Triouri şi duete celebre

 

    Un tren obosit a poposit într-o haltă – Letea, la marginea Bacăului. Acolo un furnicar de oameni trudea la fabrica de hârtie.

Prin anii 1938-39, printre copiii Lumii, se năşteau doi fraţi care nu-şi imaginau atunci pe unde îi va purta soarta: Fraţii Mentzel.

Surorile mai mari şi-au luat în braţe fraţii şi au pornit cu „Trenul vieţii” într-o lungă şi anevoioasă călătorie acompaniaţi de glasul roţilor, ca o muzică, muzică ce îşi va pune amprenta pe destinele lor. Dar să trecem la subiect care are ca temă: triourile şi duetele ce au apărut de-a lungul timpului.

    În muzica uşoară românească, începuse să cucerească o largă audienţă la public, formaţiile vocale: duete, triouri, cvartete, sextete etc. Succesul lor se datora posibilităţilor multiple ce rezultau din contopirea vocilor (armonia). Cântatul în grup nu simplifică sarcina cântăreţului ci îi cere noi valenţe. O serie de formaţii au obţinut, pe parcursul anilor, celebritatea prin munca susţinută, uneori epuizantă, pentru obţinerea unui înalt nivel artistic.

    Printre primele triouri apărute la noi, se numără trioul „Voie bună” condus de A. Bojenescu, apoi „Trio Grigoriu“, un trio de excepţie care a repurtat succese imense. Să ne amintim doar de piesele „La cabana trei brazi”, de Florentin Delmar, „În amurg” de Aurel Giroveanu, „Broscuţa” de George Grigoriu şi e suficient să constatăm valoarea acestui grup vocal.

    Un alt trio remarcabil a fost „Trio Armonia” format din: Margareta Mureşan, Victoria Manolescu- Dinicu şi Mona Scotti care a cântat printre altele „Picături din cer” de Marius Mihail, „Rumba negra” de Lecuona şi „Zboară săniuţa” de Sile Dinicu.

    La Teatrul „C. Tănase” apăruseră „Surorile Cosak” (duet) adevărate „instrumente vocale”.

Cităm din cântecele lor: „Pe struna de chitară” de Radu Şerban, „M-am supărat pe inima mea” de Gelu Solomonescu şi „Bonjo, Bonjo” de Elly Roman. Mai târziu vor apărea în spectacolul „Do, re, mi, fa… etcetera” alături de fraţii Menzel.

    La Teatrul de estradă din Deva şi-au făcut apariţia „Trio Caban” specializat pe muzica latino-americană. Amintesc din cântecele lor „E una numai una” de A. Giroveanu, „Dac-aşa vrei tu” de Temistocle Popa şi „Tinereţe fără bătrâneţe” de Vasile Veselovschi.

    Duo-ul Alexandru Jula şi Ionel Miron s-a lansat pe scena Teatrului muzical din Galaţi şi au rămas fideli acestei scene. Printre melodiile lor se află şi „Podul Grant” de G. Grigoriu, „Se văd luminile în port” de Aurel Manolache şi din repertoriul universal „Serenada primăverii” de Malgoni. A mai apărut la Teatrul muzical din Braşov „Trio Alpin“, un trio instrumental – vocal care a cântat, printre altele, „Dacă nu te văd o zi” de G. Grigoriu, „către tine aleargă dorul meu” de Mişu Iancu sau „Cântec de excursie” de Robert Flavian. S-au mai remarcat duetul „Surorilor Dimitriu”, Trio „Do, re, mi” la Teatrul muzical din Constanţa şi alţii despre care nu am alte date.

    

Dar cel mai longeviv grup vocal care continuă şi azi activitatea artistică (muzică, literatură, teatru, film) este cel al „Fraţilor Mentzel”. Eugen şi Vasile, „Deosebiţi”, cum spune Edmond Deda, „mai valoroşi decât duetul internaţional al „Surorilor Kesler (Germania)” după mărturisirile lui Alecu Popovici din „Informaţia Bucureştiului” sau – popularul duo al anilor 60 – (cum scrie ziarul Adevărul) exuberanţi şi dezlănţuiţi mult mai zburdalnici decât adolescenţii-vedetă de azi.

