Tag Archives: Mirela Zafiri

Oct10

Visul. In Memoriam Mirela Zafiri

Posted on by
Visul. In Memoriam Mirela Zafiri

“Întotdeauna am crezut și afirmat că moartea e o trecere spre ceva mult mai interesant decât ce trăim noi aici, spre ceva mult mai grandios, o contopire cu adevărul, cu marea energie universală, o reîntoarcere în Dumnezeu unicul- inteligența absolută și iubirea nemărginită. Având un crez atât de luminos, moartea nu mai pare un salt în neant, ci un pas înainte de care nu are sens să te temi, ci dimpotrivã, să-l aștepți cu interes”

… așa descria Mirela Zafiri marea-trecere in articolul “In Memoriam Gabi Oană” publicat în ediția din august 2011 al acestei reviste.

În această ipostază, jucând rolul principal din piesa “Marea Trecere“, am visat-o pe soprana Mirela Zafiri în orele anterioare momentului ultim, în noaptea de 25 spre 26 august. Era îmbracată într-o rochie albă și lungă, cu mâneci scurte și un croi care-i punea în evidență părul lung, negru și ondulat. Undeva la marginea unui oraș mare – putea să fie Timișoara după verdele si întinderea parcurilor – se plimba la trap într-o caleașcă albă și ușoară, trasă de doi cai năbădăioși.

Am fost foarte surprins sa o văd acolo, în acel acel moment, în acel parc. Cum era departe de locul în care mă aflam eu, nu avea cum să mă recunoască prin mulțime. I-am făcut semn cu mâna și am strigat-o pe nume dar nu m-a auzit. În spatele meu am avut impresia că aud vocea cuiva:

- Este soprana Mirela Zafiri. Mă mir să o văd deja aici! Abia peste o oră sau două urma sa înceapă acel … și vocea s-a pierdut în mulțime.

- Acel ce ? am întrebat – m-am întrebat – nedumerit.

Răspunsul nu a venit, nici nu avea de unde să vină caci nu era nimeni prin jurul meu.

Nu văzusem afișe prin oraș, nu auzisem nimic de la Mirela și nici de la alți prieteni comuni, cum că ar fi un spectacol în pregătire. Straniu, nu ? Un gând-bănuială mi-a încolțit în suflet. Am facut ce am făcut și am iesit undeva-cândva înaintea cailor.

- Liviuț, tu aici !? Cum de ai aflat de ultimul meu spectacol ?! Mă bucur tare mult ca ai venit să mă vezi.

- Ultimul tău spectacol ?! Nu pot să cred, refuz să-mi imaginez !

- Da, renunț la scenă. Pentru totdeauna ! Fac loc altora, mai tinere.

- Și ce planuri de viitor ai în continuare ? Cu ce energii îți vei hrăni sufletul ?!?

- Mă retrag la catedră, mi-am pregătit din vreme a doua carieră, doar știi. Mă voi așterne să-mi scriu cărțile, munca la revista. Nu-mi duce grija, nu mă voi plictisi nici o clipă .

- Ce se va întâmpla azi ? Unde și cand vei cânta ?

- Nu știu nici eu prea exact. Mi s-a pregătit o surpriză de proporții. Încă nu am aflat cum va decurge întregu program. Dar mă bucur deja, voi cânta pentru ultimă dată, voi râde, îmi voi trăi visul.

Vocea era veselă, de o exuberanță molipsitoare. Intonația din glas mi-a amintit celebrela invocație a Mirelei Zafiri, invocație adresată vietii … implorarea din interviul Oliviei Cristina Sima, Radio Romania International, septembrie 2011:

“Vreau sa trăiesc !

Vreau să trăiesc acest vis minunat !

Vreau să mă bucur de lumea muzicii !”

Valul de bucurie al Mirelei se revarsă cu dărnicie în spațiul din jurul ei, parcă ar fi fost acele trilurile de privighetoare din piesa “Je veux vivre”, piesă care a însemnat atât de mult  în cariera ei artistică și care i-a adus nemumărate premii.

- Unde va fi spectacolul sau evenimentul ?

