http://no14plusminus.ro/tag/florin-raducanu/

 Perioada Cool Jazz , eliminarea falselor graniţe culturale (II)

  Miles Davis

Pentru a avea continuitate în lectura acestui episod, recomand parcurgerea episodului anterior (IV).   

Continuăm episodul dedicat perioadei Cool Jazz prin activitatea de pe Coasta de Est a SUA. Deşi mulţi sunt tentaţi să asocieze momentul apariţiei albumului “Birth of the Cool” (1957) al lui Miles Davis cu începutul stilului Cool , am arătat în episodul anterior că acest fapt s-a petrecut cu aproape 10 ani înainte, pe  Coasta de Est a SUA.  Este adevărat că înregistrările compilate de pe acest album al lui Miles Davis au fost realizate în perioada 1948-1949, când stilul Cool îşi făcea apariţia, primul album ce a marcat începutul stilului fiind “Four Brothers” al lui  Woody Hermann.

Cel mai important aspect pe care trebuie să-l reţinem din perioada Cool a jazzului este efortul muzicienilor pentru a realiza o simbioză estetică între jazz şi muzica“clasică”.Observăm  că muzicienii de jazz din această perioadă abordează stilul polifonic de tip contrapunctic în noile proiecte muzicale realizate de muzicieni precum Woody Hermann, Stan Getz, Gerry Mulligan sau Miles Davies despre care vom vorbi mai mult în acest episod.

Spuneam în episodul anterior că saxofoniştii au avut un rol deosebit în istoria jazzului, ei constituind, de multe ori, un etalon în cadrul demersului de  propagare a „noului”. Coleman Hawkins (părintele saxofonului tenor), Lester Young, Charlie Parker, sunt doar câteva nume de saxofonişti inovatori. Alături de aceşti saxofonişti stau şi trompetişti precum Boddy Bolden, Joe King Oliver, Louis Armstrong, Roy Eldrige, Dizzy Gillespie, enumerarea oprindu-se la stilul Bop.

         Aşa cum spuneam, Miles Davies este personalitatea în jurul căreia s-a cristalizat un nucleu asemănător unei adevărate şcoli de jazz. Dacă Lennie Tristano este unul dintre primii muzicieni cu preocupări didactice aplicate, Miles Davis este mentorul unei pleiade de muzicieni a căror contribuţie continuă să fie chiar actuală la desăvârşirea genului muzicii de jazz.

În paralel cu activitatea de pe Coasta de Vest  pentru devoltarea  stilului Cool, pe Coasta de Est se manifestă, la jumătatea anilor 1950, stilul Hard Bop, ca o reacţie la ceea ce se întâmpla în Vest. Afro-americanii traditionalişti au simţit nevoia afirmării cu ostentaţie a rădăcinilor culturii africane în jazz. Se spune că grupul „Jazz Messengers” creat de bateristul Art Blakey şi pianistul-compozitor, Horace Silver, este promotorul stilului hard bop.  Bineinţeles că în cadrul stilului hard bop găsim nume precum Miles Davis, J.J. Johnson, John Coltrane, Sonny Rollins, Benny Golson, Dexter Gordon, Sonny Stitt ,Bud Powell, etc.

Important pentru anii ‘50 ai secolului XX este faptul că actul simbiotic început de muzicienii iniţiatori ai stilului Cool , majoritatea fiind muzicieni albi, a avut efecte şi pe Coasta de Est în rîndul muzicienilor negri, unul dintre iniţiatorii simbiozei classical-jazz fiind Miles Davis.

