Arhivele lunare: martie 2011

Mar25

Numărul 27, 25 martie 2011

Posted on by
Numărul 27, 25 martie 2011

Sumar

Editorial

S-au întâmplat în intervalul 10 martie – 25 martie

Veronica Anghelescu: In Memoriam Nicolae Georgescu

Alexander Graur: Call for Papers

Valentin Petculescu: Cartea de la Melopolis – un poet „polimodal”

Otilia Pop Miculi: Etnomuzicologul Bela Bartok

(Auto)Portret Dragoş Alexandru

George Anca: Colocviile de Marţi

Vasile Menzel: I. Ivanovici, un „Strauss” român

Valentin Petculescu: O evocare – Liviu Dandara

Fotoreportaj: Opera din Paris

Otilia Pop Miculi: Blagoveştenia şi Ziua Cucului

Sugestii pentru lectură

Music!

Poems! Poeme de George Balint

Noi apariţii editoriale

Imaginea numărului: Acuarelă de C. Petculescu

Editorial

Tot mai mulţi pleacă dintre noi. Este trist când trebuie să scriem articole „In Memoriam”, şi numai cine a scris astfel de articole ştie cât de greu şi de sfâşietor este. Aş vrea să nu mai trebuiască niciodată să scriem astfel de articole, dar, ştiu, nu se poate. Ceea ce am putea face cu siguranţă, însă, este să ne onorăm compozitorii aici şi acum, şi să nu regretăm, cândva, că am fi putut face, dar n-am făcut. Cel mai trist lucru din lume este prea-târziul.

Sunt un om al acţiunii. Mă îngrozesc ori de câte ori răutatea, invidia şi lenea înving, şi mă revolt. Pe de-o parte, No14 Plus Minus este expresia revoltei mele. Îmi suflec mânecile, îmi spun „Gata, nu se mai poate”, şi fac ce mi se pare mai nimerit. În loc de editoriale, îmi vine să fac liste cu „lucruri de făcut” (acele lucruri pe care ştim cu toţii că ar trebui să le facem!), să le trimit colegilor muzicieni şi să pornim un fel de revoluţie.

Cert este că se scrie muzică de mare calitate în România, şi că avem interpreţi minunaţi şi teoreticieni cu o extraordinară profunzime, iar Facultăţile de Muzică, orice ar spune gurile rele, au, încă, mari, Mari profesori. Vă spun sigur: am studiat şi studiez şi acum cu unii dintre ei. Bineînţeles că există şi contrariul. Dar noi suntem datori să vedem ceea ce luminează, pentru că este în firea omului să îşi îndrepte privirea spre lumină, şi nu spre întuneric.

M-a impresionat un fragment dintr-o carte de convorbiri cu Dalai Lama. De ce suntem atât de şocaţi când răul se întâmplă? Dacă examinăm istoria, de-a lungul milioanelor de ani în care fiinţele umane au existat, cred că mai mult s-a construit decât s-a distrus. De obicei, atunci când are loc ceva distructiv, suntem şocaţi, pentru că, prin natura noastră, suntem afectuoşi şi paşnici. Când se întâmplă ceva bun, acest lucru ni se pare normal. Distrugerea are un impact mai mare, aşa că ne închipuim că există mai multă distrugere decât o acţiune paşnică precum aceea de a construi.

Unul dintre marii noştri organişti, maestrul Felician Roşca, se află într-un important turneu de promovare a muzicii româneşti în SUA şi Canada. Îi dorim, pe această cale, succes şi îi adresăm mulţumirile noastre pentru modul în care sprijină muzica românească, fiind ambasadorul ei neobosit peste hotare, şi susţinând chiar şi două concerte pe zi.

Pentru cititorii noştri de peste hotare, iată programul concertelor sale. Vă invităm din toată inima să mergeţi la aceste concerte, dacă drumurile vi se vor intersecta!

     19 martie , ora 11, Biserica Romana Montreal, 4020 Grand Boulevard, H4B 2X5  Montreal – Quebec – Canada.

20 martie, ora 16,  ÉGLISE SAINT-JEAN-BAPTISTE,  309 Rue Rachel Est, Montréal, QC H2W, Canada

23 martie, ora 19, BLUE MOUNTAIN ACADEMY, Hamburg  2363 Mountain Road, Reading, Pennsylvania, USA.

