11 februarie 1922 – S-a născut, la Cluj, Tudor Jarda, Maestru emerit al artei, compozitor şi pedagog român.
12 februarie 1924 – Are loc prima audiţie a lucrării concertante de jazz simfonic şi pian – Rapsodia albastră, de G. Gershwin, la Carnegie Hall din New York, în cadrul unui concert festiv, pentru aniversarea zilei de naştere a preşedintelui Abraham Lincoln.
13 februarie 1870 – S-a născut, la Viena, Leopold Godowsky, pianist, pedagog şi compozitor american de origine poloneză.
13 februarie 1873 – S-a născut, la Kazan, Feodor Ivanovici Şaliapin, cântăreţ rus (bas).
13 februarie 1883 – A murit, la Veneţia, Richard Wagner.
14 februarie 1590 – A murit, la Veneţia, Giuseffe Zarlino.
14 februarie 1602 – S-a născut, la Crema, Francesco Pietro Galetti Bruni, zis Cavalli, cântăreţ, compozitor, organist şi dirijor italian.
14 februarie 1888 – Se inaugurează, cu o conferinţă ţinută de scriitorul Al. Odobescu, Ateneul Român, destinat conferinţelor, concertelor, unui muzeu de artă plastică şi unei biblioteci, ca sediu al asociaţiei culturale cu acelaşi nume. Principalul animator al construcţiei Ateneului a fost Constantin Exarcu, membru în comitetul asociaţiei. Pentru adunarea fondurilor necesare, deoarece nu se putea conta pe sprijinul oficialităţilor, s-a lansat o subscripţie publică, vânzându-se pe străzile capitalei nişte bilete-„cărămizi” cu inscripţia „Daţi un leu pentru Ateneu”. Lucrarea a fost efectuată de arhitectul francez Albert Galleron, pe o temelie demult pregătită pentru un circ, motiv principal pentru care el a proiectat o clădire rotundă. Exteriorul este în stil antic. După un peristil de mari proporţii, urmează vestibulul (actuala rotondă), asemănător cu interiorul palatului lui Agrippa din Roma. Sala are o capacitate de 1000 de locuri.
15 februarie 1571 – S-a născut la Kreuzburg, Turingia, Michael Praetorius, muzicolog şi compozitor german.
15 februarie 1847 – S-a născut, la Frauenthal, Stiria, Robert Fuchs, compozitor şi profesor român.
15 februarie 1857 – A murit, la Berlin, Mihail Ivanovici Glinka.
15 februarie 1899 – S-a născut, la Lodèvem Georges Auric, compozitor francez.
15 februarie 1965 – A murit, la Şiria, Banat, Emil Monţia.
17 februarie 1653 – S-a născut, la Fusignano, lângă Imola, Arcangelo Corelli, violonist, compozitor, pedagog şi dirijor român.
17 februarie 1893 – S-a născut, la Linares, Andrès Segovia, chitarist spaniol.
17 februarie 1904 – Are loc premiera operei în 3 acte Madame Butterfly de G. Puccini, la Teatrul la Scala din Milano. Libretul, de G. Giacosa şi L. Illica, se bazează pe tragedia americană a lui David Belasco, la rândul ei o dramatizare după o nuvelă cu subiect japonez a lui John Luther Long.
17 februarie 1923 – A murit, la Iaşi, Teodor Burada.
18 februarie 1959 – A murit, la Bucureşti, Alfred Alessandrescu.
19 februarie 1743 – S.a născut, la Lucca, Luigi Boccherini, violoncelist şi compozitor italian.
20 februarie 1791 – S-a năsut, la Viena, Karl Czerny, compozitor, pianist şi pedagog austriac.
20 februarie 1816 – Are loc premiera operei bufe în 2 acte Bărbierul din Sevilla de G. Rossini, la Teatrul Tore Argentina din Roma, pe libretul lui C. Sterbini, după piesa cu acelaşi titlu a scriitorului francez Beaumarchais.
