Arhivele lunare: iulie 2012

Numărul 50, 10 Iulie 2012

Numărul 50, 10 Iulie 2012

Music Museum!

Editorial

Dumitru Capoianu In Memoriam

Roxana Luiza Moldovan – O existenţă la raport: Theodor Rogalski

Cătălina Constantinovici: 1928: Istoria musicei la români – Mihail Gr. Posluşnicu

Veronica Anghelescu, Mircea Valeriu Diaconescu: Psaltirea în literatura română veche şi nouă

Diana Theodora Radu:   Alexandru Andrieş

George Petrovai: Irina Loghin, un mit al muzicii populare româneşti

Janina Bădici: Psalmus de Ștefan Niculescu

Gabriel Mălăncioiu: Fragments from a Purple Vinyl de Gabriel Almasi

George Petrovai: Cuvinte-ncuminţite IX

Janina Bădici: Portret de muzician – Tiberiu Olah

Natalia Chiciuc: Încă un jubileu: Teatrul Național de Operă și Balet  „Maria Bieșu” din Chișinău

Nicolae Brânduş: Veronica Anghelescu

Paul Leu: Ciprian Porumbescu, gânduri şi proiecte la încheierea studiilor vieneze

Raul Passos: O privire asupra Toccatei de Sigismund Toduţă

Septimiu Moldovan: Viitorul sună bine! Electroblogro

Şerban Nichifor: Două simfonii de Liana Alexandra

Sorin Lerescu: Simfonia III. Modele de construcţie sonoră

Tatiana Oltean: Mitul lui Orfeu în creaţia muzical-coregrafică contemporană

Veronica Anghelescu: La Donna e Musica!

Noi apariţii editoriale şi discografice

Music! Anatol Vieru – Double Duos

Music! Călin Ioachimescu – Concert pentru flaut şi orchestră

Music! Carmen Cârneci – 2 Summer Songs

Music! Cristina Uruc – Phrenia

Music! Diana Gheorghiu – Nu vreau să cresc!

Music! Horatiu Rădulescu – Dizzy Divinity – via Ion Bogdan Ştefănescu

Music! Sorin Lerescu – Geöffnete Augen

Music! Sorin Lerescu – Voici, venir…

Music! Thomas Beimel – Salată de fructe

Music! Veronica Anghelescu – Midnight

Music! Veronica Anghelescu – This World Is Not Conclusion

Cristina Uruc: Music-Us! Summer Camp Eforie

Festivalul ICon Arts – ediţia a X-a, 23 iulie-4 august 2012

Diana Rotaru: Viermi electronici, clavecine, şerpi şi table de şah: toate la InnerSound 2012

Dana Probst: Festivalul Ţintea Muzicală – ediţia a IV-a, 20-23 iulie 2012

Imaginea numărului: Carrousel – de Antoine Fleury-Gobert

Editorial

Editorial


Numărul 50
al Revistei No14 Plus Minus – Contemporary Music Journal – pune accentul pe muzica românească. Această ediţie va fi prezentă  pe prima pagină a website-ului nostru timp de două luni, numărul următor urmând să apară în luna septembrie.

Ne bucurăm că Revista No14 Plus Minus a crescut, timp de 50 de ediţii, cu ajutorul colaboratorilor şi cititorilor – cărora le mulţumim! De la puţin peste cincizeci de cititori pe ediţie, astăzi ne bucurăm să avem peste zece mii! Credem că această cifră este încurajatoare pentru noi toţi, pentru muzica românească, pentru toţi cei care sunt prezenţi pe scene şi în sălile de concert.

Este un moment potrivit pentru a readuce aminte tuturor că Revista No14 Plus Minus nu este afiliată niciunei instituţii, politice sau de altă natură. Prin urmare, oricine este binevenit (şi încurajat) să colaboreze cu noi, prin articole, fişiere audio sau video, reclame şi prezentări de evenimente, atâta timp cât nu insultă o terţă persoană şi cât nu se înscrie în sfera polemicului. Revista No14 Plus Minus este o publicaţie ce încurajează articolele ce oferă o imagine pozitivă  a culturii (şi mai ales a muzicii) româneşti. Pentru articolele critice sau polemice, vă puteţi adresa altor publicaţii.

De asemenea, şi suntem nevoiţi să punctăm şi acest aspect, condiţionarea conţinutului unor articole prin injurii, atacuri informatice sau de altă natură, prin insulte adresate membrilor colectivului redacţional sau alte procedee lipsite de eleganţă – nu vor avea niciun efect. Dorinţa noastră a fost aceea de a crea un spaţiu (fie el şi virtual, deocamdată) de comunicare amiabilă între toţi cei care doresc să colaboreze cu noi. Cu foarte puţine excepţii, am reuşit.