- Peste tot prin oraș, sunt mai multe puncte, pe alei, prin parcuri, prin piețe. Mă voi opri ici-colo, voi cânta, voi improviza, … am să văd. Azi mă las condusă de inspirație.

- Aș vrea să te ascult, să te vad. În ce punct din oraș să aștept trecerea ta ? Unde vei poposi mai mult timp ?

- Voi fi cu un convoi mare, nu cunosc în detaliu traseul dar ne vei repera cu ușurință. Vocea mea se va auzi de peste tot. Nu ai cum să nu mă găsești.

Și apoi cu un ton repezit și hotărat, aproape mânios:

- Mă duc să mă machiez. Te descurci tu, doar esti “băiat mare”! Urează-mi succes și trimite-mi energie. Azi am nevoie de energie … de multă, multă energie !

A întors caleașca, a dat bice cailor și s-a îndepărtat, cu părul lung și negru fluturând în vânt. Ropotul hotărat al copitelor de cal și ecoul fericit al vocii Mirelei, râzând, s-au auzit încă multă vreme peste pajiștile verzi ale parcului.

Curios, părea să fi intinerit în ritmul galopului. Totuși m-a cuprins neliniștea. Un gând-bănuială, ceva straniu și neliniștitor, îmi dădea târcoale.

M-am întrebat mirat:

- Cum se poate să nu știe artista Mirela Zafiri cum va decurge ultimul ei eveniment ? … mai ales că este unul de foarte mare anvergură !? Tocmai ea, care drămuiește totul pană la ultimul amănunt. Curios ! Nu-i așa ?!

După o vreme am văzut că mulțimea de oameni de prin parcuri se adună precipitat spre intersecția a două alei. Printre oameni, îmbracați acum sobru în negru, se ghiceau mai mulți cai cu spatele de un negru-lucitor, ca si cărbunele iar în urma lor era o caleașcă masivă. Procesiunea s-a oprit. S-a făcut o liniște adâncă. Mirela Zafiri s-a ridicat în picioare. Era îmbrăcată într-o mantie albă, lungă pină-n pămant, cu mâneci scurte. Părul lung, negru și despletit îi cădea pe ambii umeri.

- Liniște, liniște, acum se va cânta ! … a îngăimat o voce de femeie cu accente strident-neurotice.

Mulțimea a început să se agite cuprinsă de neliniște și să vocifereze ceva tulbure. Mi-a fost clar, nu e o atmosferă propice pentru cântat. Silueta albă din caleașcă a așteptat o vreme să se potolească murmurul din jur. Tensiunea devenea insuportabilă iar zumzetul oamenilor s-a metamorfozat în tânguială.

Un gest suveran cu mâna stângă a pus caleașca în mișcare. Fără să fi cântat …

La următorul punct, undeva pe o străduța îngustă întortocheată și întunecată din oraș, scena cântului-cel-fără-cânt s-a repetat. Din nou tăcere, muzica nu-și mai avea parcă rostul. Doar zumzetul tânguitor al mulțimii.

… Tăcerea,

fața total imobilă,

privirea fixată spre cer,

șuvițele de păr negru-despletit încadrând chipul ireal de alb,

… atunci am “înțeles” că acesta este un capăt de drum.

Când m-am trezit dimineața, m-am uitat în jurul meu. Orașul cu parcuri verzi din vis dispăruse. Eram într-o cabană, undeva-departe în creierii munților, izolat de civilizație, fără telefon, fără net. Chipul alb, șuvițele negre si privirea fixată spre cer ale Mirelei Zafiri le aveam însă proaspăt imprimate în spatele retinei. În acea zi, avea să mă urmărească năluca în hoinărelile mele prin munți. Oriunde întorceam privirea, vedeam imaginea chipului proiectată în formt mare pe panorama munților. Era ca un afiș enorm, alipit peste verdele întunecat al brazilor, monumental prin proporție.

Am refuzat să cred că acest vis-urât este un pod între lumi,  între “lumea noastră” și “lumea de dincolo”. În subconștientul meu era o stare de alarmă, rămasă acolo, captivă-in-inutil. Nu puteam să accept conștient mesajul din vis, dar nici să mă eliberez de amintirea lui nu am știut. Sentimentul de neputință a fost atât de apăsător, încat nici să povestesc despre acest vis nu am putut … l-am refuzat.