20 februarie 1877 – Are loc prima reprezentaţie a baletului Lacul lebedelor de P.I. Ceaikovski (un prolog şi 4 acte) la Teatrul Mare din Moscova.
21 februarie 1836 – S-a născut, la Saint Germain du Val, lângă Le Mans, Clément Philibert Léo Delibes, compozitor francez.
21 februarie 1844 – S-a născut, la Lyonm Charles Jean Albert Widor, organist şi compozitor francez.
22 februarie 1810 – S-a născut, la Zalazova Wola, lângă Varşovia, Frédéric Francois Chopin.
22 februarie 1903 – A murit, la Viena, Hugo Wolf.
23 februarie 1685 – S-a născut, la Halle, Georg Friedrich Handel, compozitor şi organist german.
23 februarie 1882 – S-a născut, la Puieşti – Tutova, Gheorghe Cucu, compozitor român.
23 februarie 1934 – A murit, la Worchester, Edward Elgar.
24 februarie 1607 – Are loc premiera operei Orfeu de Monteverdi, la Teatrul Îndrăgostiţilor de la Curtea din Mantua. Considerată prima operă din istoria muzicii, această aşa-numită „povestire cu muzică” are trei tablouri şi un prolog. Libretul, inspirat din legenda mitologică a dragostei dintre Orfeu şi Euridice, a fost scris de Alessandro Striggio, muzician al Curţii, în a cărui orchestră cânta la vioară şi la liră.
24 februarie 1842 – S-a născut, la Padua, Arrigo Boito, compozitor şi poet italian.
25 februarie 1873 – S-a născut, la Neapole, tenorul italian Enrico Caruso.
18 martie, ora 19. Alter Echo’ ncert
Un martisor original: ecouri, reverberatii si intamplari sonore pentru 2 maini si 3 ghitare
Sorin Romanescu concerteaza la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
Sala Studioului de Opera al Universitatii ofera studentilor si publicului bucurestean din ce in ce mai multe evenimente muzicale, impunandu-se ca un loc important, tot mai vizitat, mai cunoscut in viata artistica din capitala. Pentru cine nu stie inca: da, aceasta sala s-a reconstruit si adaposteste Centrul de Muzica Electroacustica si Multimedia al facultatii ce ofera concerte si spectacole proprii sau in parteneriat cu diferite institutii si asociatii.
In data de 18 martie, Studioul de Opera gazduieste un recital semnat Sorin Romanescu, un concert cu un titlu incitant si un continut original ce se adreseaza deopotriva iubitorilor de jazz, compozitorilor, interpretilor, iubitorilor chitarei si pana la urma tuturor iubitorilor muzicii, pe care Sorin Romanescu o transmite prin “ecourile, reverberatiile si intamplarile sonore” pe care le propune. De la concert la “intamplare”, de la recital la “experienta de muzica” traita deopotriva de creator si de public, evenimentul se ofera prin intermediul unui muzician de exceptie si 3 chitare diferite, fiecare cu personalitatea, cu expresia si farmecul ei.
Ce mai face Sorin Romanescu cu chitarele sale? Ce a mai descoperit? si ce Dumnezeu inseamna un Alter Echo’ ncert?….toate raspunsurile apar la concert. 18 martie, ora 19.
Intrarea este libera.
Prima luna a unui stravechi calendar agrar roman purta numele de Martisor, debutand cu ziua de 1 martie. Denumirea zonala a lunii este Mart, Martiu sau cum aminteam mai sus, Martisor, pastrand radacina lingvistica a cuvantului de origine sau exprimand renasterea naturii prin incoltirea semintelor semanate in prima decada a sa (Germinar sau Germinariu).In aceasta luna livezile si gradinile sunt curatate, stupii sunt scosi din iarna “retezandu-li-se” fagurii utilizati mai apoi ca leac in medicina populara. Luna aceasta cuprinde sarbatori cu data fixa si mobila ce alcatuiesc un stravechi scenariu de inceput al Anului Agrar.