Născut în 1926, Miles a avut şansa de a avea o familie cu posibilităţi financiare şi culturale, chiar dacă erau afro-americani. Tatăl său era dentist iar mama sa cînta destul de bine la pian, fiind şi prima profesoară a lui Miles. La 13 ani, tatăl său îi cumpără o trompetă şi îl duce să studieze cu un profesor local, Elwood Buchanan care, se pare că  i-a imprimat tehnica stilulului non-vibrato lui Miles. După liceu, în 1944 merge să-şi continue studiile academice  la insistenţele  părinţilor. Astfel, ajunge la New York la vestita Juillard Scholl of Music , de care se plînge mai tîrziu că programa insistă prea mult pe repertoriul din muzica europeană.  Imediat după venirea la New York, Miles ia contact cu Charlie Parker şi alţi muzicieni precum Coleman Hawkins, care erau deja vedete.  Începe să participe la jamsession-urile din cluburile „Minton’s Playhouse”  şi “Monroe’s”, unde întîlneşte muzicieni care au contribuit la formarea stilului Bop precum: Thelonius Monk, Kenny Clarke, Fats Navaro, J.J. Johnson şi mulţi alţii. Miles renunţă curînd la Juilliard Scholl of Music şi începe cariera de jazz prin colaborarea cu Coleman Hawkins. În 1945 înregistrează pentru prima dată în studio cu orchestra lui Herbie Fields, muzician alb care studiase la “Juiliard”.

În 1945, cînd avea 19 ani, Miles este cooptat în cvintetul lui Charlie Parker, în care iniţial era tropetistul Dizzy Gillespie.

În anul 1948 începe colaborarea cu aranjorul canadian, Gil Evans şi împreună realizează proiectele care se înscriu în linia stilistică Cool Jazz. Avînd ca exemplu “Concerto for Cootie” al lui Duke Ellington, Evans,care mai colaborase şi cu Claude Tornhil, realizează aranjamente pentru Nonet în care include cornul francez şi tuba. Între 1948 şi 1949, Miles realizează înregistrări cu nonetul în care muzicienii se mai schimbă, nume precum Garry Muligan, Sonny Stitt, Lee Konitz, Al McKibbon, Kenny Clark, Al Haig, Joe Schulmann, Gunter Schuller (cel care, mai tîrziu, denumeşte stilul Third Stream), făcînd parte din acest proiect.

Aşa cum spuneam mai sus, înregistrările cu acest nonet se materializează abia în 1957 în albumul “Birth of the Cool”.

Miles Davis este una dintre cele mai complexe personalităţi de jazz din toate timpurile, discografia lui exprimînd pe deoparte forţa creatoare iar pe de altă parte personalitatea artistică marcată de flexibilitate ce denotă o inteligenţă superioară şi o capacitate de înţelegere holistică a fenomenului muzical. O să fac în continuare o trecere în revistă- care poate să fie puţin plictisitoare- a discografiei lui Davis, proiectele sale muzicale constituind o şcoală de jazz pentru mulţi dintre muzicienii care au devenit celebri mai tîrziu.

Primul album al lui Miles,“Blue Period”,apare în 1951 la casa „Prestige Records”. Alături de Miles apar muzicieni precum Jackie McLean(sax, alto), Sonny Rolins(sax.ten), Walter Bishop şi John Lewis la pian, Tommy Poter şi Percy Heat la contrabas, Art Blackey şi Roy Haynes la baterie.

Al doilea album, „Dig”, apare în acelaşi an 1951 alături de Davis fiind muzicienii de pe albumul “Blue Period” : Jackie McLean, Sonny Rollins, Walter Bishop Jr., Tommy Poter, Art Blakey plus contrabasistul Charlie Mingus pentru piesa “Conception”.

     Albumul „Bue Haze” a fost înregistrat între 1953- 1954 şi apare în 1954 la aceeaşi casa „Prestige Records”. Muzicienii de pe acest album sunt : David Schildkraut(alto sax.), Horace Silver şi John Lewis la pian, Percy Heat la contrabas. Pe acest album Miles foloseşte 3 baterişti : Art Blakey, Kenny Clarke şi Max Roach.

În acelaşi an 1954 Miles realizeză albumul “Walkin”  la aceeaşi “Prestige Records”. Muzicienii de pe acest album sunt : Lucky Tomphson(ten.sax.), J.J. Johnson(trombon), Horace Silver(pian), Percy Heat(contrabas), Kenny Clark(baterie). Pe acest album apar pe lîngă piesa care dă titlul albumului, piese precum “You don’t know what love is” sau “Solar”.

