogică & digitală

-        Ekstasis 256/n – CD – colecția UCMR

*

Notă. În numărul următor, va răspunde un alt compozitor. Cei interesaţi să participe la anchetă sunt rugaţi să ne anunţe, oricine este binevenit.