- “Singurul lucru pe care aș putea să-l fac pentru Mirela Zafiri de aici, de la mii de kilometri departare, ar fi să-i transmit un gând bun, lumină … energia”, mi-am spus în sinea mea. Cu un fior am rememorat prima mea experiență de acest gen, transmisul energiei tămăduitoare dincolo de timp și de spațiu. În gând i-am mulțumit maestrei Mirela Zafiri care m-a inițiat în această taină.

Am ales un loc potrivit și un moment potrivit. M-am eliberat de toate celelalte neliniști. Prima încercare de transmitere a gândului-bun a eșuat imediat. Unda de energie s-a desprins din creștetul meu, a plutit o clipă prin eter. Undeva departe în zare am văzut-o atingând suprafața unei ape … moment în care undele clare de energie și oglinda metalică a apei s-au contopit. În acest moment s-a învolburat canalul de comunicare, s-a obturat total.

A doua și a treia încercare au fost la fel de zadarnice.

În marele meu optimism, am refuzat să accept-conștient mesajul visului. Am sperat că e doar o himeră, una dintre acelea care nu se va adeveri.

O zi mai târziu, în 27 august, am povestit – cuiva foarte apropiat – rezumatul firului epic al evenimentelor din vis, pentru ca apoi imediat să-mi strecor uimirea și neliniștile în uitarea din subconștient.

Abia acel telefonat din întâi septembrie – care mi-a “vestit oficial” trecerea-către-dincolo a sopranei Mirelei Zafiri – a fost în măsură să-mi confirme temerile și gândurile confuze.

Patru săptămâni mai târziu am depus patruzeci și doi de trandafiri albi pe undele Rinului, unul câte unul. Împreună au format un pod, un pod luminos, înșirat dincolo de timp și dincolo de spațiu.

Sincron – mulți prieteni dragi răspândiți prin toată lumea – au participat cu mintea și cu sufletul la ritualul de depunere a florilor, flori albe ca niște luminite aprinse printre valurile șopotitoare, șoptitor-muzicale ale Rinului. Prin gândurile-de-lumină i-au transmis Mirelei prețuirea pentru bucuriile pe care ea ni le-a dăruit nouă.

Bucurii create cu vocea, cu condeiul, cu gândul, cu prezența …

This slideshow requires JavaScript.

Liviu Crăciun

Germania

02 oct 2012

Sep9

Despre Mirela…

Posted on by
Despre Mirela…

Delicată, atentă, îndatoritoare, grijulie, bună, generoasă, frumoasă, exuberantă, serafică, gingaşă, fragilă, perfecţionistă, ultra profesionistă, iată doar câteva calităţi şi daruri, haruri, pe care Mirela Zafiri le avea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut despre Mirela. Ne-a părăsit pe 26 august şi vestea ne-a uluit pe toţi cei care prieteni sau nu, i-am fost aproape.