Următorul album are titlul “Miles Davis and Horns” şi apare în anul 1954 tot la casa “Prestige Records”. Pe acest album apar şi muzicieni care au făcut parte din proiectul “Four Brothers” al lui Woody Hermann (cel pentru care a compus Stravinsky “Ebony Concerto”). Muzicienii de pe album sunt : John Lewis(pian), Sonny Rollins(sax.ten.), Zoot Sims(ten. sax), Al Cohn(ten.sax.) Bennie Green(trombon), Sonny Truit(trombon), Percy Heat(contrabas), Leonard Gaskin(contrabas), Roy Haynes(baterie), Kenny Clarke(baterie).

“Musings of Miles” apare în 1955 tot în seria “Prestige Records”. Pentru acest album Miles foloseşte o formulă restrînsă de quartet : Red Garland(pian), Oscar Petitford(contrabas), Philly Joe Johnes(drums). Acest album include compoziţia lui Diyyz Gillespie, “Night in Tunisia”.

Tot în 1955 apare albumul “Blue Moods” la “Prestige Records”. Pe acest album Miles înregistrează piese precum “Nature Boy”, Easy Leaving”, “Alone Toghether”  într-o formulă inedită în care foloseşte vibrafonul. Muzicienii sunt: Teddy Charles(vibrafon), Britt Woodman(trombon), Charles Mingus(contrabas), Elvin Johnes(baterie).

Anul 1955 se pare că a fost prolific pentru Miles Davis. Apare albumul, „Quitet/ Sextet” sub sigla aceleaşi “Prestige Records” în colaborare cu vibrafonistul Milt Jackson, ceilalţi muzicieni fiind : Jackie McLean(alto sax.), Ray Bryant(piano), Percy Heat(bas), Arthur Taylor(baterie).

        Aceeaşi casă “Prestige Records” editează în 1956 albumul “The New Miles Davis Quintet”. Este primul album în care apare John Coltrane (ten.sax.). Aici Miles mai colaborează cu Red Garland(pian), Paul Chambers(contrabas), Philly Joe Johns(baterie).

“Colectors’ Items” (1956) este albumul apărut la aceeaşi casă de discuri amintită mai sus şi conţine înregistrări realizate în 1953 şi 1956, componenţa fiind diferită pentru cele două sesiuni de înregistrări. În prima sesiune apar alături de Miles, Charlie Parker cu pseudonimul Khan,primul nume al soţiei sale, deoarece era sub contract cu casa de discuri „Verve” şi astfel a putut să înregistreze cu Miles la casa “Prestige”. Mai mult, Parker cîntă aici la saxofon tenor, instrument la care a cîntat mai rar. Ceilalţi muzicieni sunt Sonny Rollins(ten.sax.),Walter Bishop(pian), Percy Heat(contrabas) şi Philly Jo Jones la baterie. În sesiunea de înregistrări din 1956 Miles are alături alţi muzicieni precum Sonny Rollins(ten. sax), Tommy Flanagan(pian), Paul Chambers(contrabas), Art Taylor(baterie).

Albumul “Bags Grove” ( 1957)  conţine înregistrări realizate în 1954.Muzicienii de acest album sunt : Sonny Rollins, Horace Silver(pian), Percy Heat(contrabas), Kenny Clarke(baterie). La piesa „Bag’s Grove”, cea care dă şi numele albumului, compusă de Milt Jackson componenţa este : Milt Jackson(vibrafon), Thelonius Monk(pian), Percy Heat(contrabas), Kenny Clarke(baterie).

Tot în 1957 apare albumul “Cokin’ “ cu urmatoarea componenţă : Miles Davis, John Coltrane, Red Garland, Paul Chambers şi Philly Joe Jones. Pe acest album Miles a înregistrat 4 piese : “My Funny Valentine”, “Blues by Five”( compoziţia lui Miles), “Airegin’” (Sonny Rollins) şi “Tune Up”(Miles Davis).

„Relaxin’ ” ,realizat  in 1958, conţine înregistrări din 1956. Din acest motiv în componenţa grupului apar vechi colaboratori precum John Coltrane, Red Garland(pian), Paul Chambers(contrabas), Philly Jo Jones(baterie). “If I were a bell”, “You’re my everything”, “I could write a book”, “Oleo”, “It could happen to you”, “Wood’n you” sunt piese devenite celebre şi datorită acestui album.