26 martie, ora 11, WOODBURY CHURCH,  330 E Barber Ave Woodbury, NJ 08096-2706

26 martie, ora 17, PERTH AMBOY HUNGARIAN CHURCH,  345 Alpine St, Perth Amboy, NJ 08861-2609, USA

1 aprilie. ora 19, ROSEDALE UNITED CHURCH, 159 Roxborough Drive Toronto, M4W 1X7.

2 aprilie, ora 19, WILLOWDALE  CHURCH, 535 Finch Ave W, Toronto, M2R 3X2.

Veronica Anghelescu

 

S-au întâmplat în intervalul 11 martie – 25 martie

  • 11 martie 1851 – Are loc premiera operei Rigoletto (4 acte) de G. Verdi, la Teatro la Fenice din Veneţia.  Libretul a fost extras de F. M. Piave din drama Regele petrece, de Victor Hugo, însă, din cauza cenzurii, a schimbat numele personajelor şi a transpus locul acţiunii la Mantua şi în împrejurimi, în secolul al XVI-lea.
  • 12 martie 1937 – A murit, la Paris, Charles Marie Jean Albert Widor.
  • 13 martie 1845 – Are loc prima audiţie a Concertului în mi minor pentru vioară şi orchestră de F. Mendelssohn-Bartholdy la „Gewandhaus” din Leipzig.
  • 13 martie 1860 – S-a născut, la Windischgratz, Hugo Wolf, compozitor austriac.
  • 13 martie 1936 – Are loc premiera tragediei lirice Oedip (4 acte – 6 tablouri) de George Enescu, la Opera Mare din Paris.
  • 14 martie 1681 – S-a născut, la Magdeburg, Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist austriac.
  • 14 martie 1804 – S-a născut, la Viena, Johan Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac.
  • 15 martie 1807 – Are loc prima audiţie, la Viena, a Simfoniei a IV-a în si bemol major de Beethoven.
  • 16 martie 1736 – A murit, la Pozzuoli, lângă Neapole, Giovanni Battista Pergolesi.
  • 17 martie 1932 – Are loc premiera tabloului coregrafic într-un act La piaţă de M. Jora, pe scena Operei Române din Bucureşti.
  • 18 martie 1844 – S-a născut, la Tihvin, Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov, compozitor, dirijor, muzicolog rus.
  • 18 martie 1866 – S-a născut, la Bucureşti, Dumitru Georgescu Kiriak, compozitor, dirijor şi pedagog român. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, iar apoi la Paris, cu Ch. M. Widor la Conservator şi cu Vincent D’Indy la Schola Cantorum. Întors în ţară, a înfiinţat în 1901 Societatea corală „Carmen” pe care a condus-o, ca director şi dirijor, timp de 26 de ani şi cu care a dat numeroase turnee.
  • 19 martie 1671 – Are loc inaugurarea Operei din Paris. A funcţionat sub diverse denumiri până în 5 ianuarie 1875, când s-a mutat în localul construit de arhitectul Charles Garnier, unde se află şi astăzi.
  • 19 martie 1799 – Are loc prima audiţie publică a oratoriului Creaţiunea de Haydn, la Teatrul Naţional din Viena. Bazată pe poemul lui Milton, Paradisul pierdut, lucrarea este concepută pentru solişti, cor şi orchestră, şi are 3 părţi.
  • 19 martie 1859 – Are loc premiera operei Faust (5 acte) de Ch. Gounod, la Theatre Lyrique din Paris. Titlul iniţial al operei a fost Faust şi Margareta.
  • 19 martie 1873 – S-a născut, la Brand, în  Bavaria, Max Reger, compozitor, organist şi pianist german.
  • 19 martie 1917 – S-a născut, la Bucureşti, Dinu Lipatti, pianist, compozitor şi pedagog român. A studiat pianul cu Florica Musicescu şi compoziţia cu M. Jora. După absolvirea Conservatorului din Bucureşti, a făcut studii de perfecţionare la Paris, unde a urmat pianul cu A. Cortot şi compoziţia cu P. Dukas şi Nadia Boulanger.
  • 20 martie 1847 – S-a născut, la Ismail, Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor român. A studiat la Conservatorul din Iaşi şi la cel din Petersburg. Personalitate de mare prestigiu în viaţa artistică a ţării, Gavriil Musicescu este privit ca unul din înaintaşii cei mai de seamă ai şcolii muzicale româneşti.
  • 21 martie 1685 – S-a născut, la Eisenach, compozitorul german Johann Sebastian Bach. Unul din marile genii muzicale ale tuturor timpurilor, a făcut parte dintr-o familie cu o veche şi bogată tradiţie ale cărei ramificaţii cuprind două secole.
  • 21 martie 1839 – S-a născut, la Karevo, Pskov, Modest Petrovici Musorgski, compozitor rus. A studiat compoziţia cu Balakirev şi a frecventat cercul compozitorului Dragomâjski, format mai cu seamă din compozitori tineri. Numele său este strâns legat de activitatea „Grupului celor 5” din care face parte.
  • 21 martie 1928 – S-a născut, la Galaţi, Valentin Gheorghiu, pianist şi compozitor român. A studiat pianul cu Constanţa Erbiceanu şi compoziţia cu M. Jora. S-a afirmat ca pianist de o valoare deosebită, desfăşurând o bogată activitate concertistică în ţară şi în importante centre muzicale europene.
  • 22 martie 1517 – S-a născut, la Chioggia, Giuseffe Zarlino, compozitor şi pedagog italian.
  • 22 martie 1687 – A murit, la Paris, Jean Baptiste Lully.
  • 23 martie 1926 – S-a născut, la Galaţi, Ştefan Gheorghiu, violonist român.
  • 24 martie 1910 – S-a născut, la Paris, Jacques Chailly, compozitor, dirijor, muzicolog şi pedagog român.
  • 25 martie 1867 – S-a născut, la Parma, Arturo Toscanini, dirijor italian.
  • 25 martie 1881 – S-a născut, la Sânnicolau Mare, Bela Bartok, compozitor, pianist şi folclorist maghiar. Este unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai muzicii contemporane şi unul dintre cei mai mari folclorişti ai timpului nostru. Urmând calea deschisă de Liszt şi Erkel, Bartok este cel care, alături de Zoltan Kodaly – consolidează şcoala muzicală naţională maghiară.
  • 25 martie 1918 – A murit, la Paris, Claude Achille Debussy.
  • 25 martie 1925 – S-a născut, la Montbuson, Loire, Pierre Boulez, compozitor şi dirijor francez. A studiat la Paris ca elev al lui Messiaen, Vaurabourg-Honegger şi Leibowitz.
Mar25