Destinul a făcut ca ultimul ei album „Colinde pentru mama” în afară de vocea principală fireşte, să fie cântat (pe alocuri), dirijat, editat, procesat, masterizat şi produs de mine. Spunea la toată lumea că “m-a aşteptat aproape doi ani ca să poată lucra cu mine acest album”. Aşa ceva nu spune decât cineva care are personalitate, e generos şi vede în acelaşi timp într-un anumit om entitatea ideală de care are nevoie pentru a putea aduce la bun sfârşit un material sonor pe cât de frumos pe atât de dificil. De altfel obişnuia să spună că eu sunt jumătatea ei, fireşte spirituală. Lucrul la „Colinde pentru mama”, deşi era adesea o ciocnire, sau hărţuire, de o parte sau de alta, era întotdeauna în scopul scoaterii unui giuvaer dintr-o secvenţă anume, sau o piesă. Toată această “ciondăneală”, absolut inerentă într-o colaborare, a devenit ceva normal între noi şi aproape că nu ne simţeam bine dacă nu ne „certam”. Atât ea cât şi eu eram recunoscuţi drept perfecţionişti şi din cauza asta “ieşeau scântei” când lucram. Repet, numai şi numai în numele muzicii adevărate, a bunului gust, a impecabilităţii frazei muzicale şi nu în ultimul rând al „încadrării în bandă”. Deşi toată lumea lucrează azi digital, totuşi pentru foarte mulţi dintre noi se foloseşte cuvântul “bandă”, deşi e vorba de hard disk. Dar această „încadrare în bandă” se referă la context. Cum “dă” în context, cum sună în contex. Aceste reluări care sunt de ordinul zecilor şi sutelor, sunt necesare pentru a te asigura că totul e perfect. De aceea dacă nu eram eu cel care solicita o reluare, a câta!, era Mirela care vroia lucrul ăsta. În felul ăsta vă daţi seama de câte ori am ascultat şi reascultat un fragment, care de multe ori se referea doar la un motiv, sau chiar la o  silabă!, o frază, o parte dintr-o piesă, sau întrega piesă (piese!). Se face greu un album. Dar şi când l-ai realizat ce frumos e să culegi laurii. Să vezi că lumea, înainte de toate cea muzicală, şi mai apoi şi restul, apreciază munca, dăruirea, inovaţia unde e cazul şi la Mirela a fost, rafinamentul şi ideea de album per ansamblu care impune până la urmă. Am auzit la unul din posturile de radio că albumul „Colinde pentru mama” a primit un premiu post mortem. Aş fi vrut să întreb de ce acum, dacă aş fi fost naiv, dar nu sunt. Ştiu că de foarte multe ori în această profesie pe cât de frumoasă pe atât de ingrată, nu reuşim să ne bucurăm pe pământ de premiile, distincţiile şi alte asemenea pe care se zice că le-am merita , ci undeva acolo sus unde nu mai avem nevoie de ele. Aş vrea să reiterez un aspect al artei Mirelei Zafiri, care nu a fost destul de dezbătut. E vorba de cântul său, de îmbinarea celor două genuri muzicale, operă şi lied. A fost una dintre puţinele cântăreţe care au reuşit acest lucru la superlativ. Se ştie îndeobşte, că ori eşti cîntăreţ de operă, ori de lied. A aborda cele două genuri e un act de mare curaj, dar mai ales de mare profesionalism. La noi nu prea îmi aduc aminte de mulţi cântăreţi care să fi făcut lucrul ăsta cu excepţia regretatului Valentin Teodorian, sau a maestrului Dan Iordăchescu.

Mirela demonstrează pe tot parcursul albumului de colinde că stăpâneşte deopotrivă cele două genuri muzicale. Înregistrasem cu ea colindul ”O noapte sfântă” (Minuit Chrétiens) de Adolphe Adam şi după câteva zile îmi spunea că vrea să-l refacă. Conform principiului de care trebuie să ţinem seama mai ales la înregistrări şi anume că “mai binele e dusmanul binelui”, i-am spus că mie mi se pare că e foarte bine cântat. Mi-a replicat că ea ar putea să-l cânte mai bine. Atunci am planificat o zi în care să-l refacem. Trebuie să recunosc că nu mi-a venit să cred că se va autodepăşi şi va putea să-l cânte mai bine. Era pur şi simplu impecabil. O voce parcă venită din ceruri, extrem de catifelată şi deopotrivă dinamică reuşind nişte crescendo-uri care efectiv storc lacrimi. Trebuie să spun că nu am auzit până acum o asemenea interpretare a acestui colind. Partea proastă este că acest colind a fost scos de interpretă din lista albumului. Am fost de-a dreptul stupefiat de hotărârea Mirelei şi nu am mai comentat acest lucru şi evident mai ales acum nu am să-l comentez, dar probabil că o s-o fac în viitorul apropiat.