    O lecţie care, alături de cea a valorii şi seriozităţii, merită învăţată. Cheia succesului însă a fost aceia că Mentzelii au fost primii cântăreţi-dansatori care au cântat şi au dansat stepp (dans american). Au urmat, înregistrări la radio şi Electrecord (discuri), emisiuni la televiziune, angajamente la baruri şi restaurante.

    Aduc aminte, pe litoral: Cazinoul din Mamaia, Barul-Cazino, restaurantele „Albatros” şi „Victoria”, restaurantele din Oradea şi Barul „Continental” din Bucureşti unde au cântat cu orchestra lui Iancsi Körösy (considerat ca unul din cei mai autentici pianişti de jazz din Europa). La bas era nu mai puţin celebrul Johnny Răducanu, la trompetă- Valentin Grigorescu, Dan Mândrilă la sax etc. Următorul pas sau următoarea staţie, dacă ne amintim de „Trenul vieţii”, a fost Teatrul satiric muzical „C. Tănase” din Bucureşti unde fraţii au jucat în spectacolele „Do, re, mi, fa… etcetera” de H. Nicolaide, Ion Nichifor, I.Berg şi „Revista 58″. Din repertoriul lor amintesc: „Undeva” şi „Mâine cine ştie” de Ion Cristinoiu, „Nu-ncerca să te minţi” şi „De când mă ştiu” de Constantin Alexandru, „Spune-mi unde, când şi cum” de Ion Vasilescu cu Pompilia Stoian, „N-am ştiut să te păstrez” de Noru Demetriad, „Poveste de dragoste” şi „Iulie” de Vasile Mentzel, precum şi „Pescarul amator” de Starokadomski. Din repertoriul universal au cântat melodiile „Goodbye Corina” (tradiţional american), „Maria Magdalena” de Marino Marini, „Billy Boogie” de Littlefield, „Anneliese” de Hans şi Simon, dar şi muzică italiană. „Boceami picina”, „Tintarela di luna”, „Un ora senza te”, „Sei bela” ş.a.m.d. Dar succesul „Fraţilor Mentzel” nu s-a oprit aici. Au fost invitaţi să cânte operetă la radio şi televiziune, arii din: „Oclahoma” de Richard Rodgers, „Rochia de bal” de Aurel Giroveanu şi arii din „Vrăjitorul din Oz” de A. Harold.

    Şi timpul a trecut, trenul vieţii a îmbătrânit şi el dar îşi continuă drumul. Duetul „Fraţilor Mentzel” s-a autodizolvat dar după 35 de ani a reapărut cu un CD, cu un spectacol la T.N.B. (Sala Mare) şi cu noi emisiuni la mai multe televiziuni. Dar ce au făcut aceşti doi fraţi în timpul cât au lipsit din viaţa muzicală? Multe. Cine sunt ei acum?….

-Dumneavoastră domnule nu sunteţi fratele mai mic din duetul fraţilor….

-Ba da.

-Vasile parcă.

-Exact.

-Aaa! Inginerul.

-Nu, nu, eu sunt actorul, fratele e…

-Aha! Şi atunci cine e scriitorul

-Amândoi.

-Dar compozitorul?

-Eu.

-Am o nepoată care l-a avut la facultate profesor pe unul dintre fraţi.

-Pe mine. Dar staţi doamnă, daţi-mi voie să vă ajut şi să vă scutesc de efortul de a mai întreba. Vă spun eu tot. Fratele Eugen, inginerul, e şi scenarist iar de curând i-a apărut un volum de versuri (Appropos! te felicit frate) La rându-mi am scris şi eu teatru, poezie, eseuri.

-Bine dar….

-Humor? Am scris amândoi şi …. baloane colorate, încondeiate cu numele „Fraţilor Mentzel”, căzute din „cerul” Naţionalului Bucureştean au pus în mişcare sala ce vibra de emoţie şi bucurie alături de cei doi vârstnici- ineri. iar „Trenul vieţii” pufăind alene, degrevat de neliniştea de dinainte, fluieră din sirenă şi ţăcăne din roţi, în ritmul melodiilor celor doi fraţi, în amintirea tinereţii lor. Toată tinereţea mea, strigă semnalul sonor al trenului, în timp ce se îndepărtează. Apoi,făcând semn cu ochiul ferestrei, zâmbeşte uşor, scoţând fum pe nări.

 

 

dr. Vasile Mentzel