Nu în ultimul rând, Revista No 14 Plus Minus demarează, astăzi, un nou proiect de mare importanţă, credem noi, pentru muzica românească: un muzeu virtual. Până când muzica românească va avea un spaţiu al ei, în topografia oraşului Bucureşti, vom încerca să grupăm şi să catalogăm toate acele materiale de maximă importanţă pentru cultura noastră muzicală, să le facem vizibile şi cunoscute la nivel mondial.

Vă invităm, aşadar, să trimiteţi imagini a tot ceea ce consideraţi că şi-ar afla locul într-un muzeu: obiecte, partituri manuscrise, fotografii vechi, dedicaţii, cărţi.

Adresa web a muzeului este:

http://musicmuseum.ro/

Să nu uităm! Depinde de eforturile noastre comune ca muzica românească să fie promovată şi apreciată la adevărata ei valoare pretutindeni în lume.

 Veronica Anghelescu

*

Dumitru Capoianu – In Memoriam

Pe 14 iunie 2012 a încetat din viaţă compozitorul român Dumitru Capoianu.

Fie ca sufletul său să se sălăşluiască printre îngeri!

*

O existență la raport: Theodor Rogalski

O existență la raport: Theodor Rogalski

 Se spune că toți suntem egali. Dar asta nu este decât un mit, deoarece, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Pe lângă starea materială – prioritar şi unanim criteriu de departajare, la ordinea de fiecare zi a existenţei – capitalul individual al intelectului îşi spune şi el, cuvântul. Desigur, pe un plan secund, motiv pentru care departajările dintr-o atare perspectivă îşi găsesc nu de puţine ori finalitatea în lauri de expresie latentă, proiectaţi într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. În orice caz, post-mortem.

Capetele luminate – capabile să își revendice ”locul de cinste” pe teritoriile în care şi-au exercitat activitatea – au parte așadar de darul nemuririi, dublat de prețuirea nedisimulată a posterității. Iată şi exemplul muzicianului Th. Rogalski, creația-i și personalitatea declanșând – în cazul Laurei Manolache – simptomatica ”puseului mobilizator”, soldată cu efectuarea unui pertinent demers publicistic de factură monografică.

Mulat pe tiparele prim-planului evocator, produsul finit – ”Theodor Rogalski” – (Editura Muzicală, București, 2006) deconspiră un unic leit-motiv și punct al referințelor, destinul. Câteva precizări asupra precursorilor pe linie genealogică. Sosirea pe lume, descoperirea vocației, truda afirmării, succesul, injustiţiile, finalul, moștenirea în opusuri pentru mai tinerii emuli (și nu numai). Pe scurt, o viață cheltuită în spiritul muncii asidue, cu punct final pe Euterpe. Fie și în lipsa unei retribuții, atunci când circumstanțele o impuneau.

În ciuda sărăciei și a ritmului de muncă trepidant, omul de mare calitate care se dovedește a fi, găsește timp să depună și o muncă socială neremunerată decât prin ironia…  prietenilor. Acceptă să fie dirijor al corului servitorilor din Paris, constituiți în așa-numitul ”Service de l’escalier”. Îl impresionează dragostea lor pentru muzică și nu-i poate refuza”.

A subscrie intereselor sau pasiunii unui grup trădează o proprie afinitate, astfel că simpla oportunitate a practicării meșteșugului reprezenta pentru eroul nostru un fapt excepțional, de o majoră importanță, marcând contravaloarea unei adevărate surse de belșug în planul spiritului. Câtă vreme tot ceea ce primează rămâne materialul, concretul imediat, numitul raționament ar putea însă constitui un paradox. Ce semnificație mai poate să prezinte în atari condiții spiritul? Cel mult, piesa de rezistență a himerei. Viața ne direcționează către pragmatism. Deunăzi, de pildă, mi s-a transmis că excesul de simțire s-a retras spășit din ”clasamentul virtuților” – fondat acum, pe un cu totul și cu totul alț tip de parametri.

Dați-mi voie să ignor noua orânduire, raportându-mă la argumentul potrivit căruia povestea lui Theodor Rogalski trebuie / merită istorisită, deoarece, manifestăm o predilecție acută spre repere, exemple, ființe-model la care să ne raportăm. Oricum ar fi și împotriva oricărui fapt. Altminteri, periplul existențial s-ar dovedi lipsit de tâlc, iar (supra)saturarea materialului ar deveni într-un final, o searbădă prioritate-pasiune.

 De ce avem nevoie de monografia ”Theodor Rogalski”? Pentru a racola încă un exponent în galeria personală a ”reperelor”.

 Posesorul unei generoase înzestrări lăuntrice, inepuizabil stimulent de înțelegere și sprijin pentru ceilalți, Th.R. manifestă abilitatea înnăscută de a face abstracție – atunci și dacă circumstanțele o impuneau – de propria-i superioritate valorică. A deține pur și simplu, nu doar a dobândi. Contează însă o asemenea disociere? Fără doar și poate, dacă trebuie să discern prin raportare exclusivă la propriile-mi convingeri. De altfel, există tot soiul de idei, mai mult sau poate mai puțin interesante, ce izbutesc să îmi suscite interesul ori curiozitatea. Una dintre acestea? Exemplificarea vorbelor de duh, sau buturuga mică răstoarnă carul mare, precum mi s-a revelat odată cu parcurgerea monografiei ”Theodor Rogalski”.