“Miles Davis and the Modern Jazz Giants” (1958) este albumul apărut la aceeaşi firmă “Prestige”, înregistrările fiind realizate în 1954 şi 1956. Componenţa este : Milt Jackson(vibrafon), Thelonius Monk(pian), Percy Heat(contrabas), Kenny Clarke(baterie). La piesa “Round Midnight” componenţa este : John Coltrane(ten.), Red Garland(pian), Paul Chambers(contrabas), Philly Jo Jones(baterie).

În 1959 apare albumul “Workin’ ” cu Miles Davis Quintet. Înregitrările au fost realizate în 1956 şi componenţa este :John Coltrane(ten), Red Garland(piano),

Paul Chambers care a cîntat la contrabas şi la violoncel şi Philly Jo Johnes(baterie).

“Steamin’ ” Ultimul album din seria apărută la casa “Prestige Records” este editat în 1961 iar înregistrările sunt realizate în 1956 componenţa fiind cea de pe albumul “Workin”, Miles Davis Quintet.

După seria albumelor editate de casa “Prestige”, urmează albumele editate de casa “Columbia”

“Round About Midnight” apare în 1957 înregistrările fiind realizate în 1955 şi 1956 componenţa fiind aceeşi din Miles Davis Quintet.

“Miles Ahead” apare tot în 1957  şi face parte din seria colaborărilor cu aranjorul canadian Gil Evans, influenţele Cool  fiind pregnante. Pe acest album, Miles împreună cu Gil Evans realizeză aranjamente pentru lucrări ale unor compozitori de muzică “clasică” precum Leo Delibes sau Kurt Weill, ansamblul fiind unul extins : Miles Davis, Bernie Glow,Ernie Royal, Louis Mucci, Taft Jordan, John Carisi,  la secţiunea de trompete. Frank Rehak, Jimmy Cleveland, Joe Bennett, John Mitchell la tromboane. Willie Ruff şi Tony Miranda la corni iar Bill Barber la tuba, Lee Konitz la saxofon alto, Danny Bank la clarinet bas, Romeo Penque şi Sid Cooper la clarinet şi flaut, Paul Chambers la contrabas şi Art Taylor la baterie.

“Milestones” este un album înregistrat în 1958 şi are următoarea componenţă :

Miles Davis care cîntă şi la pian la una dintre piese, Cannobal Adderlay (alto sax.),

John Coltrane(ten), Red Garland(pian), Paul Chambers(baterie), Philly Jo Jones(baterie).

“Porgy and Bess” apare tot în 1958 şi este cea de-a doua colaborare a lui Miles cu aranjorul Gil Evans. Aici există influenţele pe de-o parte ale conceptului modal al lui George Russell, Lydian Chromatic Concept of Tonal Organization, pe care Miles îl experimentase în albumul Milestones, iar pe de altă parte ale conceptului Third Stream al lui Gunter Schuller. Muzicienii de pe acest album sunt : Miles(trompeta si flugelhorn),   Ernie Royal, Bernie Glow, Johnny Coles, Louis Mucci la trompete, Dick Hixon, Frank Rehac, Jimmy Cleveland, Joe Bennett la tromboane, Willie Ruff, Jullius Watkins şi Gunter Schuller la corni, Bill Barber la tuba, Phil Bodner, Jerome Richardson, Romeo Penque la flaute şi clarinete, Paul Chambers la contrabas, Jimmy Cobb şi Philly Jo Jones la baterie, Gil Evans fiind şi dirijorul ansamblului.

Observăm că Miles era direct implicat în promovarea stilului Third Stream, acea simbioză classical-jazz despre care o să vorbim special în episodul următor.

