Se spune că toți suntem egali. Dar asta nu este decât un mit, deoarece, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Pe lângă starea materială – prioritar şi unanim criteriu de departajare, la ordinea de fiecare zi a existenţei – capitalul individual al intelectului îşi spune şi el, cuvântul. Desigur, pe un plan secund, motiv pentru care departajările dintr-o atare perspectivă îşi găsesc nu de puţine ori finalitatea în lauri de expresie latentă, proiectaţi într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. În orice caz, post-mortem.
Capetele luminate – capabile să își revendice ”locul de cinste” pe teritoriile în care şi-au exercitat activitatea – au parte așadar de darul nemuririi, dublat de prețuirea nedisimulată a posterității. Iată şi exemplul muzicianului Th. Rogalski, creația-i și personalitatea declanșând – în cazul Laurei Manolache – simptomatica ”puseului mobilizator”, soldată cu efectuarea unui pertinent demers publicistic de factură monografică.
Mulat pe tiparele prim-planului evocator, produsul finit – ”Theodor Rogalski” – (Editura Muzicală, București, 2006) deconspiră un unic leit-motiv și punct al referințelor, destinul. Câteva precizări asupra precursorilor pe linie genealogică. Sosirea pe lume, descoperirea vocației, truda afirmării, succesul, injustiţiile, finalul, moștenirea în opusuri pentru mai tinerii emuli (și nu numai). Pe scurt, o viață cheltuită în spiritul muncii asidue, cu punct final pe Euterpe. Fie și în lipsa unei retribuții, atunci când circumstanțele o impuneau.
”În ciuda sărăciei și a ritmului de muncă trepidant, omul de mare calitate care se dovedește a fi, găsește timp să depună și o muncă socială neremunerată decât prin ironia… prietenilor. Acceptă să fie dirijor al corului servitorilor din Paris, constituiți în așa-numitul ”Service de l’escalier”. Îl impresionează dragostea lor pentru muzică și nu-i poate refuza”.
A subscrie intereselor sau pasiunii unui grup trădează o proprie afinitate, astfel că simpla oportunitate a practicării meșteșugului reprezenta pentru eroul nostru un fapt excepțional, de o majoră importanță, marcând contravaloarea unei adevărate surse de belșug în planul spiritului. Câtă vreme tot ceea ce primează rămâne materialul, concretul imediat, numitul raționament ar putea însă constitui un paradox. Ce semnificație mai poate să prezinte în atari condiții spiritul? Cel mult, piesa de rezistență a himerei. Viața ne direcționează către pragmatism. Deunăzi, de pildă, mi s-a transmis că excesul de simțire s-a retras spășit din ”clasamentul virtuților” – fondat acum, pe un cu totul și cu totul alț tip de parametri.
Dați-mi voie să ignor noua orânduire, raportându-mă la argumentul potrivit căruia povestea lui Theodor Rogalski trebuie / merită istorisită, deoarece, manifestăm o predilecție acută spre repere, exemple, ființe-model la care să ne raportăm. Oricum ar fi și împotriva oricărui fapt. Altminteri, periplul existențial s-ar dovedi lipsit de tâlc, iar (supra)saturarea materialului ar deveni într-un final, o searbădă prioritate-pasiune.
De ce avem nevoie de monografia ”Theodor Rogalski”? Pentru a racola încă un exponent în galeria personală a ”reperelor”.
Posesorul unei generoase înzestrări lăuntrice, inepuizabil stimulent de înțelegere și sprijin pentru ceilalți, Th.R. manifestă abilitatea înnăscută de a face abstracție – atunci și dacă circumstanțele o impuneau – de propria-i superioritate valorică. A deține pur și simplu, nu doar a dobândi. Contează însă o asemenea disociere? Fără doar și poate, dacă trebuie să discern prin raportare exclusivă la propriile-mi convingeri. De altfel, există tot soiul de idei, mai mult sau poate mai puțin interesante, ce izbutesc să îmi suscite interesul ori curiozitatea. Una dintre acestea? Exemplificarea vorbelor de duh, sau buturuga mică răstoarnă carul mare, precum mi s-a revelat odată cu parcurgerea monografiei ”Theodor Rogalski”.
O experiență livrescă de zile mari, față de care nu pot decât să îmi declar recunoștința, concretizată printr-un călduros și sincer ”mulțumesc”. Adresat firește, autoarei.
Roxana Luiza Moldovan