In Memoriam Nicolae Georgescu

Posted on by
In Memoriam Nicolae Georgescu

Pe Nicolae Georgescu l-am cunoscut de când eram, practic, un copil, adică de când am început să cânt în corul „D.D, Botez”, unde el venea adesea să se consulte cu dirijorul şi bunul său prieten, Eugen Kreiss, căruia îi aducea lucrări pentru a le „încerca” sau aranjamente corale. Avea câte o vorbă bună pentru fiecare şi adeseori stătea la repetiţie, acompaniind la pian anumite piese sau doar bucurându-se de muzică, alături de noi.

Nicolae Georgescu s-a născut la 13 martie 1934, la Ploieşti. A venit de timpuriu în Bucureşti, urmând cursurile Conservatorului, la secţia de compoziţie, la clasa lui Aurel Stroe, pe care avea să îl pomenească pentru totdeauna cu recunoştinţă şi cu un desăvârşit respect, alături de celălalt mare idol al său, Paul Constantinescu, cu care a studiat armonie. Îmi amintesc că ne povestea, amuzat, „păţaniile” sale cu polifonia, disciplină extrem de dificilă pe care s-a decis să o „învingă”, atingând apoi mari performanţe. De altfel, a avut o preferinţă pentru această sintaxă, utilizând-o deseori în compoziţiile sale.

L-am întrebat, odată, care este compozitorul său preferat şi care a fost lucrarea simfonică decisivă pentru desăvârşirea gândirii sale componistice. I-a menţionat pe Rimski-Korsakov, cu Şeherezada, şi pe Stravinski, cu Sacre du Printemps. Cred că aceste două „preferinţe” spun multe despre concepţia sa componistică.

Nicolae Georgescu a ales să ducă o viaţă discretă. A fost, o viaţă întreagă, profesor de pian la Şcoala de Muzică 5 din Bucureşti; a fost membru al Uniunii Compozitorilor la secţia corală, prezentând adesea lucrări şi la secţia Didactică, deoarece a scris multe lucrări pentru copii, cu uz didactic.