„1958 Miles” este primul album unde Miles Davis colaborează cu pianistul Bill Evans. Celilalţi muzicieni sunt : Cannobal Adderlay(alto sax.), John Coltrane(ten.sax.), Paul Chambers(baterie), Jimmy Cobb(drums). Pe acest album, Miles include piese precum “On Green Dolphin Street”, “Stela by Starlight”, “Love for Sale”, “Straight, No Chaiser”, “ “My funny Valentine”, “Oleo” şi o compoziţie a lui Davis, “Fran Dance”.

În 1959 apare albumul “Kind of Blue” , acesta fiind cel de-al doilea în care apare Bill Evans, cel care avea influenţe de la George Russell, creatorului conceptului de improvizaţie modală. Astfel, albumul „Kind of blue” se află sub auspiciile stilului modal jazz. Muzicienii alături de Miles pe acest album sunt : John Coltrane, Cannobal Adderlay, Bill Evans , Paul Chambers(bass), Jimmy Cobb(baterie) şi la o piesa apare si pianistul Winton Kelly. Pe acest album, producătorul Teo Macero a decis să introducă mai multe secvenţe ale aceloraşi piese din sesiunea de înregistrări. Spre exemplu, piesa “Freddie Freeloader” apare în 3 versiuni : “studio sequence 1” cu durata 0:53, “false start” cu durata 1:27 , “studio sequence 2”.

Asemenea versiuni apar şi pentru “So What” şi “Flamenco Schetches”.

“Schetches of Spain”, realizat între 1959 şi 1960  este produsul colaborării fructuoase dintre Miles Davis şi marele aranjor canadian, Gil Evans, fiind cel de-al treilea album rezultat din această colaborare (celelalte doua fiind “Miles Ahead” şi “Porgy and Bess”).

Ascultînd aceste albume în colaborare cu acest mare aranjor-orchestrator, realizăm faptul că fără aportul acestor muzicieni din umbră, precum Gil Evans, marii interpreţi de jazz nu reuşeau să realizeze “revoluţii muzicale”  de asemenea amploare.  Proiectul se înscrie în linia stilistică denumită de Gunter Schuller, “Third Stream”. Miles împreună cu Gil Evans realizează încă o dată o simbioză între muzica cultă europeană şi cea de jazz, făcînd apel la compoziţii ale unor creatori spanioli precum Joaquin Rodrigo sau Manuel de Falla. Atît “Concierto de Aranjuez” compusă de Rodrigo în 1939 cît şi “Will o the Wisp” care face parte din compoziţia lui Falla cu numele “El amor bruho”, sunt inspirate din folclorul spaniol, cea de-a doua fiind inspirată din folclorul ţiganilor spanioli.  În acest proiect,Miles şi Gil Evans demonstrează încă odată universalitatea limbajului muzical, afro-americanul Miles Davis realizînd o versiune extraordinară a muzicii de provenienţă hispanică, limbajul improvizatoric al jazzului şi viziunea universală a muzicii culte fiind ingredientele unui produs inter-cultural de excepţie.

„Someday my prince will come” este titlul albumului apărut în 1961 şi are următoarea componenţă : Miles Davis, un saxofonist care apare pentru prima dată

în grupul lui Miles, Hank Mobley, la o piesă apare din nou John Coltrane, la pian Winton Kelly, la contrabas Paul Chambers, la baterie este Jimmy Cobb şi la o piesă apare mai vechiul colaborator al lui Davis, Philly Joe Jones. Piesele de pe acest album sunt : “Someday my prince will come”, “Old Folks”, “Pfrancing”, “Drad Dog”, “Teo”, “I thought about you”. Coperta albumului este ilustrată cu fotografia soţiei lui Miles Davis, Frances…

“Quiet Nights” a apărut în 1964 şi cuprinde înregistrări din 1962-63. Acesta este al patrulea album în colaborare cu aranjorul Gil Evans. Ca în toate proiectele cu Gil Evans, aranjamentele sunt orchestrate pentru un big band compus din :

Shorty Baker, Bernie Glow, Louis Mucci, Ernie Royal la trompete, J.J. Johnson şi Frank Rehak la tromboane, Ray Alonge, Don Corrado, Julius Watkins la corni, Bill Barber la tuba, Steve Lacy la saxofon sopran, Albert Block la flaut, Ray Beckenstein şi Jerome Richardson la instrumente de suflat din lemn, Garvin Buschell şi Bob Tricarico la fagot, Victor Feldman la pian, la contrabas Paul Chambers şi, la o piesă, Ron Carter, la baterie Jimmy Cobb şi, la o piesă, Franck Butler, Wllie Bobo la conga şi Elvin Johnes la instrumente de percuţie.