DOCHIA
Prima zi a lunii este legata de numele Dochiei, personaj real, nascuta in cetatea Iliopolei din Liban pe vremea imparatului Traian.Fiind o femeie extraordinar de frumoasa si bogata a trait in tinerete o viata aventuroasa. La batranete s-a pocait, a fost botezata de catre episcopul Theodot cu numele crestin Eudochia, retragandu-se intr-o manastire dupa ce si-a impartit averea celor saraci.
Ca urmare a minunilor savarsite, biserica crestina o va sanctifica, trecand-o in randul sfintilor sub numele Cuvioasa Mucenita Eudochia, rezervandu-i ziua de praznuire pe 1 martie.
Biserica crestina a suprapus ziua acestei sfinte peste cea de celebrare a noului An Agrar cand zeitatea pagana adorata moare si renaste simbolic. Iata motivul pentru care locuitorii spatiului carpato – danubiano – pontic i-au atribuit acesteia si calitatile unei divinitati agrare uzurpate ajunsa la varsta senectutii si a mortii..Numele ei grecesc inseamna Binevoitoarea.
Legendele legate de personajul Dochia, ne introduc in lumea satului romanesc in care Baba Dochia simbolizeaza Anul Vechi care va muri odata cu lepadarea celor noua cojoace din spinare in ziua de 9 martie( ziua echinoctiului de primavara pe stil vechi), pentru a renaste mai apoi. Peste numai trei luni ea va deveni zeita fecioara, la solstitiul de vara cand lanurile vor da in parg, denumirea-i fiind Sanziana / Dragaica iar peste alte trei luni se va transforma in zeita muma la echinoctiul de toamna, numele-i fiind Maica Precesta. In sfarsit, la solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara ea se va transforma in zeita baba care va muri in cele din urma. In opinia etnologului Ion Ghinoiu, in cele 365 de zile ale existentei sale, aceasta zeitate pagana primitive determina nasterea, maturizarea si moartea altor zeitati neolitice grupate intre echinoctii si solstitii. (Ghinoiu, Ion, Zile si mituri.Calendarul taranului roman 2000, Editura Fundatiei pro,Bucuresti, 1999)
MARTISORUL
Ca obiect ritual, martisorul era purtat deopotriva atat de catre copii, fete, femei sau in unele locuri chiar de catre baieti ( in Moldova). El reprezenta funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului adunate intr-un snur bicolor care simboliza iarna si vara, fiind facut cadou in prima zi a lunii martie.
La sfarsitul sec.al XIX-lea , martisorul se oferea copiilor de catre parinti in ziua de 1 martie inainte de rasaritul sparelui. Pe snurul bicolor era atarnata o moneda de argint sau aur care apoi se lega de mana, uneori fiind prins in piept sau atarnat de gat.
Credinta colectiva era ca purtatorii martisorului vor fi aparati de boli si deochi, nu vor fi parliti de soare vara, vor fi sanatosi, norocosi, bogati, dragastosi ,placuti si frumosi in anul respectiv. Potrivit informatiilor culese din diverse locuri ale tarii, martisorul se confectiona din doua fire de lana colorata (alba si neagra sau alba si albastra), fiind daruit in ziua in care aparea pe cer luna noua. Era purtat ,in functie de zona etnografica, pana la Macinici, Florii, Paste sau Armindeni, dupa care era agatat pe ramurile inflorite ale unor pomi fructiferi.
Obiceiul Martisorului reprezinta o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului, dupa unele traditii firul lui fiind tors de Baba Dochia in timp ce urca oile la munte, la nasterea timpului calendaristic, primavara. Prezent pe intregul areal balcanic, obiceiul a fost atestat la noi in toate zonele etnofolclorice fiind bine conservat.
Din pacate astazi semnificatia primordiala si rituala a disparut, Martisorul devenind un obiect artizanal, de multe ori inscriindu-se pe coordonatele esteticii uratului, pierzandu-si in acelasi timp semnificatiile rituale. Este daruit fetelor si femeilor, la inceputul primaverii mai mult ca un cadou, la fel ca si alte sarbatori devenind un bun prilej de negot cu diferite marfuri ce numai au nicio semnificatie legata de obiceiul primordial.