Procesul de recuperare şi de ordonare a creaţiilor sale este în curs de desfăşurare. Până atunci, ne vom mărgini la a menţiona doar acele lucrări la care, pentru moment, avem acces. Nicolae Georgescu a scris foarte mult pentru cor, şi a realizat multe aranjamente corale, din folclor şi din muzica bizantină. A scris lucrări pentru serviciul religios ortodox, dar şi pentru cel luteran, locuind foarte aproape de Biserica Luterană şi mergând deseori acolo. Dintre lucrările pentru serviciul liturgic ortodox, s-a impus şi se cântă duminică de duminică, în multe biserici bucureştene, armonizarea la Iubi-te-voi, Doamne. Tot pentru Liturghie a mai scris şi Pre Tine te lăudăm şi Tatăl nostru. Alte lucrări religioase – printre cele mai cunoscute şi mai apreciate se numără Coboară, lumină, Ziua Învierii, Stol de făclii, Atunci El a strigat, Troparul Sfintei Parascheva, Colind, iar dintre lucrările în stil folcloric – Mociriţă cu trifoi şi Joc din Oaş.

Nicolae Georgescu a fost foarte apropiat de Corul „D. D. Botez”, pe care l-a însoţit în majoritatea turneelor, acompaniind la pian sau la orgă. Corul i-a cântat adesea lucrările în concert. Urmează ca în decursul acestui an să fie organizat un concert în memoria sa, în care se vor cânta mai multe opus-uri semnate de către compozitor.

Este o sarcină dificilă aceea de a redacta un articol despre cineva trecut la cele veşnice, cu atât mai mult cu cât cel despre care scrii îţi este cunoscut, şi – mai mult – prieten. Aş vrea, însă, ca aceia dintre cititori care vor citi aceste rânduri, să îşi îndrepte atenţia şi spre lucrările publicate în continuarea acestor rânduri. Nimic nu vorbeşte mai bine despre un compozitor decât însăşi creaţia sa. Ziua învierii, Coboară, lumină sau Tatăl nostru sunt lucrări care trebuie să fie cunoscute şi cântate, valoarea lor fiind incontestabilă.

Nicolae Georgescu a trecut la cele veşnice pe 18 martie 2011.

Veronica Anghelescu

Închinăm memoriei sale acest poem, primit de la unul dintre cititorii Revistei noastre, Liviu Jianu, căruia îi mulţumim pe această cale.

Marturisire
 
Ce ani frumosi, cand ma rugam, odata,
Hristoase, Tie, pentru Lumea Toata –
 
Ce ani amari, cand Te mai rog, sa-mi fie,
Pe Lumea Toata, bine, intai mie …
 
Cand am ajuns la ani fara  putere,
Tot ce-as fi dat la toti, intreaga miere
 
A vietii – cat mai am in mine crez -
Te rog doar pentru mine s-o pastrez…
 
 N-am slugi. Si in afara de puterea
Cu care –mi iau, din lumea toata, mierea –
 
Nu stiu ce singur iau, si ce imi dai:
E Iadul fiecarei zi, un Rai.
 
Si ar putea, pe lume, sa imi fie
Stapani si Dumnezei, o grozavie –
 
Si poate de aceea eu, neghiob,
Te-aleg ca Rege: fiindca  imi esti rob.
 
Ce ani frumosi, cand ma rugam, odata,
Hristoase, Tie, pentru Lumea Toata –
 
Ce ani amari, cand Te mai rog, sa-mi fie,
Pe Lumea Toata, bine, intai mie …

Liviu Jianu

 





Mar25

Cartea de la Melopolis – un poet “polimodal”

Posted on by
Cartea de la Melopolis – un poet “polimodal”

Motto: “Sunt o mașină de scris la care bate un înger” (Nicolae Coman – Iarnă la Melopolis)

            “De cum treci pragul vârstelor solemne, e bine să iei fel și fel de măsuri împotriva acțiunii corosive a plictiselii”. (N. Coman – În loc de prefață). Și autorul admirabilei cărți – Poezii[1] ia măsuri: iși tipărește unicul volum în care adună poeme din aproape cinci decenii de secretă pasiune, compune muzică de cameră, parcimonios (cu atât mai lăudabil, într-un timp al grafomanilor agresivi), nu evită nici genul “ușor” pe care-l îl înnobilează prin rafinate armonii, scrie numeroase haiku-uri (nepublicate incă), învață catalana și traduce, după doar câțiva ani de “ucenicie”, trei antologii din poezia lui Miquel Marti I Pol, Bartomeu Rosselló-Pòrcel  și a unor autori din Insulele Baleare, predă, cu reală pasiune și talent Armonia (fericită alegere pentru un poet) la Conservator (prefer numele vechi mai pomposului UNMB – Univesitatea Națională de Muzică).