Ca element inedit, orchestratorul Gil Evans include şi harpa în acest proiect muzical.

“Seven step to Heaven” este albumul apaărut în 1963, fiind primul unde apare în componenţa grupului, pianistul Herbie Hancock. Pentru acest album, Miles schimbă şi secţia ritmică componenţa fiind : George Coleman(saxofon tenor), Victor Feldman(pian) la 5 piese şi Herboe Hancock la 3 piese, Ron Carter(contrabas), la baterie Franck Butler la 5 piese şi Tony Williams la 3 piese.

Pe acest album ,Miles include alături de piese din perioada Dixie precum “Basin Street Blues”, compoziţii ale pianistului din grupul său, Victor Feldman precum “Seven Step to Heaven”, cea care dă şi titlul albumului.

           “E.S.P.” , album apărut în 1965, este primul în care apare cel de-al doilea Quintet al lui Miles format din : Miles Davis, Wayne Shorter(saxofon tenor), Herbie Hancock(pian), Ron Carter(contrabas), Tony Williams(baterie). Piesele de pe acest album sunt : „E.S.P”, compoziţia lui Wayne Shorter, „Eighty-One”, compoziţie în colaborare a lui Miles cu Ron Carter (basist cu preocupări componistice), “Little One”, compoziţia lui Herbie Hancock, “R.J.”, compoziţia lui Ron Carter, “Agitation”, a lui  Miles Davis, “Iris” a lui Wayne Shorter, “Mood” compoziţie în colaborare a lui Miles cu Ron Carter. Acest album este primul în care sunt incluse doar compoziţii ale protagoniştilor.

„Miles Smiles”  apare în 1956 şi este al doilea album cu noul quintet : Wayne Shorter(ten. sax), Herbie Hancock(pian), Ron Carter(contrabas), Tony Williams(baterie). Albumul cuprinde piesele : “Orbits” (Wayne Shorter), “Circle”(Miles Davis), “Footprins” (Wayne Shorter), “Dolores”(Wayne Shorter), “Freedom Jazz Dance” (Eddie Harris), “Gingerbread Boy” (Jimmy Heat).

“Sorcerer”  este următorul album care apare în 1967 cu aceeaşi componenţă a celui de-al doilea quintet, piesele fiind compoziţii ale protagoniştilor.

În următorul an 1968 apare albumul “Nefertiti” , fiind cel de-al treilea cu aceeaşi componenţă.

“Miles in the Sky” apare tot în 1968 şi are componenţa celui de-al doilea quintet la care se adaugă prezenţa chitaristului George Benson la o singură piesă.

“Files de Kilimanjaro” (1969) este numele primului album în care apare pianistul Chick Corea.

„In a Silent Way” apare în 1969 componenţa fiind extinsă prin prezenţa unor noi membri : Miles, Wayne Shorter, Herbie Hancock,Chick Corea şi apare austriacul Joe Zawinul la orgă,  John McLaughlin, Dave Holland(contrabas) şi acelaşi Tony Williams la baterie.

“Bitches Brew” apare în 1970. Acest album are o componenţă extinsă şi inedită prin prezenţa dublurilor la pian electric, bas şi baterie : Miles, Wayne Shorter(sax.sopran), Bennie Maupin(clarinet bas),

Joe Zawinul (el. Pian), Chick Corea(el. Pian), John McLaughlin(chitara), Dave Holland(contrabas), Harvey Brooks(bas el.), Lennie White(baterie), Jack DeJohnette(baterie), Don Alias(conga), Juma Santos(conga & saker).

Acest album cuprinde o piesă cu numele chitaristului, John McLaughlin.

Aici sunt demonstrate calităţile tehnicii de ultimă generaţie în materie de inginerie de sunet.