Dar pentru ca suntem la inceputul primaverii, doresc tuturor cititorilor revistei noastre o primavara frumoasa, senina cu multe realizari si soare in suflet.
Martisorul virtual pe care vi-l ofer sa va aduca numai bucurii, noroc si impliniri de tot felul.
Am ales această lucrare, Les Corps Glorieux – pentru orgă, de Olivier Messiaen, pentru numărul de astăzi al Revistei No14 Plus Minus – pentru mai multe motive. În primul rând, pentru că Oliver Messaen este unul dintre compozitorii cei mai importanţi ai secolului XX, un compozitor ce nu se poate încadra într-un anumit curent, creaţia şi principiile sale fiind singulare, cu atât mai mult cu cât sunt în permanenţă însufleţite de credinţă (idee la care ader şi eu). Un alt motiv ar fi acela că lucrarea Les Corps Glorieux reprezintă o evoluţie în creaţia lui Messiaen şi, nu în ultimul rând, un manual pentru oricine vrea să îşi însuşească scriitura pentru orgă.
Context istoric
Lucrarea Les Corps Glorieux a fost scrisă în 1939, la Saint Theoffrey, în Isère, locul unde Messiaen este înmormântat. Messiaen fondase, împreună cu André Jolivet, Daniel Lesur şi Yves Baudrier gruparea La Jeune France, grupare ce îşi propunea să scrie o muzică „vie, sinceră, generoasă şi cu conştiinţă artistică”. Era deja organist la Église de la Sainte Trinité din 1931 şi scrisese mai multe lucrări pentru orgă, printre care L’Ascension şi La Nativité du Seigneur. Era în preajma războiului, cu o săptămână înainte, când a terminat Les Corps Glorieux. Avea 30 de ani.
Curentul cultural
Între cele două războaie mondiale, pe de-o parte se afirmă neoclasicismul, reprezentat de Stravinsky, Hindemith, Prokofiev, Darius Milhaud şi alţii, şi pe de altă parte, avangarda reprezentată de cele două şcoli – A doua Şcoală Vieneză şi Şcoala de la Darmstadt. Manifestul futurist al lui Marinetti încă influenţa gândirea artistică, prin estetica bruitistă practicată de mai mulţi compozitori. Bela Bartok, Olivier Messiaen şi Paul Hindemith sunt cei mai de seamă reprezentanţi ai perioadei.
Stil
Această lucrare marchează o importantă evoluţie în gândirea muzicală a lui Olivier Messiaen, prin asimilarea şi utilizarea muzicii indiene şi a cantus planus-ului gregorian. De asemenea, utilizează şi elemente stilistice din lucrările anterioare: ritmuri non-retrogradabile, moduri cu transpoziţie limitată şi o utilizare plină de rafinament a registraţiilor orgii.
Limbaj muzical
În Les Corps Glorieux, sunt evidenţiaţi parametrii ritmic, armonic şi timbral. În plan ritmic, utilizează ritmuri cu valoare adăugată, palindromul şi măsuri alternative, valori mici pentru redarea unor culori deosebite, similare cântecului păsărilor. În plan armonic, construieşte acorduri cu note aflate în registre opuse (grav-acut), acorduri cromatizate şi foarte des apare acordul cu sextă adăugată ca acord de rezolvare (cadenţial). În plan timbral, orga are rolul de a sublinia, prin registraţii, mesajul pe care fiecare dintre cele 7 secţiuni doreşte să îl transmită. Spre exemplu, secţiunea a treia, „L’Ange aux Parfums, utilizează o registraţie ce aduce o culoare blândă , asemănătoare flautului, prin utilizarea Bourdon-ului şi a Nazard-ului. Mulţi compozitori erau fascinaţi, în epocă, de sonorităţile exotice, dar Messiaen, utilizându-le pentru un instrument ca orga, şi într-un mod absolut original, se detaşează de colegii de epocă.
