De la filmul mut la magia sunetului

 

În anul 1891, Thomas Edison inventează și brevetează aparatul de filmat și de proiecție numit Kinetoscope, invenție care, câțiva ani mai târziu, va deschide calea fraților Lumière, pentru a inventa un aparat cu care puteau fi captate imagini pe o bandă de celuloid  de 35 de cm perforată pe margini și proiectate pe un ecran de pânză albă, aparat numit de frații Lumière “Cinematographe”, cu care vor face prima reprezentație în  anul 1895, la Paris.  Astfel, ia naștere noua Industrie a filmului.

De-a lungul următoarelor trei decenii, proiecția filmului a fost acompaniată de muzică sau comentarii înregistrate de “Fonograf”, o altă invenție a lui Edison, sau acompaniată de un pianist sau chiar de mici orchestre ce cântau live în sala de cinematograf. Partitura muzicală era, de cele mai multe ori, simplistă, se făceau reducții pentru pian sau pentru mici grupuri instrumentale ale unor lucrări celebre,  iar – mai târziu, muzica de film mut se caracteriza printr-un amestec de muzică clasică și muzică populară. Se încerca încă de pe-atunci ca, printr-o melodie ușor de memorat de către auditoriu, să se creeze o amprentă, o identitate sonoră a filmului sau chiar a unor personaje din film.

Astfel, pianistul cânta o melodie cunoscută ca hit al vremii respective la intrarea în cadru a unui personaj sau la schimbarea unei stări de spirit sau decor, muzica având o contribuție incontestabilă în evidențierea atmosferei create de film și la inducerea unei anumite stări de spirit spectatorului.

În cinematografele mari era folosită și orga de teatru, care putea aduce mai multe efecte sonore și, dacă bugetul permitea, se angajau orchestre mai mici sau mai mari care interpretau după partiturile livrate împreună cu pelicula.

Astfel, editorii muzicali ai vremii cunosc o importantă dezvoltare în afaceri editând lucrările compozitorilor de muzică de film în volume conținând teme principale ale filmelor de succes ale epocii. Prin aceste publicații, se fac remarcați compozitori precum J.S. Zamecnik, Dr. William Axt, Irenée Bergé, David Mendoza și Albert W. Ketelbey, care pun bazele acestei noi ramuri a artei, muzica de film.

Unii dintre pionierii muzicii de film americane sunt: Louis Ferdinand Gottschalk (1864 – 1934), care a compus muzica filmelor: Cei patru cai ai apocalipsei, Cei trei mușchetari și un film al lui Chaplin  O femeie la Paris.

Victor August Herbert (1859 – 1924) este un compozitor de origine irlandeză ce a trăit în Statele Unite, dirijor, profesor de compoziție; a avut o creație amplă, lucrări orchestrale, operete de succes la acea vreme.

Camille Saint-Saëns, a compus, de asemenea, muzica originală pentru filmul “Asasinarea Ducelui de Guise” în 1908.

Cinema-ul german al începutului de secol XX aduce o mare influență în era filmului mut, evidențiându-se prin filmele lui Fritz Lang – “Nibelungii” (1924) și “Metropolis” (1927) a căror muzică originală pentru orchestră completă a fost compusă de compozitorul Gottfried Huppertz1, dar și prin filmele lui Friedrich W. Murnau – Nosferatu (1922) – muzică de Hans Erdmann2  și Faust (1926) – muzică de Werner Richard Heymann3 . Începând cu anii ’30, unele studiouri de film au revenit asupra vechilor producții, înlocuind complet coloana sonoră a peliculelor cu muzici orchestrale de o mai mare amploare, revigorând și readucând în actualitate filme ce se credeau a fi deja îngropate în sertarele istoriei. Este cazul unei mari părți a creației renumiților Stan și Bran, Buster Keaton, Frații Marx și, nu în ultimul rând, a marelui Charlot (Charlie Caplin, cunoscut și drept un foarte sensibil compozitor, ce a compus coloana sonoră a mai multor filme realizate de el). Această practică continuă până în zilele noastre, când încă se mai fac experimente de acest gen, prin crearea unei muzici moderne sincronizată pe filme ale epocii filmului mut.

În 1929, Warner introduce în industria filmului “Vitafonul”, invenție a ungurului Denes Mihaly, un aparat care făcea posibilă asocierea și sincronizarea sunetului pe pelicula de film. Astfel, a fost posibil ca, pe lângă dialogul înregistrat în timpul filmărilor sau adaugat la postprocesare, să fie sincronizată cu filmul și muzica ce încă de la începuturile istoriei filmului s-a dovedit a fi sub forma muzicii instrumentale simfonice. Acesta a fost un uriaș pas înainte pentru tânăra industrie a filmului care, dispunând de tehnici tot mai performante de înregistrare și procesare, se lansează în producerea de filme muzicale, epice, de groază, science fiction, etc.

Dragoş Alexandru

 

 Lista ilustraţiilor (de sus în jos)

1-2. Kinetoscopul şi fonograful inventate de Thomas Edison

3. Fraţii Auguste şi Louis Lumiere

4. Studio de film 1907

5. Extras din muzica filmului “Păcatul popular”, Paramount 1926

6. Lucrare de J. S. Zemecnik, 1920

7-8. Vitaphonul – demonstraţie făcută în studioul Warner, 1929

---