            Așadar, deloc timp pentru plictiseală.

            Chiar dacă ciclul La Melopolis este doar unul din cele șase ale volumului, pe urmele fantastului Bănulescu, cu a sa Carte de la Metopolis, antologia lui Coman s-ar fi putut intitula, foarte bine, Cartea de la Melopolis. Asta pentru că spiritul calofil, mozartiana grație a ritmului, fina muzicalitate și gustul pentru mai clasicele sonuri și forme (sonet și rondel) sunt tot atâtea mărci ale poeziei sale (vezi Amurg albastru la Melopolis, Tandri, ca un vis în vis, Armonia, La geam un cer mov pal, Brățară cu vocale din Melopolis, Bacoviană).

            Despre tehnica sa poetică  ne spune câte ceva Rondelul poliedrului:

            “Poliedrul șlefuit

              fără urmă de eroare

              îmi reflectă înmiit

              chipul razei care moare.

              Timp de o viață mi-am dorit,

              ascunzându-mă de soare,

              poliedrul șlefuit

                     fără urmă de eroare.

              Ce mai vreau – nemulțumit

              că pefecțiunea doare -

              e – sub cerul de granit -

              să arunc într-o vâltoare

                     poliedrul șlefuit.”

Dar Nicolae Coman nu este exemplar doar în tiparul elegant al neoclasicitații de tip Doinaș, sau al spiritului “geometric” barbian. Că are un instrument cu mai multe corzi și că este un autor “polimodal”, aflăm din chiar debutul cărții, unde găsim, alături de o scurtă – ars poetica, și aerul fals desuet al poeziei derizoriului, ce-l conectează la una din direcțiile actuale ale postmodernismului:

            “Nu-mi cereți să cânt

             pe o singură strună,

             nu-mi cereți să cânt pe o singură fire.

             Soarele încă nu a apus

             și pe ziua de azi

             mi-am ținut cursul

             despre matematica sentimentelor

             și despre stângăcia numerelor,

             am mâncat,

             am băut,

             am trădat o femeie,

             am facut dragoste pe tăcute cu un suflet,

             am uitat cum mă cheamă

             în fața câtorva chipuri fugare

             care mi-au luminat disperarea,

             am hoinărit,

             am râs fără pic de rușine

             de tot ce mi-a aparut în cale vrednic de milă,

             m-am biciuit,

             am cumpărat flori,

             am halucinat,

             m-am certat pentru câțiva bani

             am mințit senin, calm, științific,

             am tremurat tot așteptând un semn de simpatie

             care n-a venit (…)”

                                                     (Nu-mi cereți)

            Din Balada lui Ionică ne surâde pișicher și puțin trist Sorescu, cel din La lilieci:

            “(…)Carul negru

            era oprit

            in fața porții

            (mă-nsor și eu,

            domnu’ Coman,

            că e o fată

            într-o comună,

            da-mi trebuie bani,

            doar n-o să ma ia

            așa)

            și Ionică al meu

            era senin și frumos

            ca un mire

            (arăți ca dracu’,

            de parcă n-ai mâncat

            de două zile,

            da’ numai pe-asta

            dac-o mai sudezi

            c-au șters-o băieții

            și vine ăla mâine)

            parcă zâmbea

            (o să vedeți domnu’ Coman;

            o să vedeți,

            cum o vrea

            bunul Dumnezeu)”

            Minimalismul ultim si polemic, amintind de butada lui John Cage (când interpretul stă în fața pianului fară să cânte nimic), îl găsim într-un sonet fară cuvinte de la pagina 251, acompaniat, ce-i drept, de o scurtă și delicată notă de subsol.

            Tot în zona minimal-weberniană a lexicului, dar maximală a virtuozitații meșterului Foarță, este Fraze:

            “Fraze,

            linii,

            mini-

            oaze,

            crinii-

            raze,

            az’ E-

            rinii…

            Uite,

            pui de

            înger,

            sânger

            Rouă

            noua!”