Analiză şi sinteză
Nivelul tehnic şi cel metaforic sunt indisociabile în această lucrare.
Lucrarea are şi un subtitlu – Sept visions brèves de la Vie des resuscités. Messiaen comentează că viaţa celor înviaţi este liberă, pură, luminoasă, colorată. Timbrurile orgii reflectă aceste caracteristici. Ei posedă patru calităţi: gloria (sunt propria lor lumină), impasibilitatea (nu mai suferă), agilitatea (pot traversa orice obstacole şi pot călători oriunde) şi subtilitatea (nu mai sunt robii necesităţilor terestre). Calităţile fiinţelor divine sunt confirmate de Dumnezeu, prin graţie. O parte este consacrată deci Graţiei lui Dumnezeu (Eaux de la Grace). Învierea şi gloria fiecărei făpturi au drept model învierea lui Hristos, iar lupta dintre viaţă şi moarte este descrisă în La combat de la mort et de la vie. Viaţa celor înviaţi este o viaţă de contemplaţie şi rugăciune: rugăciunea este asemuită unui parfum în Apocalipsă – idee reflectată în secţiunea L’Ange aux parfums. Aceştia contemplă şi înţeleg cel mai mare mister al credinţei, Sfânta Treime – Mystère de la Sainte Trinité.
Lucrarea are 7 secţiuni, fiecare cu câte un moto din Biblie.
I. Subtilité des corps glorieux
Leur corps, semé corps animal, resuscitera corps spirituel. Et ils seront purs comme les anges de Dieu dans le Ciel (Saint Paul, Corinthiens XV, 44)
Secţiunea este o monodie, fără niciun acompaniament. Ca registraţie, alternează 3 cornete cu intensitate diferită (timbrul cornetului este bogat în armonice, luminos şi rotund, unul din timbrurile potrivite pentru solo). Construcţia melodică e structurată pe neume, ca în cantus planus, şi pe ritmuri inegale (amfimacru şi epitrit). Există câteva inflexiuni din Salve Regina, cântec medieval tradiţional francez, ca omagiu adus Fecioarei Maria. Cadenţele melodice au întotdeauna loc prin mers treptat sau salt descendent.
II. Les eaux de la grâce
L’Agneau, qui est au milieu de la trône. Conduira les élus aux sources de la vie (Apocalypse, VII, 17)
Pentru a conferi un caracter fluid acestei secţiuni, Messiaen apelează la polimodalism şi la registraţie. Sunt superpoziţionate moduri cu transpoziţie limitată, care modulează. La nivel timbral, primul nivel (principal) este reprezentat de acorduri (voix celeste, gambe, bourdon 16)
Planul median este reprezentat de un contrapunct moderat din punct de vedere al dificultăţii, repartizat pedalierului (flute 4)
Planul al treilea – un contrapunct rapid la mâna stângă (cor de nuit, nazard, tierce) – şi toate acestea, împreună.
III. L’Ange aux parfums
La fumée des parfums, formée des prières des saints, monte de la main de l’ange devant Dieu (Apocalypse VIII, 4)
Această secţiune are 7 subsecţiuni: a. Tema principală, monodică, enunţată prin clarinette şi nazard, în stilul raga; b. Tranziţie polimodală şi poliritmică, trei moduri cu transpoziţie limitată suprapuse şi două ritmuri: un prim ritm de 7 + 7 + 8, un al doilea nonretrogradabil; c. Variaţie a temei principale prin intermediul unui contrapunct acordic în staccato (gambe, voix celeste), melodia fiind la pedalier (flute 4, nazard, tierce şi piccolo); d. tema în canon recurent; e. Repriză, cu tranzaţie polimodală şi poliritmică; f. Scurtă reexpunere a temei; g. Concluzie în pianissimo (bourdon).