“A Tribute to Jack Johnson” (1971)este un tribut adus de către Miles unui boxer cu acest nume… Echipa pentru acest album este : Miles, Steve Grossman(sax.sopran), John McLaughlin(chitara), Herbie Hancock(orga), Michael Henderson(bas el.), Billy Cobham (baterie). Pentru un moment al acestui album componenţa este alta: Bennie Maupin(cl.bas), John McLaughlin(chitară), Sonny Sarrock(chitară), Chick Corea (pian el.), Dave Holland( bas el.), Jack DeJohnette(baterie).

“Live- Evil” este albumul apărut în 1971 fiind primul unde apare pianistul Keith Jarrett. Componenţa este diferită la fiecare dintre cele 8 piese. Fata 1-Piesa 1: Miles(trompetă electrică cu pedală), Gary Bartz(sax.sopr.şi flaut), John McLaughlin( chitară), Keith Jarrett(pian el. Şi orgă), Michael Henderson(bas el.), Jack DeJohnette(baterie), Airto Moreira (percuţie). Piesa 2: Miles, Steve Grosman(sax.sopr.), Chick Corea şi Herbie Hancock (pian el.), Keith Jarrett( orgă), John McLaughlin(chitară), Dave Holland(el şi ac.bass), Jack DeJohnette(baterie), Airto Moreira(percuţie), Hermeto Pascoal (baterie,voce şi pian el.). Piesa 3: Miles, Wayne Shorter(sax.sopr.), Joe Zawinul(pian el.), Chick Corea(pian el.), John McLaughlin(chitară), Dave Holland(contrabas), Khalil Balakrishna(sitar el.), Billy Cobham(baterie), Jack DeJohnette(baterie), Airto Moreira(percuţie).

Faţa 2- Piesa 1 : Miles, Gary Bartz(sax.sopr.), John McLaughlin(chitară), Keith Jarrett(pian el. şi orgă), Michael Henderson(bas el.), Jack DeJohnette (baterie), Airto Moreira(percuţie). Pentru piesa 2 apare ca musician nou, Ron Carter (contrabas). Pentru celelalte piese se fac combinaţii cu aceeaşi muzicieni menţionaţi, noutatea fiind la piesa “Inamorata and Narration” apare Conrad Robert ca narrator.

Alte albume apărute la casa “Columbia” sunt : „On the Corner”, „Big Fun”, „Get up with it”, şi “Water Babies”, aceste albume fuund realizate între 1972 şi 1976.

Muzicieni noi care apar pe aceste 4 albume sunt : Dave Liebman(sax şi flaut), Pete Cosey(chitară), Reggie Lucas(chitară), Dominique Gaumont(chitară), James Ntume(percuţie), Badal Roy(tabla), Lester Chambers(harmonica, Bernard Purdie(baterie), John Stubblefield(chitară), etc.

Între anii 1981 şi 1991 Miles Davis colaborează cu casa Columbia/ Warner Bros unde apar următoarele albume : “The Man with the Horn”(1981), “Star People” (1983), “Decoy” (1984), “You’re under arrest”(1985), “Tutu” (1986),

“Amandla”(1989), “Aura” (1989), “Doo-Bop”(1992). 

       În aceste albume, Miles Davis realizeză simbioze între mai multe genuri muzicale, eliminînd falsele graniţe. Aduce în acelaşi contex muzicienii care practică muzică etno cu muzicieni de jazz şi de rock făcînd apel la instrumntele electronice şi la tehnica şi efectele  audio de ultimă generaţie. Astfel în aceste proiecte de la Warner Bros  apar muzicieni precum Bob Berg(saxofoane), Sting,vocalistul  de rock (pe albumul “You’re under arrest” este vocea unui poliţist), John Scofield(chitară), Branford Marsalis(sax. sopr.) şi mulţi alţii.

Ultimul album din această serie a lui Miles, „Doo-Bop”, demonstrează “flexibilitatea” gîndirii sale. Miles realizează la vîrsta de 65 de ani un proiect de … atenţie ! Hip Hop.