            Și, în chip de codă, înapoi la clasicele sonuri, o “melodie” ternară, în “tonalitatea” L:

            “Plutea pe val

            frumos și pal

            un rege gal

            numit Egil

            cu trup fragil

            ca de copil

            mimând acel

            zbor fără țel

            de funigel;

            îl ia si du-l

            val nesătul

            regele nul

            plutind domol

            regele gol

            în si bemol”

                        (Melodie)

            Să observăm și că, unele poezii, nu multe, precum Întrebare (“noile concluzii – că / muzica e verb,/ mă fac sa te întreb: / n-ai vrea sa ne muzică?”), Scaraoțchi SRL (La limita pamfletului) sau Tranzație I, simpatice, cu umor, par a fi niște momente conjuncturale, de amuzament pentru prieteni; ar fi putut lipsi, și nu spre paguba cărții.

            Ei bine, m-ar întreba ironic criticul dintr-un poem al meu, criticul cu vestă roz, ei bine, zici de Doinaș, Sorescu, Foarță, Cage …, da’ domnu’ Coman, domnu’ Coman unde e?…

            În tot si toate, i-aș răspunde eu și l-aș trimite la cartea lui Pamuk – Mă numesc Rosu și i-aș reaminti că cea mai bună miere e ofranda multor flori…

            Lăsând deoparte metafora si bibliografia, zic eu, obligatorie, aș spune că poeziile de vârf ale lui Nicolae Coman, au “distilat“ exemplar bogatele sale lecturi din autori europeni, dar si extraeuropeni; iar discuția despre “originalitate” (ca orgoliu auctorial), rămâne în continuare deschisă.

P.S.1 “Nu căutați acele cinci sau șase poeme de care – vorba lui Gottfried Benn – lumea are nevoie din opera unui mare poet. Nu le-am scris. Încă.” (N.Coman – În loc de prefață)

            Dacă e sigur ca poemele lui (N.Coman) merită a fi citite, n-aș zice că autorul cuvintelor de mai sus (P.S.1) trebuie si crezut.

P.S.2 Și pentru ca cititorul să rămână mai mult cu gustul poeziei lui Coman, decât cu cel al “criticii” sale, are cuvântul tot autorul, cu un mic “bis” mov pal:

            “La geam – un cer mov pal, un astru cubic

            și ploaia filelor de calendar.

            Eu cred că a trăi se-ntâmplă rar,

            Pe când a viețuii – ce lucru public!

            În urma dricului un cronicar

            cu stilul lapidar, ușor impudic,

            va consemna că – însfârșit! -mă public

            dar că în tot ce-am scris este un “dar”.

            Cocoșul vremii, semețiindu-și creasta

            ca furculița-nfinptă în căpșună,

            va anunța, în chip de veste bună,

            c-am fost pe aici în trecere și basta!

            Dar ce-am trait, și cat, și cum, aceasta

            Ramâne-n grija muzicii s-o spună.”

                                    (La geam un cer mov pal)

 

            Valentin Petculescu

 

[1]    Nicolae Coman, Poezii, editura Meronia, București, 2004

Mar25

Etnomuzicologul Bela Bartok

Posted on by
Etnomuzicologul Bela Bartok

Nascut  la Sanicolaul Mare in 1881, Bela Bartok este o figura emblematica a scolii nationale maghiare de compozitie din secolul XX,  reusind progresiv sa obtina o sinteza unica intre modalism si tonalitate, cromatism si diatonism.

Aceste sinteze au fost rodul unor aplecari sistematice asupra muzicilor traditionale pe care le-a  cules, transcris si studiat .Despre latura sa de etnomuzicolog dorim sa va prezentam cateva ganduri pe parcursul acestui articol.

Bela Bartok nu a fost primul intelectual maghiar care a recunoscut valoarea muzicii traditionale, culegeri de melodii populare fiind facute inca de la  inceputul  secolului al XIX-lea. Aceste culegeri insa nu aveau caracter sistematic ori stiintific.

