Cea de-a şaptea ediţie a Pecha Kucha Bucureşti a reunit, şi de această dată, un grup de prezentatori talentaţi, dinamici şi motivaţi, dornici de a schimba ceva şi de a face efectiv lumea mai bună, mai conştientă de ceea ce se întâmplă în jur, de viaţa pe care o trăim cu toţii, aici, în România. Această caracterizare nu doreşte nici să „perie” pe cineva anume, nici să ridice în slăvi, să omagieze prin cuvinte pompoase, nici să exagereze lucrurile. Această caracterizare exprimă o stare de fapt. Există oameni care vor – şi care trec şi la fapte – să schimbe lumea în mai bine.

Primii sunt Irina şi Gheorghe Ionică – organizatorii fiecărei ediţii bucureştene a Pecha Kucha. Fără a beneficia de vreun câştig material – ba din contră, sunt sigură, cel mai adesea cheltuind din propriile buzunare pentru ca totul să decurgă perfect – Irina şi Gheorghe depun de fiecare dată atât de multe eforturi şi atâta pasiune, încât nu pot să nu rămân mută de uimire şi admiraţie şi să îi felicit din toată inima, mulţumindu-le în numele tuturor celor care au fost prezenţi la IAA (International Advertising Assoociation), deopotrivă prezentatori şi public.

Şi de această dată, a venit foarte multă lume la Pecha Kucha. Aş spune că Pecha Kucha are deja un public al său, din ce în ce mai numeros; aştept cu nerăbdare clipa când Pecha Kucha se va desfăşura undeva într-un teatru imens, iar în sală vor fi sute / mii de spectatori (ziua aceea nu este departe).

Irina şi Gheorghe Ionică au prezentat câteva imagini de la Hala Traian, un monument ce, astăzi, stă să cadă, demolat de către autorităţi aproape în întregime. Cineva din public spunea că este posibil să se realizeze un lanţ uman pentru salvarea construcţiei. Fotografiile realizate în interior au arătat o construcţie în ruină, o construcţie care, cândva, era unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate locuri ale Bucureştiului.

Multe dintre prezentările susţinute au fost orientate către spaţiul urban, către ceea ce ar trebui să fie spaţiul urban, văzut prin prisma arhitecţilor, a copiilor, a celor care suferă de pe urma sufocării spaţiilor verzi cu construcţii înalte şi agresive, sau, mai rău, cu gunoaie. Larisa Popescu, Miruna Tîrcă, Marius Huza – au abordat acest tip de subiecte.

O parte din prezentări s-au referit la diverse subiecte din domeniul artistic, cum a fost prezentarea Dianei Rotaru, despre Festivalul Inner Sound, Festival al cărei directoare artistică este, şi despre care puteţi citi mai multe în acest număr al Revistei; de asemenea, prezentarea lui Adrian Georgescu a invitat publicul să dedice mai mult timp lecturii, afirmând că fiecare carte contează; eu însămi am realizat un mini-portret al Generaţiei de Aur a muzicii româneşti (compozitorii Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru şi Myriam Marbé, cu câteva exemple sonore. Am fost fericită să constat un mare interes al publicului pentru muzica românească.

O a treia categorie de prezentări s-a referit la idei de design şi leisure cu impact social, cum a fost ideea Anei Bănică de a lipi, la propriu, cai verzi pe pereţi, sau jocul realizat de Amalia Alexandru, un joc educativ ce îşi propune să crească interesul tinerilor pentru peisajul urban şi pentru modul în care îl putem ocroti. Mioara Mei-Roşu masterandă la Arte textile ambientale, şi-a prezentat ultimele lucrări, inspirate din desenul ogivelor şi din ideea de hărţi vechi. O artistă de care, cu siguranţă, vom auzi foarte des în viitorul apropiat! Am putut asculta şi viziunile originale ale jurnalistului Vlad Ursulean („trebuie să facem haos pentru a putea face ordine”) şi Bogdan Cristian Drugan, consultant IT la Viitor plus, cel care a reuşit să implementeze fotografii superbe ale peisajelor României în platforma binecunsocută – Google Earth, oferind astfel o imagine proaspătă asupra ţării care, de cele mai multe ori, suferă din pricina ideilor preconcepute ale străinilor şi a denigrării ei de către cei care ar trebui să îi ocrotească imaginea.

Sunt, de fiecare dată, impresionată de hotărârea şi energia de care oameni tineri, aflaţi la începutul carierei  (dar nu numai) dau dovadă pentru a schimba cu adevărat ceva în societatea noastră. Mă tem că nu pot exprima cu adevărat imensitate acestui act: oameni care îşi investesc tot timpul liber, toată energia, adesea – toţi banii – pentru a planta copaci, pentru a aduna deşeurile dintr-un parc, pentru a merge la ţară şi a se juca cu copiii, pentru a duce copiii de la ţară în Bucureşti să se joace, pentru a inventa jocuri inteligente, a vorbi despre planetă, despre ecologie, despre idei artistice în care cred. De ce să ne concentrăm atenţia asupra deprimantelor subiecte de la ştiri, când există oameni ca aceştia, care, cu adevărat, realizează în fiecare zi – ceva pentru ca, efectiv, lumea să fie mai bună? Veniţi la ediţia viitoare şi vă veţi convinge că am exprimat numai 1 % din adevăr şi că lucrurile stau mult, mult mai bine de atât.

Pecha Kucha este un izvor de optimism şi de încredere – nu numai într-un viitor mai bun, ci şi într-un prezent mai bun, cel care se întâmplă aici, acum. Stop. Fiţi conştienţi. Acum se întâmplă.

Veronica Anghelescu

This slideshow requires JavaScript.