O experiență livrescă de zile mari, față de care nu pot decât să îmi declar recunoștința, concretizată printr-un călduros și sincer ”mulțumesc”. Adresat firește, autoarei.

Roxana Luiza Moldovan 

1928: Istoria musicei la români – Mihail Gr. Posluşnicu

1928: Istoria musicei la români – Mihail Gr. Posluşnicu

În urmă cu 84 de ani, în România apărea Istoria musicei la români. De la Renaștere până`n epoca de consolidare a culturii artistice[1], lucrare semnată de Mihail Grigore Poslușnicu și considerată a fi prima Istorie a muzicii românești. Apărută la Editura ”Cartea românească” din București, lucrarea beneficiază de o scurtă prefață semnată de Nicolae Iorga, care apreciază că ”a strânge laolaltă notițele risipite despre musica populară, cea bisericească și puțina  musică occidentală dela noi până mai ieri, e o faptă foarte lăudabilă”.

Această carte are 628 pagini realizate cu migală de profesorul Mihail Grigore Poslușnicu. Născut în Suceava, la 1 noiembrie 1871, cu studii superioare realizate la Conservatorul ieșean, Mihail Poslușnicu își desfășoară activitatea de profesor în mai multe localități: Brăila, Pomârla, Dorohoi, stabilindu-se în cele din urmă la Botoșani. Preocupat de compoziție (lucrări corale, în special), de activitatea didactică manifestată prin scrierea manualelor de muzică (intitulate Viața musicală[2]), de studiile publicate în diverse tipărituri, dar mai ales în revista Armonia (Revista profesorilor de muzică), pe care a coordonat-o timp de 11 ani, între 1924-1935, Mihail Poslușnicu a scris, după monografia Gavril Musicescu. Viaţa şi opera sa muzicală (1926), lucrarea sa de bază – Istoria musicei la români. De la Renaștere până`n epoca de consolidare a culturii artistice. 20 de ani de muncă au fost necesari pentru apariţia acestei lucrări, despre care autorul menţiona: „(…) întru întocmirea acestui conglomerat de evenimente musicale din viaţa istorică a neamului nostru, întru colectarea lor, a trebuit să trec în revistă arhive, biblioteci întregi, cărţi, reviste, documente şi variate manuscrise, totuşi am credinţa că, pe terenul istoriei musicale româneşti, se mai pot încă aduna multe ştiri de interes istoric naţional (…)[3]. Structurată în nouă părți, lucrarea cuprinde istoricul muzicii bisericești și laice, criticii și compozitorii români, muzica în Ardeal, Banat, Moldova, Bucovina, instrumentele muzicale la români, muzica ostășească, breasla lăutărească, și trebuie menționat aportul lui Timotei Popovici care, prin corespondența purtată cu profesorul Poslușnicu, a completat informațiile cu privire la Școala muzicală din Ardeal și muzica bisericească din Transilvania[4].

Imediat după lansarea cărții, mai precis pe 20 mai 1928, Alfred Alessandrescu îi trimite o scrisoare autorului[5], în care menționează: ”Tot ce pot spune deocamdată e că volumul apărut e un neprețuit tezaur de date și de cunoștințe, ce scutesc de aci înainte pe cercetătorii trecutului nostru muzical de a mai recurge la tot felul de isvoare și de documente atât de greu de găsit. Te felicit din inimă pentru răbdarea și munca de care ai dat dovadă și te rog să crezi în sentimentele mele colegiale.”.

Referitor la întreaga activitate desfășurată de către Mihail Poslușnicu și cunoscută în întreaga țară, Dimitrie Cuclin, într-o scrisoare din 8 octombrie 1931 pe care i-o adresa , îi comunică: ”Îți urez putere să o duci până la capăt și mai cu seamă providențiala grație de a găsi supremă plăcere și necontenit izvor de recreare a tot ceea ce faci. Al D-tale devotat, Dimitrie Cuclin”[6].

Cătălina Constantinovici

 Anexa 1

Anexa 2


[1] Anexa 1

[2] Anexa 2

[3] ”În loc de prefață” - Istoria musicei la români. De la Renaștere până`n epoca de consolidare a culturii artistice, Editura Cartea Românească, București, 1928, p. 3

[4] Elisabeta Dolinescu – Mihail Poslușnicu. Viața și opera, Editura muzicală, București, 1984, p. 191

[5] George Breazul – Scrisori și documente III, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București, 1997, p. 32

[6] George Breazul – Scrisori și documente III, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București, 1997, p. 41