In permanenta era o confuzie intre intre muzica in stil popular si muzica cu adevarat traditionala. In jurul anului 1890 Bela Vikar  incepe sa culeaga folclor din teren cu ajutorul fonografului, fapt ce va duce la concluzia efectuarii unor culegeri aprofundate si stiintifice care vor fi facute abia in secolul urmator  prin aportul lui Zoltan Kodaly si Bela Bartok. Astfel acesti doi compozitori maghiari vor efectua prima culegere de teren riguroasa in anul 1905, dupa care in anul urmator Bela Bartok va intreprinde prima expeditie de cercetare in regiunea Pustei maghiare si a Ungariei de nord  revenind cu un bogat material cules ce a fost tiparit sub forma unei antologii, – Douazeci de cantece populare maghiare, cu un acompaniament simplu de pian,- adresata publicului larg , la sfarsitul anului 1906.

Mergand cu fonograful prin satele Ungariei, Bartok scoate la iveala o lume muzicala viguroasa descoperind in interiorul acesteia resturi de cultura muzicala asiatica bazata pe un sistem sonor arhaic de cinci sunete, ritmuri libere, ornamente bogate si constructii muzicale neobisnuite pentru  urechea compozitorului. Pentru a putea intelege gramatica acestei muzici arhaice, Bela Bartok a trebuit sa creeze un  intreg sistem de notatie si analiza.In acelasi timp a considerat oportun sa studieze si  muzica popoarelor invecinate. In acest sens in anul 1906 va incepe culegerea sistematica a muzicii populare slovace pentru ca in anul 1909 sa se aplece asupra folclorului muzical romanesc. Cu timpul aria de cercetare se va largi extinzandu-se asupra muzicii ucrainiene, slave si bulgare. Tot in acest context trebuie amitite expeditiile de culegere din nordul Africii (1932) de unde va culege muzica araba din satele algeriene, pentru ca in 1936 sa strabata Anatolia culegand muzica turca. Isi va incheia activitatea etnomuzicologica in anul 1942 prin prelucrarea colectiei sarbo – croate a lui Milman Perry la Universitatea Columbia din New York.

In spatele melodiilor culese Bartok descopera o lume fascinanta care va duce la transformarea sa manifestata in plan estetic si componistic.Totodata compozitorul a simtit nevoia sa participle la viata comunitatilor satesti pe care le-a studiat afirmand : “Cel ce vrea sa simta cu adevarat pulsatia vitala a acestei muzici trebuie…sa o traiasca, si aceasta o poate realiza numai printr-un contact nemijlocit cu taranii.”( Szabolcsi,Bence, Bela Bartok.Viata si opera, Editura Muzicala , Bucuresti 1962, p.39). Au urmat apoi multi ani in care limbajul muzical taranesc a fost asimilat de catre compositor, transformandu-se intr-un stil personal.

In ceea ce priveste metoda stiintifica de culegere si notare a muzicii taranesti,  Bartok stabileste un sistem extrem de fin al notarii melodiilor, al gruparii si sistematizarii lor, sintetizand astfel structurile sonore si ritmice ale cantecelor inregistrate si studiate.. In acest fel s-au nascut acele opere stiintifice care prin exactitatea afrimatiilor in legatura cu notatia melodiilor si prin perspectivele prodigioase ale comparatiilor au devenit elemente de baza pentru cercetaarea etnomuzicologica moderna.

Folclorul romanesc a atras atentia compozitorului maghiar, acesta efectuand culegeri, asa cum am aratat mai sus, in tinuturile romanesti  din Ardeal (Bihotr si Maramures). In urma acestor culegeri a alcatuit culegerile publicate in anii 1913 (Cantece poporale romanesti din comitatul Bihor), 1923 ( Muzica populara a romanilor din Maramures si Cantecele populare ardelenesti) si 1935 ( Melodiile colindelor romanesti )

Asemeni lui Constantin Brailoiu, Bela Bartok a desfasurat o activitate prodigioasa in domeniul etnomuzicologiei, cercetarile sale punand in evidenta identitatea muzicilor traditionale ale caror limbaje s-a straduit sa le descifreze. S-a intors catre originea muzicii traditionale maghiare, constient de interinfluentele si permanenta mobilitate a melodiilor transmise prin traditie orala si a  creat in acelasi timp un sistem de notatie nou care ii permitea sa consemneze schemele de baza necesare pentru o eventuala recreare savanta a materialului sonor.

Descoperirea  si studierea melosului traditional a insemnat pentru Bela Bartok nu numai dezvaluirea unor sonoritati melodice modale, ritmice si armonice dar si a elementului primar pe care compozitorul l-a numit “magic” si “demonic” captivand cu el ascultatorul muzicii sale prin forta sa elementara uluitoare.

 Dr. Otilia Pop Miculi