Lumea e mai săracă acum cu plecarea încă unui artist de talia Mirelei Zafiri. Desigur se spune că vor veni alţii şi alţii care îi vor lua locul, dar de fapt artistul respectiv nu va mai putea fi înlocuit. Avea o structură emoţională şi profesională aparte. O personalitate bine conturată. O cântăreaţă care atragea privirile tuturor celor din sală până şi atunci când nu cânta. Nu prea puteai sa-i urmăreşti partenerul, ci persoana ei te capta printr-un magnetism extraordinar şi practic nu mai aveai ochi pentru altcineva care se afla pe acenă. Perfecţioniştii sunt greu de găsit azi, când nu-i aşa, avem de toate, tot felul de soft-uri, avem Google, avem universităţi, academii, dar nu mai prea avem voci. Voci ca a lui Mirela Zafiri, în nici un caz.

A mai plecat un artist, al câtelea în ultima vreme!…Şi am rămas mai săraci cu o prezenţa scenică de excepţie. Dar noroc că avem înregistrările sale, care sunt singura noastră legătură cu Pasărea de Foc a cântului nostru, Mirela Zafiri.

Cătălin Târcolea

Sep9

Succes deplin al Corului “Ion Vidu” în Grecia

Posted on by
Succes deplin al Corului “Ion Vidu” în Grecia

În perioada 5 – 11 iulie 2012, la invitaţia adresată de municipalitatea oraşului Korint – Assos Lecheo Perigiali şi a Corului Asociaţiei Culturale “REA” – Grecia,  Corul “Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului a participat la cea de a XII-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional de la Assos.

Scena festivalului, amplasată într-un loc deosebit de pitoresc, pe malul mării, în zona portului din Kato Assos, a găzduit sâmbătă, 7 iulie, prima seară de concerte a corurilor invitate în festival: Corul “Euripeios” din Khalkidas, Corul Mixt “Atlantis” din Monoikou, Corul “Ion Vidu” şi corul gazdă “REA”. În faţa unor invitaţi de marcă – compozitori, muzicologi şi dirijori din Grecia şi a unui numeros public – Primarul Municipiului Korint, Charalambos Kambouris şi Preşedintele Asociaţiei Corurilor din Grecia, Antoniou Economou au deschis ediţia din acest an a acestei sărbători a cântului coral din această parte a Europei. Coriştii lugojeni au evoluat din nou la înălţimea aşteptărilor, încântând publicul prin acurateţea vocilor, măiestria interpretativă şi repertoriul ales (piese de virtuozitate laice şi religioase din repertoriul românesc şi universal) culegând binemeritate ropote de aplauze.

A doua seară a festivalului, ultima, a găzduit gala de concerte a corurilor “Ag. Theodorou” din Loutraki, Corul de Tineret “REA” din Assos, Corul Feminin “Opus Femina” din Atena, un renumit cor din Grecia şi Corul “Ion Vidu”, care a avut onoarea să încheie acest festival.

Şi acest concert a fost răsplătit cu îndelungi aplauze, evoluţia artiştilor lugojeni determinându-i pe specialiştii prezenţi la această manifestare să declare Corul “Ion Vidu”, în unanimitate, ca cel mai bun cor din întregul festival.

De altfel, în urma prestaţiei corului lugojean, Andreas Chasapis, dirijorul Corului “Philarmonia” din Xylocastro, un important oraş din regiunea Peloponez, sudul Greciei, să propună Corului “Ion Vidu” să concerteze anul viitor în acest municipiu.

Dirijorul corului în acest turneu a fost maestrul Iosif Todea, solist fiind tenorul Daniel Zah, care merită aprecierile şi mulţumirile noastre.

Tudor Trăilă,

Coordonatorul Corului “Ion Vidu” Lugoj

Nota Redacţiei:

Acesta este ultimul articol trimis de prietena şi colaboratoarea noastră, Mirela Zafiri.

Aug27

Mirela Zafiri – In Memoriam

Posted on by
Mirela Zafiri – In Memoriam

Iubita noastră prietenă şi colaboratoare, Mirela Zafiri, ne-a părăsit, astăzi, 27 august 2012. Cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima imensa noastră durere… fie ca Dumnezeu, căruia i-a cântat o viaţă întreagă, să aşeze sufletul său minunat printre îngeri!

 

This slideshow requires JavaScript.