IV. Combat de la mort et de la vie
La mort et la vie ont engagé un stupéfiant combat; L’Auteur de la vie, après être mort, vit et règne; et il dit: Mon Père, je suis ressuscité, je suis encore avec toi (Missel, Séquence et introit de Pâques)
Este cea mai lungă secţiune, în două părţi. Prima este înflăcărată şi agitată – semnificând lupta propriu-zisă, suferinţele şi strigătele lui Hristos. A doua parte reprezintă viaţa: dulce, senină, calmă şi lungă, viaţa secretă a lui Hristos, cea care nu este relatată de Evanghelii. Rezumatul formei: a. Temă unică în do minor, o singură voce, în registrul grav (basson 16 solo); apoi o „luptă” de acorduri; b. Temă în mi minor, la 2 voci, canon, o nouă luptă tumultuoasă de acorduri; c. Tema în la bemol major, la 3 voci, canon, apoi tema în re minor, în grav, şi lupta de acorduri; d. un şuvoi de acorduri în mişcare contrară suprapuse peste tema în bas, dezvoltare prin eliminare; e. tema se frânge în două, continuă să se elimine părţi din ea, în fortissimo; apoi o pauză prelungită de coroană, separând moartea de viaţă; f. Frază amplă, foarte lentă, lungă, pe tema unică, luminoasă, în fa diez major, pe un mod cu transpoziţie limitată, dialog seren între două flaute pe fondul voix celeste în pianissimo.
V. Force et agilité des corps glorieux
Leur corps, semé dans la faiblesse, resuscitera plein de force (Saint Paul, Corinthiens, XV, 43)
Monodie neacompaniată, utilizând registraţia plein-jeu, clar şi strălucitor, mişcări impetuoase şi rapide, note repetate ce sugerează bucuria ce nu poate fi oprită, libertate ritmică, contrast între valorile lungi şi scurte, valori adăugate, amfimacru şi epitrit; senzaţia de lumină finală este dată de registraţia asemănătoare vocii umane.
VI. Joie et clarté des corps glorieux
Alors les justes resplendiront comme le soleil dans le royaume de leur Père.
Claritatea sau gloria este prima calitate a unei fiinţe divine. Fiecare fiinţă divină are propria glorie, propria lumină, o strălucire singulară, iar aceste diferenţe între fiinţele divine sunt redate prin schimbarea registraţiilor. Forma este simplă: refren – cuplet 1, refren variat – cuplet 2, refren cadenţial final. Melodia refrenului – exuberantă, fantezistă, bucurie debordantă – utilizează diferite forme de atac (legato, staccato). Timbral: trompette, montres 16, cornets, clairon 4. Acordurile care acompaniază refrenul au o sonoritate stranie, un timbru amestecat (voix humaine, bourdon, clairon 4, cymbale). Ritmic, este larg folosi amfimacrul (lung, scurt, lung) dar cu augmentări şi diminuări ale valorilor.
VII. Le mystère de la Sainte Trinité
O Père tout puissant, qui avec votre Fils unique et le Saint Esprit, êtes un seul Dieu! Non dans l’unité d’une seule personne, mais dans la Tinité d’une seule substance (Missel, Préface de la Sainte Trinité).
Secţiunea este structurată pe cifra 3, este la 3 voci, formă tripartită. Melodia principală este construită similar unui Kyrie gregorian, cu invocaţia de trei ori, fiecare încheindu-se cu un scurt refren melodic care înlocuieşte cuvântul „eleison”. Vocea gravă (Tatăl) este un ostinato ritmic pe 3 ritmuri hinduse. Vocea mediană (Fiul) derulează melodia principală. Vocea înaltă, Sfântul Duh, este cea a accentelor. Vocea mediană este modală, celelalte două sunt cromatice şi atonale. Toată secţiunea este în pianissimo.
Analiză detaliată a secţiunii a III-a – L’Ange aux Parfums.