       Există şi o serie de albume realizate live : „The complete Amsterdam concert” , „At Newport 1958”, „Miles &Coltrane”, „Copenhagen 1960”, „Live in Zurich 1960”, „Free Trade Hall, vol I” „Free Trade Hall, vol II”, „In Person Friday Night at the Blckhawk, vol 1 şi vol II”, “At Carnegie Hall”, “Live Miles :More Music from the Legendary Carnegie Hall Concert”, “Live in St.Louis and Paris 1963”, “Live in Europe”, “Miles in Tokio”, “Miles in Berlin”, “My Funny Valentine”, “Live at the Plugged Nickel”, “Four&More”,

“Gingerbread Boy,At Portland State College”, “His Greatest Concert Ever”,

“Miles davis at Filmore east” , “Berlin and Beyond”, “In concert :Live at Philharmonic Hall”, “Jazz at the Plaza”, “”Pangaea”, “New York Bottom Line 1975”, “Agharta”,  “Dark Magus”, “Black Beauty:Live at the Filmore West”, “In Paris Festival International de Jazz”, “We wany Miles”, “Greek Theatre ‘88”, “Miles & Quincy live at Montreux”, “Miles, Miles, Miles”, “Live in Zurich”, 1969 Miles Festiva de Juan Pins”, “Live at Newport 1953&1963”, “Live Around the World”, “Miles Davis at Carnegie Hall : Complete”, “Chasin’ the Bird”, “Complete Birdland Recordings”, “Live at the Filmore East, March 7, 1970:It’s about That Time”, “The Complete Miles Davis at Montreux”, “In Person:Friday and Saturday Nights at the Blackhawk, Complete”, “Birdland 1951”, “Munich Concert”, “Amsterdam Concert”, “Winter in Europe 1967”, “Live at the 1963 Monterey Jazz Festival”, “Isle of Wight Concert”, “Live in Poland 1983”, “Warsaw Concert 1983”, “Betches Brew Live”.

       Pe langă aceste albume live există şi numeroase compilaţii.

Am ţinut să trec în revistă discografia lui Miles Davis deoarece aceasta ne dă indicii despre personalitatea muzicală de o complexitate extraordinară a marelui muzician, cei care au colaborat cu el fiind, mai tîrziu, muzicienii inovatori ai jazzului modern. Avînd la bază un background genetic african, Miles Davis devine universal prin metamorfoza intelectuală pe care o realizează prin contactul cu muzica cultă „clasică”. Miles realizează proiectele simbiotice classical-jazz împreună cu aranjorul Gil Evans, în acelaşi timp fiind deschis către toate muzicile pămîntului.

        Miles Davis constituie o şcoală de jazz ,cu un sistem atipic dar ideal…  Pianiştii precum Herbie Hancock, Keith Jarrett sau Chick Corea, cei trei care au dus pe cele mai înalte culmi pianistica de jazz, s-au format la “şcoala”  lui Miles Davis. Această “şcoală” de jazz a lui Miles Davis a constat, în special, în dobîndirea unui discernămînt estetic, în capacitatea de a asculta şi a respecta partenerii actului artistic, încercarea “acordajului”  minţii pe aceeaşi frecvenţă cu partenerii în vederea creării unui mesaj unitar. Prin sesiunile în care Miles aducea pe scenă 3 pianişti, el dezvolta un caracter altruist al protagoniştilor, mai tîrziu aceştia realizînd colaborări fără “tutela” lui Miles Davis. Mesajul lui Miles Davis este acela de unitate a limbajului muzical, care îmi aminteşte de ideea lui Andrei Pleşu din bestseller-ul “Despre Îngeri” , în legătură cu această calitate de unificare pe care o are arta sunetelor, în comparaţie cu limbile popoarelor care pot să dezbine… Muzicile de factură cultă transcend aspectele legate de „local” al muzicilor etnice, jazzul fiind o sinteză muzicală.

P.S. … Şi pentru că nimeni nu merită idolatrizat, trebuie să spunem că Miles Davis a avut şi perioade de cădere din diverse motive obiective… mesajul său fiind unul mai agresiv şi nu de nivelul celor două momente pe care le propun spre audiţie :

 Florin Răducanu