Această secţiune, ca şi celelalte, pune un accent deosebit pe planul timbral. Forma acestei secţiuni este delimitată de modul în care se înlănţuie diferitele registraţii, ele decurgând în mod logic unele din altele, de la o sonoritate nazală, asemănătoare clarinetului (clarinette et nazard) la una blândă, dulce, asemănătoare flautului (R: bourdon 16, octavin, G: bourdon 8)
Subsecţiunea 1 este monodică, având 24 de măsuri, un mod indian pe do (do-re-mi bemol-fa-sol-la-si), parametrul expresiv fiind realizat prin manierele diferite de articulaţie (portato-legato). Motivul iniţial (măsurile 1-2) este reluat de mai multe ori şi pe multiple trepte ale modului. Monodia se desfăşoară pe manualul Positif cu timbru uşor nazal (Clarinette et Nazard).
Subsecţiunea 2 evoluează tot pe manualele Positif şi Grand Orgue, cu următoarele registraţii: R: flute et cymbale, P: Quintaton 16 et cor de nuit 8, G: flute 8, Ped: tir. R seule. Sonoritatea de ansamblu va fi combinată, de oboi „îmbrăcat” de flaute. Este o subsecţiune de tranziţie, cu frânturi din temă la pedală (dar nu o sonoritate gravă, ci una, dimpotrivă, acută), polimodalism şi poliritmie. Acordurile sunt intens cromatizate. Subsecţiunea are 4 măsuri
Subsecţiunea 3 readuce sonoritatea de flaut, inclusiv în planul profund, în registrul grav, unde vom auzi tema iniţială (expusă în subsecţiunea 1, monodică). Registraţiile: R: Gambe, voix celeste, P: fl.4, nazard, tierce et piccolo, Ped: flute 4 et tir. Pos. Sonoritatea va fi luminoasă, asemănătoare timbrului flautului, dar şi cu o culoare uşor nazală, amintind din nou de subsecţiunea 1. Este, de fapt, o reluare variată înveşmântată acordic (în manieră polifonică) a subsecţiunii 1, cu tema în bas (25 de măsuri)
Subsecţiunea 4 este un perpetuum mobile aproape izoritmic. Registraţii: R: bourdon 16, octavin; G: bourdon 8, pe manualul Grand Orgue. Sonoritatea este de flaut piccolo înveşmântat în timbruri grave de flaut, uşor nazal (41 de măsuri). Cele două voci izoritmice expun tema în canon recurent şi variat (variaţiune de tip ornamental). Este o excepţie în cadrul scriiturii pentru orgă la Messiaen care preferă poliritmiile şi foarte rar scrie izoritmic.
Subsecţiunea 5 are 7 măsuri, este similară ca registraţie cu secţiunea 2 (evoluează tot pe manualele Positif şi Grand Orgue, cu următoarele registraţii: R: flute et cymbale, P: Quintaton 16 et cor de nuit 8, G: flute 8, Ped: tir. R seule. Sonoritatea de ansamblu va fi combinată, de oboi „îmbrăcat” de flaute). Subsecţiunea este polimodală şi poliritmică.
Subsecţiunea 6 este o scurtă reexpunere a temei, de 3 măsuri, în aceiaşi parametri timbrali ca şi subsecţiunea 1.
Subsecţiunea 7 este o expunere conclusivă a unor fragmente din subsecţiunea 4, izoritmică, în pianissimo, sonorităţi calde şi luminoase de flaut obţinute cu ajutorul registraţiilor R: bourdon 16, octavin şi G: bourdon 8, pe manualul Grand Orgue. Tema este expusă variat în canon recurent.
În cazul orgii, inovaţiile nu se pot manifesta decât la nivel timbral, construcţia ei deosebit de complexă nepermiţând altfel de „artificii” (care sunt, posibile, în cazul pianului, prin „prepararea” acestuia). Lucrarea lui Olivier Messiaen, Les corps glorieux, este un exemplu de inovaţie în acest sens, prin combinarea diferitelor posibilităţi timbrale ale instrumentului; înlănţuirea acestora determină forma şi structura lucrării şi a fiecărei secţiuni.
Sumar
